Fragmente crestine
Omul e măsura tuturor lucrurilor(Protagoras). Cu o condiție: să-și amintească mereu că nu e singur.
Omul e o continuă interogație. In momentul în care încetează să întrebe și să se întrebe moare spiritual. Să intrebi pe Dumnezeu nu e îndrăzneală, e o nevoie a sinelui care se confruntă cu apropierea veșniciei.
Cineva avea în mai toate situațiile un argument: Nu pot uita că hoțul a fost cândva cinstit. Cum poate uita Dumnezeu că păcătosul a fost om!
Unde e locul Divinității în conștiință? Răspunsul nu e greu, dacă ești sincer. Poți cântări cât e de greu să fii sincer?
Semn clar al crizei de model: proliferarea grupărilor religioase. In același timp se poate vedea și nevoia de Dumnezeu, nevoie abil exploatată de oamenii fărădelegii, dar și de dușmanul tuturor: diavolul.
A iubi până la moarte e mai mult decât o virtute. Că e o jertfă a dovedit-o Fiul lui Dumnezeu. E drumul nostru spre îndumnezeire.
Se zice că pământul n-are valoare fără rău. Mai degrabă n-are valoare cu oamenii care produc răul.
Să urci din nou la sufluri(Vergiliu) înseamnă pentru mine întoarcerea la suflarea peste țărână si care a determinat ființarea noastră.
Apa răsfrânge chipurile narcisiac sau heraclitian. Se poate și altfel. Omul a uitat că Duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor. Atunci a văzut pe ape luntrașul mistic.
Se predică o morală falsă. Cei care o predică au o viață dublă: pentru ei și pentru ceilalți. Nu cred în adevărul pururi. Au adevărul lor ascuns. În raport cu ceilalți, n-ar accepta nici o minune. Dacă n-au încotro, caută din minune avantaje.
Cred că din lecturile mele îmi vine ideea că unii oameni vor să înțeleagă lumea, dar nu se înțeleg pe ei.
Cine are succes n-are stare, vreau să zic odihnă. Mare e truda cum poate fi păstrat. În limbajul actual: cât rămâi în top. Poți privi cu înțelepciune că roata se învârtește din spiță în spiță. În mâna cui se află roata vieții?
Există adevăruri personale și adevăruri generale. Când vrei ca adevărul tău să fie deasupra, așteaptă conflictul care va arăta dreptatea. Mai simplu e să recunoști că există un adevăr suprem.
Apropierea între generații nu e un proces tocmai simplu. Modul în care funcționează acest proces depinde, pentru fiecare parte, de apropierea de Dumnezeu.
Nu mi s-a părut nici pe departe atât de complicat să te apropii unul de altul. Ai la îndemână un mijloc vechi: pasul. Pașii, unul câte unul. Câți lasă fiecare înapoi. Cristos a lăsat slava.
Relația umană nu constituie o excepție a vieții. Excepție e viața relației. În ce măsură legătura cu Dumnezeu e viață?
Uniformitatea mă duce la exasperare. Dumnezeu a creat unitatea în diversitate.
Cum descoperi sfințenia lui Dumnezeu în tine?
Simplu! Crede.
Cred, dar nu o văd.
Privește în jur cu atenție și fă un efort minim. Intoarce-te în tine. Ordinea din natură e în tine. Ea e formă a sfințeniei divine.
În anumite împrejurări, oamenii spun regret. Nu e inutil să regreți ce ai făcut. În
general nimic nu mai poți schimba. Mai bine e să-ți pară foarte rău de ce n-ai făcut. Fă ce n-ai făcut. Nu-mi argumenta cu faptul că și Dumnezeu a regretat. Vina a fost a omului care a avut libertatea de acțiune. Istoria îmi arată că omul, în foarte multe cazuri, nu a știut ce să facă, mai ales singur, cu harul libertății.
Promovarea excesivă, agresivă a libertății copilului duce la dezastru. Se face în numele dreptului la viată. Tânărul are toată libertatea. Nu stie ce poate face cu ea, deoarece nu-si permite ambitia comunicării cu sine. E imoral să nu fie îndrumat să afle ce poate face cu libertatea. De aici durerea viitorului. Echilibrul pe muchie de cuțit are loc pe genunea sfârșitului. Obligăm pe Dumnezeu să reia procesul educației umane.
Trăim într-o lume străină, nu ostilă. Vina înstrăinării o poartă omul. Adresându-se tineretului, prin 1926, un bun român, inspirat de Dumnezeu, spunea: ... nu vă cer decât un singur lucru: Să nu uitați... Ce repede , un ciudat fel de prefăcătorie, uită omul de învătăturile Bisericii.
În loc de ambiția comunicării, omul pune ambiția eului. În loc de reciprocitate, sensul unic. Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar proceda la fel? Nu știu. De fapt nu trebuia să pun această întrebare, când ceva e sigur: iubirea divină.
Pocăința e ruperea de lanțuri interioare.
Hrănite, gândurile obscure pun stăpânire pe noi.
A privi cu încredere la cer e cât o biruință.
Credința vie eliberarea de spaimă.
Integrarea ființei în principiul vieții, care își mărește perimetrul în funcție de vârstă, se face prin conștiința de sine. Manifestarea voinței se leagă de instinctul existenței. La nivel psihologic, împlinirea instinctului îmbracă forma sentimentului de satisfacție, de această dată plin de egoism.
Căderea în inefabil nu e una în extaz, ci în lumea originii, unde mântuirea sufletească se face pe rugul frumuseții existenței.
Ruperea de sine însuși duce individul într-o suprarealitate extatică.
Totalitatea ființei se leagă de îndoială. În lanț de îndoială, pierzi totul: sensul ființei.
În Credință contează mult sinceritatea, altfel cazi în noțiuni rigide sau absurde, care la rândul lor se pierd în explicații. Adevărata relație EU/DUMNEZEU ar trebui să dea conținut legăturilor dintre oameni.
Atitudinea marilor religii se explică prin puterea numerică. Cele mici, în principii: nu crezi ca noi, nu ai dreptate. Se scoate din ecuație Dumnezeu, se instalează puterea sau patima.
Adevărata revelație, ca formă de trăire spirituală, se învecinează cu creația poetică.
În manifestarea credinței există un efort deliberat de cunoaștere. Factorul cultural universal și fondul esențial religios ar trebui să împidice absurditatea, jocul politic interesat de absorbirea individului pentru a-i folosi capacitatea de putere și ură.
Comunicarea umană a fost inevitabilă. Fără comunicare, nu putem crede.
Comunicarea spirituală poate rămâne la vederea obișnuită sau atinge pragul iluminării, unde credința se poate manifesta liber sau prin răsturnare de valori, când individul, datorită pasiunii deșarte, trece în față cu egoism, fie ascunzându-și adevăratul chip, fie crezându-se împuternicit.
Fără Dumnezeu, se produce o înrobire morală echivalentă cu o cădere în animalitate. Morala te face liber în condiții naturale; în condiții create de om, îți poate lua libertatea. Din nefericire, atunci vrei să-ți supui divinitatea. Nemulțumirea și ura vor cloci împreună. Dar aceasta nu e de ajuns. Se instalează ceea ce s-a mai întâmplat: binele se identifică, total, cu răul.
Sacrul își manifestă prezența în omul eliberat de vanitate, în umilința care nu e o înjosire, ci o recunoaștere a stării de conștiință.
Legătura noastră cu Dumnezeu e coborâtă la nivelul de necesitate. Izgonirea din rai, pe lângă rupere de divinitate, aduce nevoia de Dumnezeu a conștiinței de sine. Fără Dumnezeu omul ajunge într-o salbaticie cumplită, dincolo de păgânism. Rațiunea (cunoașterea) nu l-a salvat de sălbăticie. Sălbăticia și-a schimbat formele de manifestare prin încercarea omului de a-și ascunde starea în norme morale. Paradoxal, există popoare creatoare de cultură, dar care se excită la mirosul sângelui și se supun instinctului haitei indus de cineva cu personalitate carismatică.
Conștiința înregistrează pierderi morale. Recunoscând pierderea, acceptând-o ca pedeapsă, ieșirea din blestem se poate face prin conștiință. Limba chiar are expresia potrivită: procesul de conștiință.
Ultima imagine contează prin importanță. Astfel cineva spunea că ziua morții unui martir rămâne ca punct de referință. Poziția tâlharului pe cruce este excepția care întărește regula. Unii o transformă în regulă.
Gândurile acestea sunt valabile numai pentru persoanele care le-au mai avut.
Umanizarea pe legea morală schimbă lumea, credința schimbă și desăvârșește.
Aventura cunoașterii lui Dumnezeu se lovește, de cele mai multe ori, de tăcerea Lui. Trecând de acest moment, învingem slăbiciunea noastră.
Mai mult decât orice poate vorbi lumina, nu sufletul. Sufletul vorbește, când e plin de lumină.
Din plan virtual, gândul concretizat în cuvânt e real. Viața îl transformă în realitate. Credința îi cerne semnificațiilie.
Gândul acestei vieți scurte dă multă speranță dincolo de noi. Rămas la limita instinctelor și simțurilor, aduce moarte.
Cel puțin pentru moment, eliberarea de sentiment se face prin trecerea în cuvânt, eliberarea de păcat se face prin trecerea în har.
În credință nu există o zonă gri, în care lumina și întunericul se împletesc; lumina spirituală îndepărtează întunericul.
Relația sinceră cu divinitatea face din om ființă plenară.
Lumina?! Exact de ceea ce are nevoie pomul pentru a-și coace fructele.
De ce-ar mai fi nevoie de încă un moment de îndoială? Să te cunoști! Cunoscându-te, poți înțelege pe alții.
În tiparul păcatului se intră cel mai ușor.
Comunicarea liberă cu Dumnezeu e un privilegiu sublim. O găsești în rugăciunea dintre pereții singurătății.
Când începe limpezirea apei râului? Când stă ploaia. Când începe limpezirea sufletească? Cu prima problemă de conștiință.
Esențială, cunoașterea se lămurește, când te simți întreg în credință.
Armonia din structura intimă dispare când pierzi pacea.
Prejudecățile confesionale pun în pericol lumea.
Nu-ți poți afirma credința fără gânduri de pace, de iubire, fără faptele care nu așteaptă răsplătirea.
Mișcarea spațiilor continuă muzica divină a începutului.
Inima închinătoare atrage în mod deosebit atenția.
Relația cu Dumnezeu e vie, dacă rămâne mod de viață.
Nu mai am lacrimi, dar mi-a rămas nesecat izvorul rugăciunii.
Iubirea crește natural din relații de esență existențială. Cu ea se răspunde jertfei.
Viața umbră slabă. Sub ce arbore te oprești să găsești răcoare? Fără amăgire, sub pomul cunoștinței.
Natura umană se leagă pregnant numai de Dumnezeu. O altă încercare - pierdere sigură și gravă.
Comunicarea deschisă cu Dumnezeu se face din pământul rugăciunii pe două pietre tari: altarul și poezia.
Relația caldă dintre oameni ecoul legăturii de la începuturi cu Dumnezeu.
Iluminarea un miracol. Trăirea iluminării transformă miracolul în viață.
A privi sincer prin ochii Cuvântului înseamnă percepție divină.
Identitatea căutată prin credință se pierde când absurdul înlocuiește înțelegerea.
Învățătura Duhului Sfânt nu contrazice Cuvântul. Dacă se întâmplă, e monedă falsă. Se face din propriile gânduri voia lui Dumnezeu.
În înțelegerea textului, vorbește esența ființei.
La încheierea timpului, cu ce va începe lumea?
Constantin Teodorescu,
Rocky View County AB
|
Constantin Teodorescu 10/22/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.