Ciprian Porumbescu (14 octombrie 1853 - 6 iunie 1883)
Ciprian Porumbescu (născut Ciprian Golembiowski Porumbescu; n. 14 octombrie 1853, Șipotele Sucevei, Imperiul Austriac – d. 6 iunie 1883, Stupca, Austro-Ungaria) a fost un compozitor român celebru pentru lucrări precum „Balada pentru vioară și orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” și „Pe-al nostru steag e scris Unire”.
Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Ciprian Golembiowski (Golemb, gołąb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881. El s-a născut în 1853 în Șipotele Sucevei, un sat de huțuli. Conform istoricului Ion Nistor, tatăl său a fost repartizat aici ca pedeapsă, deoarece combătea frecvent atitudinea antiromânească a episcopului Eugenie Hacman.[5] Mama sa a fost Emilia Clodnițchi, tot de origine poloneză.
Studii
A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți (unde l-a avut profesor pe Isidor Vorobchievici), apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebius Mandyczewski, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii. [6] Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa.
A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară și orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).
În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României din epoca Ceaușescu Trei culori.
A murit la 29 de ani la Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa Ciprian Porumbescu.
În 1972-1973, regizorul de film Gheorghe Vitanidis a realizat un foarte popular film artistic[7] de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii, cu Vlad Rădescu debutând în rolul compozitorului.
Biografie
Ciprian Porumbescu s-a născut în data de 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor a utilizat la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi, Porumbescu.
Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conducea corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.
La 1 octombrie 1877, membrii societății au trimis o telegramă de condoleanțe Primăriei orașului Iași din România, cu scopul de a marca cei 100 de ani trecuți scurși de la decapitarea domnului Grigore al III-lea Ghica, care a refuzat să cedeze teritoriul Bucovinei către statul austriac. O a doua telegramă, de această dată de felicitare, a fost trimisă în capitala românească București pentru a marca căderea Plevnei în timpul războiului. Ținând seama și de subvențiile primite din partea României, autoritățile imperiale austriece au considerat aceste două telegrame ca fiind acte de trădare și au desființat societatea pe 11 noiembrie. La 15 noiembrie 1877, Guvernatorul Bucovinei, baronul Girolamo de Alesani, a ordonat arestarea liderilor societății studențești Arboroasa (printre care și Ciprian Porumbescu), sub acuzația de iredentism, arestarea fiind executată de judecătorul de instrucție Benno Straucher.[8] Juriul, condus de baronul Alexandru Wassilko de Serecki și sub influența asesorului Leon de Goian, a hotărât, în unanimitate, achitarea inculpaților.[8] În timpul detenției, din cauza condițiilor insalubre, Porumbescu s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală care îi va pune capăt vieții la doar 29 de ani.
Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici a scos, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii - Pe-al nostru steag”- actualul imn al Albaniei), prima lucrare de acest gen din literatura română.
După acea perioadă, a urmat cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou” (prima operetă românească, având premiera la Brașov, în Sala Festivă a Gimnaziului Românesc), piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.
Printre lucrările sale se numără: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele.
Ultimii ani ai vieții compozitorului au fost marcați de iubirea pasională, dar neîmplinită, pentru Berta Gorgon (n. 17 martie 1861, Ilișești – d. 17 februarie 1947, Lückow, Germania). Fiică a pastorului evanghelic Franz Traugott Gorgon din Ilișești, Berta a fost muza căreia Porumbescu i-a dedicat mai multe lucrări, printre care se numără piesele pentru voce și pian Nocturna și Ich liebte dich, adunate într-un album votiv special creat pentru ea. Sentimentul profund și-a pus amprenta și asupra altor creații, precum celebra Baladă pentru vioară și orchestră, compusă într-o perioadă de intensă nostalgie. În ciuda insistențelor compozitorului, familia Gorgon a refuzat categoric căsătoria, pretextând diferența confesională dintre cei doi – el ortodox, ea evanghelică-luterană. După refuzul familiei și al doilea sejur al lui Ciprian la Viena, acestuia nu i-a mai fost permis să o vadă.
Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara, pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoza din perioada detenției.
Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii "Sfântul Dumitru". El a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul SV-IV-m-B-05697. [9]
În 1950, principala instituție de învățământ de muzică din România primește numele său: Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din București, și poartă acest nume până în anul 1990.
Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.
|
Observatorul 6/6/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.