Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2026
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002





 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
„Game On – Diana Gini, femeia de neîngenuncheat”

Am citit pe nerăsuflate romanul Game On, de Diana Gini, cu presimțirea că, înainte de ultima pagină, voi avea nevoie de șervețele pentru lacrimi. Tema cărții mă pregătise pentru o poveste apăsătoare, însă autoarea m-a întâmpinat cu un univers neașteptat, în care umorul, eleganța și îndrăzneala își fac loc chiar și în împrejurările cele mai dificile.

În fața unui diagnostic care zdruncină certitudinile existenței, omul descoperă nu doar fragilitatea propriului trup, ci și nevoia profundă de a-și păstra libertatea interioară. Cum îți aperi bucuria de a trăi atunci când boala încearcă să-ți dicteze fiecare zi? Cum rămâi femeie, mamă, soție, iubită, fără să îngădui suferinței să-ți altereze identitatea?
Diana Gini răspunde acestor întrebări printr-un roman cu puternice accente autobiografice, în care experiența unei boli grave este transformată într-o confruntare alegorică, desfășurată într-un decor viu, sofisticat, aproape cinematografic. Protagonista, Mia, își provoacă adversarul cu îndrăzneală, umor și o feminitate pe care refuză să și-o abandoneze, păstrându-și dreptul de a se bucura de viață chiar și atunci când aceasta îi pune la încercare toate certitudinile.

În Game On, cancerul nu rămâne o realitate medicală abstractă, alcătuită din diagnostice, investigații, tratamente și rezultate de laborator. El primește chip, voce și personalitate, devenind Kan, un adversar seducător, sigur pe sine, care pătrunde în universul Miei asemenea unui personaj dintr-un thriller psihologic. Boala, asociată în mod firesc cu suferința și spaima, dobândește astfel o prezență fascinantă, iar Mia, care își asumă numele Killer, intră într-un joc în care provocarea, seducția și amenințarea coexistă.

Personificarea transformă experiența medicală într-o alegorie a supraviețuirii. Ceea ce nu poate fi controlat în întregime prin voință devine, în imaginația Miei, un adversar căruia i se poate răspunde și care poate fi privit în ochi. Dincolo de spectaculozitatea acestei invenții literare, descoperim refuzul unei femei de a se lăsa definită de un diagnostic și de a accepta ca boala să-i răpească dreptul asupra propriei povești.

Universul vizual al romanului abundă în rochii sofisticate, încălțăminte de designer, petreceri, cocktailuri, muzică și dans. Atmosfera amintește uneori de un film în care eroina pășește spre o confruntare primejdioasă fără să-și abandoneze eleganța, dimpotrivă, făcând din ea o formă de apărare. Mia are îndrăzneala, senzualitatea și ironia unei femei care încearcă să rămână stăpână pe sine, chiar și atunci când împrejurările îi zdruncină încrederea.

De ce atâta atenție acordată vestimentației și aparențelor, când în fundal se desfășoară o luptă pentru sănătate? Pe măsură ce povestea înaintează, înțelegem că rochia aleasă cu grijă, pantofii spectaculoși și gesturile aproape teatrale nu sunt simple preocupări mondene. Ele pot fi citite ca expresii ale unei identități pe care protagonista dorește să o păstreze întreagă. Feminitatea nu este abandonată în fața suferinței, ci revendicată, iar Mia continuă să fie mamă, soție, prietenă, o femeie cu dorințe, orgolii, slăbiciuni și contradicții.

Sub această armură strălucitoare apar și fisurile vieții personale. Relația cu Marco nu este idealizată, fiind traversată de distanțe emoționale, nemulțumiri, dificultăți de comunicare și oboseala acumulată în anii dedicați familiei. Mia recunoaște că responsabilitățile maternității și dependența financiară au contribuit la îndepărtarea de femeia care fusese cândva. Își iubește familia, dar simte nevoia să se regăsească dincolo de rolurile care i-au organizat existența.

În această lumină, apropierea de Kan poate fi interpretată și ca o provocare adresată unei identități aflate în căutarea propriului echilibru. În contrapunct, relația cu Marco caută un drum spre reconstrucție, iar unele dintre cele mai calde momente ale romanului se nasc din gesturi simple, dintr-o îmbrățișare sau din apropierea celor doi, atunci când viața își recapătă dulceața, iar boala se retrage pentru câteva clipe în fundal.

Prezența copiilor dă acestei confruntări o profunzime aparte. Pentru o mamă, diagnosticul grav aduce, dincolo de nesiguranța propriului viitor, teama de a nu mai putea fi alături de copiii ei în anii care vor urma. Diana Gini surprinde maternitatea în firescul ei, prin programul zilnic, preocupările pentru sănătatea celor mici, pregătirea hranei și gesturile mărunte ale grijii. Viața nu se poate anina în cuier ca o haină atunci când omul primește o veste care îi schimbă existența. Copiii au în continuare nevoie de mama lor, iar familia își păstrează ritmul, cu toate îndatoririle și bucuriile sale.
În această continuitate a grijii se află o formă discretă de eroism, puterea de a răspunde nevoilor celorlalți chiar și atunci când propriul trup devine un teritoriu nesigur.

Diana Gini preferă un limbaj direct, colocvial, presărat cu expresii englezești, exclamații, ironii și cu acea mantră a protagonistei, „Sunt o forță!”, prin care Mia pare să-și întărească, de fiecare dată, hotărârea. Vocea ei are ritmul unei conversații spontane, uneori adolescentine prin exuberanță, alteori provocatoare prin franchețe. Narațiunea se sprijină pe oralitate, dinamism și imagini vizuale, iar succesiunea rapidă a scenelor și dialogurilor îi conferă o pronunțată dimensiune cinematografică.

M-am întrebat de ce autoarea a ales să nu zăbovească mai mult asupra fricii, a fragilității și a momentelor de singurătate în care omul se întâlnește cu propria vulnerabilitate. De ce preferă adesea umorul și provocarea în locul unei explorări mai adânci a zbuciumului lăuntric? Răspunsul pare să se afle chiar în felul în care Diana Gini și-a construit povestea, fără să transforme experiența într-un monument al suferinței. Râsul devine o formă de sfidare, iar exuberanța se duelează cu spaima, într-o încercare continuă de a păstra lumina acolo unde întunericul amenință să se instaleze.

Impresionează sprijinul de care protagonista se bucură de-a lungul tratamentelor. Familia, prietenii, grija celor apropiați și posibilitățile de îngrijire alcătuiesc un univers al solidarității, în care fiecare gest de afecțiune capătă o însemnătate aparte. Dincolo de determinarea individuală, romanul ne amintește cât de prețioasă este prezența celorlalți și câtă putere poate aduce certitudinea că nu ești singur într-o asemenea luptă.

Mesajul de speranță al cărții rămâne legat de această experiență personală, fără a se transforma într-o promisiune universală. Curajul și voința nu pot garanta vindecarea, dar îi pot oferi omului resurse sufletești pentru a-și păstra încrederea, demnitatea și bucuria de a trăi.
Pentru mine, epilogul a adus revelația cea mai puternică a lecturii. Diana Gini părăsește universul ficțional și dezvăluie experiența din care s-a născut romanul: diagnosticul de cancer în stadiul IV, grija pentru copii, incertitudinile și temerile pe care nicio eleganță și nicio replică provocatoare nu le pot alunga cu totul. Aflăm, mai ales, despre nevoia de a crea o lume paralelă în care să poată înfrunta realitatea pe care o trăia.

Privite în lumina acestei mărturisiri, numeroase elemente ale romanului își dezvăluie alte înțelesuri. Cocktailurile devin parte dintr-o construcție alegorică, seducția își arată latura amenințătoare, iar jocul se dovedește o modalitate de a da formă unei experiențe copleșitoare. Femeia care părea să se joace cu primejdia încerca, de fapt, să găsească un limbaj prin care să poată suporta ceea ce i se întâmpla.

Epilogul nu schimbă întâmplările deja citite, ci felul în care le privim. Emoția pe care o așteptasem încă de la început s-a ivit tocmai aici, când am descoperit ceea ce se ascundea în spatele strălucirii, al umorului și al spectacolului. Am înțeles atunci mai bine alegerea autoarei de a nu solicita compasiune, ci de a ne oferi povestea unei femei care continuă să râdă, să iubească, să se îmbrace frumos și să facă planuri, deși cunoaște gravitatea încercării prin care trece.
Una dintre cele mai tulburătoare mărturisiri ale epilogului privește felul în care Diana Gini a manifestat un deznodământ fericit înainte de a ști dacă acesta avea să devină realitate. Ficțiunea se transformă astfel într-un spațiu al speranței, în care viitorul poate fi întrezărit chiar și atunci când prezentul nu oferă certitudini. A scrie despre supraviețuire în timp ce propria însănătoșire rămâne nesigură presupune o îndrăzneală creatoare cu totul aparte.

Game On vorbește despre nevoia de a păstra vie posibilitatea zilei de mâine, despre încăpățânarea de a face planuri și despre puterea de a merge mai departe atunci când viața ne pune în fața unor încercări pe care nu le-am ales.
Am avut privilegiul de a o întâlni pe Diana Gini și de a descoperi, dincolo de imaginea publică a femeii sofisticate, un om cald, spontan și atent la celălalt. Întâlnirea noastră mi-a oferit o perspectivă personală asupra autoarei, însă lectura romanului a urmat propriul drum, cu întrebările, surprizele și revelațiile sale.
Prin felul în care a transformat o experiență atât de dificilă într-o poveste despre curaj și feminitate, Diana Gini ne inspiră să privim cu mai multă încredere propriile încercări, fără să uităm că fiecare om își poartă și își înfruntă suferința în felul său.

Romanul m-a făcut să mă gândesc la măștile pe care le purtăm pentru a ne proteja fragilitatea și la formele neașteptate pe care le poate îmbrăca speranța. Nu toți oamenii își exprimă frica prin lacrimi sau își mărturisesc durerea în șoaptă. Unii râd, dansează, își aleg cea mai frumoasă rochie și ies în întâmpinarea zilei următoare, fără să știe ce le va aduce.

Diana Gini a transformat una dintre cele mai grele experiențe ale vieții într-un joc alegoric, în care adversarul poate fi provocat, înfruntat și, în spațiul ficțiunii, învins. Iar ceea ce rămâne după ultima pagină este imaginea unei femei care, în fața necunoscutului, își păstrează eleganța, îndrăzneala și dreptul de a spera.


Game On

Carmen Cristina Oltean
Toronto

....................

NOTĂ

Romanul Game On, de Diana Gini, este disponibil în trei limbi: română, engleză și spaniolă. Cartea poate fi achiziționată online, în format tipărit sau electronic, în funcție de ediție, de pe pagina autoarei:

https://books.by/diana-gini

Mai multe informații despre carte și autoare:
https://dianagini.lovable.app/





Carmen Cristina Oltean    10/23/2026


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian