Ritualuri
Ritual cu cal
Nu de la cal s-a luat păr să se lege
noduri pe funie,
nu din coama lui înnebunită de vânt,
ci din pletele tale,
să-ti numere anii si zilele
câte ti-au mai rămas
strânse într-o singură mână.
Te-au ales cel care tine calul
si cu calul împreună te-au dus
în tarcul de nuiele de mesteacăn,
numindu-te cel care tine capul.
Nu peste cal s-a fluturat
crenguta de mesteacăn,
ca să-i îndemne aburul alb să iasă din trup,
nu peste coama lui înnebunită de vânt,
ci peste umerii si pletele tale,
ca aburul alb să-ti iasă din piept,
să zboare de pe limbă
piatră vie -
fii capul si calul coada!
- Dintr-o singură lovitură mi-au frânt coloana,
mi-au despărtit vertebrele fără să curgă sânge,
m-au jupuit fără ca picătură de sânge
s-atingă pământul,
oasele, unul câte unul, mi le-au scos si
asezat pe propria-mi piele,
carnea si sângele mi le-au împărtit,
până în zori mi le-au mâncat si băut.
Vântul mi-a învelit oasele cu piele,
calul m-a purtat peste ape si nori
cu daruri usoare si grele
pentru părintii bătrâni,
spatele lui m-a adus înapoi.
În tarcul de nuiele de mesteacăn,
pentru cel care tine calul,
cu calul împreună s-a întors
cel care tine capul.
Hybris
Pe măsură ce vulturul devoră ficatul,
ficatul sporeste să înece vulturul;
pe măsură ce sarpele bea sângele,
sângele sporeste să înece sarpele.
Numai prin oasele scoase,
vântul sălbatic sporeste si cântă.
Între gemeni
- Dacă un sarpe te muscă
cu coltii săi otrăvitori
de călcâi – se spune –
singura cale a supravietuirii este
să faci altul din bronz,
asemănător,
pe care să-l pui în vârful unei prăjini
cât mai aproape de soare.
Două stante si încă una
Mâna are putere
să spargă vasul,
ca rădăcinile plantei
să poată să crească.
Mâna n-are putere
să spargă vasul,
ci rădăcinile plantei
îl sparg ca să crească.
Rădăcinile plantei
nu au să spargă vasul,
ci mâna singură face
planta să crească.
Mai bătrâni decât omul
Vulturul si sarpele sunt nemuritori:
unul se-ascunde dincolo de nori,
celălalt, sub pieile pământului.
Amândoi se feresc de privirile oamenilor.
Cel ce zboară printre nori si cer
se hrăneste cu lesuri de animale;
cel ce se târăste prin tărână,
cu animale iuti, cu sângele cald.
Si unul si altul iubesc crestetul plesuv
al muntilor aprinsi în soare:
sarpele păstrează în amintire
căldura primei perechi de oameni;
vulturul, doar strălucirea oaselor
din singurătatea de pe munte.
Când vulturul planează si doarme,
umbra lui cade peste sarpe;
când sarpele joacă în soare,
umbra lui o întoarce pe cer.
Piatra băută
Trei zile s-a căutat piatra căzută,
piatra din cer cu vine rosii ori colorată,
până s-a găsit pe-un sarpe încolăcit.
Piatra i se pune bolnavului pe limbă
si cu sânge lăsat de la sine o bea.
Trei zile se-asteaptă să iasă din om:
dacă piatra iese plină de sânge –
trei zile bolnavul mai are de trăit;
dacă piatra iese curată,
cum i-a fost dată să o înghită,
după trei zile bolnavul vorbeste
în limba pietrei căzută din cer,
cu sunete rosii ori colorate.
Sarpele, si el l-ascultă, nu doar omul!
Baladă cu cristale
Pe frânghie împletită
în sapte culori,
tânărul orb păseste,
din treaptă-n treaptă.
Intră pe poarta strâmtă
în stânca dintre nori –
solzii îi cad de pe ochi,
în camera de cristale.
Lângă imaginea sa
sunt alte imagini,
desi lângă el
nu vede pe nimeni.
I se dau cristale să soarbă,
i se cere să coboare în sine:
si intră într-o cameră
cu pereti de cristale.
- Întoarce-te pe frânghie
în vârful de copac
si spune alor tăi
ce cameră îi asteaptă!
Cu-o mână de cristale
umblă printre ai săi,
ar vrea să le dea,
dar nimeni nu-l vede.
Lângă Assuan
La deschiderea mormântului,
s-a găsit chiar lângă usită,
într-un cosulet de trestie,
cadavrul unui copil în vesminte sărace.
Al faraonului, în aur si-argint. Si unul si altul
se visau în barca soarelui. La întâlnirea
cu aerul tare de-afară, cu lumina,
s-au fărâmitat. Vântul le-a purtat praful
departe, pe câmp si nisipuri. Ce-a fost de prisos –
de prisos a rămas.
- Astfel si tu, care ai deschis usita,
întinde-te, la amurg, sub măslinul verde,
sprijină-te de el si asteaptă măcar o măslină
să se coacă la lumina stelelor!
Gaură neagră
Între discul soarelui si discul lunii
stă discul găurit. Prin el trece vântul
de sus. Prin el iese vântul de jos. Este prins
pe spatele omului ca o gaură neagră.
Când stai, îti joacă pe spate;
când joci, îti cântă prin piept;
când deschizi ochii, îti cere să treci prin el;
când închizi ochii, îti cere să iesi prin el.
Doamne, cine l-a prins de vesmânt,
chiar în dreptul inimii? Frunza cade
la rădăcina pomului. Ea prin ce disc găurit trece
să lege rădăcina de mugurul nou?
Si sarpele, toamna, se retrage în pământ,
ca primăvara să iasă la soare;
chiar si el îsi schimbă pielea,
desi stă sub casa aceluiasi stăpân.
Plăcută cu poveste
Frânghia coborâtă din cer
se păstrează la loc de cinste;
când cătărătorul va fi ajuns departe,
din ea nu se mai vede nimic.
|
Dumitru Velea 8/25/2015 |
Contact: |
|
|
