Din volumul - Romb coborât de pe coloană
La Tg.Jiu, Coloana fără de sfârșit
este singurul coș de fabrică ce mai fumegă.
Este cabina de probă în care, fără să se știe,
toate păsările măiestre probează zboruri.
Ceea ce se vede sus, în jumătatea lipsă,
e sudoarea lor în încercarea
de a-și inventa propriul aer.
E de praf și de pulbere
passepartout-ul făcut deliberat în jur,
conform semnalului dat,
că totu-i „un morman de fier vechi".
Și, totuși, la Masa tăcerii
se împachetează la foc continuu săruturi,
care se trimit apoi prin Poartă,
unde sunt controlate la viscerele iubirii.
Măi, bolovanule, măi președinte de C.A.P.,
îmi vine eu să strig cu întârziere,
clepsidra pe care te-ai așezat
pentru fotografie nu-i scaun,
ci operă de artă.
Nu-i marketing, ci incultură crasă.
Așa, mâine-poimâine te cocoțezi și pe acel ceva,
mult mai înalt,
crezând că-i vârf de par,
iar tu ai acest drept,
câștigat prin manipularea celor mulți.
Dar bolovanul tot bolovan:
nu aude, nu vede, nu știe, nu-i pasă.
Îl doare-n clăpari.
Și, totuși, România profundă
este cea care crește PIB-ul României,
mai ales că SUA nu mai îndrăznește de aproape un secol
să confunde operele de artă ale lui Brâncuși
cu produsele industriale și asta,
după ce a pierdut procesul cu acesta.
Statuia superficială a libertății lor
a fost învinsă
de o libertate care respiră
noi teritorii în adâncimea profundului.
Dacă ar fi trăit Badea Cârțan,
ar fi venit, probabil, la Tg. Jiu, ca la Roma,
să vadă acest nou certificat de naștere,
de data asta în metal,
al poporului român.
Dormind la poalele ei, dimineața,
mulțimea ar fi constatat uluită
că un romb a coborât de pe Coloană.
Mi-am pus urechea să-i aud tăcerea
Mi-am pus urechea să-i aud tăcerea,
Dar am fost fluierat de polițistul comunitar,
Mi-a spus că dacă toți ar face la fel,
Masa și-ar diminua tăcerea din aval.
Mi-am pus urechea pe amontele ei,
Dar am fost fluierat cu fluierul de un cioban,
Care își păștea oile pe locul viitoarei Mese a Tăcerii,
De cel puțin 5 mii de ani.
Atunci, m-am încordat filosofic,
M-am tras singur ca pe un Cal Troian,
Am pus stetoscopul pe Masa Tăcerii,
Ca să aud extrasistolele lui Cioran.
Masa tăcerii
Locul în care tăcerea a căzut pe pământ
Și s-a tasat până la o lipsă totală
De sunet intestinal și cuvânt.
Locul în care echilibrul și-a găsit cadența,
De merg pe-același fir de păianjen,
Prezența și-absența.
Locul de unde a început lumea
Să-și pună garou,
Și de unde decibelii au ieșit din ou.
Locul de unde apostolii au început radial,
Să ducă învățăturile lui Iisus,
Plenipotențiar.
Din Masă tăcerii empirice,
Descinde și Tabelul periodic al elementelor chimice.
De acolo, din căsuțele ascetice,
electronii au desprins salturile energetice.
Din tăcerea primordială au apărut primele supe,
De perioade și grupe.
De acolo s-a plecat
Și acolo se va întoarce nemijlocit,
Și va andoca și tot ce-i acum infinit.
Aleea scaunelor
Aleea scaunelor este Cenușăreasa
de la tăcere la sărut,
Este culoarul nevăzut.
Toți o ignoră, toți trec nepăsători,
În coșurile de gunoi de pe alee,
Se aruncă doar celofanul de la flori.
Privirile sunt rare, iar gândurile și mai rare,
Este hrana sufletească degrevată de sare.
Aleea scaunelor este locul
pentru masa umană în mișcare,
Unde tăcerea până la sărut,
și-o poartă în taină fiecare.
Poarta sărutului
Așa cum se pune și astăzi în unele sate din Ardeal,
Câte o mătură în tocul ușii, ca semn că gazda este plecată,
Aș pune o mătură la Poarta Sărutului,
Că și Brâncuși lipsește și a lăsat-o neîncuiată.
A plecat probabil la un „Tors" de femeie,
Posibil, Maria Tănase,
Sau poate la „Domnișoara Pogany",
„Facerea lumii" să-i descoase.
Sau poate-i dus după bronz sau piatră
Sau să-și ascută dălți,
Să modifice geografia frumosului,
Esențializând întregul prin părți.
Sau poate s-a luat după păsări,
Închipuind aerodinamici în văzduh,
Sau să caute travertin,
Pe care să-l însuflețească cu duh.
Și totuși mătura există la Poarta Sărutului,
Fiindcă el e plecat la Montparnasse,
Au voie să intre și să-l caute,
Toți cei pentru care timpul nu-nseamnă instrumentul ceas,
Ci o sferă tăiată în două
Și puse jumătățile spate în spate,
Ca pentru un duel cu pistoale,
Ca pentru clepsidre din jurul unei tăceri asumate.
Mulțumim, d-nă Arethia
Mulțumim, d-nă Arethia Tătărăscu,
pentru că l-ați chemat pe Constantin Brâncuși la obârșii,
ca să-și regăsească concetățenii
și mai săraci și mai proști decât îi lăsase.
Și totuși, iubirea nealterată de depărtări
a făcut ca acolo, la Tg.Jiu,
sub coroana geniului său să nu crească îndoieli,
că eroii neamului nu merită
și nu trebuie prețuiți și iubiți, in aeternum.
Într-o intersecție aglomerată de prejudecăți,
a dirijat cu dalta și ciocanul,
traficul ideilor către absolut.
Materialele folosite nu erau decât pretexte
în care sinele lui a vorbit cu celestul și teluricul.
Așa umanitatea s-a îmbogățit cu o nouă axă,
în jurul căreia se rotește profundul,
cu un nou A.D.N. de înțeles.
Pe CALEA EROILOR,
românii poartă și acum
la sinusoidalele bătăi ale inimilor,
amplitudini de recunoștință.
Așadar, mulțumim, d-nă Arithea Tătărăscu,
chiar dacă acum sunteți oale și ulcele,
pentru că l-ați chemat cândva
pe Constantin Brâncuși acasă,
unde în cofraje curbate de lemn
să toarne metal și piatră,
ca să reproducă vioara amintirii,
făcută în copilărie, dintr-o ladă.
|
Razvan Ducan 2/23/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.