Nicholas Andronesco - Omul Templu
Patria este limba maternă pe care continuă s-o vorbească.”
Mircea Eliade
“Eram și sunt mereu în simbioză cu conștiința mea sfințită,” – scrie poetul Academician, Doctor – prezident, om de știință, creatorul teoriilor “Atomul Cibernetic” și „Legea Universală Eminescu.”
Îl vom numi Templu, în care se-nchină cu râvnită pietate Măria sa Știința domeniilor exacte și umanist-filozofice, apoi Eul poetic al unui trudnic prozator, traducător, om de cultură național – română și mondială, fidel patriot și inițiator al școlilor române în alte țări, edituri, al concursurilor internaționale și măsurător al timpului fizic și cibernetic. El este individuum atât, cît ar trebui să le dovedească pe toate multe și importante într-o singură viață de Om.
Printre toți eminescologii lumii Andronesco se ridică în știința literară ca un munte de forță, sigur, cu argumente, venind din timpuri, promițător, care nu pare să aibă nici peste vremuri obstacole concurente ca cercetător.
În versurile lui Nicholas Andronesco, „izvorând din scoici și alge,” aidoma marelui geniu Eminescu, care, până la sclipitorul „Luceafăr” descoperă, că „un vierme-n fundul mării e înamorat de-o stea,” relațiile științelor împletite filozofic cu imagini poetice, datele de cunoștință a metamorfozei globale, rămîneau spre ceva necunoscut spre a descoperi poezia demonstratoare de savant, iar savantului – o încărcătură de mare valoare poetică, filozofică, care cere efort s-o cucerești în amănunt, manevrînd din oazele mărilor în ceruri cu stele de conștiință, zările copilăriei și romantica vară cu flori de cireși, tei, lilieci... până la viața tihnită „cu început de curcubeu.” Peste toate formele conștiinței atotputernic, atotstăpîn e unul „Străvechi îndemnuri, De-a fi, Pur Templu, Dumnezeu.” (Poezia „Templu, ” pagina 136, cartea „Eternitatea,” autor N. Andronesco)
Relatez acest echilibru dintre artistic și științific, urmărind atent printre rînduri notele moderne în creația autorului, dar îmbrăcate luxos în haina cultă, de bună cuviință (stofă), măsură a frumosului în artă, inteligență și multe alte bune maniere de condei, bănuiesc, de viață. Ici-colea sclipesc unice metafore, comparații, antiteze, dar și „dorința de schimbare... spre mai bine,” - dorință globală a tuturor celor nesupuși, care sunt gata să lupte, să se jertfească, „să moară și să se nască,” pentru a obține, a învinge, a cuceri „mai bună ziua de mâine.”
Nicicum nu se poate de ascuns nostalgia poetului după locurile copilăriei, țara tradițiilor frumoase și problemele actuale ale românilor de pretutindeni.
Fiindcă, doar o prea mare supărare omenescă, fiind contrariat politic de vremurile rebele din trecutul istoric al Țării Dumisale l-a depărtat de casa sfintei copilării, urmîndu-și activitatea fructuoasă tocmai în America.
În „Fiziografia Eminescu” cunoștințele despre cibernetica poetică au pătruns în creațiile Domnului Andronesco ca un flux sănătos sanguin, ambiționînd relații științifice, scheme grafice, formule, relatări, ridicînd nivelul de cunoaștere al cititorului rafinat pentru a păși vertical prin ceea ce scrie și ne pune la dispoziție autorul. Ori, ca să-i cunoști „interiorul creațiilor,” trebuie să dispui de acea „cheiță de aur,” pe care o posedă doar cititorii, care cunosc științele adîncite artistic în materie.
Astfel, Andronesco studiază și confirmă viteza medie în cădere liberă, fiind egală cu media vitezei inițiale plus vitezei finale împărțită la doi vm=(vi + vf)/2, formulă de fizică luată din cartea „Fragmentarium” de M. Eminescu. Multiplele lucrări științifice cât și operele literare ale unicatului Om de știință și Om de creație n-au pornit pe căi deja bătătorite, dar, și-au găsit și nivelat singure calea lor cercetată, trudită. Inițiată relativ insistent în timp, consecutiv și responsabil, uimitor de sigur și argumentat, păstrându-și numele între lumea mare de știință și cohorta oamenilor de creație, nimeni până la Nicholas Andronesco n-a cercetat viziunile eminesciene în domeniile fizico-matematico-literare până la definirea expresiilor lingvistice prin formule. Andronesco e cel ce leagă formule cantitative de cele cantitative cum este cazul cu Legea Universală Eminescu: „Legea conservării energiei mecanice + Pesimismul in opere literare = Legea Univerală Eminescu.”
Până ce, ar fi regretabil faptul, când cuvântul, posibil, va pierde în continuare din muzicalitate, versul- din melodie. N. Andronesco folosește lejer diferite forme de vers , dar respectă cu strictețe firul voinic de ideie, cît și îl atrage pe cititor la „descoperirea finalului.”
În vers ori în proză, departe de neamul vorbitor în română, autorul și-a păstrat limba literară cizelată frumos printre limbile străine, ce le cunoaște, în care traduce, în care face știință de valoare. Ba mai mult: a dovedit și a contribuit la deschiderea școlilor în limba română în străinătate; a fost organizatorul multor concursuri internaționale, spre a promova limba română și linia identică a istoriei românilor de pretutindeni; a încurajat financiar tinere condee, urmărind și monitorizând dezvoltatrea lor viitoare prin concursuri ca „Academician Nicholas Andronesco – Eternitatea – concurs mondial de Literatură, Artă și Șiință.”
E greu să-ți imaginezi cît timp din douzeci și patru de ore este activ printre discipoli, doctoranzi și ore de cercetări, nopți pentru sumarea celor descoperite, create, proiectate. Organizator al concursurilor, activează generații de orice vîrstă, aprinde și abordează teme internaționale la nivel de rezolvare creativă, responsabilitate civică și – personal face acte de caritate, donează cărți și burse studenților cu merite deosebite...
Într-o scurtă nuvelă „Călătoria în munți” printr-o imagine fantastică, autorul dovedi să ne „sfințească” cu ingenioasă filozofie din zisa unui personaj: „Nu timpul trece. Noi trecem,” ori „vine ceasul păsării de bună vestire,” iar în creierul munților lumina e scumpă, ba lipsește din viața celor, care și-au ales acolo loc de trai. Pentru cititorul atent, nuvela de mai sus e o școală a vieții: proza Domnului Andronesco te învață cum să te pregătești de călătorii în munți, cum treci obstacole și timp, cum oamenii schimbă locul, dar și cum locul poate schimba oamenii. Autorul cunoaște pericolul mării, munților abrupți, drumul cu „botez în ape cosmice...”
După congresele și conferințele științifice din Austria, Olanda, Germania, Elveția, SUA, Anglia, Spania, Cehoslovacia, Canada, Portugalia ș.a. tînărul talentat și purtător de idei promițătoare științelor fizico-matematice a fost invitat în SUA la Universitatea de Stat Rutgers din New Jersey, apoi a fost recunoscut ca cel mai bun om de știință-2007, de Parlamentul din Connecticut.
Deschizând pagini în „Eternitatea” aflăm în “Visător”dorul de cunoaștere al autorului unde Dumnealui recunoaște “Lucram să unesc, Pământul cu cerul” ori „Realitatea să fie aparențe și speranțe în imaginația deșartă.”
În versurile dedicate morții lui Eugen Ionesco, Andronesco scrie cu amărăciune „Mă tot strămut în stări, Probabil noi..., Dar catastrofele-amintiri , Se țin șuvoi, Doamne.” Aceste expresii poetice subliniază durerea după marea pierdere cînd “Gîndul corb, Lovește orb, În firi...” Vederile poetului despre viață le constatăm în poezia „Împlinirea”: „Odihna eternă, Mai poate aștepta...”
Practic și Ideal în „Daruri risipitoare” notăm „Visele toate sunt aici, cu mine.”
Fiu iubitor și respectuos, dedică mamei sale versuri de aur:
„Împărăția mea de sîmburi, Ca sîmbure te va avea, Pe Dumneata.”
Profesorul Dr. Constantin Miu menționează: „Pentru Andronesco poezia înseamnă „facere, bucuria trăirii prin cuvînt, timpul îl transformă în sacru, scrie pentru a se afla pe sine.”
În poezia „Superficialii,” Andronesco critică pseudo-valorile, spunînd „Cununa lor e jos1” Andronesco e un poet vorbind despre seva de acasă, autorul duce dorul de sărbători, tradiții, ori „văd curgere și văd dreptate” ori „visează între cer și pămînt, Așteptînd timpul Divin.” Divinitatea la înțelegerea poetului este „iubire sfințitoare.”
Povățuitor și sufletist, autorul îndeamnă: „Nu răni sufletul sfînt...” Aici notăm profunda și marea credință umană, atare cît și în volumul „Eternitatea” el vorbește despre cele Opt zile duhovnicești, unde medicul i-a prescris „o bucată de odihnă eternă.”
În creația sa neasemănătoare cu modernismul sec, prin care ar lăsa să treacă timpul gol-goluț, Andronesco posedă dimensiuni reale, dar și umane, noțiuni fizice, metafizice-literare, trigonometrie imaginar- sacrală, puls vulcanic în idei, și o mulțime de instrumentarii artistice-literare , limba cultă, dar pentru minți lucide, ce-ar putea înțelege la nivel înalt fantasticul romantic și realul științific, care ar ridica nivelul oricui la verticalitatea turnului Eiffel (Franța).
Din cartea a II-a de poezie “Cibernetica Poetica, poetică la cunoașterea sensibilă postepistemologică” depistăm în poezia „Antisimetrie:” „Ei mor înainte de a se naște” și „Ei nu gîndesc în față, Ci în urmă e înaintea lor.” În cartea a III -a de poezie „Logica Trivalentă – introducere la logica sensibilă polivalentă” se spune în „Livezi Astrale”: „Fructele cad coapte imaginare, Hrănesc gîndul, Mă cheamă necunoscutul, Fiilor rătăcitori..”
Aici, viața apare în sistem solar, unde El și Ea puteau să nu existe, putea să nu fie Eul. În final rămîne o ideie, obsedată de singurătate, autorul finalizează un gînd – „într-o coajă de ou.” „Germenele Eului se cheamă dezvoltat, antiteza dintre singurătatea „într-o coajă de ou”și metamorfoza ce țintește în viitorul îndepărtat, pune cititorul să conceapă proiectul creșterii lumii și a deșteptării, care trebuie să se nască din El și Ea -indiscutabil.
Dacă angajăm eforturi în cunoașterea prozei produse de N. Andronesco, vom evalua, comparînd cîteva personaje elucidate de autor, care își numește eroinele Ana, Arun ș.a.
În romanul „Timpul ucis” este pus în discuție un „Viciu” omenesc – Singurătatea e bună o bucată de vreme, dar devine apăsătoare...Ana găsea neajunsuri la toți pretendenții inimii, ca la urmă să cedeze „Poți fuma fără grijă. Am să deschid ușa, dacă va fi nevoie.” Ea a înțeles „că nu este mai cu moț” ca femeile, cărora li se luau bărbații, fiind demnă, stăpînită, calculată, dar neputincioasă în fața naturii umane. Anii, timpul trecut fără rost – autorul l-a numit „timp ucis.” În nuvele istorică „Arun – soarele de dimineață” eroina principală este Arun . Nuvela informează cititorul despre regimul comunist, Pol-Pot din Cambogia. Arun – întocmai ca o Ană româncă, își iubește și își apără copiii. Din spusele autorului, e „o femeie și un bărbat,” care trece prin toate greutățile, ca mulți din emigranți, care n-au fugit de țările lor, ci au fugit de comuniști, realizînd, că „societatea comunistă este imperiul răului.”
Nicholas Andronesco compară istorii de viață ale diferitor personaje din diferite țări, compară chipul femeii Arun cu cel al mamei sale, admiră eroismul lui Arun, forța umană, care apără copiii, familia, singură luptă să-i așeze la locul lor în viață.
Anii de cotropire a Basarabiei de către comuniști, cînd multă lume a fost într-o noapte lipsită de averi, prieteni, părinți, copii, cînd fugeau salvîndu-și viața peste Prut, au lăsat amprente dureroase asupra scriitorului. Este fapt că și astăzi comunismul comuflat mai este un .pericol real pentru mase populare și personalități, evident apreciate și prețuite în diferite domenii de activitate în țări străine, care i-a primit și încălzit.
“Comunismul n-are mamă, tată, Dumnezeu”- desprindem concluzia istorică în „Arun – soarele de dimineață.” Această operă poartă o haină de doliu mondial, după masacre ale comuniștilor de pretutindeni, înarmați cu „kalașnicov,” țesută de autor cu groaznice comparații, descrieri amănunțite ale multor cazuri în parte, descrieri- portrete și psihologice ale peronajelor, după care urmează să înțelegem, că oamenii de orice culoare trebuie să fie tratați ca oameni. Ei luptă pentru viață, familie, copii, egalitate și dreptate. Ori din țara lor sunt petrecuți cu focuri de arme „kalașnicov.” „Vaporul se-ndepărta cînd de pe chei comuniștii vietnamezi trăgeau cu kalașnicovul.” Oamenii se susțin, se ajută. Astfel Arun este ajutată de o echipă americană, după ce a privit cu groză cum pluteau cadrave pe ape... după ce s-au ascuns aproape un an prin păduri cu cinci copii mici.
Această femeie e o eroină în ochii prozatorului, cît însuși N. Andronesco e un om curajos, erou, care are menirea să cerceteze asprele evenimente istorice, pe care le transmite generațiilor de urmași, astfel proza dată are strict scop de a informa, de a educa patriotic, de a ridica nivelul de cunoaștere, de a chema la luptă pentru un ideal uman.
“Comunismul n-a dispărut,”- spune autorul- „el e comuflat, ascuns bine.” Ori, noi, cititorii, studiem literatură cognitivă, urmăm a ne păzi de a mai lupta cu războiul, rece, care ne rănește deseori sărbătorile naționale, demnitatea și libertatea, la care am rîvnit de veacuri.
O mare greutate lăuntrică o au dialogurile personajelor, -acolo nu e doar comunicare pentru comunicare, dar te cutremuri, cînd citești un sfat ca atare:
- „Nu te duce în vizită în țara de unde ai venit
- De ce?
- Aceia ar putea să te lichideze.”
Ori „La noi comunismul a decedat?”
- ¬¬¬¬„Nicidecum. E doar mai sofisticat...”
Desprindem un mare adevăr: pe acești oameni nu-i apropie frumusețea fizică, dragostea, etc., doar îi adună ideile, aceleași greutăți trecute, suferite, direcțiile de luptă pentru a supraviețui, pentru a-și zidi viitorul. Arun e un personaj multiplu și diversificat, cu substracturi și adînc filozofic. Cum ar mai putea fi caracterizat un chip frumos de femeie? Care misiuni umane mai puteau fi puse pe umerii ei? Primordiala misiune – are o casă de copii, care o ascultă, o urmează în idei, devin oameni cu studii, așezați. Trece prin zeci de greutăți groaznice. Ia decizii hotărîte, alteori imposibile de înfăptuit, dar le depășește. Cunoaște limbi străine, își exploatează mintea ca să facă banul, ce le asigură existența în lumea străină. Arun este săritoare la nevoie și la greutățile altor obidiți de soartă, ca să aibă și ea susținere la nevoie. Pătrunzătoare și tacticoasă, grijulie față de soarta altora, fiind departe de egoism, deși la început, fiind mută după stresul strașnic cu schimbarea regimului politic în Cambogia, ea nu putea vorbi. Cu ochii ei negri, „prea negri,” cum crede autorul, privea cu mare atenție în jurul ei, pentru că viața i-a fost tot neagră. Preocupările ei fudamentale erau “Copiii și lumina ochilor.” Deci așa calități umane, definite frumos, cu delicatețe de autor, - răbdătoare, calculată, cambogianca a meritat calificativul “era de admirat, că îi reușesc foarte bine toate.” Așa calificativ, rar îl mai găsim în zilele noastre, poate, că nici nu-i unde a-l găsi.
Nicholas Andronesco se trage din viță română, avînd mamă cu credință în suflet și un tată, care a fost veteran de război, fiul Nicholas rămîne a fi un talentat profesor, care s-a sacrificat întreaga sa viață științelor, literaturii, teatrului, mereu inovator, activ în toate domeniile secolului, cît și în cele social-politice. Astfel în 2018 lansează o Proclamație, în care se adresează românilor de pretutindeni să fie uniți, să comunice în limba strămoșească română, spunînd că limba e Patria comună, care trece toate frontierele. “Români! Continuați să susțineți cu înflăcărare programul unirii lansat de Sfatul Țării – 2 din Basarabia”!
Andronesco continuă în alte publicații: “Dorința de unire poate fi realizabilă,” se adresează el lui Nicolae Dabija, Academician și frate-poet de condei, urmînd a enumera căile concrete de a o face (Literatura și Arta, noiembrie 2015).
Ideia Unirii a migrat prin operele multor înaintași prosperi: “Testament literar” de Ienăchiță Văcărescu, “Limba noastră” de A. Mateevici, „Limba românescă” de Gheorghe Sion, „Limba noastră cea română” de Grigore Vieru, „Țara mea” de Otilia Cazimir, „Coșmar” de N. Dabija, „Vorba unire e în toate inimile. Toți o voim” de N. Bălcescu, „Patria Română” de George Coșbuc, „Hora Unirii” de V. Alecsandri, „Imn Românilor” de N. Andronesco, „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” de M. Eminescu.
N. Andronesco este un mare luptător. Admirați-i arma: „Români! Coștientizați proclamarea marii și extinsei noastre patrii, patria universală – Limba Română.” Misiunea de luptă a scriitorului, poetului, omului de științe fizico-matematice ce a trasat o linie clar vizibilă prin toate domeniile sale de activitate, oriunde și oricînd ar fi fost, depășind cu mult hotarele sus numite, fiind o torță călăuzitoare și îndrumător spiritual pentru zeci de generații, discipoli ai săi. El lasă vrednică urmă pe Pămînt, parcă întrebîndu-i pe politicieni, care se hrănesc cu promisiuni de zeci de ani, - ce vor? Astăzi duce cursul universitar unic “Constructivismul în știință,” face cercetări unice în științe, finisează capodopera voluminoasă de peste 400 pagini „Fiziografia Eminescu,” conduce concursul „N. Andronesco – Eternitatea.” În 2018, mai, la Congresul 42 (Cluj-Napoca)
al Academiei de Arte americano-române a susținut cu succes trei lucrări importante:
1. Noroc, Ideal și Pesimism în versul lui Mihai Eminescu.
2. Proclamația reunirii Basarabiei cu România (în limba română)
3. Etica și nanomateriale (în limba engleză) Tot atunci Academician Nicholas Andronesco a făcut importante donații de carte personală și bani pentru oamenii de știință basarabeni perticipanți la congresul aniversării marii uniri de la 1918.
Făcînd lansări de carte în Canada, în „Comunicare – Modernitatea fizicii lui Eminescu,” N. And¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬ronesco continuă cercetările în domeniul fizicii, realizînd legătura științifică de la cursul de fizică frecventat de Eminescu la Berlin, pînă la analiza operei Eminescu în poetică.
(1874 – 1883)
Autorul constată, că M. Eminescu, fiind vizionar, în una din poeziile1 sale spune, că nimeni nu va trebui să studieze obligatoriu, ideile sale cosmice în opera-i, doar, poate peste o sută de ani (un veac) vre-un individ se va apleca asupra cărții sale.
Nota 1 Scrisoarea I - fragment
„Și cînd propia ta viață singur n-o știi pe de rost
O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,(subl. a.)
Printre tomuri brăcuite așezat și el în brac
Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntari..”.
M. Eminescu, OPERE. I Poezii, Editura GUNIVAS 2001,
Chișinău, Republica Moldova, Coordonator Acad. Mihai Cimpoi
Academician Nicholas Andronesco se naște exact la o sută de ani (1950) după cum prevede genialul Eminescu (născut în 1850). Andronesco are „ochii cei verzui” și în vremea lui, științele înfloresc și dau posibilități multiple de a activa și conștientiza cultura creatorului și receptorului în artă. Merită de gîndit la aceste previziuni. Iată o comparație definitorie pentru opera lui Eminescu „Luceafărul, mister ceresc, înzestrat cu valori umane cît și divine, rece și nemuritor, este departe de a se asemăna cu sărmanul Dionis.” Andronesco vorbește la multe întîlniri de creație despre imaginația eminesciană în poetică, despre operă cu bază și nicidecum nu acostează personalitatea și timpul, condițiile triviale, trecutul spasmodic, dureros, pînă la insuportabil, oportun vieții.
La 21 martie, cînd e ziua de naștere a lui N. Andronesco, nu era să fie sărbătoare, - atunci a decedat tatăl poetului. Au mai urmat și alte triste zile, care l-au marcat greu și dureros pentru mult timp. Liber și neinfluențat de nimeni, rece și nepărtinitor la forfota ieftină a vieții, necumătrizat și necumpărat, el nu este impus, dar se dăruie cu satisfacție științelor, viitorului „cînd se simte mai bine.” Dar aceasta e o altă problemă. Cred, că niciunde nu poate nimeni să se simtă mai bine ca acasă.
De aceiea, să-i dorim multă sănătate, forțe de muncă creativă și studiu, dorindu-i succese și posibilități, care să-l apropie cît mai mult de locurile calde și liniștite ale copilăriei, de casa părintească și Neam. Să le cînte sănătos și ferice! Că Țara Româna nu-l uită și se mîndrește cu așa Fii!
|
de Nicolae Dabija 2/12/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.