Paste
Lepădati căpestrele
Deschideti ferestrele
Să intre binecuvântarea
Cât Golgota, cât zarea.
Am fugit de pe cruce
Cu picioarele năuce
Si-am venit înapoi
Să vă dau anafura vietii d’apoi.
Să fiti cuminti toti
Ministri, cersetori si idioti;
Cu roua, cu desertăciunea
Faceti-vă zilnic rugăciunea.
Eu am să plec imediat.
Satan e concediat
Asa că veti trăi fără frică
Si om si măgar si pisică.
Voi mai veni odată
La Învierea cea adevărată.
Să-mi pregătiti hlamidă
Fără pălămidă.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din
aprilie – mai 1944
Primăvara
Ceasul fagilor a venit înapoi.
Toţi fagii au costume noi,
Eftine, fragede, verzi,
Numai să le desmierzi.
Parca e vorba de nu stiu ce protocol
În marele pădurii ocol,
Până si mărăcinii si fragii
Si-au pregătit nădragii.
Filosofilor, aruncaţi ceasloavele,
Puneţi la cai potcoavele,
Ucideti veghea, ucideti casna
Si luaţi-o rasna.
O să vă’ntâlniti cu Dumnezeu
În muguri, în fluturi, în curcubeu
Si o să vă spună el
Cât e regatul vostru de mititel.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 11 din iunie 1944
Iubirea
Mario, sărut dimineata ochilor tăi.
Sufletul tău urcă în mine.
Muntilor, deschideti magice căi
Să treacă iubita cu gesturi feline.
Hei, arcas fioros al zădărniciei
Nu mă cutremură hohotul tău.
Păzit de fericirea iubitei
Trec mândru si-ti zic: nătărău!
Stiu, mâine va fi un apus
Caraghios, banal, îndoliat
Totusi mă voi lăuda cu fruntea sus:
- Ceasul fericit a existat.
Placheta „SIMPLE NIMICURI” - 1940
Intrus
Nu era nicio sanctitate în cer.
Lipsea marele cavaler,
Arhanghelii, îngerii deopotrivă.
Numai eu rătăceam cu silueta costelivă.
Ciupercile, crizantemele, bujorii
Îsi fardau fără jenă obrăjorii.
Berzele si rândunicile
Dăntuiau ca furnicile.
Până unde, până unde se vedea
Brazii, palatele erau de acadea.
Povestile, vorbele cu paturi de puf
Lungite suveran în zăduf.
Nu stiu cât am mers, nu stiu cât am stat
Dar la urm’ un gândac m’a acostat
Si mi-a ordonat cu voce barbară:
- Esi afară, esi afară!
Placheta „SIMPLE NIMICURI” - 1940
Prozatorul Constantin Stan, membru al USR, în articolul sǎu despre scriitorul teleormǎnean - belitorean, Ion Pena, "Un caz ciudat", publicat în "Ziarul de Duminicǎ", suplimentul "Ziarului Financiar", din 28 septembrie 2001, îl citeazǎ pe Ov. S. Crohmălniceanu care spunea cǎ : „Vei exista, dacă existi în timpul vietii tale !”
Fiind oale si ulcele, în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, Pena nu mai rǎzbate sǎ-si zicǎ oful neputintei si amǎraciunii trǎite, rǎnit fiind, pe patul spitalului militar de unde urma sǎ plece neâmpǎcat. Trebuia sǎ se însoare dupǎ rǎzboi. N-a mai apucat, se dǎruise patriei. O floare de femeie a rǎmas strivitǎ toatǎ viata. Patria, sǎ trǎiascǎ !
Ion Pena a existat plenar în perioada interbelicǎ. Si totusi, poet si epigramist, publicat si apreciat în acei ani, este un necunoscut astǎzi. Ciudat. De ce oare?
Pena a creat si s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României si a Europei; etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a dus la scoaterea acestuia în afara circuitului public prin includerea sa în "Fondul special - interzise" între 1945-1989. Ei bine, da, chiar si mort fiind, Ion Pena a fost aruncat de ciracii cenzurii în uitare totalǎ si apoi au inghitit cheia. Nu le-a scǎpat aproape nimic. Pânǎ în 2000 nu s-a stiut mai nimic de el. Doar epigramistii seniori îsi mai aminteau epigramele lui Pena în care-l creiona pe Pǎstorel. In schimb, în UNIVERSUL LITERAR, suplimentul celui mai popular si influent ziar din perioada interbelicǎ, UNIVERSUL, Ion Pena era catalogat "Un poet plin, de un talent robust, original si format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalti", „astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, asezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere ... "versurile lui trebuiesc citite cu toată atentia. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu si deslusit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Si nu mă înselasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit si pe ei, prin simpla lectură, fără reverente si fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.”
Printre colegii de publicatii i-a avut pe Leonida Secreteanu, Ion Caraion, Alexandru Lungu, Stefan Augustin Doinas, Coca Farago, s.a. De ce oare nimeni, atâta amar de vreme, n-o fi pomenit nimic de el ? Pe langǎ cei care bǎteaua la poarta strǎbunicilor ca sǎ ciuguleasca ceva, au fost, se pare, si câtiva oameni bineintetionati, precum scriitorul Teodor Scarlat, coleg la UNIVERSUL LITERAR, si profesorul Ion Voiculescu din Pitesti.
Au existat douǎ scapǎri după „dezghetul ideologic” din deceniul al saptelea, când Ion Pena a fost inclus în antologia "Epigramisti romani de ieri si de azi" a lui N. Crevedia, din 1975 - Editura Eminescu. Iar in ziarul „Teleormanul ”, din 29 septembrie 1979, Gh. Filimon si I. Bâlă în articolul „Fise de istorie literară : Ion Pena” consemnează curajos pentru acea vreme: „Printre condeierii teleormăneni se numără si Ion Pena, poet delicat si plin de talent, pe nedrept, poate uitat astăzi".
***
Ion Pena s-a nǎscut pe 25 august 1911 într-o familie de tǎrani agricultori din comuna Belitori (azi, Troianul) judetul Teleorman, fiind primul din cei sapte copii ai familiei Chiritǎ (Firicǎ) Pena (1888 - 1963) si Alexandra (Lisandra) Polimbiada Pena (1888 - 1971).
Anti-bolsevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în Revista "Păcală", al carei motto era: „Iar când la Patria Română/ Râvneste hidra bolsevică/ Nesătioasă si păgână,/ Ia si o armă, că nu strică!."
Desi pânǎ în anul 1943 înmormântaserǎ patru copii, pe Lina, Fǎnica, Nicu si Costache, strabunicii mei si-au dat acordul ca ceilalti trei bǎieti, care le mai rǎmǎseserǎ, Gheorghe, Petre si Ion Pena, sǎ meargǎ pe Frontul celui de Al Doilea Rǎzboi Mondial. Scriitorul a fost al cincelea copil, pe care Firicǎ si Lisandra Pena i-au condus pe ultimul drum. Ce trebuie sǎ fi fost în sufletele lor, ce-o fi fost în sufletul lui bâtu' Ionitǎ ? O tragedie imensǎ se abǎtuse asupra lor, grea povarǎ de purtat prin anii vietii. Acest erou necunoscut, alǎturi de cei doi frati ai sǎi, a mers pe front si pentru Romania ta.
Viata lui Ion C Pena s-a desfǎsurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu zic a blestemului. A avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani.
Câti dintre voi, dintre noi, în caz de amenintare a tǎrii, ar lǎsa în urmǎ cafenelele, masinile bengoase, vilele luxoase, orgoliile, lasitatile si spriturile lungi pentru a se înrola într-un rǎzboi - Doamne, fereste ! - care ar trebui sǎ fie al nostru, al tuturor ?
Bǎnuind rǎspunsul, vǎ sugerez sǎ luati aminte si sǎ faceti ceva pentru ca povestea acestui scriitor - erou sǎ nu se piardǎ. Desi a fost unchiul mamei mele, din motive obiective, abia în anul 2000, în urma unor documentǎri in „Biblioteca Academiei Române”, „Biblioteca Nationalǎ a României” si „Arhivele Nationale ale României - filiala Alexandria”, aveam sǎ descopǎr o parte din scrierile fratelui lui Petre Pena, tatal mamei mele.
Acum, gratie documentarilor pe care le-am facut, este o certitudine faptul cǎ Ion Pena publica poezii, epigrame si prozǎ, fiind apreciat în marile publicatii bucurestene „UNIVERSUL LITERAR”,„Pǎcalǎ”, „Prepoem”, „Epigrama”, „Vremea”, în revista buzoianǎ „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion si Alexandru Lungu, cât si în cele teleormǎnene „Oltul”, „Drum”, „SO4H2(Acid sulfuric)”, „Graiul tineretului” ...
Sunt lucruri putin stiute. Pentru mine aducerea la lumina a vietii dramatice si a scrierilor lui Ion Pena este oxigenul existentei mele incepand din aprilie 2014, cand am inceput sa dau din nou din aripi.
***
Ion Pena a urmat cursurile „Scolii primare de baieti, Vasile Alecsandri”, în satul natal, Belitori. A continuat cu „Scoala de Comert Elementar” din Rosiorii de Vede si, ulterior, cu „Scoala de Comert Superior” din Turnu Măgurele. În aceste scoli, i-a avut printre colegi pe viitorul publicist si primar Nicolae Stănescu - Udrea (1909 – 1983) din Rosiorii de Vede si pe viitorul pedagog, poet si prefect al judetului Teleorman – Florian Creteanu (1908 – 1972) din Turnu Măgurele.
***
A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Rosiorii de Vede, asociatie a tinerilor publicisti teleormăneni, înfiintată în 1935 sub presedintia de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, presedinti activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea si Florian Creteanu.
***
Ion Pena a fost un vizionar, asa cǎ acum, în 2014, noi putem sǎ cumpǎnim povestirea utopicǎ „Moneda fantazienilor”, scrisǎ la Sichevita, jud. Caras, în 1937-1938, în care Pena merge cu anticipatia pânǎ la 1 ianuarie 2000. În povestire, previziunile autorului au mari analogii, surprinzǎtoare, cu colectivizarea si cooperativizarea (coop-uri, grǎdinite, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipatie.
Prozatorul Constantin Stan vorbeste despre faptul cǎ Ion Pena prin aceasta povestire îl devanseazǎ pe Orwell. În volumule sale „Fotografii la periscop” si „Secvente de istorie literară - opera omnia - publicistică si eseu contemporan”, care cuprind studii si articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, St. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda si Mircea Scarlat, cunoscutul publicist si istoric literar, Stan V. Cristea, membru al USR, îl numeste pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎtit.
Asa cum spunea profesorul, publicistul si prozatorul Victor Marin Basarab : „Povestirea „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulatie si asezatǎ într-o exactǎ comparatie cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ întelegere a vizionarismului sud-est european si, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian”.
***
Tot Stan V. Cristea consemna în revista „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie. Îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu si Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001, acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat si sensibil, care a putut să mestesugească destule versuri memorabile."
***
Profesional, ca finantist(perceptor), a functionat timp de aproape patru ani si zece luni la Sichevita - jud. Caras, actulamente Caras Severin, între 1936 - 16 iulie 1941, ca delegat de agentie. Aici înfiinteazǎ „Caminul cultural - Lumina”, cu sediul în incinta Primǎriei. Doneazǎ caminului cultural un aparat radio, iar bibliotecii din localitate cǎrti în valoare de mii de lei. Ulterior, împreunǎ cu sǎtenii procurǎ un aparat de proiectie.
Apoi, la Domnesti, jud. Muscel, actualmente Arges, din iulie 1941, Pena lucreazǎ ca agent administrativ. Aici înfiinteazǎ, în 1941, „Biblioteca Modernǎ” prin care cautǎ sǎ satisfacǎ cerintele de lecturǎ ale localnicilor, implicându-se puternic în activitatea de culturalizare a sǎtenilor. În Domnesti se împrieteneste cu Gheorghe Suta, care-l si gǎzduieste pânǎ la plecarea pe front. Acesta era presedintele Partidului National Tǎrǎnesc, din Domnesti, mare industrias si comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucsoara, participantǎ activǎ la „Rezistenta anticomunistǎ din Muntii Fǎgǎras - Haiducii Muscelului".
Prezentam la inceput citatul lui Ov. S. Crohmălniceanu care spunea cǎ : „Vei exista, dacă existi în timpul vietii tale !”
Ion Pena n-a fost casatorit si n-a avut copii. Totul se pierdea. Am decis sa ma implic in recunoasterea sa, chiar si dupa 70 de ani. Am batut la multe usi literare care nu s-au deschis. Din fericire inceputul de mileniu ne ofera instrumente noi de promovare in lumea Internetului: wikipedia, google +, facebook, s.a. Telul meu este sa aduc la lumina scrierile, atatea cate au mai scapat, si viata tragica a lui Ion Pena. Este un arc in timp. Cazul Ion Pena a fost redeschis. El poate exista din nou prin dumneavoastra.
Consider cǎ scrierile sale pot vorbi cel mai bine despre perceptorul - scriitor. Iată câteva din poeziile sale, care se găsesc în volumul postum „Scrieri” de Ion Pena, apărut în 2011, la 100 de ani de la nasterea sa, din care am si folosit câteva pasaje:
Alpinism ( 1928)
Pe piscuri goale, fără viată,
Unde nici vulturi nu s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara sfîntă
A trupului flămînd de viată.
Cu patimă m-am strîns pe stîncă
Strîngînd spasmodic piatra tare …
Si-i drept că gura-mi, nu arare
Cersea un sprijin de la stîncă.
Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am rîs si eu – la fel – sarcastic …
----------------------
Publicată în „SO4H2”, anul I, nr. 1, din 15 aprilie 1932
Anii mei
Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristetea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Si-mi plac colindele si Sântamaria.
Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Si eu evoluând, între ele, Irod.
Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri si uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.
Anii mei, lunile si zilele mele,
Frati si surori cu viata, cu amintirea
Merg către unde? Si vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937
Poetul din urmă
Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură si besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Si plânsu-i-au durerile în glesnă.
De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele si roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.
A năzuit o tară de povesti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngeresti
Si verile cu umbră de cărbune.
Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belsugul,
Din cupe să hălădue - si rob
Ca neaua să-i lucească mestesugul.
O tară de lumină si de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Si tara pân’acuma n’a aflat-o.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 si în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941
Opriti-vă
În drumul meu opriti-vă fierbinti,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere si arginti,
Ca fumul, bogătia să vă’ngroape.
Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană si haiducă.
Opriti-vă cu sufletul ochean
Să beti înfiorarea hăbăucă.
Pe steiul ars de foc si’nchipuiri
Să vă înalt o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare si zefiri
Si vorba peste moarte să vă moară.
Nu închinati cu mine rugăciuni
Ci treceti, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiti de grâne si tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.
Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cersetor de soare si de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Ca portile de marmură, închise.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 si în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942
Hei, moarte
Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer si pământ,
opreste trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.
si stai ca să bem un cotnar
magnific de bun si de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.
Hei, moarte, ursuză si rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focosii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat si urât
cu toată durerea în gât.
Tu, moarte, nimic nu câstigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
si-alături de-atâtia nebuni
un hoit obosit mai aduni.
Tu, moarte la fel hăuesti
cu lupii si câinii ceresti,
că omul în viată adastă
o vârstă mai vastă.
Ci lasă porunca eternă
si vino cu noi în tavernă
la mese băltate si mici,
cu turme de palizi calici.
Petrece cu noi si te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.
Ah, iată si iată – n’asculti
ruga atâtor desculti.
Hei, moarte, aceeasi rămâi
în legile astea lălâi ...
un rece tăcut negustor
pe-al vietii pridvor.
Te bucuri s’adoarmă drumetul
dai pretul.
si-alături cu fratii si nasii
îi iei chiuitul si pasii.
Hai, trage’n bătătură,
să mă sui în trăsură.
________________________________________
Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 si în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942
Scrisoare din oras
Comuna mea cu leat pierdut în ciată,
Cu linisti mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineată
Te năzăresc îndepărtată si umilă.
Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii si melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu si flori si râurii zuvelcii.
Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai asa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.
Prin jurul meu e colb amar si trudă,
În crestet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Si chiar regina vântului e chioară.
Căsoaie mari, cu pântece băltate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărtate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.
Si nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort si timpul în tăciune
Si luna nu-si mai vântură mălaiul.
Ci tu esti doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înăltat în vesnicie
Cu Dumnezeu în frunte si altare.
______________________________________
Publicată în „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 si „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10, din 7 martie 1942
Portret
Eu sunt sălbatec ca un vis
Ce noaptea linistea sugrumă,
Ca un profet păgân închis
În carapacea mea de humă.
Eu sunt înalt ca un stindard
Ce-i ros de umbră si de glorii,
Ca un păcat spălat de nard
În patruzeci de purgatorii.
Eu sînt pribeag ca un strigoi
Ce scuipă lumea cu blesteme,
Ca un nebun cu pumnii goi
Si tidva plină de poeme.
________________________________________
Publicată în „PREPOEM”, an II, seria II, nr. 19 din iunie 1941
Metamorfoze
Acest drumeag de lespezi încâlciti
Îmi rupe carnea goală si trufasă
Pe urmele a mii de neofiti
Si cu azur durerea mă înfasă.
Nestăvilit’nainte mă îndemn
Urcat pe uriase crepuscule,
E lumea ca o amforă de lemn
Si fluer în sărăciile-i pătule.
Hei, suflete deapururea hoinar
Opreste la o margine de vară
Si soarele luându-l felinar
Să trecem peste margine afară.
Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog
Acest pământ aidoma cu-o sferă
Si voi scuipa pe mersul lui olog
De brută prăbusită în holeră.
Nu-i voi mai cere niciun dumicat,
Nicio tingire doldora de varză
Ci-a ferecat în foame si păcat
Îl voi lăsa să urle si să arză.
Târziu în veacuri, poate, rătăcit
Voi reveni pe urme vechi, halucinat,
Cu altă zestre iar de peticit
Si fi-voi jaguar sau împărat.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 10 din 7 martie 1942
Rosiorii de Vede
E-o viată, mai vânătă, mai stinsă
În burgul vechi de care îmi legai
Adolescenta mea trudită si învinsă –
Năvod de stele, vis si putregai.
Îmi pare toamna mai fără conture
Cu miros de răsini si de inert
Decât altdată barca ei usure
Ce reteza nădejdile pe sfert.
Alti oameni defilează pe’nserare
Ca să-si înghită portia de timp.
Burghezi mărunti, ei nu duc în spinare
Nici besne mari, nici tăndări din Olimp.
Încătusat pe-o rână în restriste
A amutit si parcul ca un gând.
Pe bănci nu’ncearcă nimeni să mai riste
Să-i gâtuie tristetile, râzând.
Si totusi câtă pulbere subtire
Nu se cernea din soare pe aici.
O! burgul meu frumos din amintire
Azi parcă din cavouri te ridici!
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 25, din 20 iunie 1942
Către Don Quijotte
Cules din mituri, însuti tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriasa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m’ai primit.
Sărac si bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învată,
Doar tu mi-ai fost mireasmă si povată
Sub nu stiu care straniu legământ.
În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spatiu.
Tăcut si dârz adulmec cu nesatiu
Himere cârd, si-al lor mărgăritar.
Surpat ades în vânturi si restristi
Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată tristi.
Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 30, din 25 iulie 1942
Ses natal
Si, Doamne, eu fui pe aici.
În tara cu luceferii înalti,
Văzui catapetesme cum ridici
Si floarea cu parfumuri cum înalti.
Văzui însământările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineti
Cu mândre aurore în năvod
Si falnică sburarea de ereti.
Zimbirea călărea peste obraz,
În vine se rotiau chiuituri,
Tâncas cu mămăligă si cu praz
Cresteau peste hotare sărituri.
În urnă tresăriau si mai adânci
Pâraele cu apă si cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Si eu eram pe margine pândar.
Cu visul mă culcam si mă sculam,
Irod între cotete si cârlani,
În gene bucuria o stiam ...
Aveam atuncia 12 ani.
________________________________________
Publicată în „VREMEA”, an XIV,
nr. 676, din 29 noiembrie 1942
Lucifer
Eu navighez pe marile genuni,
Pe anii răi, pe temple de dureri.
În cîrca mea duc haite de nebuni,
Bătrîne răni si secolii de ieri.
Cu linisti aspre noptile întind
Strigoii-mi sar atuncea din hambar,
Arhangheli albi în stele se aprind
Si dorul mă încearcă fără har.
De vesnicii mă sbat si mă întorc
Să prind de cer si aprig să-l sugrum.
Aceleasi ape vrăjile îmi torc
Si stau golas în veacuri si în drum.
Bolnav mi-e iadul plin de mucegai
Săracă fierăria de cătusi,
Mă sfîsie mînia ca un scai
Si blestem pe Isus de după usi.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 4 din noiembrie 1943
Paste
Lepădati căpestrele
Deschideti ferestrele
Să intre binecuvântarea
Cât Golgota, cât zarea.
Am fugit de pe cruce
Cu picioarele năuce
Si-am venit înapoi
Să vă dau anafura vietii d’apoi.
Să fiti cuminti toti
Ministri, cersetori si idioti;
Cu roua, cu desertăciunea
Faceti-vă zilnic rugăciunea.
Eu am să plec imediat.
Satan e concediat
Asa că veti trăi fără frică
Si om si măgar si pisică.
Voi mai veni odată
La Învierea cea adevărată.
Să-mi pregătiti hlamidă
Fără pălămidă.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din
aprilie – mai 1944
Iubirea
Mario, sărut dimineata ochilor tăi.
Sufletul tău urcă în mine.
Muntilor, deschideti magice căi
Să treacă iubita cu gesturi feline.
Hei, arcas fioros al zădărniciei
Nu mă cutremură hohotul tău.
Păzit de fericirea iubitei
Trec mândru si-ti zic: nătărău!
Stiu, mâine va fi un apus
Caraghios, banal, îndoliat
Totusi mă voi lăuda cu fruntea sus:
- Ceasul fericit a existat.
Placheta „SIMPLE NIMICURI” - 1940
Intrus
Nu era nicio sanctitate în cer.
Lipsea marele cavaler,
Arhanghelii, îngerii deopotrivă.
Numai eu rătăceam cu silueta costelivă.
Ciupercile, crizantemele, bujorii
Îsi fardau fără jenă obrăjorii.
Berzele si rândunicile
Dăntuiau ca furnicile.
Până unde, până unde se vedea
Brazii, palatele erau de acadea.
Povestile, vorbele cu paturi de puf
Lungite suveran în zăduf.
Nu stiu cât am mers, nu stiu cât am stat
Dar la urm’ un gândac m’a acostat
Si mi-a ordonat cu voce barbară:
- Esi afară, esi afară!
Placheta „SIMPLE NIMICURI” - 1940
Mai multe informatii pe:
https://plus.google.com/+IonPena/posts
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena
https://www.facebook.com/profile.php?id=100008765688862
Marin Scarlat
0724002535
|
Ion Pena 4/8/2015 |
Contact: |
|
|
