Interviu cu doamna Sorina Ivănescu Lynskey (Londra) -
Englezii au un respect profund pentru tradiții și obiceiuri, acestea fiind parte integrantă a identității lor naționale”
Ion Nălbitoru: Doamna Sorina Ivănescu Lynskey, sunteți la origini din vestita zonă a Drăgășaniului, vestit pentru soiurile de struguri și de vin. Unde v-ați petrecut copilăria și studiile
Sorina Ivănescu Lynskey: Originar sunt din Municipiul Drăgășani, un oraș cu identitate aparte pentru mine. Este adevărat, Drăgășani este cunoscut pentru viile sale, dar și pentru faptul că este locul de naștere al emblematicului scriitor Gib Mihăescu. Această dublă moștenire - tradiție și filon cultural - a făcut parte din atmosfera în care m-am format.
Copilăria mi-am petrecut-o în acest oraș, sub regulile și rigoarea acelor vremuri. A existat disciplină, responsabilitate și un anumit tip de severitate care, privite retrospectiv, s-au dovedit a fi de bun augur. Te șlefuiești devreme într-un asemenea cadru; înveți respectul, consecvența și măsura.
Am urmat cursurile actualului Colegiu Gib Mihăescu, pe atunci Liceul Industrial. Studiile le-am continuat ulterior într-un cadru clasic și riguros, la Academia de Studii Economice din București, specializarea management–marketing.
Școala, în acei ani, nu era doar un loc al acumulării de informații, ci și un spațiu al formării caracterului. Exista o disciplină a efortului și o responsabilitate asumată care, în timp, s-au transformat într-o structură interioară solidă.
Am lucrat în România, (Municipiul Rm.Vâlcea, unde de fapt am domiciliul si casa în România), în domeniul financiar-contabil, la Distrigaz Sud, iar în 2010 am plecat la Londra, unde mi-au fost recunoscute studiile prin echivalare la nivel de Bachelor Degree (Honours), completate ulterior cu certificări profesionale în domeniul contabil (AAT-The Association of Accounting Technicians).
Am considerat necesar toate acestea pentru a înțelege mai bine sistemul de lucru britanic.
Chiar dacă profesional sunt un om al cifrelor și al rigorii economice, dimensiunea si dorința de a scrie au existat în paralel.
Ion Nălbitoru: Ați prins viața la țară când iernile erau cu nămeți de zăpadă și... nu mai prindeau „autoritățile” nepregătite. Ce evenimente deosebite din acele vremuri v-au rămas întipărite în minte, și care, probabil, nu se vor șterge niciodată?
Sorina Ivănescu Lynskey: Da, am prins viața la țară în acei ani în care iarna venea cu nămeți adevărați, iar timpul părea să aibă mai multă răbdare cu oamenii. Deși locuiam la oraș, la sfârșit de săptămână plecam adesea cu părinții la țară — același loc în care îmi petreceam o mare parte din vacanțe. Acolo am învățat simplitatea lucrurilor și ritmul firesc al vieții alături de bunica din partea tatălui.
Îmi amintesc iernile autentice, cu zăpadă din belșug, cu o bucurie greu de descris astăzi. Autoritățile se pregăteau din timp; nu se permitea altfel. În curtea blocului, la școală, pe străzi — zăpada era strânsă, organizată, fiecare știa ce are de făcut. Era o disciplină colectivă care făcea parte din normalitate.
O amintire deosebit de frumoasă din anii de liceu este legată de practica din luna septembrie, atunci când începea noul an școlar. Mergeam, de regulă, la cules de struguri. Era un timp al muncii, dar și al poveștilor. Printre rândurile de viță-de-vie ne împărtășeam peripețiile din vacanță, râdeam și visam în continuare parcă. Era o combinație de responsabilitate și prospețime adolescentină care, privind în urmă, are o lumină aparte.
Ceea ce mi-a rămas cel mai puternic întipărit nu este doar peisajul sau contextul social, ci sentimentul de comunitate și de apartenență. Oamenii se ajutau firesc, copiii învățau devreme ce înseamnă munca și răbdarea, iar bucuriile erau simple, pure. Sunt amintiri care nu țin doar de nostalgie, ci de o anumită formă de echilibru care m-a modelat profund.
Ion Nălbitoru: Ați prins și vechiul regim, considerați că este o diferență între dascălii și elevii de atunci, aș zice al bunului simț, cu bune și rele, și așa-zisa școală a democrației din zilele noastre?
Sorina Ivănescu Lynskey: Este subiectiv răspunsul meu: fiecare dintre noi califică acele vremuri în funcție de mediul familial și social în care a trăit. Eu am trăit suficient din vechiul regim pentru a putea face o comparație nuanțată. Da, exista atunci o anumită rigoare, o relație mai clar definită între dascăl și elev, bazată pe respect, uneori rigid, alteori excesiv sau strict, însă real. Școala punea accent pe disciplină atunci, pe un efort susținut și pe ideea de responsabilitate. Și mai ales pe comunicare, între părinte și profesor, un aspect constructiv pentru formarea viitorului adult atat pentru propria familie cât și pentru societate
În așa-numita „școală a democrației”, libertatea este, fără îndoială, un câștig important, însă ea vine adesea la pachet cu o diluare a autorității și, uneori, a reperelor. Nu cred că una dintre perioade este în mod absolut superioară celeilalte; cred mai degrabă că fiecare a produs oameni adaptați timpului său. Diferența majoră constă în echilibrul dintre libertate și responsabilitate — un echilibru care, indiferent de regim, rămâne esențial dar și fragil.
Ion Nălbitoru: Când v-ați decis să plecați din România și care a fost motivul primordial
Sorina Ivănescu Lynskey: Decizia de a pleca din România nu a fost una bruscă și nici exclusiv economică.
Cu 16 ani în urmă, am început să resimt un sentiment de înstrăinare în propria mea țară. Deși România înseamnă pentru mine rădăcină și apartenență, la un moment dat am simțit că realitatea profesională și socială nu mai corespundea valorilor în care credeam.
Plecarea mea la Londra a fost pregătită cu multă atenție și responsabilitate, cu ceva timp înainte. A trebuit să rumeg fiecare aspect din toate unghiurile. Eram mamă singură, iar fiul meu, Silviu, urma cursurile unui colegiu din Râmnicu Vâlcea. Înainte de orice alt plan, trebuia să mă asigur că este pregătit să fie independent, să se descurce singur, să își construiască propriul echilibru. Aceasta a fost, fără îndoială, partea cea mai grea pentru mine. Desprinderea fizică a însemnat, de fapt, un exercițiu de maturizare pentru amândoi.
Profesional a fost ceva mai ușor. Aveam deja experiență în domeniul financiar-contabil și o bază solidă de pregătire. Nu plecam de la zero. Însă îmi doream mai mult decât stabilitate: îmi doream dezvoltare, recunoaștere obiectivă și posibilitatea de a evolua într-un mediu liber și predictibil.
Astfel, pe 10 ianuarie 2010 am plecat la Londra. Cu mare emoție însă cu deplină determinare. Plecarea a fost un pas asumat spre creștere — personală și profesională — construit pe responsabilitate și pe dorința de a mă dezvolta într-un spațiu mai deschis, de a-mi testa limitele, de a-mi lărgi orizontul profesional. A fost, mai degrabă, o plecare spre ceva, nu o fugă de ceva.
Ion Nălbitoru: Cum v-ați adaptat printre englezi? Vedeți o diferență între stilul englezesc și cel românesc, în gândire,
comportament, atitudine a unora față de ceilalți. Ați simțit vreo discriminare din partea lor când au aflat că sunteți româncă?
Sorina Ivănescu Lynskey: În Londra există o comunitate numeroasă de români, veniți în circumstanțe diferite și cu obiective diferite. Fiecare își poate califica propria experiență ca fiind mai ușoară sau mai dificilă, în funcție de context, pregătire și așteptări. Adaptarea nu este identică pentru toți, dar pentru majoritatea este un proces gradual.
În primul rând, există etape administrative și profesionale necesare pentru a putea rămâne
și lucra legal în Regatul Unit. Sunt necesare interviuri, evaluări, echivalări de studii, examene – o întreagă documentație, riguroasă. Nimic nu este automat. Aceste etape presupun răbdare, disciplină și reziliență.
Dincolo de partea formală, există procesul interior de adaptare — care nu este întotdeauna ușor. Diferențele de mentalitate, stilul de comunicare mai rezervat al englezilor, respectarea strictă a regulilor și a spațiului personal pot crea, inițial, un sentiment de distanță. În timp însă, înveți codul cultural, înveți să nu interpretezi greșit reținerea lor ca lipsă de comunicare. Desigur, există prejudecăți peste tot, dar ele sunt adesea depășite prin seriozitate și respect. În timp, oamenii ajung să te vadă nu prin prisma naționalității, ci a modului în care ești și a felului în care îți faci treaba.
Personal, nu pot spune că m-am confruntat cu discriminare directă din cauza originii mele. Am constatat însă că respectul se câștigă prin profesionalism și atitudine. Odată ce aceste lucruri sunt vizibile, naționalitatea sau originea de unde provii, devine secundară.
Adaptarea înseamnă de fapt, un echilibru între păstrarea propriei identități și capacitatea de a înțelege și respecta cultura locului.
Ion Nălbitoru: Ajunsă în occident, departe de plaiurile mioritice, v-ați trezit în alt areal probabil diferit de cel al patriei mamă. Vă place Anglia în general și Londra în mod special?
Sorina Ivănescu Lynskey: Îmi place Anglia, însă consider că este important să spunem clar: Londra nu este Anglia, așa cum nici Anglia nu se reduce la Londra. Capitala are o dinamică aparte, cosmopolită, accelerată, în timp ce restul țării păstrează un ritm diferit, mai așezat, relaxant.
Am avut ocazia să vizitez orașe și regiuni precum Oxford – renumit centru universitar, Windsor – cunoscut pentru reședința regală, Manchester, St. Albans sau regiunea pitorească Cotswolds. Sunt locuri în care peisajul și arhitectura poartă amprenta istoriei, iar atmosfera te trimite, inevitabil, cu gândul la literatura victoriană și la universul lui Dickens.
Londra, în schimb, este un oraș vibrant, intens, plin de energie. Aici trebuie să „alergi” permanent, pentru a ține pasul cu ritmul său. Este un oraș care te solicită constant, dar care îți oferă, în același timp, oportunități și deschidere.
Pentru mine, Londra este mai mult decât o metropolă admirată din exterior. Este locul în care trăiesc de 16 ani, spațiul în care mi-am construit rutina zilnică, echilibrul profesional și cercul de prieteni. După câțiva ani, am început să o consider a doua casă. Aici îmi desfășor activitatea, aici mi-am așezat o parte importantă din viață.
Dacă Anglia reprezintă tradiție și continuitate, Londra înseamnă mișcare și adaptare. Iar pentru mine, această mișcare a devenit familiară. Nu este un oraș ușor, dar este unul care te formează. Londra nu se oferă pe deplin, trebuie câștigată.
Ion Nălbitoru: Am înțeles că soțul dv este irlandez și bănuiesc că ați vizitat și Irlanda. Irlanda nu face parte din Regatul Unit al Marii Britanii, dar, deși sunt vecini, se pare că au temperamente diferite. Ce ați simțit și ce impresie v-a lăsat această țară?
Sorina Ivănescu Lynskey: Irlanda are pentru mine o semnificație aparte, fiind țara de origine a soțului meu. Prin această legătură, relația mea cu Irlanda nu este doar una de vizitator, ci și una afectivă, de familie.
Este o țară cu o energie diferită de cea englezească — mai caldă, mai expresivă, mai orientată spre dialog și comunitate. Tradițiile sunt trăite cu o oarecare naturalețe, nu doar păstrate formal.
Peisajele, cultura și atașamentul față de identitate și tradiție creează o atmosferă aparte.
Pentru mine, Irlanda înseamnă familie, echilibru și o altă formă de apartenență — diferită, dar complementară experienței mele din Londra.
Ion Nălbitoru: Este o deosebire esențială între englezi și irlandezi? Fiind două națiuni cu temperamente diferite, cum se suportă unii pe alții?
Sorina Ivănescu Lynskey: Există, desigur, diferențe între englezi și irlandezi, determinate de istorie, mentalitate și temperament. Englezii sunt mai rezervați, mai structurați, în timp ce irlandezii sunt mai expresivi și mai spontani.
Relația dintre cele două popoare este de prietenie, iar în viața de zi cu zi, predomină respectul reciproc și o conviețuire matură. În realitatea contemporană, oamenii interacționează natural, muncesc împreună, trăiesc împreună.
Din punctul meu de vedere, diferențele sunt mai degrabă de nuanță culturală. Iar eu am învățat să apreciez din fiecare cultură ceea ce are mai bun.
Ion Nălbitoru: La noi identitatea culturală începe să se clatine, să se denatureze, iar personalitățile istorice și culturale încep să fie date uitării. Englezii își venerează tradițiile și obiceiurile sau în era globalismului apare și la ei o degradare?
Sorina Ivănescu Lynskey: Englezii au un respect profund pentru tradiții și obiceiuri, acestea fiind parte integrantă a identității lor naționale. Chiar și în era globalizării, tradițiile nu au dispărut, ci s-au adaptat. Ele sunt conservate prin ceremonii, instituții, educație și printr-o continuitate discretă și fermă.
Globalismul a adus, desigur, diversitate și schimbare, însă nu a reușit să dilueze esența tradițională englezească, care rămâne un reper stabil într-o societate democratică.
Ion Nălbitoru: Dar vecinii lor, irlandezii, în ciuda progresului și al modernismului, al Inteligenței Artificiale care începe să domine lumea, își conservă cu demnitate tradițiile?
Sorina Ivănescu Lynskey: În Irlanda, tradițiile au o dimensiune mai vie și mai participativă. Ele nu sunt doar respectate, ci trăite: în muzică si dans, în limbaj, în sărbători și în felul deschis de a relaționa. Globalizarea este prezentă și aici, dar irlandezii au o capacitate remarcabilă de a-și păstra identitatea culturală, integrând noul fără a-și pierde rădăcinile.
Tradiția, în Irlanda, nu este muzeificată, ci respiră împreună cu oamenii.
Ion Nălbitoru: În Marea Britanie monarhia impune respect și o anume conduită. Ceremoniile de la Casa Regală, fastuoase, sunt memorabile. Ați avut vreodată ocazia să fiți martoră la vreuna din acele ceremonii?
Sorina Ivănescu Lynskey: Casa Regală a Marii Britanii este respectată în mod tradițional ca simbol al continuității. Ea reprezintă emblema națională a englezilor, recunoscută prin rolul său istoric și ceremonial.
Da, am fost martoră la momente de mare încărcătură simbolică, precum ceremonia nunții dintre Prince William și Catherine, Princess of Wales, precum și la tradiționala ceremonie a Schimbării Gărzii la Buckingham Palace. Aceste evenimente impresionează prin organizarea impecabilă și respectarea strictă a protocolului.
Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit nu a fost doar fastul, ci disciplina și continuitatea - sentimentul că asişti la o tradiție vie, păstrată cu consecvență și deplin respect. În astfel de momente înțelegi mai bine de ce monarhia rămâne, pentru mulți britanici, un reper identitar.
Ion Nălbitoru: Peste tot în Europa sunt proteste din cauza austerității, a nemulțumirilor, a încălcării democrației și a drepturilor omului. Sunt și englezi nemulțumiți de economia și politica dusă de guvernul de acolo?
Sorina Ivănescu Lynskey: Este un subiect sensibil și cred că trebuie privit cu responsabilitate. Î prezent, nu vorbim doar despre situația unei singure țări, ci despre un context global în care,
aproape peste tot, se simte un anumit dezechilibru politic și social.
Marea Britanie are o societate democratică.
Aici, în Londra, nemulțumirile se exprimă, de regulă, într-un cadru civilizat, prin dialog, presă și mecanisme instituționale, fără a afecta fundamental societatea.
În principiu, oriunde în lumea asta, esențial rămâne construcția și menținerea păcii. Oamenii au nevoie de stabilitate, de oportunități reale și de un cadru care să le permită să își construiască viața cu demnitate și bucurie. Personal, am învățat, trăind între mai multe țări, că oamenii își doresc în esență aceleași lucruri.
Ion Nălbitoru: În ultimul timp țara noastră a cam decăzut în ochii europenilor, mai ales din cauza prăbușirii economice și a politicilor duse la nivel înalt. Cum este văzută România în Marea Britanie? Dar românii?
Sorina Ivănescu Lynskey: România este văzută în Marea Britanie printr-un filtru adesea fragmentar, influențat de presă și de stereotipuri, dar și de experiențele directe ale britanicilor cu românii stabiliți aici.
În ultimii ani, percepția s-a nuanțat considerabil, pe măsură ce românii au devenit mai vizibili în domeniul profesional, evenimente culturale, demonstrând seriozitate, competență și adaptabilitate.
Imaginea României se schimbă treptat, prin oamenii ei.
Ion Nălbitoru: Harul pentru poezie, proză, dramaturgie, pictură sau muzică este dat anumitor persoane din naștere, indiferent de profesia pe care o vor urma. Un astfel de caz sunteți dumneavoastră. Cum se îmbină contabilitatea, cu cifre, cu sensibilitatea poetică? Când v-ați descoperit talentul poetic și când ați debutat?
Sorina Ivănescu Lynskey: Talentul poetic l-am descoperit devreme, încă din anii primari de scoală, ca pe o formă naturală de exprimare a emoțiilor și a întrebărilor interioare de atunci. Scrisul a fost, inițial, un refugiu, apoi a devenit mai mult decât un hobby. Prin scris mi-am înțeles mai clar propriul univers interior și felul în care percep lumea exterioară.
Mulți ani am fost membră a cenaclului Gib Mihăescu, alături de scriitori, poeți de mare valoare care au contribuit semnificativ la literatura română contemporană. Această experiență m-a format profund: am învățat să simt și să scriu cu atenție, dar și să înțeleg puterea cuvântului în relație cu cititorul.
Debutul literar a venit când am simțit că textele mele au suficientă maturitate pentru a fi împărtășite și asumate public.
Astfel, poezia „ Cea mai frumoasă” își face apariția în revista „ Vâlcea Literară „ după care urmează mai multe compoziții de proză si poezie, în diverse antologii de poeme și reviste literare.
În anul 1995 – 9 aprilie - am avut un debut radiofonic pe postul ROMÂNIA CULTURAL.
Iar, din aprilie 2024 devin membră în Liga Scriitorilor Români, filiala „ Gib Mihăescu” – Vâlcea.
Ion Nălbitoru: Enumerați câteva din volumele apărute, reviste la care ați colaborat, lansări de carte etc.
Sorina Ivănescu Lynskey: Am publicat anul trecut, pe 15 Martie, volumul bilingv de poezie atât în limba română, cât și în engleză „Undeva-Cândva. Fluturii scriu poezie/Somewhere-Sometime. Butterflies Write Poetry”, un volum care ocupă un loc special în parcursul meu literar, dar mai ales în sufletul meu.
Am colaborat cu reviste literare din țară și din diaspora și am participat la lansări de carte și evenimente culturale în România și Londra. Aceste întâlniri cu cititorii și cu alți scriitori au fost, de fiecare dată, momente de confirmare și de dialog autentic.
Ion Nălbitoru: Ce planuri de viitor aveți din punct de vedere literar?
Sorina Ivănescu Lynskey: Din punct de vedere literar, îmi doresc să continui într-o direcție a maturizării expresiei poetice, cu un accent mai clar pe temele identității, ale apartenenței și emoției.
Lucrez acum la un nou volum bilingv, română–engleză, într-o formulă diferită care combină poezie și proză. Sper din suflet ca această carte să găsească un loc în rândul cât mai multor cititori și să le ofere o nouă abordare care să-i atingă la nivel emoțional.
Însă scrisul nu se oprește aici. Continui să scriu, pentru că scrisul este, în primul rând, un tratament pentru suflet - un mod de a înțelege și de a exprima emoții, de a păstra legătura cu propria identitate și cu lumea din jur.
Mereu am spus, că fiecare text este o mică explorare a sinelui, un exercițiu de sinceritate și de introspecție, dar și un dar pe care îl ofer cititorului.
Ion Nălbitoru: Vă este dor de România, de plaiuri și prietenii români? Ce părere aveți despre situația actuală din România, intrată aproape în colaps?
Sorina Ivănescu Lynskey: Dorul de România este în sufletul meu, la modul cel mai profund și constant. Dor de plaiuri, de limbă, de familie și prieteni, oamenii care mi-au fost aproape într-o etapă esențială a vieții mele.
România nu dispare din tine odată cu plecarea; rămâne ca un sâmbure al identității.
În ceea ce privește situația actuală, cred că România traversează o perioadă dificilă, marcată de dezechilibre și oboseală socială. Este într-o criză prelungită, din care se poate ieși prin luciditate, responsabilitate și, mai ales, prin oameni care aleg să NU renunțe la valori.
Pentru mine România rămâne unică și frumoasă, oricând, oriunde aș merge și oricât aș sta în altă țară.
Ion Nălbitoru: Vă gândiți să reveniți în România sau v-ați stabilit pentru totdeauna cu familia în Londra?
Sorina Ivănescu Lynskey: Deocamdată, viața mea este așezată în Londra, alături de familia mea, de prieteni și colegii de serviciu. Acest lucru îmi oferă stabilitate și un anumit echilibru. Nu exclud niciodată complet ideea revenirii, însă nu cred la momentul de față, în decizii radicale sau definitive.
Mă consider un om al mai multor spații, iar apartenența mea este – poate - mai degrabă una culturală și afectivă decât strict geografică.
Ion Nălbitoru: Transmiteți un gând pentru români!
Sorina Ivănescu Lynskey: Gândul meu pentru români este unul simplu: de încredere și de iubire. Să nu uite cine sunt, deci să nu-și piardă identitatea, rădăcinile, cultura și valorile care ne definesc. Dar mai ales demnitatea, respectul față de sine și față de ceilalți, oriunde s-ar afla.
Iar pentru dumneavoastră mulțumiri și aprecierea mea sinceră pentru acest prilej. Este o oportunitate rară și prețioasă de a-mi împărtăși experiența, gândurile și trăirile dincolo de hotarele României, de a face cunoscut parcursul meu personal și literar unui public mai larg.
Vă mulțumesc pentru atenție, pentru răbdare și pentru spațiul oferit de a povesti. Sper ca aceste cuvinte să ajungă la inima cititorilor, așa cum fiecare experiență m-a atins pe mine.
Ion Nălbitoru: Doamna Sorina Ivănescu Lynskey, vă mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu și vă doresc mult succes în continuare!
Ion NĂLBITORU
|
Ion Nălbitoru: 3/1/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.