Sapte Minuni
Erau într-o clasă si-aveau un prof bun
Ce-a dat de gândit despre altii ce spun,
I-a pus să se-ntrebe, cu glas dulce, sfătos,
Despre viată si-n ea ce-au găsit că-i frumos,
Le-a zis să aleagă din a lor văgăuni
Ce-ar putea fi, prin vot, cele sapte minuni
Ce sub soare - au ajuns lumea de-a minunat,
Născute-n natură, ori de - om s-au creat.
Când sirul de sapte a iesit la iveală,
Piramidele-n cap s-au pus la socoteală,
Taj Mahal - ul urmă , al iubirii cotlon,
Iar apoi, majestuos, hăul Grand Canion,
Un canal intre-oceane fu pus după-aceea,
Să ajute comertul, a fost clară ideea,
Zgârie-norul Empire îsi găsi loc de-înalt,
Sfântul Petru la Roma fu întins de asfalt,
Peste creste de munti, linii lungi serpuiesc
Ridicând o minune, Mare Zid Chinezesc.
Dar eu zic, spuse-o fată, geana-i îngândurată,
Mai minuni decât astea am găsit deodată:
A vedea e-o minune că lumea priveste
Si Soare si Lună si un chip ce iubeste,
Iar auzul de glasuri si sunete-o mie
Întelesuri ne poartă, muzica-i feerie,
Mângâierile cresc în tot omul un dor
Iar savoarea deschide dorintele-n cor,
Simtămintele, râsul, sunt si ele minuni
Ce aportul si-aduc să ne facă mai buni,
Dar minunea a saptea, peste tot cea mai mare,
E minunea iubirii, de-unde viata răsare.
Toronto / Martie 2015
|
