Elena Buică, Buni, lumină călăuzitoare în cultura românească din Canada
De ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, gândul meu se îndreaptă cu emoție și recunoștință către doamna Elena Buică, scriitoarea pe care mulți o cunosc din cărțile sale, din articolele publicate de-a lungul anilor, din prezența statornică în viața culturală a românilor din Canada și din felul luminos în care a știut să poarte limba română peste hotare.
Mulți îi spun, cu drag, Buni.
Și poate că acest nume spune mai mult decât orice prezentare oficială. În el se adună apropiere, respect, blândețe, familiaritate și acea căldură pe care numai anumiți oameni o pot răspândi în jurul lor fără să o ceară nimănui înapoi.
Eu am avut privilegiul rar de a o cunoaște și în viața reală.
Nu doar prin paginile cărților ei.
Nu doar prin semnătura așezată la capătul unui articol.
Nu doar prin admirația comunității.
Am cunoscut-o ca om.
Și pot spune, cu toată sinceritatea inimii mele, că doamna Elena Buică este și rămâne pentru mine o lumină călăuzitoare spre lumea culturală românească din Canada. Într-un spațiu în care drumul unui om nou venit în literatură poate părea nesigur, ea a știut să deschidă uși, să încurajeze, să creadă, să primească și să îndrume cu o noblețe firească. A avut acel fel rar de a dărui firesc, fără ostentație, fără să ceară ceva în schimb. La oamenii cu adevărat mari, bunătatea nu se proclamă, ci se simte.
Mulți o cunosc pe Elena Buică prin opera ei, prin cele peste douăzeci de volume publicate, prin activitatea ei de fostă profesoară de limba și literatura română, prin textele apărute ani la rând în presa românească din diaspora, prin premiile și recunoașterile primite. Recent, orașul Pickering i-a acordat o distincție importantă, Cultural Diversity Award, semn că munca ei a trecut dincolo de cercul românesc și a fost văzută ca o contribuție la armonia culturală a locului în care trăim.
Dar dincolo de toate acestea, există ceva ce nu se vede întotdeauna în diplome, în cărți, în fotografii sau în articole.
Există omul ajuns la o vârstă venerabilă, omul de 93 de ani, care poartă în trup oboseala anilor, dar în suflet păstrează încă o flacără rară. Există femeia care este mamă, bunică, străbunică, profesoară, scriitoare, prietenă, martoră a unei lumi trecute și punte vie către o lume care încă mai caută sens. Există acea lumină adâncă, pe care nu o dă doar talentul, ci viața întreagă, răbdarea, memoria, credința și iubirea adunată în ani.
Și, poate mai presus de orice, există această împlinire rară: nu doar în scris, nu doar în cărți, nu doar în recunoașterea culturală, ci și în viața reală, acolo unde Dumnezeu i-a dăruit o fiică, o nepoată și un strănepot. Iar dacă vorbim despre copii în sensul cel mai adânc al cuvântului, doamna Elena Buică a avut parte și de alt dar: a educat generații întregi, a format minți, caractere și suflete, ca profesoară de limba și literatura română. Ce dar poate fi mai frumos decât acela de a vedea cum viața rodește în familie, iar cuvântul rodește în oameni?
Și mai există ceva ce trebuie rostit cu aceeași recunoștință: dăruirea celor dragi care o ajută, o sprijină și îi sunt aproape.
Pentru că lumina unui om ajuns la această vârstă nu este niciodată numai rodul propriei puteri. Este și rodul iubirii celor care îl însoțesc zi de zi. Este grija așezată în gesturi mici, răbdarea, prezența, telefonul dat la timp, mâna întinsă, drumul făcut, vorba bună, atenția care nu se vede din afară. Este acel ajutor nevăzut fără de care multe destine luminoase ar fi mult mai greu de purtat.
De aceea, în această zi, gândul meu se îndreaptă cu respect și către Andaluza, fiica doamnei Elena Buică, profesoară la rândul ei aici, în Canada, bunică, femeie care duce mai departe nu doar o linie de familie, ci și o moștenire a educației, a demnității și a grijii. Alături de ea, îl amintesc cu aceeași recunoștință pe Tiberiu, ginerele doamnei Elena Buică, parte din cercul apropiat al casei, al sprijinului zilnic și al responsabilității împărtășite. Cu dragoste, o amintesc și pe Mara Elena, nepoata doamnei Elena Buică, alături de soțul ei, Wali, și de copilul lor, strănepotul care aduce în familie bucuria unei continuități binecuvântate.
Ei nu stau în afara acestei lumini, ci chiar în miezul ei. Pentru că astăzi, când doamna Elena Buică este pe pat, când trupul ei are nevoie de ajutor, când fiecare zi cere răbdare, putere, veghe și iubire, familia este cea care poartă partea cea mai grea și mai concretă a acestei demnități. Cine o duce la spitale și la doctori? Cine îi este aproape în ceasurile fragile? Cine o hrănește cu mâna, cu delicatețea cu care ai hrăni un copil? Cine îi păstrează curăția, liniștea, demnitatea și siguranța? Această grijă nu este mică. Este una dintre cele mai grele și mai sfinte forme ale iubirii.
Lumea vede cărțile, premiile, numele, rubrica, fotografiile, recunoașterile. Dar mai puțini văd mâinile care sprijină viața atunci când viața devine fragilă. Mai puțini văd familia care ridică, așază, îngrijește, hrănește, veghează și duce mai departe, în fiecare zi, o datorie de iubire. Iar această parte trebuie spusă, fiindcă lumina unui om ajuns la 93 de ani nu se păstrează singură. Ea este ocrotită de cei care iubesc fără să calculeze.
Trebuie spus cu blândețe, cu recunoștință și cu adevăr.
Doamna Elena Buică nu este doar o scriitoare cu o operă bogată. Este un destin românesc trăit între două lumi, între satul natal și Canada, între catedră și pagină, între amintire și mărturisire. A purtat cu ea limba română nu ca pe un obiect de patrimoniu, ci ca pe o respirație vie. A scris despre oameni, despre locuri, despre rădăcini, despre trecerea timpului, despre frumusețea simplă a vieții și despre nevoia de a nu uita cine suntem.
În scrisul ei se simte profesoara, dar nu una rece, așezată deasupra celorlalți. Se simte profesoara care a învățat o viață întreagă să privească omul cu atenție, să adune amănuntul, să salveze din uitare chipuri, întâmplări, cuvinte și rosturi. Se simte Buni, așa cum îi spun mulți, nu doar ca nume de alint, ci ca semn al unei apropieri sufletești pe care nu o poți construi artificial.
Pentru mine, întâlnirea cu Elena Buică este una dintre acele întâlniri care rămân. Nu pentru că ar fi fost spectaculoasă în sensul lumii de azi, ci pentru că are acea căldură rară care îți confirmă că nu ai pornit pe un drum greșit. Sunt oameni care te luminează fără să știe. Sunt oameni care, prin simpla lor prezență, îți dau curajul să continui. Pentru mine, doamna Elena Buică este un asemenea om.
Astăzi, când poartă numele unei sfinte împărătese și când anii îi așază pe umeri o demnitate tot mai adâncă, îi trimit o urare care vine din inimă:
La mulți ani, doamnă Elena Buică!
La mulți ani, Buni dragă!
La mulți ani cu lumină, cu pace, cu mângâiere, cu recunoștința celor care v-au cunoscut și cu iubirea celor care vă sunt aproape. Dumnezeu să vă așeze alinare în trup, senin în suflet și binecuvântare peste toate zilele care vin.
Și dacă astăzi nu putem opri timpul, putem măcar să îi mulțumim pentru ce ne-a dăruit prin dumneavoastră: cuvinte, cărți, amintiri, încurajări, modele de demnitate și o lumină românească dusă peste ocean fără să își piardă căldura.
Puțini oameni primesc darul unei asemenea rotunjimi: să trăiască mult, să scrie mult, să iubească mult, să fie iubiți, să vadă cum neamul lor merge mai departe prin fiică, nepoată și strănepot, iar cuvântul lor merge mai departe prin cititori și prin generațiile pe care le-au format. Într-o astfel de viață, literatura, familia și menirea de dascăl nu se despart. Ele se ating, se luminează una pe alta și dau măsura unei împliniri pe care numai Dumnezeu o poate așeza deplin.
Pentru că un om ca Elena Buică nu aparține doar unei familii, deși familia este prima lui temelie. Nu aparține doar unei comunități, deși comunitatea a primit mult din darul ei. Nu aparține doar literaturii, deși literatura îi păstrează urma.
Un om ca Elena Buică aparține memoriei vii.
Iar memoria vie se cinstește prin recunoștință, prin iubire și prin cuvântul spus la timp.
Carmen Cristina Oltean
Toronto, 21 mai 2026
|
Carmen Cristina Oltean 5/21/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.