Din antologii
Ochii
În sângele meu
sângele tău a curs
si cresc prin
ochii tăi cald,
când cuvintele se surpă
-n tăcere – urmele lor
străjuiesc cerul
cu dor.
×
Si unda ce trece peste noi
nu ne poate acoperi ochii!
Metamorfoză
În rădăcini trupu-mi coboară
netorturat de tipătul de ceară,
dar prăbusit în serpentina
mărilor nalte cu lumina,
îsi tese dinlăuntru vara
cu fulgere de cer ca para.
Trupul adâncul îsi desface
din piatra ruinei care zace
si-l strâng din mit cu o tăcere
oarbă si dulce ca de miere;
din ea pustiul vechi se schimbă-n
freamăt de ape pe limbă
si sfâsiat tot în hotare
apune-n rădăcini de floare.
Ceas
Ceas de haruri, ceas de cer,
vis aprins din efemer,
ochii mari mi i-ai băut
să scoti pasărea din lut,
cruce oasele mi-ai pus
între stelele de sus,
sângele mi l-ai întins
doar pe gânduri si pe vis
si-inima ce mi-a rămas
ai aprins-o, ceas, în glas
ca o lebădă în cânt
despărtită de pământ.
Ceas de haruri, ceas de cer,
chiar si stelele de pier
supărat nu poti să fii,
că sunt curse toate-n Zi!
Cumpăna
Ochiul meu este cântar
de poveste si de har,
de sânge si de apus,
de pierdere în nedus,
de crescut, de necrescut,
de o lacrimă din lut,
picurată într-un vis,
de bătut, de nedesprins.
Si din talere încerc
drumu-n două să mi-l trec
ca, din cumpăna de dor,
să cobor stele-n izvor.
Unde apele mă ud
fie păsărilor Sud,
trilurile să le-ascult
si în cânt să stiu că-mi mut
sufletul de vară-n alt
turn de verde mai înalt –
cumpănă trecând în cer
vesnicul din efemer.
(Antologia Cumpăna, Casa judeteană a creatiei populare Vâlcea, 1969)
Cerbul
Aici, pe prundul de izvoare
mă simt cerbul
ce si-a băut vânătorul,
si arma îmi fumegă pe nări
si izvoarele se tulbură…
Ah, de-am fi stat unul în fata altuia,
n-as mai fi simtit în sânge
mirosul de fum.
(Antologia Trepte, 15 ani Cenaclul Anton Pann, Rm. Vâlcea, 1972)
|
Dumitru Velea, 10/24/2015 |
Contact: |
|
|
