Scrisoare pastorală
Școala muncii.
Titlul acesta a fost cândva, înainte de războiul din 1944, titlul unei cărți scrisă de un mare savant român, Simion Mehedinți. Acolo se vorbea de o metodă extraordinară folosită din vechime de familia română pentru creșterea și educația propriilor copii. Metoda era pe cât de simplă, pe atât la îndemâna fiecărei familii. Au folosit-o cu bune rezultate sute de ani familiile române. Rezultatul acestei metode se poate socoti în sutele de savanți și artiști de tot felul pe care i-a dat poporul român, în milioanele de oameni puternici, care au făcut față tuturor greutăților vieții și vitregiilor istoriei, de la coarnele plugului până la reduta de pe linia întâia a frontului. Oamenii rezultați din această ,,școală a muncii au avut tăria sufletească și trupească să supraviețuiască vremurilor de criză, de lipsuri și de secete, de război și de ,,eliberare, de canal și de ,,reeducare, de pușcării și de ocne. Mulți dintre ei și-au lăsat osemintele în morminte știute sau neștiute, dar au fost foarte mulți care au supraviețuit. Cei ce au beneficiat de această educație au avut un ideal în viață și au luptat pentru el. Toate celelalte trebuințe materiale și spirituale s-au subordonat acelui ideal.
Copiii erau obișnuiți de mici cu munca și cu greul. E adevărat, că de multe ori se făceau și excese, de multe ori se sărea peste cal, ajungându-se la adevărată exploatare a copilului, dar nu despre astfel de cazuri vorbim aici și acum. Vorbim despre acei părinți care împărțeau munca cu copii lor. Ei luau partea cea mai mare și cea mai grea, dar știau întotdeauna să lase și copiilor o părticică, fie ea cât de mică. Întotdeauna se găseau astfel de munci și pentru copii: pășunatul vitelor era pe primul plan. Nenumărați vârstnici își amintesc cum au crescut după oi, ,,la coada vacii, cu cartea în mână. Nu era o rușine să mergi cu vitele, ci dimpotrivă. Nu era o rușine ca o fetiță să învețe să mulgă o vacă sau niște oi, să strecoare laptele, să închege și să facă brânză. Nu era rușine pentru un copil sau fată să-și ajute mama să înăvădească și să oardă, să dea prin spată și prin ițe, ca să țese apoi pături, covoare, oprege, dimie și multe altele. Nu era rușine pentru un copil să meargă la fântână cu ulciorul și să aducă apă rece pentru toți ai casei. Nu era rușine să plivească la porumbi sau la grâu, să pună pologi pe legături la secerat, să adune spice. Nu era rușine să ducă boii de funie la arat ori la rarițat, ori să facă cine știe ce alte munci ușoare, potrivite vârstei. Doar la prânz și seara, până pregătea mama cele cuvenite pentru masă, copiii ieșeau în drum, la joacă
.
Activitățile de care am vorbit și altele asemănătoare ajutau copilul să se dezvolte fizic. Devenea un om puternic, robust, capabil apoi să facă și munci grele, așa cum era nevoie în viață. Activitățile acestea îl întăreau însă sufletește pe copil. Îl obișnuiau cu o anumită ordine sau rânduială, o anumită disciplină. Dacă le plăceau muncile respective, copiii aceia deveneau buni gospodari, ori meseriași neîntrecuți în lumea satelor. Dacă nu le plăceau muncile de la țară, învățau ,,pe rupte carte, ca să fugă de ele, să se pregătească pentru munci intelectuale, de funcționari. De multe ori am întâlnit bărbați și femei, care-mi spuneau că în copilărie, de câte ori se rugau, nu uitau să adauge și vorbe ca acestea: ,,Ajută-mă, Doamne, și pe mine să învăț carte și să pot să-mi câștig și eu pâinea în viață fără sapă! Munca îl solidariza pe copil cu familia, cu părinții, cu frații, cu consătenii, îl lega de sat și de locurile natale. Copilul se înfrățea cu satul, cu localnicii, cu câmpul, cu codrul, cu potecile, cu fiecare pom și cu fiecare moviliță. Le iubea pe acestea, fiindcă în ele sădea o părticică din sufletul lui de copil și astfel începea să-și iubească țara.
Mulți dintre bârdenii noștri își amintesc de Domnul Gheorghe Trocan, pe vremea când era muncitor necalificat la combinatul de prelucrarea lemnului din Severin, cum, în pauza de masă, cu o mână ducea mâncarea la gură, iar cu alta ținea cartea și învăța. A ajuns ministru
! Îmi amintesc de o poveste de Andersen sau Frații Grimm. Era vorba de un împărat, care-și obligase copilul încă din pruncie să învețe o meserie. Copilul învățase meșteșugul împletirii de rogojini. Împrejurările au făcut ca la vremea tinereții, fiul de împărat să fie răpit de dușmani în vremea unui război și să fie băgat în temniță. Acolo s-a cerut fiecărui deținut să lucreze ceea ce știe mai bine. Fiul de împărat a cerut să i se dea material ca să împletească rogojini. A făcut multă vreme rogojini atât de frumoase, încât toți erau uimiți. Rogojinile confecționate de el au ajuns să fie vândute la curtea tatălui său. Când tatăl celui întemnițat, împăratul, a văzut o astfel de rogojină, a putut citi în ornamentele ei un mesaj de la fiul său, în care acesta îi spunea unde se află. Împăratul a organizat un atac-surpriză asupra închisorii și astfel fiul său a fost eliberat. O meserie neînsemnată, învățată din copilărie, i-a scăpat fiului viața și i-a redat libertatea. Mde!
Mai ales după 1989, educația copiilor în familie s-a îndepărtat mult de cea tradițională, strămoșească. Majoritatea familiilor au mers pe principiul: am pătimit noi, să nu mai pătimească copiii. Să aibă ei de toate, să fie fericiți. E frumos, e lăudabil, dar nu întotdeauna este de folos copiilor. După mai bine de treizeci de ani de ,,educație prin odihnă, vedem copii și tineri foarte piperniciți trupește. Unii parcă ar fi scăluși. Munca te fortifică, odihna fără măsură te fleșcăiește, te ofilește. Organul folosit intens se învârtoșează; cel nefolosit se atrofiază, se usucă. Așa se întâmplă cu mușchii organismului nostru. Copiii noștri fac prea puțin sport la școală și prea puțină mișcare acasă. Sunt luați cu mașina la școală și aduși cu mașina acasă. Mersul pe jos era un medicament de înaltă clasă. Vin acasă, mănâncă, unii se culcă, alții trec în fața televizorului sau al calculatorului. Este strigător la cer, spre exemplu, când, în vacanțe, vezi bunici de 75-80 de ani ducându-se cu vitele, iar nepoțeii stau la televizor, ori trag mâța de coadă acasă. Și nepoțeii sunt elevi de liceu sau la gimnaziu în ultimele clase
! Vine seara, când îi vezi împingând vântul pe uliță până noaptea târziu, în alte sate îi vezi la discoteci, baruri etc. Copiii aceștia vor fi peste câțiva ani oameni maturi. Sunt ei pregătiți pentru viață? Oare, tot așa de trandafirie va fi viața și după ce vor zbura din cuibul părintesc capitonat cu puf? Societatea va fi tot așa de indulgentă, de grijulie, de drăgăstoasă, ca mami, ca tati, ca tataie sau mamaie? Mă îndoiesc. Mulți dintre copiii noștri nu au învățat nimic din activitățile părinților lor în gospodărie. Meseria de țăran este subapreciată, dar adevăratul țăran este un adevărat savant. Despre aceasta vom mai vorbi curând. Revenim la copii. Școala nu-i mai învață meserii, mulți nu reușesc la facultăți, iar cei care termină o facultate nu câștigă mai mult decât o hârtie. Ce vor face? E greu să iei viața de la capăt la 25-30 de ani și să recuperezi ceea ce n-ai făcut în copilărie. În primul rând e greu să-ți recapeți respectul pentru muncă, să recapeți cultul muncii. Unii se vor duce în străinătate. Acolo se muncește cu adevărat. Nefiind obișnuiți cu munca, nu vor rezita. Unii vor cădea în disperare. Nu e de mirare că se aude tot mai des de sinucideri. Sunt tineri care dau piept cu viața și cad înfrânți, fiindcă nu sunt pregătiți. Viața e o luptă și trebuie să ne luptăm cu ea. Pentru asta trebuie să ne pregătim încă din copilărie. Școala muncii era cea mai înaltă universitate, care forma oameni. Cine are urechi de auzit, să audă!
*
Rugăciuni pentru copii(I). Redăm mai jos câteva rugăciuni foarte necesare părinților:
Rugăciunea părinților pentru binecuvântarea copiilor
Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, binecuvântează, sfințește, ocrotește pe acest copil al meu cu puterea făcătoare de viață a Crucii Tale. Amin.
Rugăciune mai înainte de a începe să-i învățăm pe copii
Doamne Dumnezeule și Ziditorule al nostru, al Cărui Chip suntem noi, oamenii, pe care ne-ai înfrumusețat și ne-ai ales și pe care ne-ai învățat Legea Ta cea mântuitoare; Cel ce ai descoperit tainele Tale pruncilor, lui Solomon și tuturor celor care Te caută pe Tine, Dătătorule deschide inima, mintea și gura robilor Tăi aceștia, ca să se înțelepțească prin puterea legii Tale și să cunoască învățătura care le este lor de folos pentru slava sfântului Tău nume, pentru folosul și zidirea Sfintei Tale Biserici, pentru înțelegerea binelui și săvârșirea voii Tale. Izbăvește-i pe ei de toate răutățile vrăjmașilor, ocrotește-i pe ei în credința cea creștină și în curăție, în toată vremea vieții lor ca să se întărească cu înțelepciunea și să împlinească poruncile Tale și astfel înțelepțiți să preaslăvească preasfânt numele Tău și să se facă moștenitori ai împărăției Tale, căci Tu ești Dumnezeu întru tot milostiv și întru tot bun, și Ție se cuvin toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune pentru copii
Dumnezeule, Părinte Ceresc Multîndurat, miluiește pe copiii noștri (numele) pentru care Te rugam cu smerenie și pe care îi lăsăm într-adins ocrotirii Tale. Așează întru ei credință tare, învață-i pe ei cucernicia înaintea Ta și învrednicește-i pe ei să Te iubească cu putere pe Tine, Ziditorul și Mântuitorul nostru. Îndreaptă-i pe ei, Doamne, pe calea adevărului și a binelui, ca să săvârșească toate spre slava numelui Tău. Învață-i pe ei evlavia și viața cea virtuoasă, ca să fie buni creștini și folositori oamenilor. Dă-le lor sănătate sufletească și trupească și spor în lucrările lor. Izbăvește-i pe ei de vicleniile diavolului celui întunecat, de mulțimea smintelilor, de patimile cele scârnave, de toate necurățiile și de oamenii cei fără de rânduială. Pentru numele cel sfânt al Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile Preacinstitei Sale Maici și ale tuturor sfinților, îndrumă-i pe ei către limanul liniștit al veșnicei Tale împărății, ca ei împreună cu toți drepții pururea să-Ți mulțumească Ție, împreună cu Fiul Tău cel Unul-Născut și cu Duhul Sfânt, Domnul de Viață făcătorul. Amin.
*
Postul(I). Pentru că mai avem puțin și începe Postul Sf. Marii, redăm câteva observații despre post ale unui om de știință, Dr. Paul C. Gragg:
,,Postul științific explicat cu indicații complete
Postul a fost practicat de om și de animale încă de la începuturi. Omul primitiv nu avea altă metodă de vindecare decât postul. Cu secole mai înainte, omul postea atunci când era rănit sau bolnav, întrucât postul era o parte din instinctul său de autoconservare. Pe lângă post el utiliza plante medicinale de pe câmp sau din pădure, ca tonice și antiseptice.
Eu cred că postul este remediul cel mai bun dat de Mama Natură. Pentru că, după cum vom vedea, postul condus corespunzător purifică corpul, restaurându-l la starea de sănătate atunci când toate celelalte remedii dau greș.
În cei peste 70 de ani cât am supravegheat persoane postind, eu am putut vedea întâmplându-se miracole cu oameni aparent terminați.
Postul nu este numai metoda cea mai veche pentru a lupta împotriva problemelor fizice, ci și cea mai bună metodă pentru că nu are efecte secundare. Este cel mai natural și original proces de purificare a corpului.
Instinctul care ne conduce la post atunci când corpul este bolnav sau rănit se află în celulele oricărei ființe vii. Motivul pentru care animalele bolnave sau rănite refuză să mănânce este instinctul de autoconservare care anulează senzația de foame. Astfel energia vitală (care altfel va fi utilizată în digestia hranei) este concentrată la rădăcina problemei pentru a îndepărta produsele reziduale purificând astfel corpul.
Instinctul de post este atât de puternic și de o importanță vitală, încât chiar și omul semicivilizat este încă influențat de minunatele acțiuni ale naturii. Dacă acest om ascultă de instinctul natural și nu mănâncă atunci când dispare foamea, el se va însănătoși repede și nu se va mai îmbolnăvi dacă mănâncă alimente naturale și locuiește într-un mediu sănătos.
Postul este la fel de vechi ca și omul
Întrucât inteligența infailibilă a organismului înlătură senzația de foame atunci când există un exces de hrană si când corpul a fost rănit, dorința de a posti începe atunci când există una din situațiile de mai sus.
În istoria veche citim că postul a fost practicat din vremuri străbune de către oamenii religioși, de civilizațiile vechi. Ei practicau postul nu numai pentru recăpătarea sănătății și pentru conservarea tinereții, ci și pentru iluminare spirituală. Astfel îl vedem pe marele Pitagora, cerând ucenicilor săi de a posti 40 de zile înainte de a putea fi inițiați în secretele învățăturilor sale filozofice oculte. Pitagora susținea că mințile ucenicilor săi puteau fi purificate și limpezite numai prin post pentru a putea înțelege profundele învățături legate de secretele vieții.
Ca și în vremurile vechi, postul nu va purifica numai corpul și va reface starea de sănătate, ci va avea un mare efect asupra minții și spiritului uman.
*
In memoriam: Prof. Titu Dinuț(1951-2026). Am aflat cu profundă tristețe că prietenul meu, Prof. Titu Dinuț, ne-a părăsit! Am crezut întotdeauna că vom găsi timpul necesar să stăm la taclale zile întregi, că avem ce ne spune, dar n-a fost așa!
Nu știu bine în ce an l-am cunoscut. Eram la un simpozion, la Tr. Severin. Se ținea la Biblioteca Județeană, în sala mare. Deschiderea a fost făcută de prim-secretarul județului, Virgil Marcoșan. Acesta a venit însoțit de mai mulți baroni de partid. S-a așezat la masa de prezidiu. Sala era arhiplină. Pe lângă participanții la simpozion veniți din țară, autoritățile aduseseră acolo un număr mare de profesori din județ, în special cei de istorie și limba română. Masa de prezidiu era lângă biroul directorului, iar ușa de intrare în partea opusă. Vorbea Domnul Marcoșan, un om serios, aspru, milităros. În sală era liniște de mormânt. La un moment dat, undeva, în primele rânduri, a început să sune un ceas deșteptător. Sunetul lui se auzea în toată sala. Vorbitorul s-a oprit, neștiind ce se întâmplă. Deodată a țâșnit de pe scaun un tânăr cu o sacoșă în mână, s-a strecurat cocoșat până la intervalul dintre rânduri și a pornit-o într-o goană nebună spre fundul sălii, unde era ușa de intrare. A ieșit și dus a fost. Prim-secretarul și-a continuat discursul, ca și când nimic nu s-a întâmplat. Toți și-au dat seama că a fost un banal incident. Această primă parte a simpozionului a durat mai bine de două ore. Erau mulți oficiali și toți voiau să se facă auziți.
Când s-a dat o pauză de zece minute, am ieșit din sală. Am ajuns în fața clădirii și am pornit prin parcul de alături, fără țintă, așteptând să treacă timpul să mă întorc la simpozion. La un moment dat, aud pe cineva strigându-mă. De după un boschet, am văzut un cap ridicându-se atent, temător, parcă ar fi fost un vânător, care își urmărește vânatul. ,,- Alo, alo, spune-mi și mie, te rog, ce ziseră de mine după ce plecai din sală? Era Domnul Titu Dinuț. Așteptase cu teamă. L-am liniștit, spunându-i că toți ne-am dat seama că a fost un simplu incident. ,,- Domnule, ce porcărie! Am avut ceasul la reparație și azi-dimineață îl luai. Nu știui că e pus să sune! Mă făcui de râs! Mă cunoaște și pe mine lumea! Se putea interpreta, că am sabotat întrunirea! Am mai discutat câteva minute, l-am liniștit. N-a mai vrut să revină în sală. Am rămas prieteni din momentul acela.
Ne întâlneam când și când și nu ne mai săturam de vorbă. Am venit de câteva ori dinspre Ilovăț. La intrarea în Șișești i-am dat telefon. A ieșit la poartă. M-a așteptat. N-am intrat, deși m-a invitat insistent. Era o bucurie să stai de vorbă cu dânsul. Știa multe și vorbea frumos. Viața nu-l scutise de nenorociri. Îi murise unicul fiu, ofițer aviator, într-un accident aviatic; îi murise soția. Ani mulți a rămas singur. Venea nora săptămânal de la Severin și mai deretica prin casă, îi mai aducea cele necesare.
În mai 1983, Nichita Stănescu, împreună cu un număr imens de mehedințeni care aveau sau nu de-a face cu literatura, l-au vizitat pe Titu Dinuț acasă. ,,Domnule, am întins mese, parcă era la nuntă! Gata-gata să nu fac față, fiindcă numărul celor prezenți a fost cu mult peste așteptări! îmi spunea dânsul mai târziu.
Titu Dinuț era un împătimit al scrisului. Era membru al Uniunii Scriitorilor. Dintre toți scriitorii mehedințeni, cred că scrierile sale vor reuși să străbată viitorul, fiindcă au în ele mult suflet, multă istorie locală, talent de elită și o solidă știință de carte. Titu Dinuț a cules legendele și istoria nescrisă a oamenilor și locurilor sale natale, le-a redat cu măiestria artistului și le-a dăruit cu nemurire din prea plinul sufletului său. Cităm câteva dintre cărțile sale, fără a avea pretenția de a le fi menționat pe toate: Comandirul, Capcanele, Comoara lui Tudor, Fiul luminii, Lăcrimașii, Năpârci albastre, Poteca din pendul, Șișești, repere monografice, Urciorul din Șișești, Estacada, Castelanii, Viața sărind la gâtul întâmplării, Cronica școlii din Șișești, Baia de arlechinul, Coliba cu vampiri, Dalbul de pribeag, Anotimpuri morgane și Patimile lui Rembrandt și multe altele.
A primit premii de la Uniunea Scriitorilor, de la diferite foruri de cultură, a fost invitat la numeroase întruniri culturale, simpozioane, a colaborat la reviste culturale locale și naționale, precum: ,,Luceafărul, ,,Orizont, ,,Familia, ,,Ramuri, ,,Argeș, ,,Datina, ,,Lumină lină (New York), ,,Autograf M.J.M., ,,Jurnalul Național și multe altele.
S-a stins un om de valoare, un suflet mare, o conștiință de român, care a lăsat în urmă nu numai un maldăr de cărți, nu numai zeci de generații de copii, care au învățat de la dânsul frumusețile limbii române, dar și nenumărați prieteni și admiratori, un om care n-a precupețit nici bani, nici osteneală ca să-și facă datoria. Dumnezeu să te ierte, prieten drag!
*
*
Zâmbete. ☺ ,,- Iubito, zodia ta, Fecioara, nu ți se potrivește deloc! ,,- Lasă, iubitule, că și a ta, Taur, e doar numele de ea! ☺ Majoritatea spuneți că găina bătrână face zeama bună. Întrebarea este: cocoșul bătrân la ce-i bun? ☺Un canibal merge la șeful tribului și îi spune: ,,-Șefule, am arsuri la stomac! Ce să fac? ,,- Mănâncă și tu un pompier! ☺,,-Ești atât de drăguță când ești supărată! ,,-Continuă să mă enervezi și am să devin superbă! ☺ ,,- Știți de ce au oltenii cămășile în pătrățele? ,,- Ca să zică: ,,Mario, scarpină-mă la C7 !!! ☺ ,,- De ce vorbesc oltenii cu perfectul simplu? ,,- Fiindcă sunt simpli și perfecți! ☺,,- De ce au oltenii steag în fața casei? ,, -Fiindcă li se fâlfâie de ăia care spun bancuri despre ei! ☺,,- De ce își iau oltenii două pietre când merg la culcare? ,, -Cu una sting becul, iar cu cealaltă verifică dacă au închis fereastra. ☺,,-De ce sunt oltenii muzicieni? ,,- Pentru că dorm pe ,,sol și vorbesc cu ,,fa!
*
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 7/21/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.