Atitudini si atitutudini, consideratii generale
Expresia legați de biserică(precizez, de biserica românească ortodoxă), referitoare la unii istorici, pune, în sine, semnul întrebării asupra obiectivității. De ce ar fi legați, în schimb, cei care se delimitează astfel? De adevăr? Atunci de ce se chinuie în contestarea dovezilor arheologice creștine, care ar fi rezultatul unor tezaurizări fără semnificație? Printr-o simplă afirmație se șterge valoarea istorică a unei mărturisiri creștine. E normal ca și eu să știu ce interes avea un individ oarecare să păstreze obiecte fără semnificație, cum ar fi cele gnostice descoperite la Orsova. Am simțit de atâtea ori durerea despărțirii de unele lucruri. Se creează o controversă aparentă, de fapt exprimându-se, în discuție, poziția celui în cauză, chipurile, în numele obiectivității.
Deși pretind obiectivitate, unii cercetători ai istoriei noastre vechi rămân pe niveluri superficiale sau se plasează într-o perspectivă care permite anularea argumentelor materiale. În acest fel, autenticitatea elementelor devine obiect de cercetare, un pas suficient de mare pentru a nu aprofunda faptele cuprinse. Comportamentul grobian atrage un limbaj aproape mitocănesc. Mai îți vine să crezi că fac afirmații fără a cunoaște realitatea și astfel ar greși. Cunosc realitatea, dar nu le place. Ți se impune să gândești într-un anume fel. Nu există nici o posibilitate de cunoaștere. Nu există documente care să dea garanție unor semnificații istorice. Dacă există, produc simple supoziții, deoarece nu conțin o referire explicită. Omiterea unor documente nu se face la întâmplare. Ceea ce nu convine e o stare ce se acoperă cu tăcere. De atâtea ori tăcerea a fost acceptată ca modalitate de a lovi adevărul. Se știe că generozitatea în știință e în urma intereselor politice, economice, financiare. Când scriu generozitate, mă gândesc și la libertatea spiritului care, în istorie, ar folosi adevărului să înnobileze și să echilibreze umanitatea.
Atitudinile diferite față de creștinismul românesc, deși plecă în explicații de la aspecte culturale generale, au în spate subiectivism politic sau de doctrină religioasă. Nu este ceva neobișnuit să se exprime atitudinea ca poziție științifică. Moral sau imoral, scopul nu scuză mijloacele care oricum nu pot fi acceptate. În orizontul istoriei, o presupunere rămâne departe de valoarea afirmației slujite de documente din care extrag interpretările dorite. Nu poate fi satisfăcătoare, dacă vrea să înlăture o altă presupunere. Demitizarea determină o altă mistificare. Atitudinea ofensivă, fățișă ori bine împachetată științific, aduce o altă treaptă de intoxicare. La exagerări se răspunde de multe ori cu exagerări. Important este că mereu vine cineva să separe apele. Istoriografia românească e capabilă să producă istorici tineri neînregimentați într-o direcție sau alta, angajați de spiritul adevărului și cu tăria morală să dărâme statui sortite prafului.
Informația lui Eusebiu din Cezareea(Istoria bisericeacă, III, 1) se elimină de către unii cercetători, cum se zice, dintr-un condei: ar proveni dintr-o tradiție, mai ales că alți scriitori bisericești, cum ar fi Grigore de Nazians, Theodoret de Cyr, Paulin de Nola, leagă activitatea misionară a apostolului Andrei de Grecia, unde a murit ca martir. Se trece cu ușurință peste afirmațiile lui Hipolit Romanul, nu se ține seama de Docrtrina siriacă a Apostolilor. Dacă lucrurile ar sta așa cum se voiește, n-ar fi nevoie de susținerea controversei, nici de Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane în care se precizează că apostolul Andrei a așezat, în drumul spre Patras, unde a fost martirizat, ca episcop în Odessos (Varna de azi) pe Amplias, ucenicul său. Ar putea fi vorba de Ampliat - prea iubitul meu în Domnul - în urările de sănătate din finalul unei epistole scrise de Pavel (Romani, 16:8). Mult mai târziu, prin secolul al VIII-lea, călugărul Epifanie, în Viața sf. Apostol Andreireia vechile informații, însă episcopul hirotonisit are numele Apion. Lăsăm la o parte tradiția folclorică românească și toponimele dobrogene legate de apostolul Andrei. Se uită cu bună știință de realitatea exprimată de activitatea apostolului Pavel, care s-ar fi întâlnit cu apostolul Andrei, dacă acesta propovăduia Evanghelia în Grecia. În Faptele Apostolilor s-ar fi confirmat faptul. Într-o epistolă, Romani 14:19, apostolul notează: Așa că, de la Ierusalim și țările de primprejur, până la Iliric, am răspândit cu prisosiță Evanghelia lui Hristos. În epistola 2 Timotei 4:10, apar precizările: Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit și a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmația.
Până în momentul părăsirii Daciei, răspândirea ceștinismului în această parte a lumii strămoșilor noștri avea loc ca în întregul Imperiu Roman, fără a cunoaște apoi persecuțiile. E limpede pentru orice minte că nu se poate vorbi de generalizarea creștinismului chiar după ce a fost recunoscut ca religie oficială, cu atât mai puțin în ceea ce se numea Barbaricum. Dacă ținem seama de specificul credinței creștine, nu trebuie să exprimăm sofisticat săracia unor morminte descoperite arheologic. Tocmai lipsa inventarului vorbește semnificativ. Se știe că în așezările rurale de tip împrăștiat, datorită distanțelor, nu se foloseau cimitire organizate în scopul înhumării.
Asemănările dintre religia creștină și zamolsism nu este invenția unor istorici români. Istoricul evreu Flavius Josephus apropie esenienii de credința dacilor. El notează în antichitățile sale: They none of them differ from others of the Essenes in their way of living, but do the most resemble those Dacae who are called Polistae ( THE NEW COMPLETE WORKS OF JOSEPHUS, Kregel Publications, Grand Rapide, Ml. 49501, Works English, 1999, p. 587).
Conținutul doctrinar creștin s-a bazat pe hotărârile sinoadelor la care au participat episcopii din părțile noastre. Creștinismul românesc nu are, la origine, caracter politic. Acolo unde a fost îmbrățișat de clasa politică, creștinismul a întâlnit statul interesat de întărirea sa și a determinat împotrivire. Creștinismul va deveni fenomen politic. Astfel convertirea e decizie politică. Între creștinism și credințele păgâne nu existau puncte de legătură. Cu totul de pe alte poziții se pornea în propovăduirea creștină la daci, care găseu afinități importante cu noua credință.
Cneazul Vladimir al rușilor ajunge la reprimarea sângeroasă a celor care nu acceptaseră revoluția sa religioasă. Ștefan cel Sfânt al regatului maghiar a înlăturat opoziția nobilimii păgâne în fruntea căreia se ridicase unchiul său, Koppani.
Căderea limesului de la Dunăre, prin invazia slavilor în condițiile crizei ce străbătea Constantinopolul, înseamnă, pentru unii istorici, sfârșitul Antichității. Mileniul întunecatrămâne o noțiune metaforică, nu istorică, având în vedere durata sa dintre anii 602-1000, perioadă în care a început disputa dintre Răsărit și Apus pentru a subordona românii în plan religios.
Creștinarea bulgarilor pornește dintr-o inteligență diplomatică, dintr-un simț acut de adaptare. Nu ar fi de mirare, mai ales că istoriografia lor a împins originea vecinilor sud-dunăreni în viața tracilor, să auzim că bulgarii sunt popor latin de limbă slavă, ținând seama și de elementul lexical românesc din acest idiom, care poate fi socotit latin, și de masiva deznaționalizare intensificată prin biserică după independența câșigată de statul ce se va numi Bulgaria chiar cu ajutor românesc.
Bulgarii au ajuns în Balcani prin anul 680, supunând triburile slave și populația băștinașă, românii. Creștinarea bulgarilor poate fi sigur legată de anul botezului țarului Boris I, 864 (ori 865). Opțiunea pentru bizantini a fost determinată de contextul politic și militar al vremii: succesele militare bizantine în luptele cu arabii și acceptarea de cătrte Constantinopol a unor pretenții semnificative. Reacția nobilimii bulgare s-a transformat într-o răscoală. Tarul a revenit din mănăstire în viața politică, și-a orbit fiul (Vladimir), a distrus aristocrația revoltată și a instalat la conducerea țaratului un alt urmaș, Simeon, care i-a urmat politica.
Țaratul valaho-bulgar, în 1185, a fost întemeiat de frații valahi Asan și Petru în urma unei rascoale împotriva bizantinilor care, sub împăratul Isaac II Anghelos, au trecut la creșterea fiscalității. Caracterul românesc al răscoalei nu este o găselniță a istoriografiei noastre, ci fapt recunoscut de documentele bizantine, chiar de unii istorici străini, cum ar fi A.A. Vasiliev (istoriograf rus). E posibil ca abia în această perioadă să fi avut loc introducerea limbii slavone în liturghia românească. Din motive care pot fi ușor înțelese, istoriografia bulgară insistă pe origini iranice și slave, cu o veche componentă tracică. Naționalismul agresiv poate lovi în adevărul istoric.Nu poate fi înțeles, dar poate fi explicat. Nu același lucru se poate face cu anumiți cercetători români ai istoriei care ajung la alergieștiințifică, când e vorba de naționalismul autohton. Nu se poate uita că, după anul 1000, a existat o formațiune politică cu centru la Silistra (N. Iorga, Istoria românilor prin călători, Buc., Ed. Eminescu, 1981, p. 67), în timpul dominației bizantine, continuată, în prima jumătate a secolului al XIII-lea de Țara Cărvunei și de conducătorul Dobrogei, despotul Dobrotici, țară râvnită de bulgarii de la Târnovo (dinastia Asăneștilor a încetat în anul 1280, urmată de țari bulgari). Mircea cel Bătrân unește Dobrogea și Țara Dristei cu Țara Românească.
Creștinarea la Vidin a ducelui Glad are altă explicație. El nu a optat pentru acea formulă (ortodoxismul, n. n.) împotriva ungurilor, care aleseseră formula apuseană, după cum susține Răzvan Teodorescu în E o enormitate a afirma că ne-am născut ortodocși ( http:/www. historia.ro.). Cneazul stăpânea peste autohtoni de credință ortodoxă și doar în acest fel putea să se bazeze pe ei în lupta cu regalitatea maghiară. El nu se împotrivea hegemoniei catolice venită prin unguri. Doar peste câteva rânduri se afirmă un adevăr fundamental: Ceea ce se poate spune este că noi suntem singurul popor, prin latinitatea noastră, de vechi creștinism. Din alt punct de vedere nu e normal să se vorbească de latinitatea creștinismului nostru (cu înțelesul de doctrină a bisericii catolice) pentru faptul că începutul creștnismului la noi a îmbrăcat forma limbii latine și nu a îmbrățișat ritul catolic.
Creștinismul românesc n-a fost ocolit de conflicte. Din imperialismul etnico-religios grecesc reținem anatema pentru Moldova din anul 1349 (în privința mitropolitului), redusă în 1401 asupra boierilor și ierarhilor, ridicată în anul următor. Ce înseamnă, de fapt, conflictul declanșat de Patriarhia Ierusalimului (în fond grecească) în problema anticanonică a Bisericii din Ierihon(așezământ românesc) prin anul 2011? Mai știu românii ce însemnau stavropighiilela noi și ce autoritate ierarhică aveau? Nu cred că știu. Iertat să fiu pentru afirmație! Ea pleacă de la o intenție ca rădăcina și temelia bunătății și perfecțiunii tuturor faptelor noastre( A. Rodriguez, Ejercicio de perfeccion y cristianas).
Atitudinea dă arama pe față. Nu pot renunța la dreptate pentru diferite interese, chiar majore, dintr-o anumită perspectivă. Orice întrebare e un punct de plecare. Răspunsul arată transformarea omului în bine sau în rău, ceea ce ar fi atitudinea. Atitudinea este expresia poziției alese față de o realitate.
Fiecare om are dreptul la o părere, cu atât mai mult un istoric sau lingvist. Părerea se sprijină pe argumente. Înainte de toate trebuie să evaluez schema de gândire: puncte tari, puncte slabe. Însă peste punctele mele slabe trec cu îngăduință, pentru a lovi în cele tari, în schimb cele slabe ale adversarului sunt tratate cu bunăvointă. Dacă punctele mele slabe sunt cele tari ale dușmanului, ceva nu e în ordine, e necesar să căutăm unde e putred mărul. Visez?! Îmi dau seama că am rămas ceea ce am fost, un visător care propune un gest cavaleresc. S-ar împlini un proverb românesc. Când doi se ceartă, al treilea câștigă. Acest al treilea ar fi ADEVĂRUL.
Creștinismul românesc în varianta ortodoxă face parte din identitatea neamului. Atacul la credință țintește depersonalizarea. Renunțarea la trecut înseamnă schimbarea neamului. Dar noi, româmii, avem niste vorbe mari: Creștinismul ne-a prins deja nemuritori... (P. Țuțea).
CONSTANTIN TEODORESCU
Rocky View County, AB
|
Constantin Teodorescu 7/21/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.