Câteva aspecte ludice în poezia lui Iosif Băcilă
Plăcerea de a scrie, cred, e greu de definit. Profund subiectivă, depinde de fiecare fiintă, lume surprinzătoare.
Mirarea, se stie, la originea filosofiei, a determinat cunoasterea. În rodul catalictic al inspiratiei se fixează mirarea poetului: „Mult mă mir că nu se-nclină / Carul Mare – lada-i plină - / Si prăvale peste văi / Licărul ochilor tăi” (p.105), în volumul de versuri Lacrimă sub candela aprinsă.¹ Alătur mirării functia ludică. Jocul se leagă fericit de artă. La om apare din „vremea fericirii fără minte” (Panait Cerna) si rămâne o permanentă, până la ultima formă a vietii, trăirea mortii. Chiar dacă gresesc, trec jocul pritre obsesii necesare vietii, fiind cunoastere afectivă. Astfel, în lumea obsesiilor, si poezia este jocul spiritului în procesul reconfigurării lirice a firii. În artă, functia ludică are trăsături distinctive, la fel în planul existentei: „Civilizatia se naste în joc si ca joc”². Ca fenomen cultural, jocul devine si poetic. Ca „act de libertate”, spiritual ludic s-a manifestat mai mult sau mai putin în unele curente literare. În general, scriitorii au fost sedusi de jocul creatiei, asumându-si libertatea ludică între capcana de a cădea în steril si realizarea valorii de semnificatie. Între aceste limite, mai ales poetii au privilegiul de a folosi libertatea de dragul jocului, de dragul artei, pentru eliberare de obsesii, pentru a incita spiritul cititorului, de la experiment până la modalitate de creatie prin strategii formale. E mare tentatia de a trece realitatea prin jocurile artei. Curajul isi spune aici cuvântlul. Afirmarea noutătii este interesantă. La fel de importantă este posibilitatea de a vorbi în conditiile existentei costrângerilor ideologice sau de altă natură.
Poetul joacă de unul singur, dar îsi închipuie ca partener cititorul, si, pentru a reusi, trebuie să păstreze „regulile jocului” creatiei, mereu provocatoare, pentru că aspectele ludicului intră în codul fictiunii iar efectele trebuie bine calculate. Din zecile de mii de bătăi zilnice ale inimii părintilor, câte au fost pentru el, poetul nu va sti niciodată. Taină rămâne si numărul bătăile inimii sale pentru versurile despre copilărie, când jocul îsi pune amprenta pe viată.³
Catrenele: „Adevărul de jos, / Adevărul de sus - / Nu stiu, măicută, / Unde l-ai pus.” si „Adevărul de sus, / Adevărul de jos – Nu stiu, măicută, / Dacă-mi sunt de folos!”au titlul „Poetul copilărindu-se”, trecut în paranteze după ultimul vers, precizând autoreferentialitatea si atrag atentia prin simplitate tuburătoare, ritm alert si jubilatie. În jocul creatiei, dacă nu acceptăm ambiguitatea discursului, versurile apar criptice, datorită lexemului „adevăr”, categorie filosofică în teoria cunoasterii. Paralelismul versurilor cu schimbarea ordinii secventelor e un joc care derutează în pătrunderea semnificatiei, o realitate cotidiană infestată ideologic. Există notiunile adevăr absolut si adevăr relativ. Relativizarea adevărului absolut lucrează în constiintă cu efecte în existentă. În relatia adevăr/minciună, fiinta îsi pierde valorile de sigurantă, spiritul îsi pierde puterea de observatie, decade într-o relatie de subordonare. Deosebirea lucrurilor prin perceptie critică îsi pierde utilitatea si coboară fiinta sub existenta robotilor. Speranta în lumina cunoasterii e sugerată de eul poetic prin diminutivul „măicută” de mare putere afectivă, care dă fortă imaginii, intensitate semantică si atitudine de gândire autentică, femecătoare. Jocul devine tehnică persuasivă, chiar subversivă.
Modelul ludic se repetă în catrenele: „Apă vie, apă moartă, / La fântâna de sub deal - / Dorurile mă tot poartă / Tors pe-un cântec de caval. (La Fântâna Boinii – 1, p. 127); „Apă moartă, apă vie, / Unduind îmi poate spune - / Ce se-aude, ce se stie, / De ce ard ca un tăciune?” (La Fântâna Boinii – 2, p. 128). Apa vie si apa moartă simbolizează, ritualic, în basme, renastere fizică si spirituală (apa moartă vindecă rănile, apa vie dă viată, aducând sufletul din moarte) si tine de mitologie în tipare arhetipale. E posibil ca poetul să fi cunoscut numărătoarea din jocurile copilăriei pe care mi-o amintesc acum „Mână vie, mână moartă, / pe la noi cine te poartă ? / Tată-tu cu mumă-ta, / iesi afară dumneata.” Cu aceste cuvinte se începea ciclul următor până la ultima numărătoare.
Mecanismul de costructie lirică face din cele două versuri finale ale catrenului o reflectie asupra idenntitătii. Vizualizarea reveriei e posibilă prin cuvintele dor si tăciune. Expresia „a muri de dor” semnifică o suferintă în dragoste coplesitoare, vindecabilă prin cântec. Toponimul complex La Fântâna Boinii, cu origine onomastică, este renumit în zonă, din câte stiu, după apa binefăcătoare a izvorului. Valoarea recunoscută a termenului tăciune arată o bucată de lemn, care arde mocnit după ce se stinge focul, dar orice adiere mai puternică îi poate reaprinde flacăra. Aociativ în comparatie, prin confesiunea elegiacă, cu sensibilitate, concretizează ideea extinctiei în limitele ludicului.
Ca joc spiritual, în tertina „Frunză verde dintr-un ram, / Când eram, când nu eram - / Si nu stiu, veneam, plecam…”(p. 85), ludicul edifică starea de incertitudine. Structura „când …, când”exprimă alternarea (si / sau succesiunea). Dacă în constructie intră acelasi verb, advebul când impune, în partea a doua, forma negativă, ceea ce, în context, intensifică expresivitatea sugestiei, sustinută, în ultimul vers, si de coordonarea disjunctivă fără conjunctie, marcată prin intonatie . Primul vers reia un cliseu folcloric într-un mod deosebit: nu se face referire explicită la un element vegetal, e vorba de un ram oarecare, cu scopul realizării monorimei. Precizarea elementului vegetal, din ratiuni ludice ale eului poetic, apare în „Frunză de paltin, coajă de gorun, / De ce n-o fi răsărind luna? / Să vă spun, să nu vă spun?!” (p. 119). Aceeasi modalitate mimetică de coordonare, având ca bază lexemul frunză, alcătuieste tertinele: „Vino, frunză, vezi că nu-i… / Cântă, frunză, iacătă! / Dorurile scapătă”(Joc – 1, p. 113) si „Suie frunză, / Cântă-n ram - / Tare mult de lucru am!”(Joc – 2, p. 114), în care semnificatia schemei ludice se concentrează în ultimul vers. Consider că s-ar putea vorbi de o transparentă complexă în care atrage atentia naturaletea. Plăcerea jocului se desfată în tonul hazliu.
Comportamentul ludic se manifestă în contexte provocatoare, unde aduce o formă rară de superlativ absolut bazat pe repetarea adjectivului si pe opozitie semantică: „Ca o frunză verde-verde, / Dorul meu se tot încrede - / De venire, de plecare, / De ziuă, de înserare…” (p. 86). Jocul de cuvinte (legate eufonic) în contrast devine elocvent: „În cântecul tău să înviu, / - Mai devreme, mai târziu - / Si să stiu, si să nu stiu!”(p. 81). Imaginile curente
din curgerea timpului se înfătisează ca reactii spontane: „Înspre mâine, / Înspre ieri, / Strivind roua din tăceri.” (Strivind o lacrimă – 1, p. 110); „Înspre azi / Si înspre mâine, / Strivind lacrima cu tine.”(Strivind o lacrimă -2, p. 110). Până la anumită vârstă, notiunile obisnuite ale timpului nu au linite precise de perceptie. Faptul asigură substanta ludică în tertina „De parcă ieri a fost mâine, / Se miră copilul nepoatei mele - / Si azi de ce nu mai vine?!” (p. 115), încât as putea întelege că poetul sugerează un viitor tulbure pentru omenire.
Repetitia si inversarea secventelor sintactice produc adevărate fulguratii ludice: „Spre nu- stiu-când, / Spre nu-stiu-cum / Lumină stelele / Alt drum… ( Drum – 1, p. 103); „Spre nu-stiu-cum, / spre nu-stiu-când / Plecăm tăcând - / Pe rând, pe rând…” (p. 103). Deschis spre comunicare si întelegere, poetul vrea să pătrundă în taina existentei obiective prin alăturări flexibile: drumurile vietii si drumul mortii, prin fermitatea expoziiei cuvintelor.
Aspectele ludice din vesurile. „Ninge. Ninge. / Poate plouă - / Cerul se tot rupe-n două…” (Rapsodului Lută Iovită – 1, p. 101; „Plouă. Plouă. / Poate ninge - / Lumânarea nu mi-o stinge…” (Rapsodului Lută Iovită – 2, p. 101) intră în rezonantă cu traditia. Fără nici o îndoială poetul si-a adus aminte de bucuria copiilor la venirea ploii după secetă sau la prima ninsoare, manifestată în cuvintele: „Ploaie, ploaie, babele se moaie, mosii se zbîrcesc si copiii cresc”; „Ninge, ninge, popa plânge, preoteasa râde. E bine că amintirile revin în fortă si pătrund în creatie. Jocul de-a creatia fixează jocul de-a viata, jocul de-a moartea. Poetul seduce cuvântul pentru a-i găsi loc în regim de iluminare lirică cu efecte expresive compatibile cu timpul cititorului: „Hai, citeste-mi în ghioc / Cum de-a viata să mă joc / Si de-a moartea chiar deloc”.
N-as avea cum să nu mă las impresionat de frământarea dureroasă prin care trece poetul, Trăind la tară, cunoaste evolutia satului.⁴ Viata si creatia poetului sunt expresia spiritului traditional românesc. Se astepta la o evolutie naturală a satului, cu adaptare la realitatea social-politică, asa cum s-a îmtâmplat de-a lungul istoriei. Ruptura dramatică de ritm este surprinsă într-o imagine în care intră si unul dintre jocurile copilăriei: „În casa aceasta nu mai locuieste nimeni. / - Nu-ti fie frică, spuse fereastra, supravietuim. / Vom invita soarele să ne fie oaspete - / Si-o să ne jucăm de-a baba-oarba, copilărim…” (p. 118). E mai mult decât o confesiune a manifestării emotiei, e judecata istoriei, e vinovătie de neiertat. Poetul devine si rămâne acuzator pe un ton persuasiv, chiar subversiv pentru epoca post-adevărului.
Pitorecul ludic, asa cum apare în versurile lui Iosif Băcilă, arată că poetul nu-si permite libertăti „formale”, uneori mimează naivitatea, unde păstrează luciditatea în suprematia simplitătii cu subtilităti sugestive, cu trăirea autentică a creatiei. Realitatea poetică este prinsă convingător între adevăr si fictiune lirică.
1.Iosif Băcilă, Lacrimă sub candela aprinsă, Volum îngrijit, cuvânt-înainte si notă asupra editiei de Florina-Maria Băcilă, Timisoara: Cosmopolitan-Art, 2022.
2.Iohan Huizinga, Homo ludens, Bucuresti, Editura Humanitas, 2002, p. 15.
3. Vezi, pentru jocurile copilăriei, Iosif Băcilă, Jocuri din copilărie, în revista Arcadia, Anina, Anul XIX, Nr. 7-8-9 (97-98-99, iulie-august-septembrie, 2025, p. 3-8 si, pentru varietatea actelor ludice, Emilia Comisel, Folclorul copiilor. Studii si antologie, Ed. Muzicală, Bucuresti, 1982.
4.Vezi Liviu Spătaru, Casa părintească, în revista Reflex, an XXV(serie nouă), nr. 7 - 12 (296 – 291+, iulie - decembrie , p. 9; Alexandru Nemoianu, Casa strămosească, în revista Vatră Almăjană, Bozovici, An I, Nr. 4-5-6, iulie-august-septembrie, 2024, p. 13-14.
Constantin Teodorescu
Rocky View County, AB
|
Constantin Teodorescu 3/1/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.