Când, răstignit lângă tine, îi pomeneam pe cei vii
Început de săptămână. si de mai ce, Doamne? de strigăt?
de soapte? frânte mi-s degetele,
norocul
îmi dăduse pe mână cât nu puteam duce
o zi si o noapte
În târgul acela medieval ca un câine plouat (auzi-l schelălăind), ne-am învârtit ca la ultimul bal, a nins mai apoi ca de ultim colind
Te-am strigat, ai tăcut. mi-ai sfredelit o ureche, cea tiuindu-mi de bine pe lumea cealaltă. în schimbătoare lumină, ba nouă, ba veche, a opta minune - subtire, înaltă
Fir de mătase, ce mai zi împletită, ce mai noapte, întoarsă, de făcut si copii. cădeau cărămizi din întâmplarea boltită când, răstignit lângă tine, îi pomeneam pe cei vii.
|
