Gândind la Eminescu
Ascultat-a Eminescu Simfonia Îngerilor
Pe-ale Luceafărului căi, la ora atingerilor
Aprins de dorintă, de neobosită căutare
A minunii răspândită pe tărâmurile astrale.
Alerga. copil - minune cu visările-i eterne
Sub leagănul codrului, pe poteca ce se așterne
Spre acel ”ochi” - lacul cu nuferi galben-aurii
Meditativ, neînteles, depărtat de alți copii.
Cu gândul la piramide, între florile albastre
În a teiului mireasmă, sub vibrație de astre
Cu iubita, pe-nserat ori sub razele de lună
Împletesc șirag de stele si amorului cunună.
Anii studentiei cu trăiri himerice-au trecut
Vijelios, cum tineretii să petreacă i-a plăcut
Iubirea, învăluitor veșmânt, oaspete drag
Zadarnic o invoci târziu si o astepti în prag!
Atât de tânăr, dar cu puterea unui trimis înțelept
Pătrundea secolii, inima i se zbătea în piept
Glorifica vitejia, depăna istorii, finaluri fatale
Stătea de vorbă cu Zeii Daciei Primordiale!
Singur, cufundat în gânduri, în camera-nghețată
Ca bătrânul dascăl, neavând un foc în vatră
Doar un șoricel tovarăs, carti în mobile vechi
Primea la el Îngerul, Vocea - adevăr străvechi:
Cum dintr-un singur punct s-a început mișcarea
Scăpărând, Universul a născut pământul, marea
Lumina se aprinsese lucind feeric, instantaneu
Creată prin Cuvânt, de însusi Tatăl Dumnezeu!
Prin aste daruri sfinte, el cu Hyperion călătorea
Cu uimirea Magului cerceta stelele, descoperea
Cu încântare. nemărginirea căilor, iar în adâncuri
Întunecimi scânteietoare, valuri rânduri, rânduri.
Stia că chipul frumuseții are multiple forme
Splendori fără de număr ne înconjor sub norme
Înscrise-n file nevăzute, primite la născare
Cum le primiră parintii din părinți, la fiecare.
Zadarnic, el cunoaște că-n zgomote deșarte
Cu agerimea minții, nu te desparți de moarte
Norocul mântuirii nu-l găsești în mreaja lumii
Ce se lăfăie sătulă în hamacurile minciunii
Soarta desartă, roata vieții ca luna amăgitoare
Crește, descrește cu sărmane viețile trecătoare
Virtutea-n cămasă de forță, ticălosia cu neîndurare
Pe căi oculte, săvîrsește crima fără asemănare.
Mărturia cutremurătoare - ca o sentință amânată
Din scrieri :”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”
E din dureri adânci ivită, în zbuciumata-i existență
Geniu pustiu, nu mai gusta nectar și nici esență.
Ascultat-a Eminescu ades, Simfonia Îngerilor
Binecuvântată evadare din valea Plângerilor
Unde el a avut parte de suspine și chiar moarte
Înainte de-a se stinge a buzelor sale soapte.
|
Elena Armenescu 6/13/2015 |
Contact: |
|
|
