Nadia Comăneci a luat Oscarul sportiv!
50 de ani de la primul 10! Nadia noastră strălucește oriunde, uimind cu forma excepțională și modestia proverbială. De data aceasta, ea a fost cea luată prin surprindere de premiul pentru toată activitatea, oferit în cadrul galei Laureus Sports Academy.
În lacrimi, frumoasă și emoționată la Oscarurile Sportului, Nadia i-a mulțumit soțului și l-a numit Zecele ei.
Pe scenă, Bart Conner i-a mărturisit ca el știa secretul de puțin timp, și a spus publicului că Nadiei nu-i plac surprizele. Însă cea de acum este o recunoaștere binemeritată de sportiva noastră.
17 secunde din viața mea au schimbat totul - Nadia la ceremonia Laureus Award
Nadia Comăneci este un membru important în cadrul Laureus World Sports Academy, o asociație care reunește peste 60 dintre cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor și care decernează anual premii.
În 2026 se împlinesc 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii, obținută de Nadia, la 18 iulie 1976, la Montreal.
Anul acesta, Nadia noastră este celebrată în toată lumea. Așteptăm cu drag și interes marele eveniment din Montreal de la finele lunii iulie, unde Observatorul va fi prezent.
Privind acum cu părinții mei cum lăcrimează la televizor, am fost din nou impresionați de omul Nadia Comăneci.
Am avut norocul să o cunosc pe marea noastră gimnastă prin intermediul profesiei de jurnalist. Și spun cu mâna pe inimă că, dincolo de ecrane, poze, social media sau strălucirea evenimentelor la care este invitată în toată lumea, Nadia rămâne aceeași fată deschisă, onestă și luminoasă cum o știu de ani buni.
Felicitări, Nadia, meriți toate medaliile, laurii și recunoștința noastră!
Amorena Minculescu,
|
Amorena Minculescu 4/21/2026 |
Contact: |
|