Gânduri mărturisite - Viața lui Chuck
„Viața lui Chuck” este o nuvelă scrisă de scriitorul american Stephen King și publicată, împreună cu alte trei povestiri, în colecția „If it Bleeds” la 28 aprilie 2020. Nuvela a fost ecranizată de către Mike Flanagan, rolul lui Charles „Chuck” Krantz fiind interpretat de Tom Hiddleston. Filmul „Viața lui Chuck” a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto pe 6 septembrie 2024, unde a câștigat People's Choice Award, a fost lansat în cinematografe în Statele Unite pe 6 iunie 2025, și a încasat circa 20 de milioane de dolari în întreaga lume.
Desfășurarea evenimentelor din viața personajului principal este prezentată în ordine cronologică inversă, de la moartea sa până la copilăria acestuia. Ca într-o piesă de teatru jucată începând cu actul al treilea, povestea lui Chuck, un contabil de 39 de ani, începe din momentul morții acestuia, imobilizat pe un pat de spital, răpus de o tumoare pe creier.
Odată cu el societatea umană, văzută prin ochii profesorului de gimnaziu Marty Anderson, se destramă, internetul este pe moarte, autostrăzile se prăbușesc, cuplurile divorțează și numărul sinuciderilor crește vertiginos. Doar un mesaj apare peste tot, în reclame și pe panourile publicitare „39 de ani minunați! Mulțumesc, Chuck!”.
Aparent nimeni nu îl cunoaște pe Chuck, dar pentru cititor pare a fi o legătură între moartea acestuia și sfârșitul universului, între cuvintele de despărțire ale soției lui Chuck: „39 de ani minunați. Mulțumesc, Chuck”, și declarația de dragoste al lui Marty către fosta lui iubită, acel „te iubesc” rostit prea târziu, când stelele dispar una câte una, și entropia își vede de treaba ei reducând totul la tăcere.
În actul al doilea îl regăsim pe Chuck cu nouă luni mai înainte îndreptându-se către o conferință bancară, fiind oprit de un baterist ambulant, și convins să danseze pentru acesta împreună cu o tânără părăsită de iubitul ei, dând un spectacol stradal impresionant spre bucuria și desfătarea mulțimii adunate pentru a-i aplauda. Aici observăm posibilitatea unui destin alternativ, a unei vieți de succes ca dansator, și regretul de a nu fi urmat acestă cale. Intuim deja că totul se petrece în creierul lui Chuck case se stinge încetul cu încetul.
În primul act îl vedem pe Chuck în copilărie, pierzându-și tatăl și mama însărcinată într-un accident de mașină, și locuind cu bunicii Albie și Sarah. De la bunica lui acesta învață să danseze, și urmând un curs de dans, acesta devine un bun dansator, exprimându-și interesul de a urma o carieră de artist. Bunicul său însă îl respinge, încurajându-l să-i urmeze lui într-o carieră de contabil.
În casa bunicilor era și o cupolă, la ultimul etaj, în care Chuck, copil fiind, nu avusese voie să intre, pentru că acolo bunicul, în tinerețe, văzuse fantomele oamenilor dragi înainte ca acestea să moară, rămânând obsedat de expresia „Așteptarea. Asta e partea grea”. Ani mai târziu, după moartea bunicului, acum în posesia cheii cupolei, Chuck decide în cele din urmă să intre în ea și vede o apariție a sa pe patul de moarte.
În ciuda acestui fapt, și încercând a-și respinge viziunea, Chuck promite să-și trăiască viața la maximum, spunând: „Sunt minunat, merit să fiu minunat și conțin multitudini”. Expresia „Eu conțin multitudini” vine din poemul „Cântecul meu însumi” de Walt Whitman. Aici este cheia întregii nuvele, și anume dispariția universului interior al lui Chuck odată cu moartea acestuia. De aceea sunt importante cărțile, cititul, filmele, amintirile și civilizația, ca o continuitate a trăirilor umane peste milenii.
Chuck suntem fiecare dintre noi, cu visele, cu aspirațiile, cu realizările și cu regretele noastre. Din perspectivă creștină valoarea vieții nu vine neapărat din lucrurile mari, ci mai degrabă din cele mici, din bucuria de a trăi fiecare clipă, din respectarea alegerii și opiniei celuilalt, din egalitatea și libertatea de a-ți urma visul până la capăt.
Lumea noastră, pe care cu toții o iubim, va fi iarăși îngrădită cu sârmă ghimpată dacă nu mai putem spune, din variate motive, ceea ce gândim. Nici „gândurile mărturisite” nu-și mai au rostul dacă, ca și Chuck, nu mai poți dansa pe muzica pe care destinul ți-a scos-o în cale, ideea de mărturisire exprimând o convingere profundă și sinceră a unor credințe personale.
Mi-e teamă că iarăși vine timpul când analfabeții, vor încerca, prin toate mijloacele, să oprească exprimarea individuală, o reeducare prin corectitudine politică și „maimuțăreli de gen”. Mă întreb dacă romanul „Viața ca o pradă” a lui Marin Preda ar mai putea fi publicat astăzi, și dacă poezia „Analfabeților” scrisă de Adrian Păunescu, mai poate fi amintită măcar, ca idee de ce însemna libertatea de exprimare?
Oricum, mai bine ca Chuck, sau decât mine, mărturisea acest sentiment George Coșbuc în „Decebal către popor”: „Viața asta-i bun pierdut/ Când n-o trăiești cum ai fi vrut!/ Și-acum ar vrea un neam călău/ S-arunce jug în gâtul tău:/ E rău destul că ne-am născut,/ Mai vrem și-al doilea rău?/ Din zei de-am fi scoborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori!/ Totuna e dac-ai murit/ Flăcău ori moș îngârbovit;/ Dar nu-i totuna leu să mori/ Ori câine-nlănțuit.”
Ioan Cojocariu
Iunie 2026, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 6/19/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.