Eminescu - o statuie
...În cetatea cea pestrită, cu trăsuri si felinare
Cu saloane dichisite si cu lume-nzorzonată,
Sună muzici, dansuri, ropot, clinchet vesel de pahare,
Strigăte, lozinci, urale când, ca tunetul, de-odată
În masiva, vechea poartă bate-un sol, un peregrin
Precum bate-n noaptea dură călătorul lângă prag
Si bătăile răsună tot mai aprig, mai deplin:
-Cine-i, cine? Eminescu! Eminescu? Un pribeag!...
Astfel fuși primit în strâmta lume a ipocriziei,
Pumnul tău decis în poartă însă nu bătu-n zadar:
Însuți proletar al vieții si-mpărat al poeziei
Ai durat, superb, poemul ”Împărat si proletar”.
Întrupat din doruri, doine, din amar de vremi nefaste,
Te-avântași spre culmi de zare, ca un șoim în zbor deschis-
Dând cu pana-ți strălucită țel și-ndemn tânjirii noastre,
Tu ne-ai fost și Toma Nour si Sărmanul Dionis.
Te-ai luptat cu greul vieții, cu nevoi ce te-apăsară
Alinat de blânda șoaptă a romanticilor tei,
Celor ce te împroșcară cu-a micimii lor ocară
Le-ai răspuns cu-nțelepciune, ca în ”Criticilor mei”.
Ne-ai lăsat drept moștenire dragostea de limbă, țară
Cu alesele-ți cuvinte de cinstire și mândrie,
Jurământul tău și slava pentru patria-comoară
Fosta: ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.
Strălucind intens pe boltă, ca un astru tutelar,
Ne-ai sădit în suflet crezul în elanuri și nădejdi,
Cu duioasa ta iubire și cu versu-ți de cleștar
Ești emblema noastră sacră de români si eminesti.
Prin prisosul de gândire, de idei scăpărătoare,
Prin măiastra-ți Poezie și prin tot ce-ai fost și ești
Ne-ai trezit la demnitate, cutezanță si visare
Tu – Luceafăr al simțirii si-al rostirii românesti...
TÂNĂR, AH, AM FOST CÂNDVA
Tânăr, ah, am fost cândva
Plin de patos, vervă, frenezie
Și atunci viata îmi părea
Dar ceresc, superbă poezie.
Satu-mi fuse carte de citire
Cu-ale sale văi, izvoare, dealuri
Și-am pornit spre zări de izbândire
Lung purtat de dor si idealuri.
Am avut un dascăl, un exemplu:
EMINESCU – vers și cugetare
Și-am intrat sfios în al său templu
Ca să-i cer povață, îndrumare.
I-am urmat cu-ncredere îndemnul
Dârz și drept și demn în toate cele,
Cărtile-mi, de-a fir a păr, sunt semnul
Harului si hărniciei mele.
Tot ce-am scris am năzuit anume
Vis, dureri, speranțe să exprime,
Mi-am pus sufletul zălog pe strune
În mănos sirag de ritmuri, rime.
...Soarele e-acum mai tern, mai pal,
Flamura-i se-nclină spre pământ
Și eu strig, pândit ca de-un pumnal:
Soare stai! Mai sunt, mai simt, mai cânt...
|
Ion Segarceanu 6/13/2015 |
Contact: |
|
|
