Murmurul amintirilor
Amintirile îngrămădite în usa timpului
îmi risipesc anii fără adăpostul norocului
înflorit în seva linistitoare a nisipului
apărut cu înteles un vestitor al nimicului
amintirile îmbătrânite sunt florile moarte
dacă visele au valurile de lacrimi cu soapte
puse printre uitările razelor de soare coapte
si înmugurite din coaja timpului de departe
amintirile răpuse de melancolie pe rând
vor doar să nască mugurii atunci când le vezi plecând
si fac din limpezirea zilei tipare pentru un gând
din lumina privirii de înger care va veni curând
amintirile nu oglindesc umbre pentru trezire
dar au în viitor întâmplări cu-o secretă fericire
la zidirea statuilor pentru o nouă amintire
adusă de murmurul izvoarelor de iubire.
Viata are un răsărit
Viata are un răsărit nelămurit,
adus de o secundă a tăcerii
purtată între pământ si stele
de lumina ascunsă a rătăciri.
Cu mugurii adusi în primăvară
inundăm cuvântul cu un simplu vers
asternut pe simfonia sperantei
fără ceată sau lacrimi cu condens.
Secretul tineretii tine dorul
pe mâna întinsă spre albastrul cer
pictând iubirea cu bucuriile
născute în calmul lăuntric si sincer.
Ascundem numărătoarea anilor.
Părul alb este credinta lângă un vis
adus prin bunătate si întelepciune
de virtutile care ne-au convins.
Naiul, fluierul si frunza
Toamna când pe văi vine amurgul,
pe dealurile acoperite de pânze
doarme o ceată născută din frunze,
care caută lângă linistea aripilor
un cântec adus de o frunză tristă
cu o adiere a vârtejului de lacrimi
născut în sufletul nostru milenar
de adierea armoniilor fără amurg
din fluierul mostenit din străbuni.
Zadarnic rătăcesti în zile călătoare
cu serile înghetate de margini
cu frumuseti înselătoare.
Sământa care naste mugurul viu,
o culegem din simfonia naiului
acopaniat de un fluier si-o frunză.
Cine uită naiul, fluierul si frunza
calcă fără milă dragostea.
Margini ale vietii
La marginea asteptării
un orizont rătăcit de vise
nu vrea să atingă cerul,
face culorile nevăzute
si acompaniază tăcerea
cu o ceată fără margini.
Zilele ne sunt ascunse
de un naufragiu răzvrătit,
dar dacă iesim din vârtejuri
ne statornicim în liniste
alungând bezna cu lumina
însufletită de sperantă.
Rămân la marginea mării
si înalt zmeie albastre
între pescărusii albi,
care mă învată să înteleg
culorile orizontului drept
si florile aduse de valuri.
|
Constantin Rusu 2/24/2015 |
Contact: |
|
|
