Evocări subiective - Profesorul Dorin Uritescu
30 aprilie 2026. Ar fi împlinit 80 de ani.
Probabil ar fi spus că e doar o cifră oarecare pentru care francezii nici măcar nu au un nume specific, o combină din douăzeci ca și cum după o vreme e cu totul firesc să nu ne mai luăm chiar așa în serios. Probabil nu ar fi numit-o bătrânețe și nu l-ar fi împiedicat să stea tot atâtea ore la birou lucrând și nici să aibă seara o petrecere pe cinste.
Îmi imaginez că i-ar fi sărbătorit dansând, că tot a fost ieri ziua internațională a dansului. Se spune că a fost un foarte bun dansator. Nu l-am văzut astfel niciodată, dar mă gândesc că o făcea cu meticulozitate și pasiune ca orice altceva a făcut, că vedea în rigoarea pașilor de dans o structură profundă ca în lingvistică, iar în libertatea mișcării, poezie, pe care a iubit-o atât.
Înțeleg că avea deseori casa plină de oaspeți, probabil la un pahar bun de vorbă, de țuică ardelenească, de poftă și bucurie de viață și mai ales de oameni. Altfel nu ar fi putut fi un atât de bun cercetător. Nu ar fi putut face, spre exemplu, cu atât succes anchete dialectale care necesită diplomație, încredere, nesfârșită răbdare și acuratețe. Nu ar fi putut pătrunde în casele oamenilor din îndepărtate, retrase sate și nu i-ar fi putut face să vorbească dezinvolt, autentic despre viața și activitățile lor, în graiul lor. În aceeași măsură, nu ar fi putut fi un profesor dedicat și implicat, chiar dacă nu de puține ori își dorea doar liniștea și singurătatea adâncirii în cercetare.
Între oamenii de știință, între lingviști, Dorin Uritescu este un savant, iar istoria lingvisticii îi va confirma și întări contribuția remarcabilă în multe aspecte ale lingvisticii generale, romanice și dialectale. În amintirea cunoscuților, colegilor și prietenilor va fi mereu acel om apropiat, cald și generos în care găseau oricând un sprijin și un sfat bun. Pentru familia lui e soțul, tatăl, bunicul tandru, afectuos, înțelegător, cu siguranță o prezență constantă într-un fel sau altul chiar și când scaunul de la masa de seară pare gol. Pentru fetele mele e nenea Dorin care aduce mereu ciocolată bună și le ascultă cu interes. Pentru soțul meu, un partener profesional creativ, dar și de încinse discuții despre problemele lumii.
Pentru mine rămâne Domnul Profesor, mai ales întru cele delicate și subtile ale vieții. Întru optimism, întru a face totul din toată inima, întru a mă îngriji înainte de toate de relația cu fetele mele, întru a nu-mi neglija talentul sau talantul oricât de mărunt, întru a mă bucura de tot ce are soarta de oferit.
S-a dus tot într-o zi de aprilie în care ningea imaculat cu fulgi uriași, nefiresc, ca și dispariția lui mult prea devreme. Dar parcă tot mai mult îmi face plăcere să evoc venirea lui și nu plecarea, întâlnirea cu el, cu tot ce a adus luminos și valoros în lume și în viețile celor ce l-au cunoscut și nu tristețea absenței. Mă face astfel să mă gândesc că nu se pleacă de-adevăratelea, cu totul, vreodată. Nu i-am știut cu adevărat, din păcate, decât puține dintre calitățile și talentele-i nenumărate. Regret și că nu l-am văzut niciodată dansând. Sper să zâmbească așa cum s-o fi zâmbind pe unde e acum la acest gând.
Lăcrămioara Varga Oprea
Toronto
|
Lăcrămioara Varga Oprea 4/30/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.