Cu dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea
Tiberiu Dragoș Oprea: „Faptul că revin pe scenele internaționale nu poate decât să îmi consolideze încrederea că cei 30 de ani de carieră dirijorală au valorificat o viață de muzică” –
Tiberiu Dragoș Oprea Faptul că revin pe scenele internaționale nu poate decât să îmi consolideze încrederea că cei de ani de carieră dirijorală au valorificat o viață de muzică interviu de Ioan VasiuIOAN VASIU: Când și unde a început activitatea dumneavoastră în calitate de dirijor?
TIBERIU DRAGOȘ OPREA: Activitatea de dirijor ia naștere, crește și se construiește în timp, și pot spune că în anii în care am fost concertmaestru al Orchestrei Filarmonicii Tineretului Bucureștean, precursoarea actualei Orchestre Naționale de Tineret, și solist violonist, îmi doream să cuprind și mai mult din nemărginirea unei compoziții, iar cea care m-a sfătuit să completez arcușul cu bagheta a fost mama. Drept urmare, am dat la Conservator la dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bacs. După care debutul a venit în 1996, cu un concert la Palatul Parlamentului, iar în 1997 am debutat internațional la Festivalul Jeunesses Musicales de la Belfort. În același timp am fost și dirijor de cor al ansamblurilor Voces Primaverae și Camerata Danubii, alături de care am susținut concerte în țară și în Europa.
I.V.: De la cine ați moștenit pasiunea pentru muzică?
T.D.O.: M-am născut într-o familie de muzicieni și pot spune că în acest context muzica m-a ales pe mine. Tatăl meu, celebrul folclorist Gheorghe Oprea, profesor emerit al Conservatorului, membru în majoritatea concursurilor naționale de folclor, cel care a înființat corul Gaudeamus, și mama mea, Marcela Oprea, un excelent pianist corepetitor la balet, au fost cei care mi-au transmis această moștenire, pe care la rândul meu am transmis-o copiilor mei. De la vârsta de 3 ani „căsneam” pianul, iar apoi, la 5 ani deja cântam la vioară. Și sora mea, Codruța Elena Oprea, cadru didactic universitar, este de asemenea un muzician complex, fiind soprană și pianistă.
I.V.: Ce înseamnă muzica pentru Tiberiu Dragoș Oprea?
T.D.O.: Muzica pentru Tiberiu Dragoș Oprea este viața însăși și, totodată, eternul! Muzica a fost întotdeauna parte din ființa umană și indiferent de epoci, de vreme și de vremuri, muzica este limbajul care nu are nevoie de nimic altceva să lege oamenii mai frumos, mai trainic și mai profund. Pentru mine ca dirijor este un privilegiu atunci când studiez partiturile nemuritorilor, să pătrund într-o bucățică din ființa lor, să pot să metabolizez, să trăiesc o dată cu ei și în același timp la diferență de zeci și chiar sute de ani distanță un cumul de sentimente condensate sonor pe care apoi, împreună cu orchestra le dăruim publicului care face parte din aceeași poveste, să zicem a lui Mozart, dar nu acolo cu el în sala de bal, ci acum, cu mine, în sala de filarmonică! Muzica este o necesitate vitală a ființei umane și, așa cum spune soția mea, Aurora, muzica este lumină pentru fotosinteza sufletului!
I.V.: Ați regretat cândva pentru că nu practicați altă meserie?
T.D.O.: Această întrebare îmi răscolește sufletul de violonist, pentru că regret că ziua are doar 24 de ore și timpul este atât de scurt pentru câte mi-aș dori să pot face. Și bineînțeles, pe toate la cel mai înalt nivel! Sunt deseori momente în care mă cuprinde dorul atunci când acompaniez soliști violoniști și mi-e dor să fac muzică cu vioara în mână! Lucru care de altfel se mai întâmplă, pentru că încă performez în diferite circumstanțe artistice, cum este cvartetul Filarmonicii Pitești sau alte formule artistice, de trio: pian, vioară, violoncel sau pian, vioară, voce și chiar conduc cu vioara în mână de la pupitru diferite spectacole și concerte. Nu aș putea spune că este un regret faptul că nu am ales cariera de solist violonist, pentru că nu am renunțat la acest instrument nici în present, iar dacă întrebarea dumneavoastră se referă la ce meserie mi-ar fi plăcut să am în alt domeniu care să nu fie legat de muzică, vă mărturisesc că pasiunea mea este să descopăr, să citesc foarte multă istorie, geografie și probabil că m-aș fi îndreptat către o zonă de cercetare istorică, arheologică, paleontologică, cu zile întregi închis în bibliotecă alternate cu săptămâni de umblat prin lume.
Tiberiu Dragoș Oprea Faptul că revin pe scenele internaționale nu poate decât să îmi consolideze încrederea că cei de ani de carieră dirijorală au valorificat o viață de muzică interviu de Ioan VasiuI.V.: Recent, într-o emisiune la o televiziune binecunoscută, ați spus că uneori nu vreți să auziți aplauze. Vă rog să detaliați această afirmație.
T.D.O.: Sunt de multe ori compoziții care condensează trăiri atât de profunde și care te transpun într-o cu totul altă lume, încât atunci când se încheie muzica, noi, atât cei de pe scenă cât și cei din public, suntem încă acolo, în lumea în care ne-a purtat concertul sau simfonia respectivă și bogăția de informație pe care cu toții am primit-o prin mesajul sonor ne face întâi să ne dorim să prelungim momentul cât mai mult, ca să-l putem sigila înlăuntrul nostru și de multe ori aplauzele întrerup această legătură nevăzută a romanului sonor care ne-a cuprins pe toți și ne-a făcut parte din poveste! Sunt anumite compoziții care pătrund în interiorul ființei noastre ca o slujbă și nu putem decât să ne bucurăm de încărcătura spirituală pe care o primim și care ne împinge să păstrăm tăcere tocmai pentru a nu altera încărcătura momentului. Gândiți-vă numai la compoziția despre ultimele cuvinte ale Domnului nostru Iisus pe cruce, care pe mine personal, atunci când dirijez, de fiecare dată mă aruncă într-un abis în care nu îmi permit să plâng la pupitru, dar în interiorul meu o fac! Și aceeași încărcătură sunt convins că o resimt atât colegii din orchestră, cât și publicul și nu știu cum ai putea să aplauzi după așa ceva. Cel puțin nu imediat... ci după o pauză, pentru că aplauzele sunt totuși cea mai sinceră și imediată formă de apreciere a audienței.
I.V.: Ce simțiți când urcați pe o scenă la un spectacol susținut în străinătate?
T.D.O: În străinătate am colaborat atât cu orchestre internaționale din țările respective – Italia, Franța, Germania, China, Norvegia, Israel etc. – dar am susținut și turnee alături de orchestre românești în Austria, Germania, Italia, Franța, Spania, Anglia, Portugalia, China, Japonia etc., atât ca dirijor, cât și ca solist violonist și concertmaestru. Trăirile sunt diferite cu fiecare context. Pentru că atunci când colaborez, spre exemplu, cu o orchestră internațională din țara unde sunt invitat, diferențele de cultură, de tehnică, de tradiție, de repertoriu și de experiență își spun cuvântul și bineînțeles că urci la pupitru cu dorința de a crea prin limbajul dirijoral cea mai bună variantă de contact artistic. Faptul că revin pe scenele internaționale nu poate decât să îmi consolideze încrederea că cei 30 de ani de carieră dirijorală pe care îi împlinesc anul acesta și peste cele 1.500 de concerte susținute au șlefuit și valorificat fiecare noapte nedormită, o viață de muzică, de trudă și de studiu. Bineînțeles că simt și acea împlinire și recunoștință că pot să arăt lumii atât măiestria dobândită, cât și valoarea profesională a unui muzician român, mai ales când în repertoriu am și compoziții românești!
I.V.: Ce amintiri neșterse păstrați din activitatea dirijorală?
T.D.O.: În toți acești ani am înțeles ceea ce a vrut să spună mentorul meu, Ludovic Bacs, atunci când mi-a spus că un dirijor nu poate avea o lucrare preferată, un compozitor preferat sau un solist preferat, pentru că fiecare concert la momentul respectiv este cel mai important și, prin urmare, devine favoritul. În consecință, experiența acumulată în aceste trei decenii la pupitru nu a făcut decât să-mi confirme cuvintele maestrului. Desigur că din punct de vedere afectiv, neșterse din amintirea mea sunt momentele în care am dirijat alături de tatăl meu, atunci când am cântat împreună cu sora mea, fie ea la pian și eu la vioară, fie eu dirijând orchestra și ea soprană, în prezența părinților noștri, iar de curând, fac același lucru alături de copiii mei în diferite ipostaze, cei doi mai mici dintre cei trei copii, Timeea și Dezias, studiind și ei muzica, iar fiica cea mare Ioana terminând deja cibernetică economică, dar cu ani de pian și chitară în spate.
Altfel spus, am concerte grandioase pe care le port în suflet, cu o însemnătate artistică aparte, alături de cele trei case artistice la pupitru, și anume: participări la Festivalul internațional „George Enescu” la București, împreună cu Filarmonica Pitești, dar și cu Filarmonica „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea și participările la Bucharest Opera Festival cu Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța.
Proiectele de suflet: „Poveste din Bucureștiul de odinioară”, alături de Miruna Ionescu și Valentin Albeșteanu, cu muzică românească interbelică, „Ucenicul vrăjitor”, cu Radu Gheorghe, „Peer Gynt”, cu Maia Morgenstern, opera „Faust” – o premieră lucrată împreună cu maestrul Cristian Mihăilescu, emblematicul și de căpătâi concert cu doamna Felicia Filip la inaugurarea Filarmonicii Pitești, copilul meu artistic… acestea sunt doar vârful aisbergului din multitudinea de evenimente și concerte dirijate.
I.V.: Care sunt proiectele avute în vedere pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat?
T.D.O.: Unul dintre proiectele care vor urma este acela în care aniversez 30 de ani de carieră la pupitru! În același timp, la Filarmonica Pitești aniversăm 20 de ani de la înființare, eu fiind fondatorul ei artistic, încă de când am înființat orchestra Universității din Pitești, acolo unde activam fiind cadru didactic al Catedrei de muzică. Iar aceste două aniversări se suprapun peste cei 200 de ani de la trecerea în neființă a lui Beethoven. Prin urmare, începând din luna ianuarie 2027 voi avea o stagiune integrală Beethoven la Filarmonica Pitești. Născut fiind la Constanța, drumul artistic mi-a oferit șansa de a fi, totodată, prim–dirijor al Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, pentru care pregătesc, împreună cu colectivul instituției și domnul manager, o stagiune care readuce pe scenă titluri valoroase „desprăfuite”, premiere și multiple spectacole de varietè în sezonul estival, în aer liber pentru publicul larg.
În încheiere, vă mulțumesc pentru interesul pe care condeiul dumneavoastră l-a acordat baghetei mele, iar pentru public, chiar dacă nu au trecut niciodată pragul unui loc cu muzică clasică, am îndemnul părintesc de a merge și a da o șansă acestei muzici care a răsărit chiar din sufletele înaintașilor noștri pentru bucuria și mângâierea sufletelor noastre peste veacuri!
|
interviu de Ioan Vasiu 10/2/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.