Dama de verde,
O țigancă mi-a dat cu ghiocul când insomniac
îmi duceam existența frecând frunze
de mentă. așa se arată, că-n somn voi pleca.
și când va fi să mă fure,
visul mă va trece ca ața prin ac
până voi da de-o pădure și de-o damă de verde
frecând frunze, frunze de mentă,
gata să-mi vină de hac – ay, ay, ay, scriu
să n-adorm, pădure absentă.
Galopuri fără potcoave
Galopuri fără potcoave peste șesuri, dealuri
și creste
cu tava de jăratic în chip de grăunțe
și cu mine în șa. dealuri primăvăratice,
munți asaltați de ninsori,
coli de dictando întinse hergheliei
de gânduri și uneori cutezătorului călăreț
girat de capul bunei speranțe.
șchiopătând pe alături în acest punct
cardinal, mi-au pus condiționalul
în față: aici se intră numai
pe cal.
Tiroliene
În repetitivul județ al sărmanilor au răsărit
peste noapte tiroliene.
baciul își mână de sus oile,
femeia ajunge în sfârșit la fântână,
copiii nu mai ratează începutul de oră.
producția de lapte bate pasul pe loc
pentru că nu există desfacere,
bătrâna și-a scrântit și cealaltă mână,
profesorul, când cal, când măgar, și-a luat hamul
și praștia. dar un lucru e cert:
în repetitivul județ al sărmanilor,
capitol la care e primul pe țară,
oamenii, bieții,
sunt trași altfel pe sfoară.
Poemul absolut
Și când te gândești că el, poemul absolut, stă ascuns
(ca puiul din găoace) în fondul principal
de cuvinte, îți vine să abandonezi orice fumigenă
de caracter inefabil și să iei la puricat
teoria probabilităților.
au fost destui experți care s-au îmbogățit
combinând numere ieșite mai rar
la extragere. mutând pe cuvinte,
îmi place să cred că iubirea cu derivatele ei,
cu jurămintele și cu fericirile planetare,
dar și cu tristețile ei planetare,
tocmai ea, iubirea, tocmai el, sufletul,
trecute prin groenlandele și sahalinele aritmeticii pure,
ar putea fi găurile negre ale poemului.
sau nu?!
Ploaia
Toate fetele de chiaburi erau urâte, dar urâte,
nu glumă. spălate, bine îmbrăcate
și cu nasul pe sus, după ce
că erau și urâte.
toate fetele de oameni săraci
n-aveau nici după ce să bea apă, nici
ce să încălțe. se vânturau în picioarele
goale
de colo și până colo
și o dată se punea ploaia,
picau de frumoase.
În Ardeal
În Ardeal,
ziua și noaptea numără tot douăzeci și patru
de ore,
dar se resimt douăzeci și cinci.
există ceva ce încetinește rotația.
bip, bip, bip, bip – a fost ora 4,
aici radio București.
bip, bip, bip – a fost ora 3,
aici radio Transilvania.
nu, privind prin lucarnă,
nu se trece la ora
de iarnă.
În Ardeal,
vorba domoală mângâie aerul
așa cum mama își mângâie
pruncii, cu toate că
ziua ei, multă vreme, fir-ar să fie, a fost
sub ziua muncii. la ”mulțumesc”
ți se răspunde invariabil
”cu drag”. nu strică un spor
de tandrețe la casă
pe lângă stropii atomici
de palincă
la masă.
Virgil Dumitrescu, 7/ 27 / 2026
|
Virgil Dumitrescu 7/27/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.