Antonia de Wolfe - O seară românească în universul artei din Toronto
La Arts & Letters Club of Toronto, într-o clădire istorică de o eleganță aristocratică, unde artele au fost de peste un secol acasă, concertul Antoniei de Wolfe a adus împreună muzica, poezia și rădăcinile românești într-un spațiu care a înnobilat firesc întreaga seară.
Dincolo de rafinamentul unui club de artă, locul ales nu a fost doar o sală specială, ci un loc cu memorie culturală și tradiție, un loc obișnuit să primească artiști, scriitori, muzicieni.
Pentru mine, a fost un moment cu emoții aparte. Nu am recitat poezie doar pentru români. Am avut bucuria să vorbesc despre Sânziene, despre ia românească și despre costumul popular într-o sală multiculturală, în care se aflau oameni veniți din culturi diferite, oameni care poate nu știau nimic despre aceste semne ale neamului meu, dar care le-au primit cu atenție, curiozitate și emoție.
Am purtat cu mândrie costumul popular românesc vechi de peste o sută de ani. Știam că nu urc singură pe scenă. Cu mine urcau femeile satelor românești, cele care nu s-au numit niciodată designeri, nu au avut școli de modă, nu au avut podiumuri, dar au creat frumusețe cu o știință sacră a mâinii.
În casele lor modeste, în sate neștiute de lume, ele au cusut semne, flori, cruci, soare, protecție, dor și identitate. Au creat pe pânză o psaltire a frumuseții.
Astăzi, lumea modei privește spre aceste izvoare cu uimire. De la celebra La Blouse Roumaine a lui Yves Saint Laurent până la ecouri ale portului românesc regăsite sau invocate în creații asociate cu nume precum Christian Dior și Louis Vuitton, avem mărturia că mâinile acelor femei au lucrat mai departe decât au știut ele vreodată.
Am simțit că, purtând acel costum, le duc sufletul mai departe, nu ca pe o piesă de muzeu, ci ca pe o lumină vie.
Inima serii a fost concertul de pian al Antoniei de Wolfe. De la Bach la Mozart, de la Enescu la Schumann, Antonia a parcurs patru spații muzicale cu o virtuozitate izvorâtă din ani de muncă intensă, cu o sensibilitate care transcende ceea ce se poate învăța doar prin studiu.
Bach a adus claritate, rigoare și arhitectură. Mozart a adus grație, măsură și delicatețe. Enescu a purtat adâncime românească, foc lăuntric, nerv, dor și rafinament. Schumann a deschis frământare, tensiune și noblețe interioară.
Antonia a interpretat aceste partituri într-un ritm unic, trecându-le prin ființa ei, lăsând fiecăreia propria intensitate, propria vibrație. În interpretarea ei, pianul a devenit locul întâlnirii talentului cu dăruirea, a disciplinei cu trăirea interioară.
Arthur Dean Carey a fost mai mult decât organizatorul acestei seri. Este spiritul care a înțeles, înainte ca seara să prindă formă, că muzica, poezia, costumul românesc și atmosfera unei săli istorice pot fi aduse împreună într-un mod curgător și elegant.
Pianul Antoniei de Wolfe, vioara lui Alexander Gangurean, poezia, costumul românesc și audiența venită din culturi diferite nu au fost simple momente într-un program. Prin viziunea lui Arthur, ele au primit valoare și semnificație, fără a se umbri unele pe altele. Gestul lui a avut o semnificație profundă. Arthur Dean Carey nu a deschis doar o scenă. A creat un spațiu în care muzica, poezia și memoria românească au putut să se manifeste firesc într-o elegantă seară româno-canadiană.
Alexander Gangurean a adus vioara cu strălucire, eleganță și foc. În momentul poeziei, sunetul lui s-a așezat lângă vers cu delicatețe, ca o linie fină de lumină care nu estompează cuvântul, ci îl înalță.
Momentul final, Ciocârlia, interpretată ca duet de Alexander și Antonia, a ridicat vibrația sălii, simțindu-se spiritul românesc nemuritor. Ciocârlia este o piesă aparte în memoria muzicii românești. Vine din lumea lăutărească, din acel loc unde virtuozitatea nu este doar tehnică, ci flacără, nerv, zbor și viață. Se leagă de numele lui Angheluș Dinicu și de strălucirea lui Grigoraș Dinicu, cel care a făcut-o celebră în versiunea pentru vioară, iar ecoul ei ajunge până la George Enescu. În mâinile măiestre ale lui Alexander, vioara a urcat, a coborât, a țâșnit din nou spre înalt și a adus în sală acea bucurie specific românească pe care o recunoști din prima clipă.
Și pentru că după bucurie întotdeauna rămâne loc de mai mult, bisul cu „Por una cabeza” a adus în sală pasiune, nostalgie și acel tremur de tango care știe să aducă extaz și să doară în același timp. Vioara lui Alexander Gangurean a condus melodia cu strălucire, iar aplauzele au prelungit seara dincolo de ultima notă.
Poeziile pe care le-am ales au avut fiecare o semnificație simbolică.
Două țărmuri, aceeași mare / Two Shores, the Same Sea este poemul vieții mele între două limbi și două țărmuri. România este izvorul meu, iar Canada este malul pe care viața m-a așezat să cresc mai departe. Între ele se întinde aceeași apă a ființei mele.
Tu nu știi / You Do Not Know s-a născut din admirația mea pentru Adam și Eva de Liviu Rebreanu, romanul care vorbește despre metempsihoză și despre sufletul care trece prin mai multe vieți până își recunoaște iubirea. Am fost mândră să pomenesc acest nume românesc într-o sală în care limba și cultura noastră erau ascultate de oameni din mai multe lumi, așa cum l-am pomenit și pe Mircea Eliade prin Sânziene, prin misterul nopții în care, în credința populară, cerurile se deschid și lumea văzută atinge nevăzutul.
If There’s No Tomorrow, poemul născut aproape de această seară, a venit ca o întrebare către viață: dacă mâinele nu ne este garantat, ce rămâne? Rămâne iubirea. Rămâne frumusețea. Rămâne harul. Rămâne datoria de a nu trece prin lume fără să dăruim.
Un gând de recunoștință se îndreaptă și către Corneliu “Mack” Gheorghiță, cel care a stat în spatele camerei și a dus mai departe, prin imagine, memoria acestei seri. Munca unui cameraman rămâne adesea discretă, dar fără ochiul, răbdarea și atenția lui, multe dintre aceste momente ar rămâne doar în amintirea celor prezenți. Alături de el s-a aflat Adriana, soția sa, ea însăși apropiată de muzică prin orele de pian pe care le oferă în Toronto, o prezență caldă, discretă și devotată. Prin filmare, seara a primit o continuitate dincolo de clipa ei.
Aceasta a fost, pentru mine, seara de la Arts & Letters Club of Toronto. O întâlnire profundă între muzică, poezie, costum, memorie și comunitate.
O seară în care România nu a fost doar amintită, ci purtată cu demnitate, prin pianul Antoniei de Wolfe, prin vioara lui Alexander Gangurean, prin viziunea lui Arthur Dean Carey, prin ia românească și prin poezie.
Într-un public divers, în care românii au fost doar o mică parte, ceva din sufletul nostru a fost primit, ascultat și poate dus mai departe. Iar pentru mine, aceasta rămâne una dintre cele mai adânci forme de a fi în diaspora: să nu păstrezi rădăcina doar pentru tine, ci să o lași să înflorească acolo unde viața te-a așezat.
Carmen Cristina Oltean
|
Carmen Cristina Oltean 6/29/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.