Placă omagială dedicată Nadiei Comăneci, inaugurată la Montreal în contextul Anului „Nadia Comăneci” și al aniversării a 50 de ani de la Jocurile Olimpice din 1976
La 31 iulie 2026, a avut loc ceremonia de dezvelire a unei plăci omagiale dedicate doamnei Nadia Comăneci, la Complexul Sportiv Claude-Robillard din Montréal, în prezența legendarei campioane olimpice. Evenimentul a fost organizat de Primăria orașului Montréal, cu sprijinul Ambasadei României în Canada, în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montréal din 1976, competiție care a schimbat pentru totdeauna istoria gimnasticii și a sportului mondial.
Ceremonia a avut o semnificație aparte, desfășurându-se în Anul „Nadia Comăneci”, instituit prin lege de Parlamentul României pentru a marca jumătate de secol de la performanțele istorice realizate de marea campioană la Jocurile Olimpice de la Montréal și pentru a promova, în România și pe plan internațional, valorile excelenței, disciplinei, curajului și fair-play-ului pe care aceasta le întruchipează. Placa a fost dezvelită de domnul Bogdan Mănoiu, ambasadorul României în Canada, împreună cu vicepreședintele Comitetului Executiv al orașului Montréal, doamna Christine Black, responsabilă pentru familie, persoane vârstnice, tineret, sport și agrement, în prezența doamnei Nadia Comăneci, a reprezentanților autorităților locale și ai corpului diplomatic, precum și a numeroși invitați din comunitatea sportivă.
În discursul său, ambasadorul României a evidențiat semnificația deosebită a acestui moment pentru relațiile româno-canadiene și pentru patrimoniul olimpic comun al celor două țări; „Nadia Comăneci este o legendă a sportului mondial și una dintre cele mai mari sportive pe care România le-a oferit lumii. La doar 14 ani, la Montréal, în 1976, a intrat în istorie obținând prima notă perfectă de 10 din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice – o performanță care a marcat pentru totdeauna cea mai prestigioasă competiție sportivă din lume și a inspirat generații întregi de sportivi. La cincizeci de ani de la acel moment istoric, parcursul său excepțional rămâne un simbol al excelenței, curajului și perseverenței. Ambasada României s-a implicat cu entuziasm în proiectul plăcii omagiale dedicate doamnei Nadia Comăneci, care reflectă admirația orașului Montreal pentru această performanță fără egal, recunoștința și mândria României față de moștenirea unică lăsată de marea sportivă, precum și prietenia durabilă dintre România și Canada”.
Placa omagială are o puternică valoare simbolică și completează ansamblul memorial dedicat Nadiei Comăneci în spațiul public din Montréal. Aceasta se alătură pieței “Nadia Comăneci” (“Place Nadia Comăneci”), inaugurată în anul 2017 în Parcul Olimpic din Montréal, consolidând memoria unuia dintre cele mai importante momente din istoria Jocurilor Olimpice. Noua placă omagială pune în valoare, în mod explicit, performanța istorică reprezentată de obținerea primei note perfecte de 10 și reafirmă legătura privilegiată dintre România și orașul Montréal.
Ceremonia de dezvelire a fost precedată, la 30 iulie 2026, de ceremonia oficială de deschidere a manifestărilor dedicate aniversării a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montréal. Cu acest prilej, ambasadorul României a susținut o alocuțiune alături de oficialii canadieni și a invitat-o pe scenă pe doamna Nadia Comăneci, căreia i-a oferit, din partea Ambasadei României în Canada, o sculptură din sticlă realizată cu sprijinul unui antreprenor român stabilit în Canada, domnul Narcis Blidaru. Ambasada României în Canada adresează mulțumiri Primăriei orașului Montréal și autorităților canadiene pentru acest gest de recunoaștere și apreciere față de una dintre cele mai mari sportive ale tuturor timpurilor, precum și pentru contribuția la promovarea valorilor olimpice și la consolidarea prieteniei dintre România și Canada.
Elemente de context: Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Canada, a contribuit la realizarea plăcii omagiale din bronz, care are dimensiunile de 50,8 cm × 66,04 cm, o grosime de 1 cm și o greutate de aproximativ 18 kg. Placa include trei imagini reprezentative din cariera Nadiei Comăneci. Textul inscripționat, redactat în limba franceză, evocă omagiul adus de Primăria orașului Montréal și de Ambasada României în Canada pentru obținerea primei note perfecte de 10 din istoria Jocurilor Olimpice.
|
Comunicat de presă - Ambasada României în Canada 7/31/2026 |
Contact: |
|