Când nu esti lângă mine…
Când nu esti lângă mine
Simt mâna stângă
Dureros de nătângă,
Linsă de-un câine.
Asez în foietaj de petale
Uitarea ce-aparține
Dreptei cruci de bine
Cu oasele goale!
Fărasul cu stele
Am netezit pavelele gândului
Cu florile asezate pe gulerul pământului,
Mi-am pus inima într-o cafea descântată
Să fie citită în irisi de fată.
Păcatele s-au rostogolit în gestul făcut,
Ca pe un gard cu vise în ie cusut,
Orbeste curcubeul m-a dat peste cap,
În brațele tale mă-nghesui să-ncap.
Rodii din crengile stelelor pline
Mi-atinge uimirea sculptată în bine,
Pun catifea pe dâra cu semne,
Inelele iubirii sunt răni si însemne.
Stejarul din noi izvoarelor cântă,
Ghinda speranței ne binecuvântă,
Suntem zămisliți sub canoanele-i grele
S-adunăm bătrâneții fărasul cu stele!
Taraba destinului
În mine ard
Întâmplări inegale,
Cifrele raiului
Se inversează,
O dâră de fluturi
Urcă în cer
Semnul de carte
Din care
S-a inspirat
Biblia
Copilăriei noastre.
Rătăcim
În rugăciunile
Spuse în gând
Cu admirabilă
Tăcere,
Apoi atingem
Spinii înfloriți
Pe genunchii
Cuvintelor
Ajunse oase
Pe taraba
Destinului!
În umbră…
În umbră nu stau vorbele ascunse,
Ele se înalță pe-aripi de buburuze
Si-n zborul fără spaima despărțirii
Încropesc în inimi scânteile iubirii.
Mereu as vrea s-avem acelasi rost,
Să ne iubim fără să ținem post,
Raiul să-l avem înfloritor în veci
Cu vise minunate pe tanice poteci.
Caverna
Mârsăvia neputinței
Se roteste în inima
Țării
Până când
Limba româna
Devine pecete
Pasaportului
Dintre frați.
În care parte
A cavernei
Se ascund silabele
Sistemului
Eclipsat
De-o posibilă
Urmă
De materie
Primară?
La umbra unui om si-a unui câine
M-am chircit lângă un om si-un câine,
La umbra lor era un pic mai bine,
Încât zâmbea în lacrimi cerul
Ascunzând de prefăcuți misterul.
Se curbau în mine oasele tăcerii,
Clipa deznădejdii si-a plăcerii,
Se mistuia sub frunzele din zare
Viața care miscă din aripi trecătoare.
M-am visat la umbră si am stat
Cu mâinile de un vârtej legat,
M-am trezit apoi si cum să fie bine?
Omul m-a muscat în lacrimă de câine!
Vine vipia, revine…
Vine vipia, revine,
Umbra se usucă-n drum,
Stelele pe cerul nopții
Seamănă îngeri de scrum.
Tu înoți în marea dulce
A iubirilor din veac,
Eu mut valuri de speranță
Într-o inimă cu leac.
Amândoi stergem distanța
Într-o voluptate nouă
Încât lamuri de păcate
Se clătesc în miez de rouă.
Stergem apoi cu năframa
Freamătul de vis stelar,
Într-o rază de luceafăr
Punem muguri la stihar.
Voluptatea valului
Adună-mă în voluptatea valului,
Dorința răvăsească torsul meu tihnit,
Zori de promoroacă să curgă din luceferi,
Iubirea făr` măsură-n clepsidre din zenit.
Ecoul să se-nvârtă multiplicând speranțe
Si valuri de senin să-nnobileze trupul,
Prin mine să tresalte spre creste căprioare,
Tu să descoperi urma amirosind ca lupul.
Dar nu uita dorința de-a naviga prin viață
Către bătrâneți adânci este de când căzu
În ochii mei doar visuri dulci, înrourate,
Că voluptatea valului ai fost si vei fi tu!
Sansa să port mâna stângă în ghips
Sansa să port mâna stângă în ghips
Înaintea cuvintelor rotunjite în vis,
Cu iluzii puse în cumpene uzate
De aripi respirate în zboruri înalte,
Sansa să-mi privesc inima cu durere
Prin jurăminte înmuiate-n tăcere,
A fost si este un sirag din zile amare
Unse cu uleiuri prelinse din soare.
Nimic nu poate să miste-n greseală
Decât luminița ce ochi-mi înseală.
Am pierdut distanța circular – realitate,
Sângele țâsneste din degetele retezate.
Ațe catgut se cos în loc de inele,
Umflăturile cresc în nopți fără stele,
Mirosul amintirii e-n nară de câine
Care latră la cer, se roagă la tine.
Sansă-i că am lângă mine doctorul om
Care taie răsăritul cu nichel si crom
Si-mi altoieste rodiile degetelor sfărmate,
Clipa fluieră bucuria existenței aparte!
ADN-ul neamului
Sinceritatea mea
Face boltă de lumină
Peste funinginea luminării
Care sortează
Sicriele neamului.
Sub sfânta icoană,
O felie de aer
M-apropie de creanga
Timpului
Imortalizat
În propriile
Relicve
Unde încă
Respir!
|
Marin Moscu 12/15/2015 |
Contact: |
|
|
