| | Autopsia stării de liniste 
 fiecare toamnă îmi picta pe piele
 câte-un bărbat întârziat
 intra asa de firesc în decor
 încât niciodată nu am întrebat
 dacă si ce a apucat să ia cu el
 de pe câmpul ultimei bătălii
 destul că în jurul gurii
 sunetele desenau monograma absentei
 de lângă cealaltă care
 asista neputincioasă
 la autopsia stării de liniste
 
 ne lega un fel de frătie
 până la prima ninsoare când
 pielea îmi devenea un imens
 palimpsest
 
 
 femeia-guster
 
 tâsneste din mănusa firelor de iarbă
 pe borna cu kilometrul 0
 femeia-guster...
 îti gâlgâie sunetele-n gât
 văzând-o cum stie
 să coacă strugurii la pântecu-i cald
 să dea cu mir pe coadă
 să verse cuvinte-n cădelnite...
 deodată
 îti pare drumul strâmt
 de-asta o pui la sân...
 femeia-guster
 rupe gâtul tristetii
 la vecernii înnoadă coada
 de o rază prelungă
 se suie-n cer la gusterul-stab
 si fac împreună
 un act de cultură...
 apoi femeia-guster
 cere azil politic
 iubeste cetătenia culturală
 si niciodată nu se uită-n urmă..
 
 
 al cincilea anotimp
 
 
 ferestrele tin prizonieră ultima respiratie a luminii lui februarie...
 femeia priveste pe geam si numără ghioceii răsăriti în răzoare
 cum număra cândva tabletele de ciocolată ca să le- mpartă în mod egal...
 îi spune pisicii că nu reumatismul o supără cel mai rău
 ci necunoscuta  în haine de ceară care- i adună noaptea
 toate drumurile într-un ghem de spaime...
 impasibilă pisica îsi toarce linistea cu fire lungi dintr-o altă poveste mută...
 femeia  simte că în noaptea asta necunoscuta o va îmbrăca
 în aceleasi straie de ceară arătându- i odgoanele negurii  ...
 va trebui să ghicească latul să-l  înfăsoare în jurul gâtului
 strâns foarte strâns până când ochii  îi vor iesi din orbite
 rostogolindu-se în răzoarele cu ghiocei - două flori stinghere
 singurele în stare să plângă...
 
 
 gara
 
 ne-am cunoscut în gară amândoi revendicând
 acelasi geamantan ce s-a dovedit al necunoscutei
 pe care-am urmat-o supusi călcând pământul
 însământat cu vulturi negri...pasii nostri
 deveneau pui înfricosati în cuibul lăsat de urmele ei...
 număram dalele peronului precum soldatii
 conservele din ranită până n-au mai fost dale doar sinele
 săbii prelungite printre cânepă sălbatică si maci...
 când am obosit plumbii tăcerii ne nimereau în piept
 necunoscuta a simtit cum scoate clipa aburi
 sub genele noastre si ne-a-nvelit în pleoape
 apoi s-a lungit pe geamantan cu bratele sub ceafă
 încuietorile au pocnit surd lăsând să cadă
 două trenulete electrice...
 am luat fiecare jucăria
 ne-am construit peronul
 limbile de otel ale sinelor gara
 dar n-am spus nimănui că ne stiam.
 
 
 grenada
 
 la 15 ani învătase să arunce grenada
 fumul iesea prin inimă
 toată strada se botezase cu numele lui
 orasul  îi purta pe stindard
 initialele
 noaptea  nici câinii de lângă fântâni nu lătrau
 mirosea de la o postă setea
 el bea
 si fraterniza ...
 
 odată s-a-mprumutat matildei
 de peste munti
 unde izvoarele erau ne’ ngrădite
 si exportul de extaz l-a umplut de fumuri
 de-asta  la 30 de ani
 era putin întunecat
 câinii îmbătrâniseră lângă fântâni
 îsi  mai pierduseră  din miros
 el trăia
 cu setea
 în progresie geometrică
 o vreme nu s-a mai stiut ce face
 pâna s-a-ntâlnit cu unu de 15 ani
 au intrat în prima cârciumă
 a pus pe tejghea
 ce-i mai rămăsese din sete
 în pahare mici
 distilată în toiuri...
 ajunsese pe la 50 de ani
 când s-a asezat  lângă fântâni
 gata să arunce grenada
 
 
 
 |  | 
 
 Gela Enea    4/9/2015
 |  | 
 Contact:
 | 
 | 
 
   
   
   
   
 
 |