Regizorul Alexa Visarion la 79 de ani!
Vineri, 11 septembrie, regizorul Alexa Visarion împlinește 79 de ani!
O aniversare marcată de premiera națională a spectacolului Strigătul din oglindă, la Teatrul Dramaturgilor Români, pe 12 septembrie.
Am intuit încă de la început că, în compania textului lui Radu F. Alexandru, Alexa Visarion va lansa o veritabilă căutare printre cuvinte. Va ignora singurul judecător absolut: timpul! Acel timp imposibil de mistificat, de eludat. Este hazardat să realizez un clasament valoric al celor 10 titluri montate în premieră națională, de aceea voi alege ordinea cronologică: Cartofi prăjiți la orice, Vinovatul, Echipa de zgomote, O pasăre dintr-o altă zi, Da sau nu, Sizwe Banzi a murit, Familia, Hughie, Revoluția oarbă, Goana și acum Strigătul din oglindă.
Pentru Alexa Visarion, a fi regizor, profesor și scriitor înseamnă alegerea unei profesii complexe în care caută permanent îmbinarea dintre vocație și cunoaștere. Înseamnă că este liantul dintre intuiție și rațional, dar și pendulul de legătură între artă și știință. A cooptat o întreagă echipă de creație căreia i-a fost îndrumător și i-a ajutat pe cei tineri să pătrundă în noua lume a artei. Le-a devenit atât ghid profesional, cât și spiritual, oferindu-le noi dimensiuni ale cunoașterii în sfera umanului și în cea profesională. Totodată, a elaborat strategii pentru implementarea acestui proiect, în care a armonizat procesul de cunoaștere și înțelegere a naturii umane în domeniul cultural, formal, dar și informal. Pe parcursul construcției spectacolului, al învățării și cercetării, a modelat aptitudinile native ale celor cu care a intrat în contact. Poate că, pentru cei mai puțin atenți, aceste procese au dus cu gândul la un nou soi de antrenorat. Nu. A fost doar procesul inițial și inițiatic al mentoratului.
Ce am constatat pe parcursul repetițiilor, în afară de ceea ce era de așteptat? În cazul Alexa Visarion, odată ce a existat o intersecție profesională, devine axiomatic că te afli în prezența nedeclarată a unui mentor. El te va călăuzi, volens nolens, în marele labirint al artei, al profesiei tale din acest univers creativ; va fi cel care îți va transmite din ideile sale, îți va oferi sugestii, ți le va exemplifica prin revelarea propriilor experiențe și va porni un subtil proces de inițiere care te va sprijini, în primă fază, în abordările tale profesionale. Dar trebuie să fii atent. Maestrul Alexa Visarion nu va verbaliza niciodată acest lucru cu subiect și predicat. Te va lăsa să subînțelegi un posibil univers nerostit un univers în care el va fi lângă tine, deschizând cu noblețe o relație interumană extrem de rară în zilele noastre. Trebuie, așa cum am spus, să vezi, să simți, într-un cuvânt, să conștientizezi că în tine deja începe să se schimbe ceva
Prin cele două mari calități ale sale, forța și originalitatea, regizorul îl poziționează pe Richard Bovnoczki ca personaj analist al propriilor gânduri. Pe întreg parcursul spectacolului, acesta va sonda adâncimi plurivalente, fără a forța un spectaculos facil în defavoarea ritualului dezvoltat de arta actorului cea care va transmite fluxuri de emoție capabile să treacă prin toate zidurile de înțelegere. Astfel, am redescoperit că, în spatele profesionistului, stă omul gata oricând să-și împărtășească bagajul de cunoștințe și să sprijine dezvoltarea fiecăruia. El știe să armonizeze tentația totalității cu impetuozitatea noului început, realizând o selecție lucidă, adecvată întotdeauna contextului. Deschide permanent noi dialoguri, dublate de studiu, prin care tot ceea ce ai tu mai valoros ca interlocutor dar încă nestructurat începe să prindă contur, iar ceea ce este excesiv și abstract devine clar.
Maestrul i-a supus pe tinerii creatori unui proces de învățare activă și contextualizată. A abordat o linie dinamică în care diferențele dintre ceea ce știau aceștia și ceea ce voiau să transmită s-au transformat dintr-o ezitare tulburătoare într-o structurare firească a timpului teatral. Astfel, în acest context educațional, le-a sugerat subtil un proces de autoanaliză și sinteză care a provocat interogații profunde. Ghidați de spiritul său lucid, discipolii au început să primească răspunsuri, iar acest parcurs le-a facilitat selecția și modelarea cunoașterii în lumea tumultuoasă a artelor spectacolului. Abordările sale le-au trezit discipolilor întrebări și autoevaluări din zone culturale diverse; i-au purtat pe cei tineri, aparent fără un scop imediat, prin spații noi și inedite. Astfel, le-au dezvoltat cunoașterea prin practică, prin comparație și prin schimburi de idei care au avut ca finalitate conturarea unei noi perspective asupra profesiei, dar și asupra vieții.
Regizorul Alexa Visarion a oferit echipei de creație la fel ca un maestru discipolilor săi repere practice și teoretice esențiale. Prin ele, aceștia au putut să facă asocieri între valorile umane și traseele profesionale, dar și să observe cu acuitate derapajele din societatea actuală. În urma interacțiunii cu regizorul, profesorul și autorul Alexa Visarion, tinerii creatori au dobândit noi clarificări conceptuale, acumulate prin experiență și cercetare. Au reușit astfel să-i înțeleagă adevărata valoare artistico-pedagogică, să poată analiza cazuri concrete în fiecare etapă a proiectului, dar și să formuleze primele reflecții critice, proiectându-și permanent noi trasee de urmat. Datorită exercițiilor impuse inițial, care au stat la baza pregătirii lor spirituale, astăzi, după luni de lucru și dialog, se poate spune că Maestrul și-a ridicat discipolii, prin instrumentele specifice artei sale, la un alt nivel de interpretare, cunoaștere și valorizare a lumii teatrului.
Tratând situațiile neprevăzute, sterile și pline de nesiguranță cu un umor fin care stârnea hohote de râs, regizorul a fost și rămâne alături de echipa de creație cu empatie, seriozitate și o energie nesfârșită. Ghidându-i prin întrebări deschise și dezvăluiri de situații, el a găsit densitatea și dozajul sensului din spatele unei crize, transmițându-le corect spectatorului. A reușit astfel să eludeze o degradare majoră a vieții și a moravurilor noastre care atentează în aceste momente la însăși existența de zi cu zi a teatrului. Da, este vorba despre o criză individuală ce devine simbolul sfârșitului unei lumi, al unei epoci. Este un joc teatral al sfârșitului și al începutului: tristețe, dar și speranță; nostalgie și încredere; contraste, trăiri amestecate, eliberare și uitare. Asistând la felul în care se naște înfrățirea dintre reguli și excepții în crizele majore ale umanității, putem să negociem existența sau dispariția teatrului în această nouă realitate.
Prin această creație, Alexa Visarion a readus teatrul, în primul rând, la dimensiunea sa spectaculară, lăsând mercantilitatea în plan secund. Ne-a arătat încă o dată că teatrul este un creuzet de sensuri și esențe ce nu pot fi negate de dragul câștigului imediat. Acest câștig este adesea camuflat în ambivalența a două elemente arta și economia , care nu pot coexista în mod egal fără a duce actul artistic în derizoriu, inutilitate și moarte. A demonstrat tuturor că există posibilitatea ca teatrul, parte integrantă a culturii, să beneficieze totuși de șansa supraviețuirii.
George Banu surprinde relația indisolubilă dintre carte și teatru, prezentă în întreaga carieră a lui Alexa Visarion: o legătură de susținere reciprocă ce impune continuitatea unei vocații autentice, în ciuda trecerii timpului. Această conexiune confirmă arta regizorului și a scriitorului ca formă de reflexie, vindecare și terapie, plasând viața și opera lui Alexa Visarion sub semnul indubitabil al talentului, al perseverenței și al autenticității artistice virtuți ce vor fi, cu siguranță, reconfirmate de posteritate:
Richard Bovnoczki
Alexa Visarion s-a impus în ultimii ani ca un scriitor devotat teatrului, căruia îi caută și îi suscită energiile prin vorbe dense, concrete și senzuale. Gândirea la el se înrădăcinează, se hrănește din humusul neepuizat al limbii pe care o explorează cu plăceri aproape fizice, erotice, căci el mobilizează cuvintele care relevă idei, asociate însă cu toată încărcătura lor emotivă. Și astfel, ceea ce pe scenă fascina la debutul său a cunoscut o translație spre carte, ca un dublu al acesteia. Ele au devenit indisociabile: cartea și scena vase comunicante ce dispun de energii echivalente! Alexa Visarion a aliat drumul artei cu cel al vieții, în moduri diferite, dar fără a abandona și fără a trăda ceea ce revela încă de la început. Un destin și o vocație. Alexa este un semn al talentului al cărui germene a fost prezent dintotdeauna în ființa sa. Îi citesc cu pasiune cărțile și îi regăsesc cu plăcere reîntâlnirile cu scena și cu filmul reîntâlniri peste care flutură aripa sfârșitului și melancolia dispariției.
(George Banu, apud Alexa Visarion, Zborul înalt al amintirii, Ed. Junimea, Iași, 2025, coperta 4).
Tot ceea ce a creat Alexa Visarion a fost și este așezat sub semnul libertății de a nu face, al libertății de a explora și de a crea!
2026
Bogdan Vladu
******************************************************
IM SPIEGEL / ÎN OGLINDĂ DE RADU F. ALEXANDRU
Scena Pygmalion Theater din Viena
Tradusă în germană și pusă în scenă de Țino Geirun la Teatrul Pygmalion din Viena, piesa Im Spiegel / În oglindă de Radu F. Alexandru a fost primită de spectatori cu prelungi ovații. Necunoscând (bine) germana, am recitit-o în versiunea originală în ajunul spectacolului.
Concepută ca un monolog/dialog cu o persoană invizibilă specta-torului, prilej al unei meditații subtile și graduate despre om și fațetele sale, obscure și luminoase, de fasonarea sa sub impactul evenimentelor trăite, trădări și victorii interioare, chestionări universale, autorul creionează un portret de supraviețuitor, de jupuit interior, evoluând într-un cadru elegant, discret, neutru. Doar dinamica textului, a cărui intensitate este în continuă creștere, sparge cadrul acestui univers, în aparență senin și banal, ca o undă de șoc fracasantă.
Author: Rinocerul
Title: IM SPIEGEL / ÎN OGLINDĂ de Radu F. Alexandru
Revista RinocerulConcepută ca un monolog/dialog cu o persoană invizibilă specta-torului, prilej al unei meditații subtile și graduate despre om și fațetele sale, obscure și luminoase, de fasonarea sa sub impactul evenimentelor trăite, trădări și victorii interioare, chestionări universale, autorul creionează un portret de supraviețuitor, de jupuit interior, evoluând într-un cadru elegant, discret, neutru. Doar dinamica textului, a cărui intensitate este în continuă creștere, sparge cadrul acestui univers, în aparență senin și banal, ca o undă de șoc fracasantă.
Spectacolul vienez, departe de acest univers discret, debutează fulgurant, cu o surprinzătoare secvență de panto-mimă în care actorul, Philipp Kaplan, excelent, pare să definească, să sugereze un fel de cadru și de etape poveștii ce se va desfășura. O uvertură tip operă ce conține în premiză elementele vizuale ca niște repere a ceea ce va fi dezvoltat, amplificat în ceea ce va urma.
Pe fond negru, două scaune, câteva accesorii și un actor omniprezent, cameleonic, histrionic ocupă întreaga scenă cu postări, mișcări, gesturi, tonalități ce umplu spațiul în mod tumultuos, aparent dezordonat. Stupoare. Imensă stupoare. Este sentimentul ce m-a cuprins în timpul uverturii-pantomimă și s-a accentuat în următoarele minute. Oare este vorba de punerea în scenă a textului recitit cu câteva ore în urmă? Întrebarea nu a avut timp să se cristalizeze. Antrenată de jocul actorului, un joc brechtian, expresionist, de uluitoarea paletă a intonațiilor și nuanțelor exprimate prin tăceri, strigăte, șoapte, grimase, de metamorfozele sugerate prin modul în care, în permanentă mișcare și ipostaze scenice multiplicate la infinit, părând a susține și transcende fiecare frază, m-am simțit captivată de ce se întâmplă pe scenă, de devenirea personajului, de senti-mentul că da, nu este ceea ce mă așteptam să văd, dar, în același timp, treptat, s-a impus certitudinea că această lectură regizorală și actoricească, repet, surprinzătoare, nu tră-dează textul autorului, ci, în mod paradoxal, îi este, într-o cheie neașteptată, total fidelă. Ropote de aplauze, ovaționări, aclamarea actorului, a regizorului și apoi a autorului aflat în sală mi-au confirmat entuziasmul, aș zice hipnoza indusă de spectacol. Cert, un moment de teatru deosebit.
Piesa lui Radu F. Alexandru publicată în volumul Ultima dorință îmi pare a fi cea mai subtilă și bogată în sensuri, în orice caz cea pe care o prefer, și probabil această bogăție de sensuri a permis unei dramatizări de factură inedită, pentru a nu spune diametral opusă celei sugerate de autor, să nu-i trădeze conținutul.
Lectura, traducerea, scenografia și dramatizarea propuse de regizorul Țino Geirun, înscrise parcă în tradiția brechtiană, au dat naștere unui spectacol insolit, de mare calitate. Iar actorul, Philipp Kaplan, un nume de reținut. O performanță din toate punctele de vedere, scenic, fizic, intelectual. O expresivitate ieșită din comun, apăsată până aproape de caricatură, exultantă, ce nu atenuează, dimpotrivă, pune în exergă accentele tragice ale personajului.
Și, nu în ultimul rând, aș aminti splendidul afiș, autor ‒ același Țino Geirun, ce figurează poate cel mai bine subtilitatea textului lui Radu F. Alexandru.
Ana Maria SABAILA
Cuvântul autorului
Orice premieră este o bucurie și un motiv de emoție. Spectacolul din această seară nu face excepție, ba din contră, are note care îi dau un caracter cu totul aparte. Prima: este vorba de o «premieră mondială». Piesa nu a fost pusă încă în scenă în România. Teatrul Național din Cluj, constrâns de măsurile impuse de pandemie, a fost obligat să meargă pe varianta online, scena fiind închisă. A fost și continuă să fie o propunere de succes. A doua notă care mi se pare demnă de reținut este reîntâlnirea mea cu regizorul Țino Geirun, care a făcut două spectacole memorabile pe textele mele, în România, înainte de 1989, și cu dl Philipp Kaplan, actor de mâna întâi, și care mi s-a spus că a îmbrățișat textul cu o dăruire totală. Dacă mai adaug plăcerea de-a fi avut o colaborare exemplară cu ICR Viena, se vor înțelege, sunt sigur, motivele pentru care aștept cu bucurie și emoție spectacolul din această seară. Să bată gongul.
«Adevărul și numai adevărul
» a fost promisiunea pe care v-am făcut-o de la scara avionului, în ziua în care am plecat la Viena spre a fi prezent seara la spectacolul de gală al lui Pygmalion Theater cu «Im Spiegel» («În oglindă»). Nota? «Remarcabil!» Piesa deschide volumul «Ultima dorință», premiat atât de Uniunea Scriitorilor, cât și de Academia Română, deci, la «examen», acum, urma să se prezinte spectacolul. Iar calificativul excelent, pe care l-am dat în deplin acord cu publicul care a ocupat toate cele 45 de locuri ale sălii și care a aplaudat și ovaționat minute în șir la sfârșitul spectacolului, revine prin excelență lui Țino Geirun, regizorul spectacolului, și lui Philipp Kaplan, un actor de senzație care oferă un recital absolut memorabil.
Radu F. ALEXANDRU,
dramaturg, președintele Filialei București ‒ Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România
Un regal într-o fostă capitală imperială
Vineri, 18 februarie 2022, o sală de teatru umbroasă și îmbietoare, dar mai ales însuflețită, taman în Josefstadt, cartierul general predilect al inovației artistice din Viena tuturor experimentelor modernității europene, de creația și prezența dramaturgului român Radu F. Alexandru.
Piesa sa într-un act, la Teatrul Pygmalion, în regia animatorului originar din Brăila Geirun Țino, vienez de patru decenii, cu Philipp Kaplan în rolul unicului personaj, a fost un impetuos, tulburător succes. Publicul a aplaudat minute în șir o perfomanță neobișnuită, în care omul singur își recreează În oglindă drama imposibilității comunicării altfel decât prin actul artistic.
Aici, în acest locus dăruit de muze sofisticate ‒ în apropiere a locuit și a murit Gustav Klimt, la puțină vreme după o ultimă călătorie în România, și unde, cu nici trei luni în urmă Klaus Peymann, regizorul iconic de la Burgtheater și Berliner Ensemble, a pus în scenă Regele moare de Eugen Ionescu, piesa autorului român Radu F. Alexandru, printr-un text dramatic impecabil, prin regia lucidă și fără cusur, încununate de jocul formidabil al unui om-orchestră metamorf, spectacolul românilor, în limba germană, în prezența unui public cosmopolit, instruit și empatic, ne-a reamintit că prin poiecte și proiecții culturale România rămâne mereu în mijlocul Europei.
Author: Rinocerul
Title: IM SPIEGEL / ÎN OGLINDĂ de Radu F. Alexandru
Revista Rinocerul
Alexa Visarion a montat în țară și în străinătate peste 100 de spectacole, cu precădere din dramaturgia lui I.L. Caragiale, A.P. Cehov, Shakespeare sau Eugene ONeill.
Este autorul unor filme artistice care au marcat istoria cinematografului românesc, între care Înainte de tăcere (1978), Înghițitorul de săbii (1981), Năpasta (1982), Luna Verde (2008), Ana (2014).
A obținut numeroase premii și distincții, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga creație teatrală și cinematografică (2008), Premiul pentru întreaga activitate UNITER (2005), Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol (1981), Premiul Secției de Critică ATM pentru exegeză scenică și filmică a operei lui I.L. Caragiale (1979), Marele Premiul la Festivalul Internațional de Teatru Arezzo (1979). A fondat, în 1991, primul teatru independent bilingv din România, Teatrul româno-american Eugene ONeill, și a înființat, în 2002, Asociația Culturală Dialog.
În 1983, Visarion primește primul Grant Fulbright în domeniul teatrului. În perioada 1985-1986 este invitat să predea la Universitatea din Texas, iar între 1986-1988 îi este acordată o nouă bursă Fulbright și susține cursuri în domeniul filmului la universități din Los Angeles, New York și Boston. Alexa Visarion este autorul unei serii de volume dedicate teatrului și al unor articole, eseuri și interviuri de referință atât pentru domeniul artistic cât și pentru cel didactic. Preocuparea sa pentru teme de strategie și management s-a materializat în cronici și comentarii publicate în importante reviste din țară. Despre personalitatea complexă a regizorului au apărut două cărți: Alexa Visarion sau destinul vocației, coordonată de Elena Saulea (Editura Junimea), și Univers filmic Alexa Visarion (Jurnal de spectator) de Vasilica Bălăiță (Editura Artes).
Este Director Onorific al Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, cetățean de onoare al Municipiului Botoșani (1992), cetățean de onoare al comunei natale Bălușeni (2015). A primit Ordinul Național ,,Serviciul Credincios în grad de Cavaler, acordat de Președinția României. Este membru al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), membru fondator al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film (UARF). Este membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER), iar între anii 1985-2005 a fost membru al The Association for Theatre Higher Education (ATHE) SUA și membru fondator al Societății I.L.Caragiale (1979-1985).
În 2014 i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arta Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale, București.[2] Până în prezent a pus în scenă peste 100 de spectacole și a realizat ca scenarist și regizor 7 filme artistice de lung metraj.
În 1983 primește primul Fulbright Grant, program de Cercetare și studiu în domeniul teatrului în SUA și își desfășoară activitatea în universitățile din California, Dallas și Milwaukee. Intre1985-1986 este invitat ca Visiting Artist & Professor la The University of Texas în Dallas. În perioada 1986-1988 îi este acordată o nouă bursă Fulbright și susține cursuri în domeniul filmului la universități din Los Angeles, New York și Boston.
Pentru întreaga sa activitate, regizorul și profesorul Alexa Visarion a primit, pe 12 octombrie 2017, marele premiul George Apostu. A pus în scenă piese scrise de Cehov și Shakespeare în Statele Unite.
Viața personală
Tatăl său, Fedea Bulăievschi, basarabean emigrat în România, fusese în conducerea Partidului Național-Țărănesc, motiv pentru care a făcut închisoare ca deținut politic timp de 15 ani, între 1947-1962, precum și alți ani de închisoare între 1964 și 1967.
Ca regizor
Înainte de tăcere (1978)
Înghițitorul de săbii (1982)
Năpasta (1982)
Punct... și de la capăt (1987)
Vinovatul (1991)
Luna verde1 (2008)
Ana (2014)
Ca scenarist
Înainte de tăcere (1978)
Înghițitorul de săbii (1982)
Năpasta (1982)
Punct... și de la capăt (1987) - în colaborare cu Radu F. Alexandru
Vinovatul (1991)
Luna Verde (2008)
Scrieri
Spectacolul ascuns[7], UNATC Press, 2002
Goana pe nisip[8], Editura Bybliotek, 2012
Alexa Visarion sau destinul vocației, Editura Junimea, 2015
Împotriva uitării, Editura Ideea Europeană, 2017
Nostalgia valorii, Editura Ideea Europeană, 2018
Cealaltă scenă, Editura Ideea Europeană, 2020
Premii și distincții
2008 - Premiul Aristizza Romanescu al Academiei Române - acordat pentru întreaga creație teatrală și cinematografică.
2005 - Premiul Uniter de Regie pentru întreaga activitate.
2005 - Premiul Uniter pentru regia serialului radiofonic "Un duel în ziua nunții dupa A.P. Cehov.
1994 - Premiul pentru cel mai bun spectacol, pentru cea mai bună interpretare feminină - Carmen Galin, pentru cea mai bună interpretare masculină - Claudiu Bleonț și pentru regia spectacolului Steaua fără nume de M. Sebastian, în cadrul Festivalului Național de Comedie.
1988 - Premiul revistei Teatrul pentru cea mai bună regie, pentru cea mai bună scenografieEmilia Jivanov, cea mai bună interpretare feminină - Larisa Stase Mureșan în Mașa, acordat spectacolului Trei surori de Cehov, Teatrul Național Timișoara.
1983 - Premiul ACIN pentru originalitatea muzicii, Aurel Stroe, Năpasta.
1982 - Premiul ACIN pentru cea mai bună interpretare masculină, Mircea Albulescu, Înghițitorul de săbii.
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Alexa Visarion la 29 noiembrie 2002 Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală.
În mie., 9 sept. 2026 la 10:25, Liliana Popa a scris:
Premiera la Teatrul Dramaturgilor Români
Vineri, 11 septembrie, regizorul Alexa Visarion împlinește 79 de ani!
O aniversare marcată de premiera națională a spectacolului Strigătul din oglindă, la Teatrul Dramaturgilor Români, pe 12 septembrie.
Am intuit încă de la început că, în compania textului lui Radu F. Alexandru, Alexa Visarion va lansa o veritabilă căutare printre cuvinte. Va ignora singurul judecător absolut: timpul! Acel timp imposibil de mistificat, de eludat. Este hazardat să realizez un clasament valoric al celor 10 titluri montate în premieră națională, de aceea voi alege ordinea cronologică: Cartofi prăjiți la orice, Vinovatul, Echipa de zgomote, O pasăre dintr-o altă zi, Da sau nu, Sizwe Banzi a murit, Familia, Hughie, Revoluția oarbă, Goana și acum Strigătul din oglindă.
Pentru Alexa Visarion, a fi regizor, profesor și scriitor înseamnă alegerea unei profesii complexe în care caută permanent îmbinarea dintre vocație și cunoaștere. Înseamnă că este liantul dintre intuiție și rațional, dar și pendulul de legătură între artă și știință. A cooptat o întreagă echipă de creație căreia i-a fost îndrumător și i-a ajutat pe cei tineri să pătrundă în noua lume a artei. Le-a devenit atât ghid profesional, cât și spiritual, oferindu-le noi dimensiuni ale cunoașterii în sfera umanului și în cea profesională. Totodată, a elaborat strategii pentru implementarea acestui proiect, în care a armonizat procesul de cunoaștere și înțelegere a naturii umane în domeniul cultural, formal, dar și informal. Pe parcursul construcției spectacolului, al învățării și cercetării, a modelat aptitudinile native ale celor cu care a intrat în contact. Poate că, pentru cei mai puțin atenți, aceste procese au dus cu gândul la un nou soi de antrenorat. Nu. A fost doar procesul inițial și inițiatic al mentoratului.
Ce am constatat pe parcursul repetițiilor, în afară de ceea ce era de așteptat? În cazul Alexa Visarion, odată ce a existat o intersecție profesională, devine axiomatic că te afli în prezența nedeclarată a unui mentor. El te va călăuzi, volens nolens, în marele labirint al artei, al profesiei tale din acest univers creativ; va fi cel care îți va transmite din ideile sale, îți va oferi sugestii, ți le va exemplifica prin revelarea propriilor experiențe și va porni un subtil proces de inițiere care te va sprijini, în primă fază, în abordările tale profesionale. Dar trebuie să fii atent. Maestrul Alexa Visarion nu va verbaliza niciodată acest lucru cu subiect și predicat. Te va lăsa să subînțelegi un posibil univers nerostit un univers în care el va fi lângă tine, deschizând cu noblețe o relație interumană extrem de rară în zilele noastre. Trebuie, așa cum am spus, să vezi, să simți, într-un cuvânt, să conștientizezi că în tine deja începe să se schimbe ceva
Prin cele două mari calități ale sale, forța și originalitatea, regizorul îl poziționează pe Richard Bovnoczki ca personaj analist al propriilor gânduri. Pe întreg parcursul spectacolului, acesta va sonda adâncimi plurivalente, fără a forța un spectaculos facil în defavoarea ritualului dezvoltat de arta actorului cea care va transmite fluxuri de emoție capabile să treacă prin toate zidurile de înțelegere. Astfel, am redescoperit că, în spatele profesionistului, stă omul gata oricând să-și împărtășească bagajul de cunoștințe și să sprijine dezvoltarea fiecăruia. El știe să armonizeze tentația totalității cu impetuozitatea noului început, realizând o selecție lucidă, adecvată întotdeauna contextului. Deschide permanent noi dialoguri, dublate de studiu, prin care tot ceea ce ai tu mai valoros ca interlocutor dar încă nestructurat începe să prindă contur, iar ceea ce este excesiv și abstract devine clar.
Maestrul i-a supus pe tinerii creatori unui proces de învățare activă și contextualizată. A abordat o linie dinamică în care diferențele dintre ceea ce știau aceștia și ceea ce voiau să transmită s-au transformat dintr-o ezitare tulburătoare într-o structurare firească a timpului teatral. Astfel, în acest context educațional, le-a sugerat subtil un proces de autoanaliză și sinteză care a provocat interogații profunde. Ghidați de spiritul său lucid, discipolii au început să primească răspunsuri, iar acest parcurs le-a facilitat selecția și modelarea cunoașterii în lumea tumultuoasă a artelor spectacolului. Abordările sale le-au trezit discipolilor întrebări și autoevaluări din zone culturale diverse; i-au purtat pe cei tineri, aparent fără un scop imediat, prin spații noi și inedite. Astfel, le-au dezvoltat cunoașterea prin practică, prin comparație și prin schimburi de idei care au avut ca finalitate conturarea unei noi perspective asupra profesiei, dar și asupra vieții.
Regizorul Alexa Visarion a oferit echipei de creație la fel ca un maestru discipolilor săi repere practice și teoretice esențiale. Prin ele, aceștia au putut să facă asocieri între valorile umane și traseele profesionale, dar și să observe cu acuitate derapajele din societatea actuală. În urma interacțiunii cu regizorul, profesorul și autorul Alexa Visarion, tinerii creatori au dobândit noi clarificări conceptuale, acumulate prin experiență și cercetare. Au reușit astfel să-i înțeleagă adevărata valoare artistico-pedagogică, să poată analiza cazuri concrete în fiecare etapă a proiectului, dar și să formuleze primele reflecții critice, proiectându-și permanent noi trasee de urmat. Datorită exercițiilor impuse inițial, care au stat la baza pregătirii lor spirituale, astăzi, după luni de lucru și dialog, se poate spune că Maestrul și-a ridicat discipolii, prin instrumentele specifice artei sale, la un alt nivel de interpretare, cunoaștere și valorizare a lumii teatrului.
Tratând situațiile neprevăzute, sterile și pline de nesiguranță cu un umor fin care stârnea hohote de râs, regizorul a fost și rămâne alături de echipa de creație cu empatie, seriozitate și o energie nesfârșită. Ghidându-i prin întrebări deschise și dezvăluiri de situații, el a găsit densitatea și dozajul sensului din spatele unei crize, transmițându-le corect spectatorului. A reușit astfel să eludeze o degradare majoră a vieții și a moravurilor noastre care atentează în aceste momente la însăși existența de zi cu zi a teatrului. Da, este vorba despre o criză individuală ce devine simbolul sfârșitului unei lumi, al unei epoci. Este un joc teatral al sfârșitului și al începutului: tristețe, dar și speranță; nostalgie și încredere; contraste, trăiri amestecate, eliberare și uitare. Asistând la felul în care se naște înfrățirea dintre reguli și excepții în crizele majore ale umanității, putem să negociem existența sau dispariția teatrului în această nouă realitate.
Prin această creație, Alexa Visarion a readus teatrul, în primul rând, la dimensiunea sa spectaculară, lăsând mercantilitatea în plan secund. Ne-a arătat încă o dată că teatrul este un creuzet de sensuri și esențe ce nu pot fi negate de dragul câștigului imediat. Acest câștig este adesea camuflat în ambivalența a două elemente arta și economia , care nu pot coexista în mod egal fără a duce actul artistic în derizoriu, inutilitate și moarte. A demonstrat tuturor că există posibilitatea ca teatrul, parte integrantă a culturii, să beneficieze totuși de șansa supraviețuirii.
George Banu surprinde relația indisolubilă dintre carte și teatru, prezentă în întreaga carieră a lui Alexa Visarion: o legătură de susținere reciprocă ce impune continuitatea unei vocații autentice, în ciuda trecerii timpului. Această conexiune confirmă arta regizorului și a scriitorului ca formă de reflexie, vindecare și terapie, plasând viața și opera lui Alexa Visarion sub semnul indubitabil al talentului, al perseverenței și al autenticității artistice virtuți ce vor fi, cu siguranță, reconfirmate de posteritate:
Richard Bovnoczki
Alexa Visarion s-a impus în ultimii ani ca un scriitor devotat teatrului, căruia îi caută și îi suscită energiile prin vorbe dense, concrete și senzuale. Gândirea la el se înrădăcinează, se hrănește din humusul neepuizat al limbii pe care o explorează cu plăceri aproape fizice, erotice, căci el mobilizează cuvintele care relevă idei, asociate însă cu toată încărcătura lor emotivă. Și astfel, ceea ce pe scenă fascina la debutul său a cunoscut o translație spre carte, ca un dublu al acesteia. Ele au devenit indisociabile: cartea și scena vase comunicante ce dispun de energii echivalente! Alexa Visarion a aliat drumul artei cu cel al vieții, în moduri diferite, dar fără a abandona și fără a trăda ceea ce revela încă de la început. Un destin și o vocație. Alexa este un semn al talentului al cărui germene a fost prezent dintotdeauna în ființa sa. Îi citesc cu pasiune cărțile și îi regăsesc cu plăcere reîntâlnirile cu scena și cu filmul reîntâlniri peste care flutură aripa sfârșitului și melancolia dispariției.
(George Banu, apud Alexa Visarion, Zborul înalt al amintirii, Ed. Junimea, Iași, 2025, coperta 4).
Tot ceea ce a creat Alexa Visarion a fost și este așezat sub semnul libertății de a nu face, al libertății de a explora și de a crea!
august 2026
Bogdan Vladu
******************************************************
IM SPIEGEL / ÎN OGLINDĂ DE RADU F. ALEXANDRU
Scena Pygmalion Theater din Viena
Tradusă în germană și pusă în scenă de Țino Geirun la Teatrul Pygmalion din Viena, piesa Im Spiegel / În oglindă de Radu F. Alexandru a fost primită de spectatori cu prelungi ovații. Necunoscând (bine) germana, am recitit-o în versiunea originală în ajunul spectacolului.
Concepută ca un monolog/dialog cu o persoană invizibilă specta-torului, prilej al unei meditații subtile și graduate despre om și fațetele sale, obscure și luminoase, de fasonarea sa sub impactul evenimentelor trăite, trădări și victorii interioare, chestionări universale, autorul creionează un portret de supraviețuitor, de jupuit interior, evoluând într-un cadru elegant, discret, neutru. Doar dinamica textului, a cărui intensitate este în continuă creștere, sparge cadrul acestui univers, în aparență senin și banal, ca o undă de șoc fracasantă.
Author: Rinocerul
Title: IM SPIEGEL / ÎN OGLINDĂ de Radu F. Alexandru
Revista RinocerulConcepută ca un monolog/dialog cu o persoană invizibilă specta-torului, prilej al unei meditații subtile și graduate despre om și fațetele sale, obscure și luminoase, de fasonarea sa sub impactul evenimentelor trăite, trădări și victorii interioare, chestionări universale, autorul creionează un portret de supraviețuitor, de jupuit interior, evoluând într-un cadru elegant, discret, neutru. Doar dinamica textului, a cărui intensitate este în continuă creștere, sparge cadrul acestui univers, în aparență senin și banal, ca o undă de șoc fracasantă.
Spectacolul vienez, departe de acest univers discret, debutează fulgurant, cu o surprinzătoare secvență de panto-mimă în care actorul, Philipp Kaplan, excelent, pare să definească, să sugereze un fel de cadru și de etape poveștii ce se va desfășura. O uvertură tip operă ce conține în premiză elementele vizuale ca niște repere a ceea ce va fi dezvoltat, amplificat în ceea ce va urma.
Pe fond negru, două scaune, câteva accesorii și un actor omniprezent, cameleonic, histrionic ocupă întreaga scenă cu postări, mișcări, gesturi, tonalități ce umplu spațiul în mod tumultuos, aparent dezordonat. Stupoare. Imensă stupoare. Este sentimentul ce m-a cuprins în timpul uverturii-pantomimă și s-a accentuat în următoarele minute. Oare este vorba de punerea în scenă a textului recitit cu câteva ore în urmă? Întrebarea nu a avut timp să se cristalizeze. Antrenată de jocul actorului, un joc brechtian, expresionist, de uluitoarea paletă a intonațiilor și nuanțelor exprimate prin tăceri, strigăte, șoapte, grimase, de metamorfozele sugerate prin modul în care, în permanentă mișcare și ipostaze scenice multiplicate la infinit, părând a susține și transcende fiecare frază, m-am simțit captivată de ce se întâmplă pe scenă, de devenirea personajului, de senti-mentul că da, nu este ceea ce mă așteptam să văd, dar, în același timp, treptat, s-a impus certitudinea că această lectură regizorală și actoricească, repet, surprinzătoare, nu tră-dează textul autorului, ci, în mod paradoxal, îi este, într-o cheie neașteptată, total fidelă. Ropote de aplauze, ovaționări, aclamarea actorului, a regizorului și apoi a autorului aflat în sală mi-au confirmat entuziasmul, aș zice hipnoza indusă de spectacol. Cert, un moment de teatru deosebit.
Piesa lui Radu F. Alexandru publicată în volumul Ultima dorință îmi pare a fi cea mai subtilă și bogată în sensuri, în orice caz cea pe care o prefer, și probabil această bogăție de sensuri a permis unei dramatizări de factură inedită, pentru a nu spune diametral opusă celei sugerate de autor, să nu-i trădeze conținutul.
Lectura, traducerea, scenografia și dramatizarea propuse de regizorul Țino Geirun, înscrise parcă în tradiția brechtiană, au dat naștere unui spectacol insolit, de mare calitate. Iar actorul, Philipp Kaplan, un nume de reținut. O performanță din toate punctele de vedere, scenic, fizic, intelectual. O expresivitate ieșită din comun, apăsată până aproape de caricatură, exultantă, ce nu atenuează, dimpotrivă, pune în exergă accentele tragice ale personajului.
Și, nu în ultimul rând, aș aminti splendidul afiș, autor ‒ același Țino Geirun, ce figurează poate cel mai bine subtilitatea textului lui Radu F. Alexandru.
Ana Maria SABAILA
Cuvântul autorului
Orice premieră este o bucurie și un motiv de emoție. Spectacolul din această seară nu face excepție, ba din contră, are note care îi dau un caracter cu totul aparte. Prima: este vorba de o «premieră mondială». Piesa nu a fost pusă încă în scenă în România. Teatrul Național din Cluj, constrâns de măsurile impuse de pandemie, a fost obligat să meargă pe varianta online, scena fiind închisă. A fost și continuă să fie o propunere de succes. A doua notă care mi se pare demnă de reținut este reîntâlnirea mea cu regizorul Țino Geirun, care a făcut două spectacole memorabile pe textele mele, în România, înainte de 1989, și cu dl Philipp Kaplan, actor de mâna întâi, și care mi s-a spus că a îmbrățișat textul cu o dăruire totală. Dacă mai adaug plăcerea de-a fi avut o colaborare exemplară cu ICR Viena, se vor înțelege, sunt sigur, motivele pentru care aștept cu bucurie și emoție spectacolul din această seară. Să bată gongul.
«Adevărul și numai adevărul
» a fost promisiunea pe care v-am făcut-o de la scara avionului, în ziua în care am plecat la Viena spre a fi prezent seara la spectacolul de gală al lui Pygmalion Theater cu «Im Spiegel» («În oglindă»). Nota? «Remarcabil!» Piesa deschide volumul «Ultima dorință», premiat atât de Uniunea Scriitorilor, cât și de Academia Română, deci, la «examen», acum, urma să se prezinte spectacolul. Iar calificativul excelent, pe care l-am dat în deplin acord cu publicul care a ocupat toate cele 45 de locuri ale sălii și care a aplaudat și ovaționat minute în șir la sfârșitul spectacolului, revine prin excelență lui Țino Geirun, regizorul spectacolului, și lui Philipp Kaplan, un actor de senzație care oferă un recital absolut memorabil.
Radu F. ALEXANDRU,
dramaturg, președintele Filialei București ‒ Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România
Un regal într-o fostă capitală imperială
Vineri, 18 februarie 2022, o sală de teatru umbroasă și îmbietoare, dar mai ales însuflețită, taman în Josefstadt, cartierul general predilect al inovației artistice din Viena tuturor experimentelor modernității europene, de creația și prezența dramaturgului român Radu F. Alexandru.
Piesa sa într-un act, la Teatrul Pygmalion, în regia animatorului originar din Brăila Geirun Țino, vienez de patru decenii, cu Philipp Kaplan în rolul unicului personaj, a fost un impetuos, tulburător succes. Publicul a aplaudat minute în șir o perfomanță neobișnuită, în care omul singur își recreează În oglindă drama imposibilității comunicării altfel decât prin actul artistic.
Aici, în acest locus dăruit de muze sofisticate ‒ în apropiere a locuit și a murit Gustav Klimt, la puțină vreme după o ultimă călătorie în România, și unde, cu nici trei luni în urmă Klaus Peymann, regizorul iconic de la Burgtheater și Berliner Ensemble, a pus în scenă Regele moare de Eugen Ionescu, piesa autorului român Radu F. Alexandru, printr-un text dramatic impecabil, prin regia lucidă și fără cusur, încununate de jocul formidabil al unui om-orchestră metamorf, spectacolul românilor, în limba germană, în prezența unui public cosmopolit, instruit și empatic, ne-a reamintit că prin poiecte și proiecții culturale România rămâne mereu în mijlocul Europei.
Author: Rinocerul
Title: IM SPIEGEL / ÎN OGLINDĂ de Radu F. Alexandru
Revista Rinocerul
Alexa Visarion a montat în țară și în străinătate peste 100 de spectacole, cu precădere din dramaturgia lui I.L. Caragiale, A.P. Cehov, Shakespeare sau Eugene ONeill.
Este autorul unor filme artistice care au marcat istoria cinematografului românesc, între care Înainte de tăcere (1978), Înghițitorul de săbii (1981), Năpasta (1982), Luna Verde (2008), Ana (2014).
A obținut numeroase premii și distincții, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga creație teatrală și cinematografică (2008), Premiul pentru întreaga activitate UNITER (2005), Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol (1981), Premiul Secției de Critică ATM pentru exegeză scenică și filmică a operei lui I.L. Caragiale (1979), Marele Premiul la Festivalul Internațional de Teatru Arezzo (1979). A fondat, în 1991, primul teatru independent bilingv din România, Teatrul româno-american Eugene ONeill, și a înființat, în 2002, Asociația Culturală Dialog.
În 1983, Visarion primește primul Grant Fulbright în domeniul teatrului. În perioada 1985-1986 este invitat să predea la Universitatea din Texas, iar între 1986-1988 îi este acordată o nouă bursă Fulbright și susține cursuri în domeniul filmului la universități din Los Angeles, New York și Boston. Alexa Visarion este autorul unei serii de volume dedicate teatrului și al unor articole, eseuri și interviuri de referință atât pentru domeniul artistic cât și pentru cel didactic. Preocuparea sa pentru teme de strategie și management s-a materializat în cronici și comentarii publicate în importante reviste din țară. Despre personalitatea complexă a regizorului au apărut două cărți: Alexa Visarion sau destinul vocației, coordonată de Elena Saulea (Editura Junimea), și Univers filmic Alexa Visarion (Jurnal de spectator) de Vasilica Bălăiță (Editura Artes).
Este Director Onorific al Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, cetățean de onoare al Municipiului Botoșani (1992), cetățean de onoare al comunei natale Bălușeni (2015). A primit Ordinul Național ,,Serviciul Credincios în grad de Cavaler, acordat de Președinția României. Este membru al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), membru fondator al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film (UARF). Este membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER), iar între anii 1985-2005 a fost membru al The Association for Theatre Higher Education (ATHE) SUA și membru fondator al Societății I.L.Caragiale (1979-1985).
În 2014 i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arta Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale, București.[2] Până în prezent a pus în scenă peste 100 de spectacole și a realizat ca scenarist și regizor 7 filme artistice de lung metraj.
În 1983 primește primul Fulbright Grant, program de Cercetare și studiu în domeniul teatrului în SUA și își desfășoară activitatea în universitățile din California, Dallas și Milwaukee. Intre1985-1986 este invitat ca Visiting Artist & Professor la The University of Texas în Dallas. În perioada 1986-1988 îi este acordată o nouă bursă Fulbright și susține cursuri în domeniul filmului la universități din Los Angeles, New York și Boston.
Pentru întreaga sa activitate, regizorul și profesorul Alexa Visarion a primit, pe 12 octombrie 2017, marele premiul George Apostu. A pus în scenă piese scrise de Cehov și Shakespeare în Statele Unite.
Viața personală
Tatăl său, Fedea Bulăievschi, basarabean emigrat în România, fusese în conducerea Partidului Național-Țărănesc, motiv pentru care a făcut închisoare ca deținut politic timp de 15 ani, între 1947-1962, precum și alți ani de închisoare între 1964 și 1967.
Ca regizor
Înainte de tăcere (1978)
Înghițitorul de săbii (1982)
Năpasta (1982)
Punct... și de la capăt (1987)
Vinovatul (1991)
Luna verde1 (2008)
Ana (2014)
Ca scenarist
Înainte de tăcere (1978)
Înghițitorul de săbii (1982)
Năpasta (1982)
Punct... și de la capăt (1987) - în colaborare cu Radu F. Alexandru
Vinovatul (1991)
Luna Verde (2008)
Scrieri
Spectacolul ascuns[7], UNATC Press, 2002
Goana pe nisip[8], Editura Bybliotek, 2012
Alexa Visarion sau destinul vocației, Editura Junimea, 2015
Împotriva uitării, Editura Ideea Europeană, 2017
Nostalgia valorii, Editura Ideea Europeană, 2018
Cealaltă scenă, Editura Ideea Europeană, 2020
Premii și distincții
2008 - Premiul Aristizza Romanescu al Academiei Române - acordat pentru întreaga creație teatrală și cinematografică.
2005 - Premiul Uniter de Regie pentru întreaga activitate.
2005 - Premiul Uniter pentru regia serialului radiofonic "Un duel în ziua nunții dupa A.P. Cehov.
1994 - Premiul pentru cel mai bun spectacol, pentru cea mai bună interpretare feminină - Carmen Galin, pentru cea mai bună interpretare masculină - Claudiu Bleonț și pentru regia spectacolului Steaua fără nume de M. Sebastian, în cadrul Festivalului Național de Comedie.
1988 - Premiul revistei Teatrul pentru cea mai bună regie, pentru cea mai bună scenografieEmilia Jivanov, cea mai bună interpretare feminină - Larisa Stase Mureșan în Mașa, acordat spectacolului Trei surori de Cehov, Teatrul Național Timișoara.
1983 - Premiul ACIN pentru originalitatea muzicii, Aurel Stroe, Năpasta.
1982 - Premiul ACIN pentru cea mai bună interpretare masculină, Mircea Albulescu, Înghițitorul de săbii.
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Alexa Visarion la 29 noiembrie 2002 Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală.
--
Liliana Popa
|
Liliana Popa 9/11/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.