O zi românească la Cătană Estate
Nu prea folosesc cuvântul „desăvârșire”, dar astăzi am trăit o zi desăvârșită, cu suflet. Și asta datorită unei gazde luminoase, cu bunătatea cât cerul, zâmbetul ca soarele și două mâini harnice care știu să adune în jurul lor alte mâini la fel de vrednice: Lidia Cătana.
Am aflat încă din România că își dorește să găzduiască o zi în care să își dăruiască domeniul pentru a aduna comunitatea românească. Peste patru sute de oameni urmau să îi treacă pragul.
Pentru mine era prima dată când pășeam la Cătana Estate. Văzusem fotografii, scrisesem despre loc, îi spusesem Lidiei „regina florilor”, dar una este să privești de departe și alta să ajungi acolo și să nu știi, pentru câteva clipe, încotro să îți îndrepți ochii. Lidia m-a întâmpinat cu tandrețea aceea a ei care te face să te simți imediat acasă. Am luat domeniul la pas.
Flori cât vezi cu ochii, peluze care curg în cascade, piatră, arcade, arbori, alei și, peste toate, acel cer albastru de septembrie care parcă era și el pregătit pentru sărbătoare. Am trecut prin sera cu flori spre castel. Da, castel. Oricât aș încerca, nu-i pot spune simplu casă.
În vară am numit-o pe Lidia Cătana regina florilor. Astăzi, după ce i-am trecut pentru prima dată pragul, m-am trezit zâmbind: regina florilor are și castel.
Am intrat.
Ferestre arcuite cât pereții, tavane înalte, marmură, lemn, piatră, mobilier sculptat, jilțuri, oglinzi și candelabre spre care privirea se ridică singură. Într-un salon, prin ferestre, grădina parcă intră aproape până la canapea. În altul, șemineul urcă impunător, iar verdele de afară se vede ca printr-o ramă uriașă.
M-am lăsat purtată de eleganța culorilor și a formelor și, recunosc, imaginația mea a început imediat să își facă de cap. Pe aici parcă ar trebui să treacă o caleașcă. Dincolo să apară o prințesă. Regina să fie găsită pe vreun jilț, sfătuindu-se cu regele despre balurile toamnei.
Într-un salon ne-am așezat trei femei îmbrăcate în alb pe o canapea. Mă uit acum la fotografie și aproape că ne lipsesc crinolinele. Iar candelabrele... unul mai mare decât altul, picături de cristal suspendate deasupra unor încăperi în care ai senzația că seara ar trebui să înceapă cu un vals.
Am cercetat totul cu sfială, curiozitate și cu o ușoară nedumerire: sunt, totuși, în Ontario?
În baie ar putea locui liniștită o familie numeroasă. Cu puțină reorganizare, ar rămâne loc și pentru un salon de înfrumusețare. Bucătăria, firește, este pe măsura castelului. Am admirat-o și pe ea, deși pentru eveniment totul fusese amenajat afară, acolo unde era adevărata forfotă a zilei.
După ce m-am minunat prin castel și prin curte, le-am regăsit la muncă pe femeile despre care scrisesem și în vară: Valerie Roșu și femeile românce de la biserica penticostală, iar alături de ele, Florica Cătana, Mariana Borza și echipa lor. Sute de oameni aveau să aleagă greu între plăcinte, cozonaci, gogoși, sărmăluțe și mititei. Dacă masa părea că se umple de la sine, numai ele știu câte ceasuri de trudă stăteau în spatele ei.
În jurul lor era un adevărat stup de albine. Femei obișnuite cu munca, iuți și pricepute, fiecare știind ce are de făcut. Unele așezau, altele aduceau, altele pregăteau porțiile, iar totul mergea repede și bine. Era acea hărnicie pe care o recunoști imediat la femeile deprinse să facă mult și bine.
Și Lidia era peste tot. Când la poartă, când lângă invitați, când atentă la câte un amănunt. Face mult, cu pricepere și dăruire, fără să piardă bucuria de a fi printre oameni, de a schimba o vorbă, un zâmbet, o îmbrățișare.
Ziua ne-a adus și o surpriză muzicală. Grupul Speranța, cu Gabriel Gorcea, a cântat pentru cei adunați. Pentru mulți români creștini, numele lor nu are nevoie de prezentare. Misiunea Speranța își are începuturile în lucrarea fraților Marius și Gabriel Gorcea și duce această muzică și misiune mai departe de peste trei decenii. S-a cântat, iar muzica a dat zilei și mai multă căldură.
Dincolo de frumusețea locului și de mesele îmbelșugate, ne adunasem acolo și pentru strângerea de fonduri destinate Calvary Romanian Pentecostal Church of Southwest Florida.
Echipa Noi Toți Românii a fost acolo cu aparatele și camerele de filmat. M-am bucurat să petrec alături de ei și să îi văd adunând, în imagini, crâmpeie dintr-o zi despre care sunt sigură că se va mai vorbi.
Spre sfârșitul zilei m-am uitat din nou în jur. Același castel, aceleași flori, mesele, oamenii care încă mai stăteau la povești, numai că acum știam și ceea ce fotografiile nu pot spune: câte zile de pregătire fuseseră înainte, câtă alergătură, câte cumpărături, câte telefoane și câte mâini munciseră pentru ca noi să ne bucurăm câteva ore.
La plecare, m-am întors fără să vreau la cuvântul cu care începusem: desăvârșire.
Nu pentru candelabre, jilțuri sau dimensiunile castelului, deși ar fi greu să nu te impresioneze. Mai ales pentru felul în care Lidia și-a deschis porțile și a făcut loc atâtor oameni.
Castelul îl voi ține minte. Florile, cu siguranță. La fel mesele îmbelșugate și cântecul. Dar peste toate îmi va rămâne imaginea Lidiei alergând de colo-colo, cu zâmbetul ei luminos, bucuroasă că lumea venise.
Lidia Cătana, familia ei și prietenii care li se alătură fac toate acestea cu credință în Dumnezeu, iar din această credință se naște și bucuria lor de a dărui. Mulțumesc frumos, Lidia, ție, familiei tale și tuturor celor care v-au fost alături pentru o asemenea zi.
În vară am numit-o regina florilor. Astăzi am înțeles că regatul ei nu stă numai în flori și în castel, ci și în felul în care știe să își deschidă porțile.
Carmen Cristina Oltean
14 septembrie 2026
|
Carmen Cristina Oltean 9/14/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.