Un Udeștean la Sfântul Munte Athos
Ce poate fi mai frumos în viață decât să rememorezi anii pe care i-ai trăit, oamenii și locurile care ți-au marcat călătoria prin această lume. Pentru mine, satul Udești din Țara de Sus a Moldovei este legătura cu pământul străbun, cu înaintașii cărora le datorez existența mea și cărora le sunt recunoscător.
Am crescut în acest ținut de basm al Sucevei, pe acele locuri încărcate de istorie multimilenară dovedită prin artefacte arheologice. La începutul copilăriei orizontul meu nu depășea cu mult Dealul Oadeci, simbol reprezentativ al satului Udești; Piața și Gara de la Verești peste apa Râului Suceava, râu care a despărțit mai mult de un secol Ducatul Bucovinei-Austro-Ungaria de restul teritoriului românesc; Bisericuța din lemn de la Mănăstioara legată de legenda adăpostirii într-un stejar a tânărului Ștefan-viitorul voievod al Moldovei, acesta fugind din calea ucigașilor tatălui său - din lemnul acestui stejar a fost contruită bisericuța existentă și astăzi și în jurul căreia se constituie un schit al Mănăstirii Sfântul Ioan Cel Nou de la Suceava; Biserica de la Reuseni, ctitorită de voievodul Ștefan Cel Mare pe locul uciderii tatălui său voievodul Bogdan al II-lea de către fratele vitreg Petru Aron, biserică finalizată de voievodul Bogdan al III-lea și orașul Suceava cu Cetatea de Scaun de unde câteva secole a fost condusă Moldova. Restul era proiectat numai în imaginația mea din ceea ce mai citeam de prin cărți, ziare și din spusele mamei mele Valeria (Valerța) și a celorlați oameni cu care am interacționat în primii ani de viață.
Dincolo de acest orizont, pentru mine erau alte lumi necunoscute și eram curios să văd cum trăiau oamenii pe acolo. Curiozitatea și setea de cunoaștere m-au urmărit toată viața. Nu mi-a plăcut să trec prin viață ca gâsca prin apă.
Școala generală am început-o cu învățătorul Gheorghe Ciubotaru, un om dedicat și cu vocație pentru deschiderea minții spre învățătură a copiilor sătenilor din Udești. Când am trecut în clasa a II-a domnul învățător a făcut rocada cu directorul școlii de atunci doamna Munteanu Lucreția. Doamna învățătoare era o persoană cu multă răbdare și tact didactic, știind să se apropie de copii. La începutul vacanței de vară, după clasa a II-a, acum aproape șaizeci de ani, doamna învățătoare m-a chemat și mi-a spus că fratele dumneaei va organiza în școala noastră o întâlnire cu foștii colegi de școală din sat și dacă doresc pot paricipa și eu la prezentarea pe care o va face. Fratele învățătoarei era academicianul Haralambie Mihăescu, un savant, un renumit lingvist și filolog român.
Într-o zi de duminică foștii colegi din sat ai academicianului Haralambie Mihăescu, frumos îmbrăcați în straie de sărbătoare, conform tradiției și respectului pentru acest eveniment s-au adunat în clasa noastră din Școala de la Udești. Printre colegii de școală ai academicianului era și vecina noastră mătușa Sîlvica, soția lui moș Costan a lui Ivancu, cu care eram într-o relație mai aparte și mai apropiată.
Academicianul Haralambie Mihăescu a făcut în fața consătenilor o prezentare a vizitei pe care acesta a făcut-o la Muntele Athos, la așezămintele monahale românești. Îmi aduc aminte de harta fizică a peninsulei care reprezintă Muntele Athos pe care academicianul o prezenta consătenilor, cu amplasarea mănăstirilor și schiturilor, cu aportul, material și uman, de secole al Țărilor Românești la menținerea și întreținerea vieții monahale. Oricâtă imaginație aveam atunci, nu puteam să îmi închipui cum era pe acolo. Pentru mine era un alt tărâm și mi se părea imposibil ca un muritor de rând să ajungă la Muntele Athos.
Anii au trecut. Între timp o lume s-a prăbușit și alta se chinue să se refacă. Astăzi Școala Gimnazială din Udești îi poartă numele Academicianului Haralambie Mihăescu.
Soarta mi-a hărăzit ca anul acesta, într-un sfârșit de luna mai să am o experiență duhovnicească unică în Grădina Maicii Domnului pe Sfântul Munte Athos, un loc al rugăciunii neîncetate și al liniștii binecuvântate.
Acest fapt îl datorez unui coleg de serviciu care a fost de mai multe ori la Muntele Athos și de fiecare dată a reușit să mai convingă și pe alți colegi să facă acest pas spre găsirea acelor răspunsuri interioare care frământă omenirea despre călătoria pe acest pământ. Prin intermediul Agenției Basilica Travel din subordinea Patriarhiei Române au fost făcute toate demersurile ca acest pelerinaj să poată fi materializat. Cu toate că previziunile vremii pentru Muntele Athos în perioada stabilită nu erau prea favoravile, fiind anunțate și ploi, la data planificată am plecat cu microbuzul și ghidul agenției, absolvent de studii teologice, din București de la baza Dealului Mitropoliei de lângă crucea Sfântului Constantin Brâncoveanu, pe ruta Giurgiu-Ruse-Pleven-Sofia-Kulata-Serres-Ouranopolis. Drumul a fost parcurs pe timpul zilei ceea ce mi-a permis să admir locurile prin care am trecut. În această perioadă macii erau în perioada maximă de înflorire ceea ce a determinat să fim permanent însoțiți de covoare roșii de o parte și de alta a drumului. Prin Bulgaria salcâmii care erau în floare ne-au însoțit, iar în Grecia leandrii înfloriți de diferite nuanțe. Nu mai spun de lanurile verzi de grâu și de celelate cereale care erau în faza de creștere. M-am bucurat mult că pământul este lucrat. Acum formalitățile de trecere a frontierei sunt foarte mult simplificare și în afara unui ambuteiaj pe Podul Prieteniei de peste Dunăre, ambuteiaj creeat de lucrările la carosabil pe partea bulgară, în rest deplasarea s-a făcut în condiții foarte bune, inclusiv pe porțiunile de autostradă din Bulgaria și Grecia. Ceea ce m-a surprins în Bulgaria la traversarea munților care înconjoară depresiunea Sofiei, imaginile sunt asemănarea cu piesajele din țara noastră. Așa cum Brașovul este amplasat în depresiunea Țării Bârsei imagini asemănătoare găsești la amplasarea Sofiei. Dacă mergi pe Valea Arieșului spre Albac sau pe Valea Bistriței de la Vatra Dornei spre Broșteni și spre Bicaz, în care drumul urmează cursurile râurilor, vezi imagini asemănătoare cu cele pe care le găsești și în Bulgaria. Sunt piesaje frumoase cu munți ale căror vârfuri sunt înzăpezite în Bulgaria asemănătoare cu piesajele pe care le vezi la noi dacă mergi de la Sibiu la Făgăraș și apoi spre Brașov și vezi vârfurile înzăpezite din Munților Făgăraș.
Ceea ce m-a surprins în Bulgaria sunt multitudinea de clădiri abandonate și lăsate în paragină prin localitățile prin care am trecut, asemănător cu unele localități de pe la noi, ca urmare a schimbării de regim. Ceea ce nu se poate spune după ce intri în Grecia unde se vede o anumită ordine în arhitectura cladirilor și localităților. În rest nimic deosebit.
Spre seară am ajuns în localitatea Ouranopolis, o mică stațiune la Golful Singhitikos (Golful Sfântului Munte), fiind ultima localitate înainte de Sfântul Munte Athos și port de îmbarcare din regiunea Halkidiki. Cum pensiunile sunt construite pe pantele unor dealuri, ca într-un amfiteatru semicircular cu vedere spre mare, am asistat la un frumos apus de soare. În tihna unei seri calde de luna mai pe terasa plină de flori parfumate de pe țărmul mării am savurat o gustoasă salată grecească servită potrivit ospitalității recunoscute oamenilor locului încă din Vechea Eladă.
Ghidul ne-a spus că numele Athos vine de la unul dintre titani care, în timpul unui război cu zeii din Panteonul Grecesc, a aruncat o piatră uriașă în Poseidon, care a devenit mai târziu un munte. Muntele Athos reprezintă o istorie veche de secole, dar este și un bastion al credinței, un far al Ortodoxiei, o Poartă spre Cer.
Muntele Athos se află pe peninsula Halkidiki din nordul Greciei, peninsulă sub forma unui trident. Muntele Athos - este a treia "ramură", cea mai estică, a tridentului. Peninsula Athos are de la Nord la Sud o lungime de 57 km, iar în punctul cel mai larg de la Est la Vest are o lățime de 10 km și o suprafață totală de 336 km2 fiind scăldată de apele Mării Egee. Pe centrul peninsulei se află un vast masiv muntos, care se termină cu Muntele Athos (2033 m). Vârful muntelui străpunge cerul, iar pantele sale, acoperite de copaci seculari, uimesc prin frumusețea inegalabilă a naturii neatinse din regiune.
Muntele Athos este singura republică monastică ortodoxă din lume. Muntele Athos este guvernat de Sfântul Kinot - un consiliu format din reprezentanții a 20 de mănăstiri ortodoxe de bărbați, mănăstiri aflate într-o ierarhie athoniană (17 grecești-Marea Lavră, Vatoped, Iveron, Cutlumuș, Sfântul Pavel, Dionisiu, Xenofont, Stavronichita, Grigoriu, Constamonitu, Esfigmenu, Dohiariu, Caracalu, Xiropotamu și Pantocrator; una sârbă-Hilandar; una bulgară-Zografu; una rusă-Sfântul Pantelimon Vindecătorul), cu participarea statului grec prin reprezentantul său din capitala republicii monahale Karyes. Organul executiv al Sfîntului Kinot este Sfânta Epistolă, formată din patru membri. Responsabilitatea pentru chestiunile spirituale revine Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, în timp ce ordinea publică și problemele de securitate aparțin organismului reprezentativ al statului grec. Pe Sfântul Munte Athos există, de asemenea, 14 schituri și o mulțime de chilii și colibe. Nația noastră românească este prezentă de secole pe Sfântul Munte Athos prin Schitul Prodromu (Înaintemergătorul) și Schitul Lacu (Sfântului Dimitrie) precum și prin numeroase chilii și călugări din comunitățile monahale ale celorlalte mănăstiri.
Potrivit tradiției creștine, Fecioara Maria și Sfântul Ioan au fost surprinși de o furtună în drumul lor spre Cipru, care i-a forțat să acosteze la mal. De atunci, Maica Domnului a fost singura regină și conducătoare a Muntelui Athos, în timp ce altor femei le este strict interzis accesul. Legenda spune că, atunci când Fecioara Maria s-a aflat din întâmplare pe Muntele Athos, i-a plăcut atât de mult încât i-a cerut Fiului ei să-i dea patronajul acestui loc. În acest fel, Sfântul Munte din Grecia a devenit cunoscut sub numele de "Grădina Maicii Domnului". Muntele Athos este dedicat slavei ei și este singura femeie care are dreptul să se afle acolo.
A doua zi, dis de dimineață, ne-am îndreptat spre Biroul Reprezentanței Muntelui Athos din portul Ouranopolis pentru a obține documentul denumit Diamonitirion, care ne permite să vizităm Muntele Athos și să rămânem acolo o perioadă determinată. Doar bărbații au dreptul să traverseze granița Sfântului Munte Athos. O regulă cunoscută sub numele de "Avaton", interzice accesul oricărei femei în Sfântul Munte Athos. Încălcarea acestei interdicții este pedepsită prin lege, nu doar cea pământească, ci și cea divină.
Diamonitirion se prezintă împreună cu actul de identitate sau pașaportul la controlul la bordului navelor, la vamă, precum și la intrarea în fiecare mănăstire.
Când am ajuns la clădirea Biroului Reprezentanței Muntelui Athos, acolo era o mulțime de persoane care doreau obținerea Diamonitirionului. Activitatea se desfășura destul de rapid, astfel că după o jumătate de oră am ajuns la reprezentantul Poliției de Frontieră care a scanat actul de identitate, apoi am fost verificat în baza de date cu rezervările făcute cu 30 de zile înainte, după care am achitat 25 de euro și am primit Diamonitirionul. Feribotul spre Athos a plecat la ora 09:45 din Ouranopolis. Acesta face cinci opriri pe parcurs și sosește în portul Dafni de pe Sfântul Munte în jurul orei 12:00. Din Dafni se pot lua mijloace de transport auto spre capitala Athosului, Karyes, și de acolo spre celelalte mănăstiri. Feribotul este construit special pentru a permite urcarea și coborarea de pe nava a mijloacelor auto și acostarea în micile porturi de pe țărmul Athosului. Pasagerii după ce sunt verificați din nou la documente sunt îndrumați spre punțile superioare ale navei unde pot servi de la bar, mâncare și băuturi răcoritoare. Eu am ales puntea superioară pentru a vedea panorama ce mi se deschidea în fața ochilor pentru prima data. Pe tot parcursul traseului am fost însoțiți de pescăruși care probabil s-au învățat ca pelerinii să le dea de mâncare. Un adevarat spectacol. Lanțul muntos împădurit al peninsulei se perindă prin fața ochilor în adevărata lui splendoare. Pe ici pe colo se mai văd livezi de măslini cu pomii aliniați. În rest se văd răsfirate prin pădurile de pe munte și prin văi câte o chilie, câte o bisericuță.
Prima oprire a feribotului care pleacă din Ouranoupolis pe partea vestică a peninsulei a fost la Iovănița Mare (portul pentru Școala Grecească), a doua în portul pentru Mănăstirea Zografu, a treia în portul pentru Mănăstirea Konstamonitu, a patra în portul pentru Mănăstirea Dohiariu și a cincea, unde am coborât, în portul pentru Mănăstirea Xenofont. Feribotul mai face încă 12 opriri în porturi amenajate de pe Muntele Athos (Mănăstirea Sf. Pantelimon, Mănăstirea Xiropotamu, Portul principal Dafni, Mănăstirea Simonos Petras, Mănăstirea Grigoriu, Mănăstirea Dionisiu, Mănăstirea Sf. Pavel, Schitul Născătoarei de Dumnezeu, Schitul Sf. Ana, Portul Karulia, Portul Kerasia, Schitul Sfânta Treime, Portul Sf. Nil). În zilele cu vreme favorabilă navigației feribotul face o cursă dus întors în porturile menționate. Mai sunt și nave mai mici care fac transport de persoane spre și dinspre porturile Muntelui Athos.
În porul unde am coborât ne-a așteptat un microbuz, care a fost închiriat din timp. Am lăsat bagajele în microbuz și am mers pe jos timp de o jumătate de oră spre Mănăstirea Dohiariu pe o cărare paralelă cu țărmul mării și care trecea prin mai multe livezi de măslini. De cum am pășit pe pământul Sfântului Munte Athos am simțit o adiere ușoară de vânt și în aer un parfum plăcut al florilor sălbatice pe care le întâlnești la tot pasul. La toate mănăstirile și chiliile pe unde am trecut am remarcat multitudinea și frumusețea florilor îngrijite cu multă dragoste de slujitorii acelor locașuri de închinăciune, de la trandafiri, crini, leandri, mâna maicii domnului, trompeta îngerilor și multe altele. În curțile unor mănăstiri am observat că erau și lămâi și portocali ornamentali cu fructe.
La hotarul dintre Mănăstirea Xenofont și Dohiariu, se află izvorul Sfântului Gheorghe. Apa acestui izvor s-a numit mai apoi aghiasma Sfântului Gheorghe. Chiar dacă izvorul este la nivelul mării, apa este dulce și bună de băut, fiind considerată tămăduitoare mai ales pentru bolile de rinichi. Recent, lângă acest izvor a fost construită o bisericuță.
Am vizitat Mănăstirea Dohiariu, a 10-a în ierarhia athoniană, atestată documentar din anul 1013 și care a avut o istorie plină de ascensiuni și decăderi, ca de altfel toate lăcașurile monahale de pe munte. Clădirile mănăstirii datează din diferite perioade ale istoriei. Ca pelerini am fost să ne reculegem și să ne rugăm într-o capelă special construită, unde se află icoana miraculoasă a Maicii Domnului "Grabnic Ascultătoare" (Gorgoepikoos). Am remarcat elementele legate de înaintașii noștrii români. Pe peretele din dreapta a bisericii principale se află pictați domnitorul Alexandru Lăpușneanu, doamna Ruxandra și fiii lor. Mănăstirea a fost ajutată și de alți domnitori români, precum Vlad Călugărul, Radu cel Mare și Radu Paisie.
Apoi am revenit la Mănăstirea Xenofont, a 16-a în ierarhia athoniană, fondată în sec. al VIII-lea și cu o istorie tumultoasă legată de influența împăraților bizantini, a piraților latini și catalani, a turcilor. Biserică principală a mănăstirii finalizată în anul 1837 este cea mai măreață și mai spațioasă biserică de pe Sfântul Munte Athos cu un iconostas magnific din marmură și faimoasele icoane ale Fecioarei Maria (Cea plină de har; Pantanasa; Împușcata; Arătătoarea căii) și icoanele mozaicate ale Sfântului Gheorghe și ale Sfântului Dimitrie, precum și icoanele celor 12 apostoli, care datează din sec. al XVI-lea.
Pe la 1545, mănăstirea a fost reînoită de către boierii Craioveni: Barbu Banu, Danciu Vornicu, Pârvu si Radu. De asemenea, au ajutat foarte mult această mănăstire domnitorii români Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu și alții
Am plecat cu microbuzul pe drumul amenajat din Muntele Athos, pe anumite porțiuni betonat, iar pe altele pietruit, spre Mănastirea Sfântului Pantelimon, atestată în anul 998 ajungând de-a lungul timpului să fie numită "mănăstirea rușilor". Mănăstirea este situată într-o zonă pitorească în partea de sud-est a peninsulei Athos. Complexul mănăstirii este alcătuit din tot felul de clădiri cu mai multe etaje, impresionând imaginația cu măreția lor. Biserica principală a mănăstirii este dedicată Sfântului Pantelimon și a fost construită cu puțin timp înainte de revolta grecilor. Este decorată cu opt cupole magnifice. Pereții bisericii sunt pictați cu fresce uimitoare ale școlii rusești. Slujbele se țin aici alternativ în greacă și în rusă. Comorile mănăstirii includ - biblioteca și mai multe moaște de preț, inclusiv moaștele Sfântului Pantelimon, talpa Sfântului Andrei Cel Întâi Chemat, capul sacru al Apostolului Luca, moaștele lui Ioan Botezătorul, ale Apostolilor Petru, Filip, Toma, Bartolomeu și Barnaba; primul martir Ștefan, Isaac al Dalmației, Dionisie Areopagitul, Sfinții Cosma și Damian, Chiril al Ierusalimului, Trifon și mulți alții.
După vizitarea acestei mănăstiri am plecat spre Casa Pelerinului Sf. Ioan Rusul unde am fost cazați într-un imobil construit recent și dotat cu toate utilitățile strict necesare: camera cu 2 sau 3 paturi, grupul sanitar modern cu apă caldă și rece și toate cele necesare pentru igiena personală. Acest imobil se află undeva în mijlocul Muntelui Athos, la o altitudine de 370 de metri, destul de aproape de capitala și centru administrativ Karyes. În capitală își are sediul Sfânta Comunitate, o clădire impunătoare în stil grecesc cu coloane, precum și reședințele pentru călugării delegați ai celor 20 de mănăstiri reprezentative. Tot aici își are sediul și guvernatorul civil, reprezentantul statului elen. Este cel mai populat punct din Sfântul Munte (puțin peste 130 de locuitori din totalul de aproape 2000 cât sunt înregistrați oficial pe munte). În capitală sunt diverse magazine de la cele cu obiecte bisericești, haine, mâncare, măsline, ulei de măsline, miere de albine până la patiserii și cafenele. În tot Muntele Athos nu se mănâncă carne, iar miercurea și vinerea numai mâncăruri de post, chiar și patiseriile nu fac plăcinte cu brânză ci doar cu legume. În afară de măgari, folosiți pentru transport în locuri greu accesibile, și de șacali, pe care i-am auzit noaptea, pe munte nu am văzut alte animale. În prima seară am servit masa într-o locație aproape de Casa Pelerinului unde am fost serviți cu un pește prăjit în ulei, cu o garnitură de cartofi și salată de castraveți cu roșii și un măr. Cină foarte gustoasă și sățioasă.
Pe Sfântul Munte Athos programul de rugăciune este aproape permanent de la Liturghii, la Vecernii, la Miezul Nopții, la Utrenie. Fiecare mănăstire sau chilie are specificul ei. Este atâta liniște pe munte încât sufletul se poate gândi la cele sfinte. Acolo parcă este o altă lume, cu un alt ritm. Nimic din tumultul vieții cotidiene nu întâlnești acolo, nu zgomot, nu stres, nu vorbit tare, nu alergătură după cele lumești. Totul se face cu rugăciune în locașurile sfinte sau în gând. Asta nu exclude existența unor slăbiciuni omenești legate de ispite materiale.
A doua zi a pelerinajului, de dimineată, când soarele răsărea de pe Marea Tracică ca parte a Mării Egee și scălda cu razele lui versanții Sfântului Munte Athos, apăreau piesaje mirifice care desfătau privirile pelerinilor. Vârful Aton apărea ca o piramidă acoperită de pălăria unui nor circular peste verdele pădurilor de la poalele muntelui. După ce am servit micul dejun, gustor și sățios, format din două ouă, o bucată de brânză, măsline și pâine făcută de brutari locali, ne-am îndreptat spre Mănăstirea Cutlumuș.
Mănăstirea Cutlumuș este a șasea în ierarhia mănăstirilor din Athos. Este situată în centrul versantului nord-estic al Muntelui Athos, în apropiere de capitala Karyes. În centrul curții mănăstirii se află biserica principală a acesteia, dedicată Schimbării la față a Domnului. Mănăstirea păstrează ca relicve părți ale Crucii dătătoare de viață și Icoana miraculoasă a Fecioarei Maria Mijlocitoare sârguincioasă. Contribuții la viața monahală a acestei mănăstiri au avut domnii Tării Românesti Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân si Vintilă Vodă, care au refăcut-o și au împodobit-o.
Apoi ne-am deplasat spre Sfânta Mănăstire Vatoped care este atestată din anul 972. Și această mănăstire are legătură cu neamul românesc fiind o veche ctitorie a lui Alexandru Lăpusneanu -Domnul Moldovei. Biserica principală a mănăstirii este dedicată Bunei Vestiri a Maicii Domnului. În mănăstire sunt nenumărate relicve situate în spațiile ei diferite: în partea altarului, în sacristie, la primul etaj al unui turn mare. Ce mai important Brâul Preasfintei Maicii Domnului - este singura sfințenie din lume care s-a păstrat din timpul vieții Ei pământești. Această centură, conform legendei, a fost creată din lâna unei cămile de însăși Sfânta Fecioară și apoi a fost predată apostolului Toma. Tot aici sunt icoanele făcătoare de minuni: Maica Domnului Pantanassa "Împărăteasa Tuturor"; Maica Domnului Paramythia Bucurie sau Mângâiere; Maica Domnului Cea Străpunsă sau Înjunghiată; Maica Domnului Antifonitria Împotrivă Glăsuitoarea; Maica Domnului Eleovrytissa Izvorâtoarea de ulei; Maica Domnului Pyrovalifisa Împușcata; Maica Domnului Teodor; Maica Domnului Vimatarissa Altarița.
Foarte mult au ajutat această mănăstire Voievozii Moldovei și Valahiei, precum Ștefan cel Mare și Sfânt, Neagoe Basarab, familiile domnești Ghica, Cantemir, Mavrocordatu, Calimahi, Moruzi, Ipsilanti și Șuțu.
De aici am plecat spre Mănăstirea Pantokrator situată pe un deal stâncos, la o altitudine de 50 de metri, la 2 ore distanță de capitala Karyes pe nord-estul peninsulei Athos. Mănăstirea are 8 paraclise în interior și 7 în exterior. Aici se afla o icoana a Maicii Domnului "Gherontisa" Mănăstirea are multe sfinte moaste: un deget de la piciorul Sfântului Ioan-Botezătorul, piciorul cu pulpa Sfântului Apostol Andrei (cel dintâi chemat) și scutul Sfântului Mercurie, Capul Sfântului Ioan-cel-Milostiv, capul Sfântului Teodor Stratilat, părticele din moaștele Sfântului arhidiacon Ștefan, ale Sfântului Ignatie, ale Sfântului Apostol Tit și Constantin-cel-mare. Pe teritoriul mănăstirii se află câteva chilii românești, în zona numită Kapsala.
În decursurile veacurilor evlavia românească a reînoit aceasta mănăstire. Banul-Gavril din Țara Românească și cu alți boieri creștini au refăcut-o, au zugrăvit-o și au împodobit-o frumos. Mulți domnitori români au ajutat această mănăstire, precum Neagoe Basarab, marele logofăt al Moldovei Gavril Trotușanu, Alexandru Iliaș, Constantin Brâncoveanu.
Pelerinajul a continuat apoi la Mănăstirea Iviron, atestală documentar la anul 980. La această mănăstire se află o icoană a Maicii Domnului numită Portărița, precum și mai multe sfinte moaște, printre care: sânge de la Sfântul Apostol Petru, o părticică din fașa Domnului, o părticică din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, mâna Sfântului Ioan Gură de Aur, capul Sfântului Nichita Romanul, al lui Teodor Stratilat și altele.
Evlavia și contribuția românilor la păstrarea vie a credinței creștin ortodoxe în acest așezământ monahal are dovezi concrete de-a lungul veacurilor. Pe unul dintre pereți este zugrăvit chipul lui Mihai Viteazul (1593-1601), ctitor domnitor.
Lângă Mănăstirea Iviron, la aproximativ 200 de metri, pe țărmul mării, se află izvorul (aghiasma) Maicii Domnului Portărița. Deși izvorul se află pe țărmul mării, apa nu este sărată, ci este tocmai bună de băut, fiind considerate sfințită, iar celor care o iau cu credință, le este vindecătoare de boli.
De la această mănăstire am plecat urcând muntele prin multe serpentine și ne-am îndreptat spre Schitul Sfântul Dimitrie-Lacu. Acest schit este al doilea așezământ românesc, ca mărime, din Sfântul Munte Athos, fiind așezat în partea de nord-est a peninsulei Athos, pe teritoriul Mănăstirii Sfântul Pavel, într-o vale adâncă și înconjurată de o pădure de castani. Întemeierea Schitului Lacu este legată de Icoana Maicii Domnului Antifonitria Lacului datată în secolul al VIII-lea, icoană ce se păstrează în tezaurul Mănăstirii Sfântului Pavel. La acest schit au viețuit și s-au nevoit mulți monahi români, dintre care unii au ajuns chiar la măsuri mari de petrecere duhovnicească. Deși condițiile de trai au fost foarte grele de-a lungul veacurilor, totuși numărul monahilor care au părăsit cele lumești și patria lor pământească și s-au nevoit aici a fost destul de mare. În anul 1975, Schitul Lacu mai avea doar 4 monahi bătrâni, în frunte cu egumenul Neofit Negară. În anul 1976, soseau din țară 3 călugări tineri: ieromonahul Iulian Lazăr, monahul Meletie Ifrim de la Mănăstirea Sihăstria și monahul Melchisedec de la Mănăstirea Putna. După o perioadă de decădere a schitului cauzată de lipsa de viețuitori, în ultima vreme, începând de prin anul 1992, prin străduința unor monahi râvnitori, Schitul Sfântul Dimitrie - Lacu a prins din nou viață. Astăzi Schitul Lacu cunoaște o perioadă de înflorire atât duhovnicească, cât și materială. S-au reparat biserica centrală, arhondaricul, bisericuța cimitirului și s-au reconstruit chiliile vechi, din care rămăseseră numai niște ruine. Schitul numără acum 14 chilii. Viața duhovnicească și activitatea culturală, precum și frumoasele slujbe săvârșite după tipicul athonit, atrag nenumărați închinători însetați de izvoarele cele curate ale Ortodoxiei. Ca pelerini am participat la acest schit la slujba Vecerniei și a Utreniei. Am fost cazați în spațiile special amenajate pentru perelini, câte 12 în cameră, în condiții normale de igienă și am servit cina și micul dejun împreună cu slujitorii acestui așezământ monahal, după regulile athonite. Cine a dorit a urcat pe munte, pe jos, timp de aproximativ 30 minute până la Chilia Buna vestire. Părăsită pentru un timp, Chilia Buna Vestire a renăscut din anul 1992, odată cu venirea părintelui Ștefan Nuțescu, cu metania la Sihăstria, care a adunat în jurul său mai mulți călugări râvnitori.
În a patra zi de pelerinaj am plecat spre Mănăstirea Karacalu, ctitorită de Antoniu Caracal, împărat Roman (211 după Hr.), de la care își trage și numele. În pridvorul bisericii mari al mănăstirii, în partea stângă se află pictați voievodul Petru Rareș și boierul Petru, fiind amândoi îmbrăcați în haine călugărești. În biserică, la iconostasul din dreapta se află icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel, icoană făcătoare de minuni. Printre multele odoare Mănăstirea Karacalu are o bucată din Lemnul Sfintei Cruci, capul Sfântului Apostol Vartolomeu, părticele de la Sfântul Mucenic Mercurie, Sfântul Ioan cel Milostiv, Sfântul Mucenic Pantelimon și de la mulți alți sfinți.
În secolul al XVI-lea, mănăstirea a fost distrusă de către pirați, iar voievodul Moldovei, Petra Rareș, a răscumpărat de la turci toate metoacele pe care aceștia le răpiseră și a refăcut mănăstirea, dimpreună cu biserica mare.
De la această mănăstire am plecat spre Izvorul (Agheasma) Sfântului Athanasie Athonitul, care se află la o distanță de aproximativ două ore pe drumul ce duce de la Mănăstirea Karacalu la Mănăstirea Marea Lavră, în apropierea mării, în mijlocul unei zone sălbatice și bogat împădurite. Izvorul Sfantului Athanasie este un loc minunat din Sfântul Munte Athos, cu o apă rece și bună, cu un debit mare ieșind de sub o stâncă, cu calități tămăduitoare pentru credincioși. Legenda spune că acest dar, această acheasmă, a fost făcut de Maica Domnului Sfântului Athanasie. După ce ne-am bucurat de această apă binecuvântată, ne-am îndreptat spre Mănăstirea Marea Lavră.
Mănăstirea Marea Lavră este prima mare mănăstire zidită în Sfântul Munte Athos, fiind întemeiată în jurul anului 963, prin nevoința Sfântului Athanasie Athonitul din Trapezunt, cu ajutoare banești date de împărații bizantini. Mănăstirea a fost închinată Bunei Vestiri. In biserică se păstrează câteva părticele din Sfânta Cruce și multe sfinte moaște. In tezaurul Mănăstirii Marea Lavră se păstrează lucruri de mare preț: Icoana Maicii Domnului "Cucuzelita"; Icoana Maicii Domnului "Econoama"; Icoana Maicii Domnului "Portărița"; ferecaturi; veșmite și alte odoare. În aceasta mănăstire se afla aproape 2.050 de manuscrise, dintre care 650 pergamente, mai multe din ele sunt în legatura cu Țara Româneasca. In interiorul bisericii principale se afla mormântul Sfântului Athanasie Athonitul, iar lângă el se afla bastonul de fier de doi coți, în 4 muchii, al Sfântului Athanasie și o cruce de lemn ferecata în fier pe care o purta la piept sfântul. Tot aici se mai afla și o bucată din Sfântul Lemn al Sfintei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos, Capul Sfântului Vasile cel Mare, o mână a Sfântului Ioan Gură de Aur, o mâna a Sfântului Apostol Andrei cel dintâi chemat, capul Sfântului Ioan Cucuzel și multe alte sfinte moaște. In curtea mănăstirii se afla cel mai vechi chiparos din lume plantat de însuși Sfântul Athanasie Athonitul.
Dintre voievozii români, Vladislav I, domnul Țării Românești, este primul ctitor (secolul XIV-lea) despre care sunt informații. El a dăruit mănăstirii o vestită și frumoasă icoană a Sfântului Atanasie. Pe ferecătură, de o parte și de alta a sfântului, sunt reprezentați voievodul împreună cu soția sa, Doamna Ana. Icoana se păstrează și astăzi în tronul arhieresc din biserica mare. Mai târziu, Neagoe Basarab, iubitorul de Hristos și marele sprijinitor al Sfântului Munte, va ajuta mănăstirea cu bani, va dărui vase de cult și veșminte și va acoperi biserica cu plumb. Vladislav al III-lea va înnoi învelitoarea de plumb, iar Vlad Vintilă va susține repictarea bisericii. Cu bani sau moșii au ajutat și Petru Schiopul, Alexandru cel Rau, Ieremia Movila, Gavriil Movila, Matei Basarab, Grigore Ghica, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu. Domnii fanarioți au ocrotit și ei Mănăstirea Marea Lavra: Nicolae Mavrocordat, Constantin Racoviță, Grigore Alexandru Ghica al III-lea și Alexandru Scarlat Ghica.
Mănăstirea Marea Lavră este tutelară peste tot Muntele Athos și are jurisdicție asupra tuturor schiturilor și sihăstriilor din jurul vârfului Athos.
De la această mănăstire ne-am îndreptat spre Schitul românesc Prodromu, aparținând de Mănăsturea Marea Lavra, care a fost întemeiat de călugării moldoveni Iustin, Patapie și Grigore în anul 1810. In anul 1840 schitul a fost pustiit de armatele turcești. In anul 1848 alți doi monahi moldoveni, Nifon și Nectarie, construiesc un nou schit în locul celui risipit, cu ajutor de la domnitorul Grigore Ghica. A fost terminat și sfințit în anul 1866.
Schitul Prodromu (adică al Înaintemergătorului) este cel mai cunoscut loc de nevoință al monahilor români din Sfântul Munte Athos. Așezământul se află la capătul răsăritean al peninsulei Athos, în zona pustnicească numită Vigla, între Marea Egee, la răsărit, și vârful Athonului, la apus. Cel mai de preț odor al Schitului Prodromu este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița, așezată în biserica mare a schitului dinaintea catapetesmei, în partea stângă. De-a lungul timpului, au fost consemnate numeroase minuni datorate icoanei Maicii Domnului Prodromița. La Schitul Prodromu se mai află și alte icoane făcătoare de minuni. Icoana Maicii Domnului Apărătoarea de foc, icoana Maicii Domnului Înainte Vestitoarea, apoi icoana Maicii Domnului Ctitorița. În vechiul Paraclis al schitului cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul se găsesc icoana Sfintei Treimi și icoana Sfântului Ioan Botezătorul, ce a fost îmbrăcată în argint în anul 1853 de către Grigorie Al. Ghica, domnitorul Moldovei.
Dintre sfintele moaște care se află în biserica schitului amintesc pe cele de la: Sfinții Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Modest Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Apostol Matei, Sfânta Mare Muceniță Varvara, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Mucenic Trifon, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian și Cuviosul Antipa de la Calapodești.
După ce am fost cazați alături de alți mulți pelerini, în camera de 10 locuri, în condiții igenice deosebite, am participat la slujba Vecerniei și la scoaterea sfintelor moaște. Împreună cu slujitorii acestui sfânt locaș monahal am servit cina simplă, gustoasă și sățioasă, după regulile locului, când un monarh citește cu voce tare din cărțile sfinte și toți ceilalți mănâncă într-o liniște deplină.
După cină am plecat pe jos spre capătul stâncos de răsărit al peninsulei, unde am vizitat Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. După aproape 30 de minute de mers, printr-un piesaj mirific care leagă imensitatea mării de înălțimea stâncoasă a vârfului Aton, adierea vântului de cântecul duios al păsărilor, culorile florilor de lumina lumânărilor, am ajuns la peștera care a adăpostit locul de sihăstrie unde se retrăgea pentru reculegere și profundă rugăciune Sfântul Athanasie.
Peștera este așezată în mod natural la baza unui versant abrupt, cu o vegetație multicoloră, format în urma alunecărilor de teren provocate de un cutremur. Accesul la peșteră se face prin coborârea a 221 de trepte de piatră și apoi urcarea a încă 34 de trepte până la ușa Peșterii, în total 255 de trepte. Intrarea în peșteră se deschide către mare. Este cea mai cunoscută peșteră a Athosului și adăpostește icoana Maicii Domnului Eghiptissa, la care s-a rugat Maria Egipteanca înainte de a pleca în pustiul Iordaniei. Tradiția spune că peștera a fost descoperită de Cuviosul Atanasie Athonitul, care venea aici și se nevoia, pe când era egumen al Mănăstirii Marea Lavră. Viețuia în peșteră în timpul Postului Mare. Aducea cu el pâine și legume uscate, le fierbea în apă și trăia în rugăciune, post și asceză, rugându-se atât pentru curățirea propriului său suflet, cât și pentru obște.
La Schitul Prodromul am participat și la slujba care începe la ora 3 și se termină la ora 6.30. Fiind vineri, zi de post, nu s-a servit micul dejun. La ora 07.00 am plecat spre portul Dafni cu intenția de a prinde vaporul de 09.45 care să ne ducă la Ouranopolis. Drumul de întoarcere a fost un adevărat regal de admirație pentru un frumos răsărit de soare de pe mare printre nori, cu raze care mângâiau valurile mării dar și stâncile vîrfului Aton. În port o mulțime de pelerini care așteptau să plece de pe munte, dar și mai mulți care veneau pe munte. La vaporul de 9.45 nu mai erau locuri așa că a trebuit să așteptăm până la 12.00, unde aveam rezervare. Dar așteptarea pe Sfântul Munte Athos este chiar plăcută, cu vreme frumoasă, oameni calmi, liniște și piesaje ce îți taie răsuflarea. Și la întoarcere vaporul a fost însoțit permanent de pescăruși, în plus au venit ca să-și ia rămas bun de la noi și un grup de delfini jucăuși.
De la Ouranopolis, unde ne aștepta microbuzul, am plecat spre Salonic traversând regiunea Halkidiki. În Salonic am ajuns spre seară, dar am avut timp să vizităm și să ne închinăm la moaștele Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, la moaștele Sfântului Grigore Palama din Catedrala Mitropolitană. De asemenea, am vizitat Biserica Panaghia Dexia, Rotonda, Arcul lui Galeriu și Piața Aristotel.
După o noapte de odihnă în confortul unui hotel modern, a doua zi de dimineață am plecat spre casă admirând piesajele din vechea Eladă, din Bulgaria și din țara noastră, cu gândul la experiența duhovnicească unică pe care am trăit-o, în Grădina Maicii Domnului - loc unde s-au nevoit întru binecuvântarea noastră Maica Domnului, sfinții, pustnicii ori marii duhovnici ai Ortodoxiei. Experiență pe care doresc să o împărtășesc tuturor celor pe care îi cunosc. Așa cum spunea sora mea Dorina, de la Suceava, că deși provenim dintr-o familie modestă de la țară Dumnezeu a avut grijă de noi în această viață, astfel că fratele nostru mai mare Vasile, care acum nu mai este printre noi, a reușit să meargă în pelerinaj în Țara Sfântă, iar acum eu am fost în pelerinaj la Sfântul Munte Athos, locuri din lume binecuvântate pentru toți creștinii. Multe binecuvântări ne dă Dumnezeu, dar parcă în Sfântul Munte Athos simți mai limpede și mai clar aceste binecuvântări și atunci și dorința de a-i mulțumi lui Dumnezeu crește odată cu acestea.
Pentru mine acest perelinaj este o mare realizare și bucurie sufletească, dar și culturală a vieții. Nu voi uita niciodată locurile sfinte pe care le-am vizitat, m-am închinat, de unde m-am încărcat cu energie pozitivă, stările trăite de trecerea prin acele locuri în care oamenii și-au dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu.
Ca un pelerin pe un drum sfânt, îndreaptă-ți pașii cu credință și nădejde, căci Domnul îți luminează calea și te călăuzește spre pacea sufletească.
Legătura dinamică dintre răspunsul omului și chemarea lui Dumnezeu se cheamă credința.
Grigore ROSNITCHE
|
Grigore Rosnitche 6/10/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.