Despre realitate și sens
Tot timpul, când vrem să ne cunoaștem, să știm de unde venim și încotro ne îndreptam, apelăm la începuturi, la Bing-Beng-ul încă nedeslușit. Ne ducem prea departe. De obicei, vrem să cunoaștem Absolutul, pe Dumnezeu, în Persoana Sa, prin rațiune. Așa credea și Kant. Târziu, în Prolegomene, în Explicatii la Kritica Rațiunii Pure, se recunoaște ca înfrânt. N-a avut argumente!
Tot timpul, cel puțin până în prezent, undeva apare o "înfundătură" peste care putem trece doar dacă ne plasăm în limitele umane. Dacă însa simplificăm totul, ( în general, nici nu vrem, nici nu acceptăm) dacă credem că Dumnezeu este realitatea (repet, pe care o vedem sau nu, dar cu care nu ne mulțumim și nici nu ne putem împăca), lumea noastră, inclusiv ideea de Dumnezeu capătă sens. Odată cu ea, și viață, lumea, totul. Privind atent în jurul nostru, spunem că nașterea unui copil este o minune. O recunoaștem fiecare, cel puțin o dată de-a lungul timpului. Pe același fir, mergând mai departe, am spus că nașterea, facerea și refacerea a ceva (de exemplu încolțirea/reîncolțirea unui fir de iarbă), este un nou început al unei alte lumi: lumea unui nou Adam. În acest nou Adam este unul și același Dumnezeu, una și aceeași energie care ne-a facut pe noi și care face "din nimic" , dintr-un "Nimic substanțializat", un nou Univers: universul meu, al nostru, universul altora asemănători nouă. Pe parcursul vieții, în marea noastră parte, ne îndepărtăm de "Nimicul" creativ, de energia în permanenta sa facere și refacere. Într-o astfel de situație, încet, încet, devenim ce am numit "Punte frântă și cădere spre niciunde" - titlul cărții cu același nume
Prin urmare, noi, "punte"; noi, negație și îndepărtare, tot noi frângere și cădere. Unii spun ca "am cădea tot în Dumnezeu"., că ne-am reîntoarce acolo, în locul din care am plecat. Așa gândesc marea majoritate a indienilor de pe Valea Gangelui, India "Suntem crâmpei de lumină din lumina absolută și acolo trebuie să ne întoarcem, tot lumină"
Marea întrebare este: cum? Cum redevenim lumină? Cum redevenim început, suflare divină, cum redevenim parte din Dumnezeu? Răspunsul dat în volumul amintit: întorcându-ne în noi, în cei dintâi, întorcându-ne în copilul-înger, cu suflet parte din suflarea lui Dumnezeu. În drumul acesta, dus-întors al omului, cu siguranță am cunoaște absolutul.
Omului, însă i-a fost dată asceza și, evident, drumul ascetic. Unii îl refuză apriori, cei mai mulți îl acceptă, însă niciodată în integralitatea sa. De-a lungul lui, a drumului, renunțări după renunțări. Omul contingent nu este dispus să renunțe la ceea ce crede că este al lui. Reamintesc mitul tânărului bogat din Biblie, care vrea să se mântuiască. Sunt și din cei care ajung la capăt, din cei ce reușesc să fie lumină întoarsă în lumina absolută. Puțini!
Tema aceasta este zbaterea omului de când lumea! Pe suprafața pământului, probabil, sunt zeci de biblioteci cu astfel de dezbateri. Aproape că nu trebuie să mai reamintim
Totuși, de substanța acestui tip de cunoaștere, și sensul vieții. Altfel, orbecăim, furăm, furându-ne căciula, crezând că suntem, fără a fi.
Din acest motiv, măcar la nivel de sugestie, putem spune: putem cunoaște Absolutul doar dacă suntem pasionați de Absolut, dacă ne simplificăm pe noi înșine și realitatea noastră, văzută și nevăzută, amestec de bine si rău ce se potențează, de obicei, ciclic, în timp, trăind și retrăind. Apoi, cred că putem cunoaște Absolutul dacă ființăm într-un fel de îndumnezeire (în Dumnezeu), într-un raport de moralitate cu noi înșine, cu semenii și într-un raport de smerenie, cu realitatea în care suntem parte.
Voi ce ziceți?
Ziceți ce vreți, credeți în orice, însă meditați, gândiți la orice poate să vă dea sens vieții și lumii, pentru a putea convietui!
Balasa Nicolae
|
Balasa Nicolae 7/25/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.