Anti reportaj - Electorală și defibrilator
Cu spatele spre mine, se unduia un plop, sprijinind cerul în ramuri încă desfrunzite pe care, ciorchine, stăteau ciori. Multe. Din colțul ochilor mei, păreau păduchi de plante. La apropierea căruței trase de cai, s-au răspandit ca o pilitură de fier pe hârtia așezată deasupra unui magnet în formă de potcoavă.
Pe banca metalică, cufundată aproape în formă de hamac, eram patru care așteptam de o vreme autobuzul încăpățânat să nu mai sosească. Până la acest punct, venisem cu o ocazie, încercând să refacem un traseu din tinerețe. Noi am vrut să călătorim astfel spre Breaza. Ne fusese dor. Ne-a trecut.
A mai depășit banca noastră o căruță, a doua, acum, în secolul al XXI-lea. Zgomotul tăcerii celorlalți doi călători părea un tunel fără lumină la capăt. Probabil că aveau 65-70 de ani. Hei, veți spune unii dintre dumneavoastră cu mândrie, a-tot-cunoscători, hei nici măcar nu înțelegi și nu vorbești bine limba română după atâția ani de Americă! Vârsta se scrie cu litere nu cifre!
Cam așa fusesem admonestată anul trecut de o rubensiană Sabină, care își unduia cu plăcere plete blonzite și buchete de flori către aplaudacii sperând zadarnic oportunități pentru a fi în primul rând. La alegeri! În fotografii. În a se răni unii pe alții. Atunci am fost uimită ca în fața unor moaște deloc sfinte. Moaștele limbii române și purtării decente, ale educației care construia reală mândrie la toate nivelurile societății. Moaștele unei Românii a carei destrămare a început prin anii de după exilarea Regelui Mhai și s-a desăvârșit în timpurile dispariției unei majorități a generației părinților noștri, în anii 90.
Cei doi se ridicau sâ privească zarea, pe rând, ca niște clape de pian uituc de concerte și de mâini aducătoare de bine și frumos sonor. Poate - poate se zărește mijlocul de transport autohton întârziat.
- “Și chiar nu înțeleg, măi dragă, de ce trebuie noi să ne
“mobilizăm” ca să mergem pe … 6 … mai la Câmpina?” despică sacadat aerul vocea barbatului purtător al unei pălării gri. “Cărnați avem, ulei avem, fasole uscată avem…atunci ce … ce să mai căutăm acolo, spune?
Femeia și-a tras răsuflarea de parcă se pregătea să se
arunce într-o apă adâncă. Apoi, neașteptat de repezit, veni cu un citat:
- Adică noi să stăm acasă când se fac “conspirații
INTERNAȚIONALE” împotriva României?”
- Măi tu te uiți prea mult la crimele alea din …ce conspirații?
De unde atâtea idei?
Nu am ce face și întreb … o chestie legitimă … încercând să înfirip o conversație care mă putea ajuta în scrierea unui reportaj despre percepția “alegerilor europene” de către locuitorii obișnuiți ai tării. Voiam să simt pulsul locurilor în care ne întorsesem de 4 zile, doar pentru câteva luni, după aproape 40 de ani:
- Mă iertați dar pentru ce voțați? Pentru cine?
- Cum pentru cine? îmi repetă întrebarea femeia înfoiată
într-un taior odată bleumarin, cambrat peste șoldurile plinuțe. Păi dumneata nu știi ce vine în câteva zile? Vin alegerile, doamnă dragă!
Alegem un nou Președinte pentru Romănia noastră! Că am auzit la televizor că trebuie să ne săturăm de nemții ăștia care umblă prin state paralele și să ieșim la vot! Să alegem pe unul de-al nostru! Uite pe Iliescu, de exemplu.”
Bărbatul amuțise. O privea ca în transă.
- Dar spune și tu ceva Constantine, că altfel te dai mare!
- Măi Sando, măi, da’ tu chiar nu știi nimic! Am crezut că dacă
stai tot timpul cu nasul în Antenele acelea de uiți și să faci mâncare, poți răspunde normal și în cunoștintă de cauză unei întrebări simple! Care Președinte măi, care Iliescu? Dezgropi morții?
- Păi atunci pe cine? - întrebă femeia nedumerită.
Ne ridicasem in picioare, deja pregătiți să urcăm în autobuzul care se vedea la cotul drumului.
- Pe Europa, Sando, auzi? Pe Europa că am înțeles că e fată
bună și…
Nu am mai auzit ultimele cuvinte ale lui Constantin. Frânele zgomotoase ale mijlocului de transport i-au înghițit necunoașterea.
Am lăsat în urmă plopii care, cinstiți, își arătau, deloc sfielnici, goliciunea. Ne așteptau drumuri prin Moldova, Dobrogea și Ardeal. Drumuri spre școli în care elevii nu au nici minimum asigurat pentru învățătură sau igienă, spre case părăsite de tineri dar și de adulți … veneam cu tot sufletul de români dezrădăcinați, încercând să înțelegem neobișnuitul cel de toate zilele instaurat nemilos în locuri unde potențialul uman așteaptă răbdător să fie scos la lumină și folosit, spre un bine general.
Votați... !
Un prieten vorbea zilele trecute, nouă și unui grup de americani, despre importanța defibrilatoarelor în viața cetății, pentru copii sau adulti!
Oare tinerii noștri care primesc medalii de aur și diplome de frunte în competiții internaționale ar putea imagina și realiza un … defibrilator pentru țară? De fapt, nu doar pentru România noastră. Ei sunt singurii care, da, sunt convinsă, au toate capacitățile necesare să o facă. Susținuți de mulți, încă, dintre adulții rămași acasă ori aflați dincolo de granite.
- Bun revenit acasă! Vă așteptam – ne-a întâmpinat o veche
cunoștință de la complexul de tratament naturist din Breaza. Și după ceva discuții, întrebarea iminentă pentru timpurile acestea:
- Cu cine votați, doamna profesoară, domnul profesor?
- Cu…DEFIBRILATORUL pentru ȚARĂ! Am răspuns fără a ezita.
Consemnat de Smaranda CAZAN-LIVESCU /Mada CAZALI
|
Smaranda Cazan - Livescu / Mada Cazali 9/4/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.