Poezia si provocările graiului- Bănătenilor care au ctitorit biserica Sf. Ioan Botezătorul din orasul canadian Kitchener.
În peisajul creatiei literare în grai bănătean, Elena Borchescu reprezintă o voce distinctă, apartinând Tării Almăjului, căreia i s-a spus inspirat „Valea miracolelor”.
După debutul editorial „Graiul dulse gi acas”(Timisoara: Art Pres, 2020), volum îngrijit de conf. univ. Dr. Florina-Maria Băcilă, Universitatea de Vest din orasul de pe Bega, poeta revine cu a doua carte de versuri - „Copilaria gi-altădată” (Timisoara: Mirton, 2025), prefată „Din nostalgie si de drag”, Ion Căliman; postfată „Fenomenul unic în cultura română al poeziei în grai bănătean si o poetă-fenomen din Tara Almăjului, Ionel Bota (directorul Grupului de Publicatii „Carasul”, cărturar bănătean de prestigiu), si Dan Ioan Liut (presedintele Asociatiei Scriitorilor în Grai Bănătean) „Copilăria gi-altădată…poace o măi fi vrodată?!...
„Graiul urcă pe mătasea inimii mustind de vis” (Lia Ruse) si pentru Elena Borchescu din Borlovenii Noi (Breazova, denumire neoficială), localitate poartă de intrare în Valea Almăjului.
De la Titu Maiorescu¹ [(În memoria poetului dialectal Victor Vlad (Delamarina)], la Gabriel Tepelea, cu teza de doctorat (1948) „Gheorghe Gârda si literatura dialectală bănăteană” (G. Călinescu, conducător stiintific), demers fundamental pentru cercetarea „identitătii bănătenismului creator”², apoi pâna la Aurel Turcus³ si Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă, Cornel Ungureanu⁴, „fenomenul unic”al scriitorilor în grai bănătean si al „condeierilor plugari” din provincia „barocului culturii noastre”a atras magnetic atentia chiar în conditiile luptei ideologice si politice pentru faptul că exprima ideea natională, dezvoltându-se conceptual si practic. Trebuie recunoscut tonul dat de criticul literar Cornel Ungureanu (prefata la volumul antologic Marius Munteanu din 1984 Cântări dă noapce, la Editura Facla, unde era director prozatorul Ion Marin Almăjan din Dalboset, loc în care s-au născut si alti scriitori reprezentativi pentru „geografia” literaturii noastre.
Resursele lexicale si particularitătile fonetice constituie spuma literaturii în grai bănățean, fiind o parte din intentiile artistice si, în cazul poetei din Almăj, adăugându-se dimensiunea copilăriei, retrăirea cu nostalgie a valorilor ei si alte aspecte ale tematicii textuale specifice pentru felul propriu de a simti. E normal, conform orientării academice (teoria originii latine a limbii noastre), să începem cu substratul limbii române, cu vocabularul „autohton”, care este trac, în forma daco-getă, termen lingvistic ce exprimă denumirile date de greci și romani.
Elementele lexicale sunt excerptate din Glosar. Am preluat explicatiile semantice, la care am adăugat observatii determinate de dictionarele noastre DEX, MDA, DER, de perspectivele noi din Dictionar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică (Bucuresti: Alcor Edimpex, 2008) de Mihai Vinireanu si An Etymological Dictionary of the Romanian Language (New York: Peter Lang, 2024) de Sorin Paliga. Apartin substratului: câta „putin, -ă [(Formele lexicale din latină nu au bogătia semantică a termenului românesc. Interesant este cum din acelasi etimon s-au dezvoltat mai multe părti de vorbire, între care prepozitia si conjunctia asigură relatiile sintactice. Prin mecanica legilor fonetice, lat. quantus, chiar în contaminare cu lat. quotus, nu putea da cât, datorită nazalizării, cel mult ar fi rămas ca în italiană (quanto, quanti), portugheză (quanto, quantos), spaniolă (cuanto, cuantos). Pentru frumusete, amintesc diminutivul câtuica; limba traco-dacă, cuvânt al vechimii noastre istorice, specifc Banatului.)], cotrență „catrință”(Nu poate fi de origine expresivă, cf. treanță, nici cu origine într-o formă neatestată în slava veche, nici de origine necunoscută, pentru că nu se găseste într-o altă limbă decât împrumut din română în maghiară, după lingvistii unguri.), gâge „gâde” (Fonetic si semantic nu se poate lega de forme lexicale din bulgară, cehă sau polonă), gâdzela „ a gâdila”(traco-dac, cf. alb. guduljis), iuta „iute, repede” (Vsl. ljutŭ, cf. sb., bg. ljutu „supărat”, incompatibil semantic; traco-dac), a (se) îmbia „a se lăsa poftit”, după cum se vede si în „zicala” din Almăj, din Craina „a se îmbia ca Ignat la pomană” (Formele neatestate din latină nu au legătură de sens cu termenul românesc, filosofia vietii fiind deosebită de ipoteze din stiinta limbii, unde teoria se loveste de realitate; prelatin ), malai „preparat culinar făcut din făină porumb și de grâu, cu plămădeală de drojdie, copt în test sau în cuptor” ( Nu se justifică apropierea de vsl. mlěti, melją „a măcina, de lat. amylum sau de magh köles „mei”; prelatin, limba traco-dacă ), mari „măre/mări „cuvânt care poate exprima uimirea, curiozitatea, nedumerirea, surprinderea, admirația etc. ” (Cf. alb. morë „ a primi, a obtine”; ngr. more „prost, nebun”, dificil semantic ), moș „bunic (apelativ pentru un) bărbat mai în vârstă”(Derivarea din moașă, imposibilă; traco-dac), moșmogi „a lucra încet, stângaci, neîndemânatic”[(cf. moșmoni ˂moșmoană), mușâna „a căuta, a-și face de lucru”, var. lui mușina (cf. mișuna), probabil cf. mujdi (var. mojgi)], o „ori”(origine necunoscută, fără a fi în altă limbă), pitula „a (se) ascunde, a (se) piti” (cf. pitic), poalmă „minge”(var. lui polmă, cf. olmă, origine necunoscută, si adulmeca pe baza ideii de urmărire), mârtan „motan” (cf. mârtac, mârtoc, et. nec.), șioaric „postav făcut în casă, stofă de lână groasă” (În turcă ҫarik înseamnă „cizme orientale”; mai apropiată e forma alb. tšarihe, traco-dac), toflăgos „neîngrijit”(cf. tofolog, pare o veche creatie expresivă), toală „obiect de îmbrăcăminte; haină, strai”(tc. çul, prin intermediar grec), ulog „fasole pitică” (cf. alb. ulok „infirm”).
Din limba latină provin: dor-dor „doar-doar”(varianta lui doar, cuvânt monosilabic, lat. ad hora, prin monoftongare), dupa „după”(lat. de post, explicatie fonetică dificilă; de + apoi, mai usor de înteles), gizmirdat „dezmierdat”(˂*lat dismierdare), gușă „gât” (Lat. geusiae, cu o probabilă reducere la *gusia, cf. alb gušë, în limba literară fyt, cf. it. gozzo „gusă”, fr. gosier „gât”; prelatin), nuviri „nori” (lat. *nubilum = nubilus), pană „până”(lat paene-ad), poame „fructe”, de fapt felii uscate de mere (lat. poma), porâmbă „pestriță”(lat. *polumba), pui „cusături decorative (artizanale) mărunte, în cruciulițe, pe iile, cămășile, cojoacele etc. țărănești” [(lat. *pulleus = pullus. Forma neatestată si păstrarea lui l în italiană, spaniola, portugheză, franceză a determinat ipoteza unei rădăcini indoeuropene), zuita „uita”(prefixul ză - + uita ˂ lat *oblītăre˂oblitus. Româna nu a păstrat consoanele: fr. oublier, sp. olvidar; forma neatestată ar fi existat doar în latina dunăreană, ceea ce ar indica origine traco-dacă).
Problema influentei slave asupra limbii române este complexă⁵. Legăturile strămoșilor nostri cu triburile slave au avut loc foarte de timpuriu, la începutul secolului al VI-lea, chiar mai devreme, dacă avem în vedere vecinătatea triburilor getilor (costobocii, tiragetii) cu protoslavii. La stabilirea strămosilor slavilor sudici limba lor nu era diferentiată.
La început influenta slavă a avut un caracter „popular” determinat de factorul geografic. Mișcarea triburilor slave nu a fost pasnică, având ca scop jaful. Prin așezare temeinică, au dislocat populația băștinașă. Slavizarea continua si astăzi. E de presupus o infiltrare lentă, dar atacul avarilor în unitate cu slavii din anul 602 a determinat slăbirea limesului dunărean (revolta armatei de la Dunăre), apoi, din 614, abandonarea sistemului de apărare, sub presiunea persilor, de către împăratul Heraclius, cu revenire ulterioară prin schimbarea paradigmei culturale, mai precis prin religie, crestinarea slavilor si „slavonism”. Factorii politici si social – culturali urmează după stabilirea teritorială a slavilor aflati în faza destrămării gentilice, ceea ce a determinat necesitatea organizării statale pentru asigurarea existentei prin afirmarea identității. Triburile slave așezate de-a lungul râului Sava au format statul sârb în secolul al IX-lea, după ce presiunea bulgară a pierdut din intensitat. Deoarece spatiul ocupat atrăgea interesul avarilor, francilor și bizantinilor, formatiunea a intrat sub suzeranitatea Constantinopolului. Evolutia etno-social-politică de la uniune tribală la cea de tarat nu a fost simplă. În identificarea etnică, factorul religios si-a pus puternic amprenta: ortodoxismul sârbesc, islamismul bosniac, biserica romano-catolică la croati. Ocuparea Serbiei de către turci a determinat un exod de populatie în nordul Dunării. Structura eclesiastică sârbă autonomă va accentua influenta lingvistică slavă în Banat. Organizarea Mitropoliei (devenită patriarhie în 1848) din Sremski Karlocici a fost determinaiă de trecerea patriahului Arsenie al III-lea în nordul Dunării în anul 1690. După acest moment, sârbii au obținut de la habsburgi privilegii religioase si politice (garantate prin Diploma imperială din 11 decembrie 1690) de care românii nu s-au bucurat. Faptul în sine nu exprimă opozitia împotriva catolicizării, ci cresterea rolului politic al sârbilor, în perspectiva războaielor cu turcii din secolul al XVIII-lea. Înainte de pacea de la Belgrad (1739), un alt grup de sârbi se va refugia în Imperiul habsburgic. Fenomenul se va repeta anul 1791 (tratatul de pace de la Șiștov). Lupta sârbilor pentru constituirea unui stat national a continuat până la destrămarea Imperiului austro-ungar, când ei au ocupat Timisoara, punând capăt Republicii Banat proclamată de unguri, instaurând un regim dur de ocupatie. Se vede astfel cum agresivitatea religioasă se combina cu cea politică (urme vizibile azi în sufixul –ovici în numele de familie, în diversiunea vlahi în Valea Timoculuim, romîni în Voievodina). Credincioșii bănățeni se vor afla sub jurisdicția acestei mitropolii până la separarea din 1864.
Între scriitorul sârb Jovan Steriia Popović și slavistul Dorin Gămulescu, numeroși cercetători au avut în vedere subdialectul bănățean, printre care Enea Hodoș, B. P. Hasdeu, Gustav Weigand, I. A. Candrea, Theodor Trâpcea, Radu Flora etc.
Emil Petrovici⁶ a confirmat observatia preotului V. Popovici, autorul monografiei localitătii Pătas⁷: „În Almăj se disting două grupuri de sate după felul cum se pronuntă prepozitia de”: dă sau palatalizat (în satele din partea estică a Văii Almăjului, unde s-a născut poeta Elena Borchescu.
Cercetarea foneticii si fonologiei graiurilor din Tara Almăjului a dat nastere unei lucrări de dialectologie, de geografie lingvistică de exceptie: Graiurile din Almăj. Fonetica, de Eugen Beltechi.⁸
Cele mai multe elemente lexicale sârbesti din graiurile bănătene, mai ales cele de origine turcă, au fost împrumutate mult mai târziu, după ocuparea otomană (1459): baș, adv. „chiar, întocmai”(sb. baș), boaltă „boltă” (sb., bg. bolta, magh. bolt ˂it. volta, cf. lat. *volvita), ches „trăistuță” (sb. kesa˂tc kes! imperativ de la kismet „a tăia”, desi pare imposibil semantic), coșie „căruță”(sb. kočie˂magh. kocsi), cotariță „coș de nuiele de diferite dimensiuni”(sb. kotarica), crou „groapă”(sb. crov), do- „element servind la formarea unor verbe sau a unor adjective cărora le imprimă sensul de tot, în întregime” (Existenta aspectului verbal în graiurile bănătene tine de relatiile lingvistice cu limba sârbă, de unde provin prefixele do-, za- , pro- : o dogătat, profript, zuita) , gloace „grupuri de copii”(sl. glota, cf. sb. glota „familie”), gost, gosci „oaspete”( sb. gost), magrin „salcâm” (sb. bagrena, bágren), orman „dulap” (sb. orman ˂tc. orman), ortac „tovarăs; prieten; coleg; părtaș la o activitate comună”( sb., bg. ortak˂tk.); pro- „element servind la formarea unor verbe sau a unor adjective cărora le imprimă sensul „din nou, iarăși”(profript „despre tuică, care a fost distilat de două ori” (Sl. pro- prefix productiv în graiurile bănătene, pronuntat si cu r muiat), procoviță, pl. procoviț „pătură groasă de lână, țesută în diferite nuanțe”, var. lui pocroviță (sb. prokovac; procov + -iță; sl. pokrovǔ); rachie „țuică”(sb. rakijia˂tc. raki), sfagi „a certa, a dojeni, a mustra”(sl. sǔvada, suvaditi se), somot „catifea, velur” (sb. somot), șupă „șopron”(sb. šupa, cf germ Schupen), taică „bunic; tată; termen de politete folosit pentru a vorbi cu sau despre un bărbat mai în vârstă, care impune respect” (Provine din limbajul infantil: tată, tătaică, împrumut românesc în sârbă), zabran „pădure”(sb. zabran, cf. braniste), Zapostât „Lăsatul-secului”(sb. zapost).
Din paleoslavă provin: nigeie „petrecere populară câmpenească, de obicei, cu prilejul unei sărbători sau al unui hram” (vsl. nedělija „duminică”), obială „bucată de postav care se punea în loc de ciorap” în opinci (Etimonul bg. obijalo se explică prin vsl. *obĭelo, din obiti, obiją „a înveli”, păstrate în bulgară cu sensul a fi, a trăi, cf. sb. obojak „pantaloni”. Forma neatestată si semantismul infirmă ipoteza), poale „parte de jos a costumului popular femeiesc din Almăj; fustă țărănească” (Vsl. polu „mijloc, margine, sân”, neatestat în paleoslavă. Existenta în bg., sb., albaneză plasează termenul ca parte din „fondul balcanic”, altfel spus tracic, împrumut românesc în pol., cu sensul „fustă”), a rastâcni „a răstigni”(vsl. rastengnonti „a sili, a pune, a arunca”, explicatie semantică controversată, presupune origine indoeuropeană).
Există unele cuvinte care trebuie privite mai cu atenție: coleșă „mămăligă”(de origine necunoscută, apare în limbile slave, fiind atribuit influenței sârbe sau bulgare: kuliješ, kuliaša, desi nu aparține domeniului slav, cf. Berneker 642, după DER, cu atât mai puțin limbii maghiare: köles „mei”; traco-dac), nojită „curelusă sau siret din piele, din păr de animale, din lână etc. cu care se leagă opincile, fixându-se pe picior” (După preluarea mecanică a etimologiei propuse de Cihac, în explicarea structurii fonetice, se pleacă de la bg., sb. nožica ca diminutiv al lui noga „picior”, contaminat cu žica „siret”. Contaminarea ar explica sensul, însă nu determină evolutia fonetică. Fantezia etimologică mă face să apelez la termenul nodit „nodeu, gleznă”. Surprinzător, româna a recurs iarăsi la contaminare: nod + sb. nožica „piciorus”. Termenul se foloseste în graiuri, limba literară are lexemele, pentru diminutive, bg. malko krache, sb. malo stopalo; traco-dac), obor „curtea casei”(bg. si sb. obor din vsl.obora „funie”în limba literară dvor, respectiv, dvorište. Se găsește în neogreacă, în albaneză; cel mult, origine nesigură), pită „pâine” (ngr., bg, magh pita, tc. pidé, pité; probabil din ngr.), slană „slănină” (bg. slana, cf. magh. szalonna).
Din maghiară se presupun: bumb„pastilă, tabletă, medicament” (magh. gomb, care nu se explică transformările fonetice, împrumut din română, fond prelatin), firang „perdea” (ferháng˂germ. Vorhang), larmă „zgomot mare, gălăgie” (magh. lárma „alarmă”, cf. sb. larma˂germ Alarm, cf. hărmălaie, creatie expresivă), pașcanat „păstârnac” (magh. paszternák, sb. pasternak, bg. pastărnak, germ. Pasternak, Pastinak), șipcă „dantelă” (magh. csipke, sb. čipka), taier„farfurie” (magh. tányér).
Din germană retinem: laibăr „vestă a costumului popular (bărbătesc sau femeiesc) din Almăj (săs. leibel), piglui „a călca rufe” (cf. germ. bügeln, Bügeleisen „fier de călcat”), plai „creion” (germ. Blei, Bleiweis), ratăptă „retetă medicală”, germ. Rezept), strimf „ciorap” (germ. Strumpf, săs. Strümpfl), țadulă „bucată (mică) de hârtie cuprinzând o însemnare scurtă” (germ. Zettel, magh. cédula, ucr. cidula, pol. cedula, cf. lat. cadula, văzându-se clar filiera), zupă „supă” (germ. Suppe).
Din neogreacă provine sârmă „fir de mătase împletit în formă de sfoară, folosit pentru broderia anumitor piese din costumele populare; filigran, fir de aur sau de argint” (ngr. sirma, tc. sirma).
Direct sau prin intermidiar, din turcă avem: bășca „despărțit, deosebit, separat, răzleț” (tc. bașka, cf. alb. baškë „împreună”, bg. baška „separat”), chilim „broderie făcută cu fire de lână sau de mătase pe etamină sau canava”(tc. kilim), givan „stare de vorbă, taifas” (tc. divan), orman „dulap” (tc. orman, cf. sb. orman), salmă „sarma”(tc. sarma, cf. bg. sb. sarma), sobă „camera” (tc. soba, cf. magh. szoba), șabac „broderie pe o țesătură obținută prin scoaterea firelor din urzeală, făcută (cu ață alba) la cămăși țărănești, la fețe de masa etc.”(etimologie nesigură, cf. tc. șebeke), șal „fular (tc. șal).
Sensibilitatea poetică se manifestă în complicitate cu pretuirea graiului validată de emotia (re)trăirii vârstei copilăriei.
Pentru mine, ca pentru oricare bănățean, aceste împrumuturi declanșează plăcerea amintirii „copilăriei gi-altădată”și înțelegerea devenirii auctoriale.
Preluarea neologismelor se face prin adaptarea lor la pronunțarea în grai. Tocmai adaptarea dezvoltă „umorul dialectal”⁹. Poeta exploatează acest farmec pe care doar lectura îl poate descoperi: igalare „egalare”, fanfarar „persoană care cântă într-o fanfară”(fr. fanfare), motor „automobil”( fr. moteur, germ Motor), talifon (fr. telephone).
Creativitatea lexicală internă este normală și chiar interesantă, producând regenerare prin sens, în legătură strânsă cu spiritualitatea locului: astrânze „a aduna” ( a proteic + strânge), cracui „copan de pasare” (crac+-ui), crumpel, crumpei „cartof”(crumpănă, crump˂sas. crumpir), cunieri „cuier” (cuni+-er”), fanfarar „persoană care cântă într-o fanfare”, focarie „febră”(foc+-ărie), giloc „imediat, îndată, repede”(de+loc), giochea „deochea”(de+ochi), giodat „deodată” (de+o+data), gispră „despre”(de palalizat+spre), înșcola (în+școală˂bg., sb. škola), mândreață „frumusețe, splendoare”(mândru+-eață), mâtcui „a amesteca (pentru omogenizare) într-um preparat culinar (mămăligă, fasole, urzici fierte etc), folosind un făcăleț cu vârful ramificat”(mâtcă+-i), micucel „mititel”(micuț+-el), ogină „odihnă”(odihnă, odină, derivare regresivă odini), pitulisea „jocul (de v-ați ascunselea)”(pitulice „pasăre”), prângă „pe lângă”(pră lângă), poalmă „minge”(cf. poarnă, postverbal de la a porni), prăstă „peste), prigaceală „pregătire”(pregăti+-eală), profript „(despre țuică) care a fost distilat de două (sau mai multe) ori (pro- +fript), pumnaș „manșetă împodobită cu cusături brodate la mânecile cămășilor țărănești” (pumn+aș), răí „a se înrăi”(rău + suf- i, ca în raucă „mârtoagă, nume de peste”), Sânvasâi (sân+Vasâi), „suparece „trotuar pe lângă case”(sub+perete), tabarală (tăbărî+-ală), taițăi (tăiati+-ei), ugeală „cantitate de apă sau de vapori de apă dintr-un mediu” (ud+-eală), zmaos „zmeos, șmecheros” (zmeu+-os), zucarele „jucării”(pluralul lui jucărea).
Din lexemele enumerate se poate observa palatalizarea consoanelor, fenomen atribuit influentei sârbe, care a întărit în intensitate o tendință existentă. Sensibilitatea artistică nu este diminuată de această caracteristică, dimpotrivă câștigă în autenticitate.
Poeta Elena Borchescu îsi găseste legimitatea în traditia locală a limbii, pare un destin predestinat să mai salveze elemente lexicale caracteristice în creatia literară, răspunzând durerii poetului Iosif Băcilă: „Vom deveni cu mult mai săraci / Uitând cuvintele limbii române”.
Prin demersul „În memoria poetului dialectal”, Titu Maiorescu trăia în 1898 „descoperirea Banatului” (Gh. Jurma). Recunosc cu modestie că, în „Copilăria gi-altădata”, redescopăr Almăjul tinereții mele în retorica amintirii prin limbaj auctorial gratios si plin de vervă, dintr-un suflet devotat sinceritătii. Valea Almăjului e un spatiu cultural în care ordinea firească a lucrurilor devine poezie. În poeta Elena Borchescu se vede „portretul psiho-mental al bănăteanului, ca tip creator de valori specifice…”¹⁰ si, într-o atitudine substantială, are loc reinventarea graiului prin poezie. Literatura în grai este si va rămâne o parte semnificativă în dialectul literar bănătean.¹¹
1. Vezi Titu Maiorescu, În memoria poetului dialectal Victor Vlad (Delamarina), Convorbiri literare, 1898, nr. 2, p.119, în Critice, II, Bucuresti, Editura pentru Literatură, 1967, p. 381-390.
2. Vezi Gabriel Tepelea, Plugarii condeieri din Banat. Literatura în grai bănătean, Timisoara, Editura Marineasa, 2005.
3. Aurel Turcus, Poezie în grai bănătean, I, II, Timisoara, Editura Orizonturi Universitare, 2009.
4. Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă. Cornel Ungureanu, Antologia literaturii dialectale bănătene (poezie, proză, teatru) 1891-2011, Timisoara, Editura Universitătii de Vest, 2011.
5. Vezi Florin Curta, The Making of the Slavs: History and Arcaeology of the Lower Danube Region, C. 500-700, Cambridge University Press, 2001, în versiune românească: Aparitia slavilor. Istorie si arheologie la Dunărea de jos în veacurile V-VII, traducere de Eugen S. Teodor, Târgoviste, Cetatea de Scaun, 2006; Florin Curta, Southeastern Europe in the Midlle Ages 500 – 1250, Cambridge, Cambridge University Press, 2006.
6. Emil Petrovici, Folclor din Valea Almăjului, în Anuarul Arhivei de Folclor, Imprimeria „Cartea Românească”, Bucuresti, 1935, p. 25-157, reeditare, Editie îngrijită de Ion Marin Almăjan, Timisoara, Editura Waldpress, p. 22-23.
7. Vasilie Popoviciu, Monografia comunei Pătas, Sol, grai, credintă si obiceiuri locale, Caransebes, 1914, reeditare, Editie îngrijită de prof. Ileana Crasovan, Timisoara, Editura Waldpress, p. 42.
8. Eugen Beltechi, Graiurile din Almăj. Fonetica, Prfată Crisu Dascălu, Cuvânt înainte de Ion Marin Almăjan, Notă asupra editiei de Ioan David, Timisoara, Ed. David Press Print, 2o18. După câte stiu, atlasul lingvistic al acestor graiuri, din păcate, nu este tipărit, dar merită să fie amintit, deoarece, dintre tările românesti, Tara Almăjului este singura care dispune de o asemenea lucrare.
9. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editia a II-a, Bucuresti, Ed. Minerva, 1983, p.639-640.
10. Gh. Jurma, Literatura dialectală si specificul bănătean, în Revista de lingvistică si cultură româneascMaria ă, nr. 2, 2014, Arhiva culturală.
11. Maria Micle, Dialectul literar bănătean: privire specială asupa epocii moderne, Bucuresti, Editura Academiei Române; Timisoara, David Press Print, 2018, p. 53.
Constantin Teodorescu, Rocky View County, AB
|
Constantin Teodorescu 9/8/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.