Tablou natal
Pe drumul de costise, ce duce catre tara,
Cu sparte gropi, pazite de guardia locala,
Sa nu se fure-nuntru, ce s-a turnat afara,
O vesnica taraba, de cum te duci din scoala –
Cu Prometei ce focul i-aduc, sa nu o doara –
Si zei, ce-i asomeaza cu daruri, hamesitii –
C-ai vrea s-ajungi departe, in alta primavara,
Sa nu mai vezi desteptii, mai prosti decat militii –
Trecea, pe bicicleta, bunicul – din pietrisul
Soselei, rasarise in zeci de ani, asfaltul –
De-ar fi stiut ce scump e, spre tara lui, suisul,
Pamantul, catre casa, l-ar fi batut cu pasul –
Ce era nou acolo, de-un secol, si mai bine?
Doar drumul, si doar ziduri, ceva mai zugravite –
Gunoaie autohtone, gunoaie – si straine,
Si-un dig pentru sperante, din matca lor, iesite –
De cand vedea bunicul, migratia – cum ii pleaca
Copiii – de acasa, nepotii – mai departe,
Pe balta lui secata, el naviga in barca,
Spre Polul unde n-are nici primavara, moarte –
De-ar fi avut in curte comori si califate,
Ce lesne-ntreg avutul l-ar fi-mpartit, pe-un caine,
Si viata celor care, in nesinguratate,
I-au dat si amintirea istoriei de maine –
Stia ca multi privi-vor, cand nu vor avea vreme –
Nimic nu vor pricepe – cand nu va fi rabdare –
Si-atunci, in miez de noapte, el pescuia poeme,
Si le lasa pe valuri, sa-alunece pe mare –
Si el fusese tanar, si el venea acasa –
Cu schijele in minte, olog, pierzand putere –
Un mar pe jumatate, un ou, felii, pe masa,
Putea sa puna, inca, si altuia ce piere –
Si un ulei, sa-si roage, iubirile sa nasca –
Si-n asfintit, sa-si cante iubirile, sa spere…
Cantecul Euridicei
Pe lumea parinteasca sau cereasca,
Din dragostea senin dumnezeiasca,
Nu-i om ca sa nu fure – sa nu minta,
Si sa nu cada-n drumul catre tinta –
Cei care n-au parinti, nici dumnezeu,
Nu fura si nu mint – nici ei – mereu?
Nu se ridica fiecare eu,
Din plumbul apasand pe altii, greu?
Si totusi, cati ii spun - prin cei lasati
De toti, sa fie vesnic, condamnati -
Ca mint si fura – macar daca v-ati
Prea ferici, simtind, eliberati,
Cum oasele se-ndreapta, se intind,
Cum nervii va cresc muguri verzi, in grind,
Cum primavara-n coarde, va respira,
Si chiar Euridice, va e lira …
|
