Volumul ,,Ferestre deschise” de Camelia Cristea
Camelia Cristea a ales să stea de veghe/ După datină si lege,/Să aline durerea lumii prin blânda rugăciune. Volumul ,,Ferestre deschise” de Camelia Cristea, apărut în colectia ,,Scrisul de azi”, Editura Singur, 2015, este o invitatie de a descoperi lumea autoarei, prin zidirea existentei voite de Dumnezeu.
Camelia Cristea si-a găsit vocatia de a cultiva ogorul lumii în măretia lui, devenind o lucrătoare prin CUVÂNT. Prin vers se regăseste, respiră frumosul, iubeste măretia lumii. ,,Avem nevoie de iubire/Trăim murind,/De parcă nici n-am fi./…( Avem nevoie de iubire, pag.7). Sunt trilul păsării voioase/Ce a văzut seninul de cu zori,/Si-n zborul ei a scuturat angoase,/Pe aripi port lumini de visători!/Sunt solul ce aduce pace,/Războaiele în lanturi le convoc,/Sunt ziditor în sfere luminoase/Si mă înalt firav...! Pe scară urc cât pot.” (Sunt, pag.8).
Poeta cu multă naturalete, trece prin diverse etape existentiale, contopindu-se cu o pajiste înflorită, cu pasu-i de furnică, ducându-si poverile prin vremurile tulburi. ,,Sunt pasul de furnică-n lume/Si-mi duc poverile asa cum pot,/Îmi las cuvintele să se cunune/Cu razele de soare la un loc.” (Sunt, pag. 8).
Înfloreste în fiecare anotimp cu smerenie si întelegere fată de mersul lumii desi, adesea, în noapte tăcerea se frânge.
,,Am înflorit în liliacul din grădină,/Si-n tei mi-am pus sărutul de cu zori,/Din meri bătuti, cu frunză de sulfină,…(Am înflorit, pag. 10). As vrea să-asculti viorile din mine,/Arcusul lor ce-n vis se risipeste/Si din troienele de gânduri/Să-alungi si iarna ce mă viscoleste...” (As vrea, pag.10)!
Poemele autoarei sunt de o gingăsie distinctă în care dragostea se afirmă ca un leac miraculos, dorind să scrie un poem de iubire prin lacrima de dor ce plânge. De aici, din zona afectiunii pioase, renaste în fiecare zi, mai puternică, lăsându-si regretele să plece, risipită într-un spatiu imaginar, nostalgic. ,,Am renăscut din propria cenusă,/Prin ancenstral stindarul am să-l port,/Un înger îmi deschide acum o usă,/Din zbor nu mă opresc... dar nici nu pot!/Si recompun din cioburi universul,/ În fiecare galaxie vise noi,/Prin stele-gând fac piruete/Si toate astea le împart cu voi!” (Am renăscut, pag.16).
Camelia Cristea dăruieste asa cum primeste…Frumusetea interioară, harul hristic îsi pun pecetea pe trăirile autoarei într-un firesc covârsitor. Desi poezia sa este plină de întrebări, toate apar ca o scară a virtutilor pe care poeta încearcă să o străbată în tăceri mărturisite. ,,Eu am văzut... ai răsturnat un munte/Si câmpul tot l-ai pus într-un picior/O mare cu valurile ei toate/Stă resemnată acum într-un ulcior…/ Acum eu cred că totu-i cu putintă/Si-n flacăra aprinsă de idei,/Las o fereastră larg deschisă,/Albastrul cerului să scrie în condei.”(Eu cred, pag. 17)
Este inspirată de tot ce miscă, în mod special de viul ce-l vede în fiecare floare, contemplând Frumusetiile dumnezeiesti, necesare prin purificarea de patimi a sufletului; "ca să se nască în suflet si frumusete dar si putere pentru săvârsirea celor ce trebuiesc făcute, avem nevoie de harul dumnezeiesc. Frumos e orice suflet, privit în simetria puterilor sale proprii, dar frumusetea cea adevarată, adică firea cea dumnezeiască si fericită, se poate privi, se poate contempla numai de cel ce are curătită mintea. Cel ce-si tinteste ochii la luminile si harurile lui Dumnezeu primeste ceva de la El: ca de la o culoare îsi colorează propriul lor chip cu o strălucire înfloritoare.” Sfantul Vasile cel Mare.
Camelia Cristea, prin acest volum de debut, a intrat în rândul poetilor crestini. Profunzimea versurilor îndeamnă la meditatie, reprezentând o mărturisire de credintă. Se spune că atunci când omul este lucrător cu Dumnezeu, cultura lui devine o functie în slujba împărătiei lui Dumnezeu si justifică istoria si existenta omului si contribuie la împlinirea meniriei sale în creatie.
,,Din puterea rugăciunii/M-am născut a mia oară,/Gândul bun în mine creste/Si îmi cântă a primăvară./M-am născut din foc si apă/Când ruinele din oase/Îmi intrară pân' la sânge/Si dospeau în strâmte vase.../M-am născut iar din tărână/Ca un bob micut de grâu/Să tin răul la distantă/Si tot binele în frâu./M-am născut în dimineată/Pe un clopot alb de crin,/Vorba mea să fie dulce/Ca durerea să-ti alin./M-am născut din rugăciunea/Sfintilor ce stiu a tine/În pocal iubirea-naltă/Si o floare-n piept de bine./Si dau slavă pentru toate/Câte sunt si-or să mai fie/Un ochi plânge, altul râde/Si mă-aprind în bucurie.” (M-am născut, pag. 81).
Poezia Cameliei Cristea, desi are un puternic filon religios, te cucereste printr-o filozofie subtilă, pilduitoare. Mesajele directe, poezia de atitudine privind valorile Neamului Românesc, poeme scrise pentru părinti, copii, vin spre noi, senin, ca o rază de soare. Cuvântul ei prinde rădăcină, prin chemarea de a scrie ,,cartea cu lumină”. Vesnicia, năzuinta fiecărui crestin, este si chemarea poetilor. ,,Si îngerii i-as lua ca sfetnici/Să ne îndrume în călătorie/Cu dragostea tinuti de mână/Să ne-ndreptăm spre vesnicie! (În Eden, pag. 88).
Pentru a ajunge la ,ferestre deschise, autoarea a călcat pe cioburi de lumină, ascultând glasul îngerilor ce cântau în clopot de chemare, /Aripi îmi cresteau fără să stiu/Si mă-năltam pe razele de soare... /Minutele se-nchină la utrenii,/Genuchii bat metanii, nu risipă,/Să potolescă marea si valul trist al vremii...(Cioburi de lumină pag. 69).
Lirica Cameliei Cristea se dezvoltă într-un perimetru filozofico-religios, unde iubirea si frumosul se întrepătrund. Dragostea pentru semeni prinde culori de curcubeu. Asa cum ni se destăinuie, s-a regăsit ,,în rugul de cuvinte, /În versul ce acum se scrie,/În rodul toamnelor bogate/Si în ciorchinul copt din vie./Visez să zbor dincolo de mine/Să-alung tăcerile ce-au plans/…Iar ochii sufletului or să vadă/Când se deschid ferestre-n zori/Să intre iar lumina nudă/Ca-n rai ninsorile de flori./ (Ferestre deschise, pag. 55)
Aceste câteva gânduri despre poezia Cameliei Cristea, purtată pe aripi de înger, sunt doar o invitatie spre cunoasterea creatiei sale artistice, care prin IUBIRE si plinătatea ideilor, se vrea citită întru mângâierea si linistirea sufletelor noastre.
Azi si mâine
Am oftat adânc atunci
Când mânjit era pământul
Si în cute de durere
Se strivea usor cuvântul.
Am pus linistea să doarmă
În cămara cea gătită,
Primenită-mi este casa
Si cu flori împodobită.
Am aprins si lumânarea
Cu nădejdea de mai bine
Toate vin si trec prin lume
Cu un scop si rost anume!
Am tinut în palme fruntea
Când cărunta asteptare
Îsi făcuse drum la poarta
Cea zidită din visare.
Si-am spus pietrelor să tacă
Că strigau în disperare
Când un vânt bătea cu biciul
Drumul presărat cu sare!
Si-am spus oilor din turmă
Că e vremea de pe urmă
Si – asteptării de pe clantă
Că pe umeri port o zdreantă!
Nu mă vait si nici nu plâng
Când durerile mă strâng,
Dar pun mintea mea să stea
Într-un psalm cum stie ea.
Si pe muntele îndurării
Să dăm răul tot iertării!
Grâul bun să-l facem pâine
Să mai credem si în mâine.
Camelia CRISTEA
|
Mariana Gurza 4/21/2015 |
Contact: |
|
|
