Interviu cu medicul neurolog Delia Nandra
Ion Nălbitoru: Doamna Delia Nandra, de unde sunteți la origine? Cumva din Țara Moților? Vorbiți-ne despre spiritul acestor locuitori.
Dna. Delia Nandra: Nu, sunt născută într-un orășel liniștit de provincie, Marghita, la 50 de km de Oradea. Dar, mă consider pui de moț pe linie paternă, tata fiind unul din cei 11 copii ai bunicilor mei din Munții Apuseni, care odihnesc lângă susur de Arieș, în curtea Mănăstirii din satul Lupșa, ctitorită în anul 1429 sub Hramul Sfântului Nicolae. Aici am cunoscut vară de vară povești, mituri ale Țării de piatră în care Timpul sacru nu are timp înaintea lui, nu are altă realitate, regenerându-se cu fiecare eveniment, ritual, sărbătoare a moților. Desigur, păstrându-ne copii, acei copii care au fost fericiți doar în matca lor existențială și au știut să ducă povestea mai departe... Spiritul moților? Numai Geo Bogza ne poate copleși cu o așa caracterizare: „Nu priveau munții. Îi sorbeau încet printre pleoape.” El se cuibărește în mitul hiperboreenilor, uriașii frumoși și pașnici care trăiesc 1000 de ani, fără să cunoască boala și bătrânețea și călătorește prin istorii glorioase și tragice cu Horea de la Albac, Cloșca și Crișan, cu Crăișorul munților de la Vidra de Sus. Mi-e dor și azi de Fagul Împăratului, pomul de peste 500 de ani, pe drumul dintre Baia de Arieș și Câmpeni, ale cărui frunze cad doar primăvara, înainte de reînverzire. Aici, la umbra lui s-ar fi întâlnit împăratul Franz Jozef cu Iancu, care își jelea boala și destinul tragic al moților revoluționari trădați. „Un nebun și un mincinos nu pot sta de vorbă”. Acestea ar fi fost cuvintele demne ale eroului care odihnește la Țebea.
Ion Nălbitoru: Ce v-a determinat să urmați medicina și de ce specialitatea neurologie?A fost o chemare, o scânteie anume care v-a atras către această profesie?
Dna. Delia Nandra: Medicina aleasă la vârsta adolescenței a fost motivată cumva de fascinația cu care am receptat personajele din Gran Canaria, Spitalul Municipal, Doctor Jivago, Orgolii etc. Dar și de puterea exemplului fratelui mai mare cu 6 ani, care a absolvit cu 9,9o Facultatea de Medicină din Cluj, rămânând același dedicat, modest, intelligent, salvator de vieți până acum, la pensionare, în orașul natal. La 14 ani eu știam de la el despre totul profesorul genial de histologie Victor Papilian. Inclusiv că a câștigat un concurs internațional de histologie, recunoscând 98 de lame din 100, două fiind artefactate. La 16 ani am citit cartea de o tulburătoare frumusețe a lui Cătălin Bursaci, tânărul care, la vârsta primelor iubiri, devenea un înger pe un pat de spital din Italia, răpus de leucemie. A scris până în ultima clipă, chinuit de dureri osoase cumplite, Prima carte/Ultima carte. De la el am învățat că „dacă nu ai un lucru, ți-l faci poveste”. Neurologie am ales pentru că neuronul este, poate, cea mai fascinantă celulă din corpul nostru. Datorită complexității lor și a conexiunilor lor, se structurează diferite conștiințe și personalități. Idealul cu care un tânăr neurolog pornea la drum „illo tempore” era să găsească nemurirea creierului, sau, măcar regenerarea lui. Uite că azi, americanii au descoperit că celula în cauză are capacitatea de a recrea noi conexiuni, care pot redobândi o funcție pierdută - memoria, deficitul motor, tulburările de limbaj. A contat mult că în stagiatură am văzut la ATI o tânără mămică paralizată pe partea dreaptă, cu tulburări de limbaj, după o hemoragie cerebral, la naștere, datorată unei tulburări de coagulare care putea fi depistată la timp. M-a urmărit ani de zile...
Ion Nălbitoru: Ce v-a determinat să vă stabiliți în Oradea și nu ați ales de exemplul Cluj-Napoca, Timișoara sau chiar București? În urmă cu câteva luni am mers cu soția, aproape o săptămână, în acest minunat oraș, cochet, care ascunde între zidurile sale o întreagă istorie.
Dna. Delia Nandra: De ce Oradea? Pentru apropierea de matca mea existențială înnobilată de părinți. Apoi, admirația pentru melanjul Art Nouveau, Secesion vienez și baroc, adesea eclectic al vechii mici Viene în care mi-ar fi șezut bine să trăiesc acum 100 de ani... Lumea ar trebui să înțeleagă că farmecul unui oraș vechi e reprezentat de suflul, creația strămoșilor. Nu-i așa că Oradea vă place pentru plimbările și vizitarea bijuteriilor Art Nouveau, 89 la număr, cu palatele Moskovits, Apollo, Stern, Rimanoczy, Palatul Primăriei creat în 1904 după planurile aceluiași arhitect genial Rimanoczky, apoi bătrâna cetate a Oradiei din secolul XI fondată de regele Ladislau, al cărui mormânt se află aici? Vedeți, nimeni nu vine la Oradea să vadă blocuri fade, unele inserate pe străduțe vechi, cu stil arhitectonic unic, pasaje peste pasaje din beton, maluri de Criș betonate... Trebuie progres, trebuie trafic fluidizat, dar nu cu prețul distrugerii atâtor copaci, unii seculari, nu cu fracturarea cu blocuri a farmecului unor străzi cu parfum de aristocrație veche.
Ion Nălbitoru: Credeți că în viitorul apropiat Inteligența Artificială va putea înlocui un medic, indiferent de specialitate? Chiar dacă exactitatea unei intervenții este mai mare prin AI, totuși mâna omului este ghidată de divinitate. De exemplul, un pacient vine cu dureri de cap. AI îl trimite la CT, pe când medicul cercetează cauza care a condus la acel efect. Durerea de cap poate proveni de la o lovitură, de la consumul de alcool peste limită, de la o răceală sau chiar de la riscul unei comoții cerebrale.
Dna. Delia Nandra: Inteligența artificială este o extensie a minții umane lipsită de empatie, de ...umanitate, dar utilă până la limita impusă de om. Altfel, devenim niște androizi programați să execute task-uri, după algoritmi care nu mai au nimic în comun cu omul, cu medicina personalizată spre care tindem. Steven Hawking, al doilea Einstein al secolului XXI, avertiza omenirea că avansul necontrolat al formelor de inteligență artificială, ne-ar putea copleși și chiar distruge pe noi, efemerii limitați de evoluția biologică lentă. Dacă omul a creat viruși computerizați, la fel, CINEVA poate programa AI să se perfecționeze până la capacitatea de autoreproducere - spunea el, iată sfârșitul rasei umane. Cutremurător. Pe de altă parte, IA l-a ajutat enorm pe cosmologul Steven Hawking să comunice atunci când nu mai putea articula cuvintele din cauza Sclerozei laterale amiotrofice. I-a suprapus vocea de dinainte de boală pe textul scris, a fost sincronizată mișcarea buzelor și... a fost un miracol. IA va putea stabili, previziona diagnostice, tratamente mai complexe și mai exacte decât mintea umană, dar ne va transforma în androizi, transumanismul ne va îndepărta de emoție, empatie, iubire, milă, fericire, daruri de la Dumnezeu primite prin cel mai iubit și jertfit Fiu al Său... Da, sau poate e o cefalee de tensiune psihică - o traumă emoțională, insomnii secundare unor anxietăți, depresii. Cum le percepe, oare, robotul? Plânge cu tine, te mângâie, te sfătuiește să te rogi, să îi ceri ajutor duhovnicului tău?
Ion Nălbitoru: Eu ca inginer, reprezentând concretul, știința exactă, sunt și scriitor. Și nu sunt unic, cei mai mulți sunt profesorii și inginerii care au acest hobby. Dar, spre surprinderea mea, am întâlnit și medici (neurologi, oftalmologi, stomatologi, veterinari etc.) care au astfel de înclinații, unii nu numai de scris ci și spre descoperiri ale istoriei românilor din cele mai vechi timpuri. Deși sunteți medic neurolog aveți și o pasiune pentru scris, Cum vă explicați acest lucru? Fiind două domenii diferite, oare cum se îmbină medicina cu literatura? Care au fost primii „pași” în domeniul creațiilor literare?
Dna. Delia Nandra: Am debutat în paginile revistei Familia la 12 ani, cu poezii, pe vremea domnului Cistelecan, care m-a încurajat să scriu. N-am mai făcut-o decât pentru mine și sufletul meu. Într-o gardă acum 15 ani m-am reapucat de scris. Pe rețete. Tot într-o gardă, noaptea, l-am avut pacient pe fostul director al Teatrului Oradea, scriitor, eseist, dramaturg, Mircea Bradu. Mi-a spus că vorbesc ca o scriitoare în halat alb și că nu mai era nevoie de perfuzii, ajungea vorba Cellei Serghi reîncarnate ca să își revină. Trebuie să spun că „Miruna”, „Pânza de păianjen”, „Pe firul de păianjen al memoriei”, mi-au fost cărți de căpătâi în adolescență. A fost un imbold, sub spectrul care m-a urmărit întotdeauna, acela al dragostei pentru cuvântul zidit, moștenită de la tata, profesor de literatură, dar și de la mama, bibliotecară în acel templu al cărților în care îmi făceam temele, recitam, citeam și... mâncam din sufertaș mâncare de la mama de acasă.... Cu „Raportul de gardă” am intrat în lumea premiilor unor concursuri literare. Aveam nevoie de un fel de validare, în condițiile în care am rămas un om timid, neajutorat când e vorba să se promoveze. Editura, nici atât nu m-a ajutat. Cu regretul că o carte necitită nu există, am mers mai departe... și am scris cu viteză de melc și cu „classical dilema between the head and the heart”.
Ion Nălbitoru: .Am primit de la dv romanul „Cântecul tău” care m-a impresionat profund, a cărui acțiune se petrece în Țara Moților. Romanul dv. are suflet, are trăire, are identitate și spirit românesc. Ce v-a determinat să alegeți această temă destul de sensibilă, și chiar psihologică, să-i zic așa „drama” tânărului medic dornic de afirmare și corectitudine într-o societate coruptă?
Dna. Delia Nandra: Am scris „Cântecul tău” plină de gânduri, de frustrările unei democrații ai cărei zori i-am așteptat în 90 cu sufletul la gură, dar pe care au confiscat-o indivizii negri la suflet, goi de spirit, apatrizi în conștiința lor de forme de viață și ahtiați după materie. Am scris cartea cu toată iubirea și puterea unei mame de a nu-și lăsa copila să cadă copleșită de poverile sufletești preluate de la pacienții înrobiți de împăratul tuturor bolilor, cancerul. Bristena este medic specialist oncolog înzestrat cu atâta inteligență și har, dar cu prea multă sensibilitate, un receptacol al durerilor din jur. Am transpus subiectul în candoarea și farmecul celei mai frumoase studenții, a ei, dar și a mea, deși aceasta din urmă se desfășura în anii de bejenie, când citeam pe ascuns în camera de cămin „Moartea citește ziarul” a dizidentului anticeaușist, Mircea Dinescu. Am preluat matricea profesională și morală a profesorilor iconici pe care i-am avut eu și a celor de carton postrevoluționari... Am ales ca o parte din acțiune să se deruleze la Roșia Montană, Alburnus Maior, localitatea-matcă a celor mai fermecătoare mituri și povești de la uriașii hiperboreeni, la galeriile romane vechi de peste 2000 de ani în care s-au exploatat sute de tone de aur și argint, la tăblițele romane, izvoare ale Dreptului Roman Internațional, la orășelul cu străzi pietruite iluminate, teatru, sală de bal cu oglinzi, cinematograf și cazino și un amalgam de comunități înstărite, atrase de febra aurului - români, maghiari, slovaci, italieni, germani, evrei în secolul al XIX-lea.:...
Ion Nălbitoru: Bănuiesc că ați publicat creații literare și în reviste. Enumerați câteva. Și ce alte volume ați mai editat?
Dna. Delia Nandra: Am scris două volume de eseuri - „A doua schimbare la față” și „Raportul de gardă”, romanul „Cântecul tău”. Am publicat în Curentul Internațional din SUA, Observatorul de Canada, în revista Cervantes, în Orizonturi mureșene, în Regatul cărților, în ziarul Națiunea, revista Porțile Nordului. Scriu greu, puțin, a doua zi șterg aproape totul, câteva zile mă concentrez doar asupra cazurilor din spital, pentru ca apoi, cu spatele la halatul alb din cuier, să mă las copleșită de ceea ce se vede dincolo de linia orizontului. Ceva grandios, înălțător, la limita sublimă a umanității privite ca un miracol.
Ion Nălbitoru: Ce zic colegii despre talentul dv. Vă apreciază și vă susțin?
Dna. Delia Nandra: Unii, da, vin cu plăcere la lansare de carte și citesc, îi simți, îi percepi după cât sunt de evoluați spiritual în orice circumstanță... Pe alții, nici nu încerc să îi obosesc cu vreun apropo de reverie sau metaforă, de poveste sau mărturisiri literare. Aș fi ca Micul prinț exuperian căzut din asteroid pe pământ, fără prieteni cărora să le risipească pace, iubire, fior de emoție, curaj...
Ion Nălbitoru: Acum în era Inteligenței Artificiale, când totul poate fi modelat în muzică, pictură și chiar literatură, vedeți cumva o degradare a artelor, o involuție a omului care este absolvit de actul creației? Creierul lui nu va rămâne doar un „spectator” în a asculta, a vedea și chiar a citi AI pentru el? Nu-și va pierde calitățile și abilitățile și va deveni o nonvaloare? Oare „creațiile” AI, chiar dacă pictura va fi frumoasă, muzica plină de armonie, romanul palpitant, nu va lipsi din ele suflul uman, sipiritualitatea?
Dna. Delia Nandra: Nu pot să cred că IA ar putea vreodată să creeze o capodoperă precum „Crimă și pedeapsă” a lui Dostoievski. Pentru că n-a iubit, n-a avut regrete, n-a pătimit... Chiar dacă generează un conținut scris complex, coerent, creativ. IA nu obosește, nu e vulnerabil, nu are zile proaste, nu suferă de melancolii de toamnă, nu se emoționează la poveștile cu lună plină și vârcolaci. Oamenii scriu pentru și despre oameni. Pentru regăsirea lor, pentru ca să nu moară amintirile, experiența celei mai frumoase dintre lumi care ni s-a dat... și, doar o singură dată. Perfecțiunea în literatură e ca cititorul să simtă roua dimineții în picioare, să inspire parfumul lăcrimioarelor preferate de Oltea, să își șteargă o lacrimă de pe obrazul Călinei, ajunsă pe obrazul lui..
Ion Nălbitoru: Ce planuri de viitor aveți în domeniul literar?
Dna. Delia Nandra: Planurile, după ce îmi dau halatul de neurolog jos, mă găsesc întotdeauna dincolo de curcubeu, acolo unde se înfiripă povestea cu spiridușii care au a treia privire... Am scris o piesă de teatru în premieră, cum numai un cal de foc putea să experimenteze, în anul calului de foc chinezesc. Am scris-o și am recitit-o cu noduri în gât, cu lacrimi reprimate, în urma unei călătorii scurte în sudul Italiei, în miezul iernii, pe urmele Sfântului Padre Pio, cel ce a primit timp de 50 de ani stigmatele rănilor lui Isus pe cruce. Am scris-o copleșită de emoție cu gândul la românii pribegi prin lume, care au ajuns pe locul doi ca număr, după sirieni. De atâta bine, de atâta corupție și nepăsare a celor de la conducere, veșnic alții și, totuși, aceiași... Aș vrea să o văd într-o zi transpusă pe scenă... ar schimba inimi, destine, în spiritul viu și mereu regenerat al familiei. Apoi, e pe rol o carte de eseuri legate de mitul eternei reîntoarceri, de sfinții închisorilor comuniste, de societatea smintită, idiocrată în care eu nu mă mai regăsesc
Ion Nălbitoru: În prezent societatea românească trece printr-un colaps economic și mai ales politic care generează nesiguranța vieții tinerilor, aceștia, pentru un viitor mai bun, pleacă în străinătate. Cum vedeți, într-un viitor apropiat, situația medicilor din România? Nemulțumiți nu numai de salarii, ci mai ales de condițiile și dotarea din spitale, îi determină să părăsească țara și să profeseze în occident, acestea ar fi câteva din motivele primordiale?
Dna. Delia Nandra: Tinerii medici aleg pribegia spre Occident din atâtea motive dureroase! Sistemul în care lor ar trebui să le crească aripi tari sub îndrumarea unor mentori adevărați, e foarte bine organizat să nu promoveze meritocrația, să bată în piroane scaunele acelorași decidenți de zeci de ani care, politic, financiar, acumulează putere. Apoi, nepăsarea sau neprofesionalismul arogant al celor care, după ce s-au văzut cu diplome nemeritate în traistă, au devenit niște satrapi pentru tinerii cinstiți și doritori să învețe, descurajându-i. Ar fi interesantă o statistică doar în UMF-urile din țară pentru a dedica opere literare nepotismului ridicat la rang de lege, în progresie geometrică. Începem cu Bucureștiul? Pregătirea profesională în facultate și rezidențiat sunt mult mai riguroase dincolo, îndrumătorul pentru rezidenți este foarte responsabil, cazarea tinerilor medici în spitale se face în condiții excelente, motivarea lor financiară, of... e o altă lume pe care am cunoscut-o prin fiica mea...
Ion Nălbitoru: Aveți un mesaj pentru bihoreni, și românii din țară și diaspora, în general?
Dna. Delia Nandra: Pentru bihoreni, orădeni: În 2020, masa artificială preponderent beton este egală cu biomasa planetei, iar jungla de beton, oțel și plastic va fi până în 2040 de două ori mai mare decât masa florei și faunei lăsate de Dumnezeu pe pământ. Plămânul verde al unei urbe, stilul arhitectonic consacrat în totalitate de strămoși, sunt chezășia unui oraș șarmant și sănătos pentru cei ce vin după noi. Pentru români: trăim cronica unei morți anunțate a unui neam pierdut, credul, ușor de manipulat, segregat, care a lăsat pâinea și sarea și a luat barda, lovind cu ură și sălbăticie tot ce e împotriva lui. Atrofierea perpetuă în acești 35 de ani a sentimentului de apartenență, de identitate națională, decăderea constantă a valorilor sfinte incontestabile ale societății românești-educație, cultură, istorie, civism, patriotism, arată că ne-am pierdut. Diasporenilor? Iertare că n-am putut să vă aducem înapoi, că n-am luptat pentru voi. Închei cu tot ce putea spune mai splendid nihilistul Cioran despre un tărâm de departe, plin de dor și neuitare, în care a învățat să zboare pe aripa dulcei tinereți: „ Dacă n-aș fi român decât prin defecte, și tot aș iubi această țară împotriva căreia sunt înverșunat dintr-o nemărturisită iubire.”
Ion Nălbitoru: Doamna doctor Delia Nandra vă mulțumesc pentru timpul acordat în realizarea acestui interviu care, poate, pe unii poate îi va trezi la realitate!
Ion NĂLBITORU – membru UZPR și LSR
|
Ion Nălbitoru: 3/19/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.