Poemul vietii noastre
Odată nu doream să fiu cel ce doarme
fără vise te asteptam pe tine
alunecarea timpului mi-era un somn
eliberat de clipele din destine.
Sub cupola imensă cu gânduri reci
fosnetul frunzelor mi-era valul vietii
spre care-mi deschideam sufletul
ca să aud briza din roua diminetii.
Naufragiat pe piscul întrebării
acolo sus în singurătatea lui
pe catargul fără prejudecăti
era inelul de logodnă a soarelui.
În lumina ei semialbastră
o seară cu iubirea tineretii
privindu-ne ne-a creat o lume
de comori pe drumul vietii.
Roua diminetii din apus
Diminetile îmi spală ochii
trezindu-mă cu idei fierbinti
lângă statui care par sperante
si mă fac robul unei alte minti.
Stropii de viată inundă dorinte,
răsăriturile de iubire rezistă,
doar asfintiturile au întrebări
iar ecourile au lumina tristă.
Trecutul nu îmbracă viitorul,
plaja la nudism tine amintirile
pline de neîntelesuri părăsite
ruginind fără milă privirile.
Apar drumuri reciclate si reci,
dar nevăzute în negura cetii,
cu strada răsăritului spre apus,
dorind din apus roua diminetii.
Doar prezentul
Clipa cea mai frumoasă este prezentul
timpul pierdut ne scurtează viata
pe care o avem potecă pentru moarte
pe-o ramură plină de flori sădite
cu întelepciune fără gândul indiferentei .
Înfrângerea e după piederea sperantei
si lacrima ascunde prezentul nu trecutul.
Să tinem raza care luminează noptile
si adierile care alungă norii zilelor
un cadou pus lângă recunostintă.
Prezentul se vede doar cu inima
si este căutat mereu cu dragoste
în împletirea a două singurătăti.
|
Constantin Rusu 12/30/2015 |
Contact: |
|
|
