Mă scutur de noapte
M-apropii de stele si simt cum se scurg
Prin palma întinsă secundele cad
Iar noaptea se crapă în cioburi, spre vad
Se-nnoadă lumina, tăcerea în pârg.
Mă scutur de noapte, de vise, tu stii
C-astept răsăritul, ingratul apus
Cupolă de smoală pe aripi mi-a pus
Pe suflet o piatră, cărări în pustii.
Mă scutur de mine, fractura din noi
Se-nchide în lutul pe buze lipit
Zvârlite-n prăpăstii, doar vise de-absint
Ne vând nălucirea, ne împart la doi.
M-apropii… cărarea cioplită-i în tisă
Păsesc-ntre maluri zidite-nspre tine,
Mă scutur de noapte, de vise-n suspine
Si chem răsăritul cu mâna întinsă.
În fum de-amintire
Curg stele pe ape asprite de ger
O mantie neagră ascunde cărarea
Pe toate, în umbră, le-mbracă uitarea
‘N căusuri de smoală, secundele pier.
Pe umerii noptii copacii asteaptă
Se-ncinge lumina în chingă de fier
Pădurea dă semne de mugur stingher
Se’naltă tăcerea cu încă o treaptă.
Sub turturi de gheată stau ochi de cristal
Zvâcneste izvorul în chingi de argint
În pântec de tină, în aburi de-absint,
Cu fosnet de lună, cu soaptă de val.
Dorm păsări în cuiburi proptite de cer
Tac clipele-nchise în boabe de jar
Se tânguie-n noapte un soim solitar
Hoinar peste visul cu trup de eter.
Doar gândul colindă pe căi cunoscute
Prin văi, amintirea se-mbracă în fum
Fierb apele-n ciuturi albite de scrum
Mă troienesc la tâmple doar întâmplări…
trecute.
De câte ori…..
De câte ori dospită
Mi-e pâinea ce pe masă
A dimineti miroase,
A verde si a râu,
De câte ori clepsidra
Din clipa amortită
Mi-a strangulat dorinta
De patimi fără frâu.
De câte ori Ȋnaltul
Mi-a picurat cu îngeri
Pe-obrazul de copilă
Curat, neîntinat,
De câte ori în noapte
De tălpi mi-am prins asfaltul
Unei iubiri ce-n mine
De ierni s-a scuturat?
De câte ori mi-e zborul
Sărac si asimetric
De-atâtea ori mi-e cerul
Urcat spre azimut,
De-atâtea ori îmi plânge
Un demiurg ascetic
Cu trup căzut în tină,
Cu sufletul pierdut.
De-atâtea ori din piatră
Se naste sfânt izvorul
Repopulând pustiul
Cu tandre înfloriri,
De câte ori în cale
Ti se deschide-o poartă?
Se naste o idee
De câte ori te miri.
Mȃna Ta
Sӑ sap o grotӑ ȋn Cer
- cu mȃinile goale
Sfȃsiatӑ-i durerea,
Sȃngele meu
Picurat cu sudoare.
Sӑ ridic cruce ȋn Cer
Nu cer ȋndurare.
Merg spre Altar.
Mȃna Ta
Spre mine ȋntinde cӑrare.
Sunt lacrimӑ de cearӑ
Azi picurӑ Cuvȃntul ȋn lacrimӑ de cearӑ,
Pe treptele-ndurӑrii deschise-s `nalte porti,
Se tȃnguie durerea ce n-a-ncetat sӑ cearӑ
O glorioasӑ viatӑ ce-a izbӑvit din morti.
Pe-Altarul de luminӑ nasc ȋngerii din soapte
Cu aripile-ntinse spre linistea din cer,
Bat clopote pe-ntinsuri ȋn astӑ sfȃntӑ noapte
Si rӑscolesc Ȋnaltul cu boabe de mister.
Ȋn candela aprinsӑ la tȃmplӑ de icoane
Se osteneste mirul. Tu nu te-ai ȋndurat
Sӑ ȋti lasi chintesenta bӑtutӑ ȋn piroane
Si-ai slobozit prin sȃnge o lume de pӑcat.
Eu ȋmi ȋnalt privirea spre vesnicia-n care
Tu, Doamne, peste toate ȋndurӑtor domnesti,
Cu mȃna care-mparte ȋn inimӑ iertare
Zidesti temuta moarte pe Golgote ceresti.
Ȋmi mai aplec genunchiul ca-n fiecare searӑ
Cȃnd ruga mea-si ia zborul spre arcuite bolti,
Si cred cu neclintire cӑ-s lacrimӑ de cearӑ
Pe care-n palmӑ, Doamne, cu dragoste o porti.
Toamnă descultă
Când toamna aleargă descultă prin parc
Si vântul adie în haine de gala,
Sub cerul acvatic pădurile tac
Pierdute-s cărările iară.
Pe câmp rătăceste un roib solitar
Lumina se-nchide cu frunze si fum,
Măcesii nasc clipe cu sâmbure- amar
Plâng păsări pribege acum.
Sub tâmplă-mi zvâcneste un greier posac
Mirat că nu-i vesnică vara,
Orfan e de frunze un falnic copac
Orfană de aripi e zarea.
E toamnă si rece cărarea mi-o stiu,
Amarnic speranta renuntă.
Aleargă un vis si se pierde-n pustiu,
Prin toamna aceasta descultă.
|
Violeta Mihaes 1/7/2015 |
Contact: |
|
|
