Câteva poeme din volumul aflat în pregătire, FLOAREA DE LOTUS,
AVATAR
Tărâna trupului meu,
În amfore ciobite,
Din care si-au astâmpătat setea
Cândva, deopotrivă,
Si stăpânii si sclavii...
Tărâna trupului meu,
Binecuvântată de vestale
Odată cu uleiul din vasele
Destinate întretinerii
Focului sacru...
Tărâna trupului meu,
Frământată, modelată
Si arsă în cuptoare,
Pentru cine stie ce sofisticate
Obiecte de cult...
Tărâna trupului meu,
Amforă, candelă,
Icoană profană,
Dar mai ales pulbere
Purtată de vânturi
Mereu între două imperii...
DEPENDENTĂ
Te scriam pe ziduri, în paginile caietelor
Rămase totdeauna albe,
Pe trunchiuri de copaci tineri,
Niciodată pe frunze...
Te pictam în aerul ce îl trăgeam în piept,
Ca fumul primei tigări
După o îndelungată abstinentă...
Te ascultam vrăjită în muzica lui Mozart
Si Paganini,
În ritmul picăturilor de ploaie
Căzute pe învelisul fierbinte
Al trupului mistuit de arsită...
Când, în cele din urmă,
Ne-am întâlnit în Orion,
Te-am ascuns temătoare între pleoape,
Si, de atunci,
Ca să nu te mai pierd,
Umblu prin Univers
Mereu cu ochii închisi...
DOR SI LUMINĂ
În visul meu real, repetitiv,
Urmăm un drum cu dealuri si cu văi,
Pe urma noastră, nestiuti călăi...
Si suntem unul altuia captiv.
De-atâta mers pe tărmul planetar,
Printre grădini cu maci si mărăcini,
Ne-am transformat în doi frumosi străini
Prinsi în fiorul clipei, dulce-amar.
Adorm la pieptul tău, fierbinte lut,
Ca un copil stiut al nimănui;
Si nicio grijă de-a mă pierde nu-i,
Când trupul tău armură mi-e si scut!
Plutim într-o splendoare, convulsiv,
Si esti si sunt si ardem la un loc;
Doar două lumânări, un singur foc...
În adevăr si în definitiv!
În viata asta fără nicio vină,
Iubirea noastră-i singura lumină...
ÎN CIUDA APARENTELOR
Grădina aceasta si curtea si castelul,
Si, mai ales, zidul care le înconjoară...,
Toate vorbesc despre tine.
Aici te-am înflorit si m-ai cules,
Aici te-am locuit si m-ai făcut mireasa ta,
Aici, împotriva tuturor, te-am rezidit în cuvinte,
Iar tu m-ai apărat cu sabia,
Ca un vrednic cavaler medieval...
Eram o cetate,
Ai fost apoi un mormânt celebru...
Nu mai stiu după aceea ce am mai fost,
Dar stiu că această lume oarbă,
Cum sunt toate lumile vii,
În uitarea de sine,
Nu a mai făcut diferenta: „ Cine ce este...?”
... A asteptat apoi gânditoare,
Privind în gol grădina, curtea, castelul,
Dar mai ales zidul care le împrejmuia,
Dincolo de care, în ciuda aparentelor,
Noi am continuat
Să ne fim...
|
