Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2026
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002


Vasilica Grigoraș - Poezia, sanctuarul inimii - Ediție multilingvă

română-engleză, spaniolă, germană, greacă, neerlandeză,-
franceză, italiană, portugheză, turcă, rusă, ucraineană,
maghiară, sârbă, armeană, tătară, bulgară, albaneză


5
Dialog multilingv
Vasilica Grigoraș și Editura Leviathan vă propun o raritate, dacă
nu cumva chiar o apariție cu caracter de unicat: un volum de poeme
traduse în 17 limbi, fiecare text beneficiind de o versiune în altă limbă
străină. Dacă edițiile bilingve au fost și sunt și astăzi un fapt obișnuit,
nu cred să existe în peisajul editorial autohton o apariție similară. Mai
mult decât atât, Poezia, sanctuarul inimii este o culegere, și în limba
română, de sine stătătoare, atât ca dimensiune (68 de poezii, unele
de respirație amplă, cărora li se adaugă trei serii de Poeme de inspirație
niponă, haiku, senryu, tanka), cât și tematic și stilistic. În fapt, cartea
este o sinteză a creației lirice a Vasilicăi Grigoraș, autoare deopotrivă
de monografii, volume de critică literară, eseuri, jurnale de călătorie
sau studii aplicate, ca Evoluția ideilor filosofice la Dimitrie Cantemir
(Editura Leviathan, 2022).
Deși nu își refuză efuziunea sentimentală, sugerată eventual chiar
de titlul acestui volum, poezia Vasilicăi Grigoraș este predominant
una reflexivă. Așa cum observam în cronica la un volum foarte recent
(Freamăt de gânduri, 2025), de cele mai multe ori, sentimentul
rămâne pe plan secund, în umbra ideii. Acest gen de poezie pare
mai ales un dialog cu sinele, fără ocolișuri sau dedublări, în care
exprimarea directă e cultivată cu naturalețe. Recursul la acest tip de
dialog, „nevoia acută de a vorbi” poate proveni și din imposibilitatea
(sau inutilitatea) dialogului real cu altcineva: „Îmbrăcată cu o mantie
grea,/ peticită cu doruri nestăvilite,/ port noaptea pe creștet/ ca pe-o
broboadă cernită,/ privind îndelung spre niciunde.// Doborâtă de
Costin Tuchilă
6
oboseala/ zilelor văduvite de tihnă,/ mă așez cuminte/ pe scaunul
cu trei picioare,/ moștenire din vremi de-altădată,/ în care bolta
cerească/ era brăzdată intens/ de brâul Cosânzenei./ Îmi sprijin
coatele pe genunchi,/ tâmpla în pumnii tremurânzi/ și devin din ce în
ce mai gânditoare.// Pomii-și deschid corolele,/ petalele zburate de
vânt/ se transformă treptat/ într-o aversă rece,/ pe care o simt/ din
toți rărunchii.// Stropii de oțel îmi ating/ nemiloși cugetul/ care-și
dorește un singur lucru –/ să scriu cu majuscule o epistolă/ pe care nu
știu sigur/ dacă o voi trimite/ vreodată destinatarului.// După ce o
termin,/ o închid într-un plic/ fără adresă/ și deodată conștientizez/
ceea ce vreau cu adevărat –/ am o nevoie acută de a vorbi/ pentru
a-mi pune/ sufletul pe tavă./ Și, cu cine este mai potrivit/ să mă
așez la o șuetă/ pe o asemenea vreme,/ decât cu mine însămi?”
(Șuetă cu sinele). Că acest dialog, care nu e deloc formal, nu e simplă
conversație, superficială și distractivă (șuetă), se poate observa ușor în
poezia Vasilicăi Grigoraș. Chiar dacă la o primă lectură nu pare atât de
evident (la nivelul imaginilor), acestui dialog i se subordonează poezii
cu tematică diferită, reunite însă, și astfel dând unitate volumului, prin
ton și dicțiune poetică.
Traduse în limbi de circulație (engleză, spaniolă, franceză, portugheză,
italiană), dar și în limbi foarte îndepărtate de structura limbii
române și care presupun o dificilă echivalare (limbi slave, neerlandeză,
germană, greacă, turcă, maghiară, armeană), poeziile dobândesc fără
îndoială, pe lângă noua identitate lingvistică, și o răsfrângere culturală
diferită, ceea ce reprezintă un real câștig al unei astfel de ediții. Iată,
pentru frumusețea versurilor în limbile respective, două exemple: „Le
ciel est haut,/ calme et impénétrable.// Le serein bleu descend clairement/
des horizons lointains/ sur les épaules du temps./ Il nous embrasse/
des fois amoureusement, sans bornes,/ d’autres fois avec un
Prefață
7
doux sans-soucis.// Indifféremment de/ l’essence de cet azur,/ nos
fronts se penchent/ sur notre partie terrestre/ percée par les flèches
solaires,/ priant le très haut de nous protéger/ de la triste rêverie.//
Je t’invite, être humain,/ à une promenade/ à travers la pluie dense/
des papillons Monarques/ pendant leur adorable migration/ vers les
coeurs ouverts,/ les nourrissant copieusement/ du nectar de l’amour.”
(La migration des papillons, traducere în limba franceză de Laura
Cricoveanu); „O Signore, oggi sono salita/ sull’albero della gioia,/
mi sono vestita dei petali/ dell’amore pieno,/ riversando con cuore
puro/ pensieri buoni per il mio prossimo./ Momenti edificanti,/ sento
il bisogno di stare da sola./ Mi ritiro in me stessa/ mi metto il velo
del proprio silenzio/ con il desiderio di reggere/ la mia gioia di essere./
Pur autunnale,/ ho scoperto di essere/ un fastello di visi dolci,/
un neonato coccoloso, una timida scolaretta,/ un’adolescente simpatica/
innamorata della vita, della gente,/ una persona adulta consapevole/
di ciò che accade nel mondo,/ un adulto convinto nella fede/ di
poter fare ancora/ cose belle solo con benevolenza Tua.” (Sospiro di
gioia, traducere în limba italiană de Rodi Vinau).

Costin Tuchilă

;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;


Traduceri de Alina Lavinia Grigoraș, Valentina Teclici,
Christian Tămaș, Eugen Cojocaru, Florin Gheorghiu,
Ecaterina Budacea-Neacșu, Ana Maria Dinu,
Laura Cricoveanu, Rodi Vinau, Dori Lederer, Urfet Șachir,
Lidia Grosu, Miroslava Metlyaeva, Doina Staric,
Lia Gabriela Koka Cosma, Virginia Popovici,
Azaduhi Benlian, Ghiulșen Ismail-Iusuf, Ivanka Ungureanu,
Baki Ymeri
Prefață de Costin Tuchilă







Costin Tuchilă    7/21/2026


Contact:




 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian