Măretie
Un stejar în câmpie
Privea profund, departe,
Cum fina ciocârlie
Se străduia să poarte
În ciocul plin de cântec
Un alb cristal de sare,
Spre-a cerului urcuș -
Înaltă, grea cărare,
Voind să-I ducă acelui,
Prea ‘naltului său mire
Strania pietricică
Născută lângă mare mare,
Dar zborul era trudnic
Și ustura cu sare !
Când, în sfârșit ajuns-a
Sus, sus de tot, în raze,
Cristalul se topise...
Stejarul urmărind-o,
Desigur, ațipise
În frunzele-i, cu fraze
Lungi, foșnitoare vise;
S-a deșteptat când Lia
Arzănd în foc de pară
Căzu în rotiri încinse...
,, U R C A R E” spre N E A N T
Tu, Aurora mea, ascunsă în tenebre
Mă chemi prin fluxul tainic
La tine să ajung.
Mă țin de lanțul fin al scundului atom
Și mă îndrept spre tine, cu pasul meu de Om.
Simt vâlvătaia firii pe-ntreaga mea ființă,
Te simt, o, Auroră, un vis, sau o dorință
Ce revarsă spre mine chemările celeste...
Te-asemuiesc cu vraja sclipirilor din stele
Ce-acoperă deșertul eternului alb nordic,
Ce se-nvelește-n noapte în vălul tău boreal...
Nu simt urgia vieții, nici înghețarea tălpii;
Simt doar că vin spre tine cu tot ce am vital !
G L E N E T I V E
Poem bilingv româno-francez
Frumoase priveliști, alături de tine,
Albastrul din zare, pe munți și ravine,
Sub cerul înalt-cupolă spre stele,
La brațul tău cald, dorurile mele.
Privind încântarea-a pajiștei floare,
Ne trece prin minte cât vor dura oare,
Aceste vedenii-miracol, o clipă,
În prea delicatul fir ce se-nfiripă...
Contemplăm iar zarea și roca și câmpul,
În suflet iubirea și în gânduri timpul,
Sublimul sub pașii de dor și visare
Ne duce în taină spre nordica mare,
.
Sunt lacuri albastre, de aur, de smoală.
Pădurea ne cheamă sub a vrajei poală
Și clipa ne-absoarbe și sângele fierbe
În îmbrățișarea de-a nu ne mai pierde
GLEN ETIVE
Dans les beaux paysages, enchaînés ŕ toi,
Par l’air bleu si foncé, des montagnes et ravines,
Sous un lointain ciel, sous la coupole divine,
Sérée contre toi, j’cache tes ręves en moi.
En regardant ravie les champs pleins des fleurs¸
Un songe - une aiguille dit: durera-t-il peut-ętre
Cette vision mirifique et remplie d’une ardeur,
Oů liés par la vie resteront-ils ces ętres ?
Embracer l’horizon, le roc , le bénit temps,
Dans nos âmes pleins d’amour, le grand mirage des champs
Sous nos pas de désir et d’un Eden sur terre,
Nous allons fascinés vers la bleuâtre mer…
Et męme les lacs en bleu, en or et noir de l’enfčr
Nous rapellent-ils vers eux en sifflant comme des Panns
Dans des fluttes de roseaux, par un chant ephémčre
Embrassons nous plus fort et plongeons-nous dedans?
A D E M E N I R E
Te-mbie din privire, chemându-te aproape
Și buze arcuite se-nchid în rugăciune;
Sub gene legănate se oglindesc în ape
Svâcnirile din suflet sub nor de sfiiciune.
Tu simți mocnind ardoarea sub spuza răscolită,
Ai vrea s-asculți, dar marea mereu nedomolită
Te-aruncă-n țărmul neted mușcând cu dinți de scoici,
Și-alungă muza lentă cu pescăruși și troici…
Și tai din briză o cadră iubitei, să o închizi
Și poleiala stelei de-Ajun, să-i pui în jur,
Să-ți mângâi doar privirea din lacomi ochi, avizi
În timp ce ții comoara cu ghiara unui fur…
A T R A C T I E F E L I N A
In noaptea densa, ca un zid înalt,
Doi ochi de fosfor ma tintesc prelung,
Ca niste faruri ce mereu ma-npung…
Si cad din zidul noptii cu un salt.
Nu-s ochii de sacali lunecatori
Purtati cu lasitate-n cerc elastic,
Si vocea le-o presimt – un miaun plastic,
Si in pernite spini sfredelitori.
Ci trag oblonul ca sa fiu cu mine,
Culcusul cel rotund e gol de-aseara
Sa nu mai stiu de perfide feline,
Fidel mi-e numai leul de pe scara.
Zgârie usa … Infidela! Vine!
Deschid si o primesc. A câta oara?
ACEL CE NU DISPARE
Privesc çn jurul meu cu-nmărmurire,
La frunzele țesute-n clorofilă,
La tot ce-i plăsmuit cu nemurire
Și-n cartea vieții strâns filă cu filă. ^
Îngemănate stau pământ și zare
Îmbrățișând a frumuseții fire,
Care a clădit Acel ce nu dispare,
Ci e metamorfoză de iubire...
Se-adună pic cu pic doar ele știu
Ca într-o minunată dăltuire
Ce nu cunoaște termenul ,,târziu”,
Dintr-un crepuscul- arc în purpuriu
Ce se desfată cu un colț în mare,
Un fard planează peste tot ce-i viu.
M A M E I
Poezia originală ,,Mamei” a fost
apreciată de Compozitorul Silviu Almăjan și a constituit
textul unui lead. Dorința sa a fost ca să accept modificarea
ultimului vers și adăugarea a două versuri pe care le considera
necesare compoziției sale muzicale. Versurile care îi aparțin sunt
evidențiate.
M A M E I
Tot ce e mai albastru din cerul blând de vară,
Mai alb ca neaua iernii cernută peste câmp,
Mai plin de nectar dulce - potirul mic de floare,
Ție-ți închin, măicuță, cu gingașul meu gând.
Te-aștept lângă geam astăzi, să fiu cu toate gata :
Am pus și flori în glastră,le-am cumpărat cu tata,
Un cântec pentru tine-n ascuns am învățat !
Nu am uitat cum seara-mi cântai când m-ai culcat.
Resfiri în jur lumină; mereu spuni: ,,se cuvine”,
Și bucuria vieții mi-ai dat-o de la tine.
*
Măicuța mea iubită ești pentru mine-un crez,
Căci bucuria vieții primită de la tine
O simt cântând în suflet și-așa am s-o păstrez.
Laval - Quebec
|
Melania Rusu Caragioiu 3/15/2015 |
Contact: |
|
|
