Poezii din volumul " Toamna Intâia " de Jianu Liviu-Florian
Dumnezeu are mereu dreptate
.................................
CÂNTECUL RĂTĂCITORULUI
A început și școala, arămiu –
Și dintr-o dată, tot ce a fost viu,
Ca aspirat de-un vânt paradisiac,
A dispărut, lăsând pustiu, în parc –
Câte-un bătrân, arar câte-un matur,
Câte-un căruț, cu o bunică-n jur,
Câte un chioșc, și el, întredeschis,
Între a fi, sau a nu fi – proscris –
Și noi, pe-aici, pe unde n-am venit
Dar ți-am găsit izvorul cristalin,
Din care ochii tăi, în verde plin
Mă beau – eram ferigi, la asfințit –
A început și școala, ce târziu!
Tocmai acum, când parcul e pustiu –
Tocmai acum – când sus, atâți părinți
Ascultă – duși – întoarsele dorinți –
Tocmai acum, când au nevoie iar
De parcul plin de oamenii cu dar,
Să-nceapă-n țara inimii cuminți
Cea mai Înaltă Școală – de Părinți!
Tocmai acum, copiii pleacă-n lume.
Tocmai acum, bătrânii nu au nume.
Tocmai acum, familia se desparte.
Tocmai acum, n-avem destulă carte.
Tocmai acum, escaladăm noi vânturi –
Busole rătăcite pe pământuri –
Tocmai acum, ne rătăcim pe drum –
Și ne iubim din nou, tocmai acum…
Peste tot, numai frunze...
Peste tot, numai frunze de toamnă,
și atâta culoare de toamnă și fum,
rătăcită și noaptea pe drum,
betonată și luna care ne-nseamnă
și chiar soarele,
aruncându-și roșia privire
în scrum.
Peste tot,
numai clapele toamnei – îngroapă
răsuflările înainte,
acum.
Peste tot,
numai frunze și frunze și frunze
n-ai un loc în priviri să te-ascunze
și în părul tău aș vrea să mă-ngrop.
Să mă iei, de acolo, pe buze.
Și să n-am
nici în pântecul tău,
într-o scaldă de joacă – doi copaci plimbători plini de roade și frunze,
timp și loc.
Peste tot, numai frunze. Doar frunze. Și frunze.
Și toamnă.
Și cu pasul ce-i arde pe piele focul din mine,
în scară,
călare,
pe valul de mare
al griilor dale, sub luna ascunsă, de holda cu spițe,
o doamnă.
Doar frunze.
Doar frunze.
Doar frunze.
De taină.
Limba Numelui TĂU//
Am întâlnit numele tău pe cer.
Era scris în aceeași limbă cu mine.
Și îmi aducea aminte de tine.
Am întâlnit numele tău scris pe cer.
Și nu am știut ce să-i spun, niciodată!
Nu am știut să-i trimit niciodată vreun semn.
El – lumina – ca o taină. Ciudată.
Eu – stăteam – ca un lemn.
Nu scoteam – ca la tablă – vreo ioată.
Așa e când întâlnesc un nume pe care
nu l-am legat de mine,
ca pe un cățel.
Să îi dau de mâncare.
Să îi dau apă.
Să mă joc – când îmi vine – cu el.
L-am lăsat -
LIBER!
Pe bolta-nstelată!
Sigur, m-așteaptam
câteodată -
când scot telescopul
și-l caut -
să și văd!
Ce simte!
Ce -mi … transmite!
Dacă … și latră!
Dar...
acolo -
întâlnesc -
cu ochi marii – înlăcrimată -
numai numele tău.
Cu diamantele nopții
pe mantie.
Și știu că este imposibil
să nu fi ajuns fericită
la o poartă
atât de înaltă!
Îmbrățișez
Îmbrățișez,
cum te-aș îmbrătișa,
pământul...
Și frunzele îmi dau
ca-n tine -
reavănul lor pat -
Parfumul tău cel proaspăt -
de pământ -
te crește-n mine -
atât de viu -
de-mbătător -
și de curat -
Și capăt -
iar și iar -
putere de greblat -
de parcă m-aș lovi -
cu-ntregu-mi pârg -
în rug -
în tine
Pământul
parcă-i trupul tău
imaculat
cel dezvelit de frunzele
ce-l ține
ca prizonier -
legat de un
copac -
întâiul...
când eram și noi - mai bine...
nu cunoșteam nici
ce-i adevărat -
și ochi în ochi -
noi parcă ne-am furat
și dragostea -
ce-n ochii ei -
ne ține
Îmbrățișez pământul -
și-am fugit -
ca îmbătat -
de tinerețea
toată
ce-a ieșit din
el -
și vine
Curtea Curților de Veșnicie
Îți mai fac curte și acum.
Când am trecut pe jumătate-n partea cealaltă.
Când lumea e pe jumătate moartă.
Când fiecare bate timpul, pe alt drum.
Îți mai fac curte și acum.
Și curtea noastră a rămas așa departe.
Nu este-n jurul ei nici măcar un
curtean, să ne servească, mai departe.
Îți mai fac curte și acum.
Doar noi, prin ceață, beznă, și prin fum.
Din toate câte sunt pe lume, scrum.
Bătând din gânduri, ca din aripile sparte..
Îți mai fac curte și acum.
Aceeași curte luminoasă, și bogată.
N-avea pe ea decât întreaga-mi dragoste, curată.
N-avea pe ea, decât pe-a ta, ca un parfum
ce nu se isprăvește, niciodată.
Și nu aveam nimic de harum-horum-sum
decât să nu ne rătăcim, postum.
Printre atâtea curți, nevinovate.
Vivere est…
O viata este ca o candela in care
Sufli sa nu zboare
Caldura ei, si dansul ei, si rasul ei, si plansul ei,
In vant –
Sa nu se piarda fericirea
De a arde pe pamant
Atata dragoste mistuitoare –
O viata este ca o candela in care
Prin tine arde-n continuare
Si-un suflet
Care si-a pierdut
Armura lui de lut,
Prin rasuflarea daruita lui de-aceia care dragi ii sunt –
Si el le-a daruit suflare-i din suflare –
De-aceea, si in gand,
Si mutele, si necuvantatoarele, si sinele ,si-n minele cuvantatoare,
Ele sunt darul neasemuit
Ce l-am adus acelora ce ne-au iubit,
Si Care
Daca vor arde infinit
Stafeta lor nu va avea hotare!
Si Viata lor nu va avea sfarsit!
Si Fericirea lor – doar mangaiere, necuprins, si alinare!
De-aceea, daca ti se pare
Ca ai ramas in golul hau, de rau,
Aprinde-le siragul de margaritare-n gandul tau
Si candelele lor pe-aripi de dor vor tresari de-nfiorare
Prinzandu-te in hora ochilor,
Ca infinit, sa zbori –
- Tu, candela a sufletului sufletelor , dintr-a sufletelor omenesc , suflare,
Mortua, non …
Vivere, est…
Pentru aceia ce nu-si uita in suflarea lor aprinsa, si luminatorii lor de zori…
TOAMNA
A venit toamna, ca un sărut,
doi copaci,
două frunze,
de mână...
Iartă-mă dacă nu te-am cunoscut
Îmbrăcată în toamnă,
Cu condurii de lână...
A venit toamna, și nici măcar nu ți-am dat
Sub călcâi, să mă calci, poemul cu dorul,
Și să mergi mai departe, cu el, agățat -
Cu mine, cu tot,
sub toc,
cu piciorul...
Toamna întâia
Puteam să avem o infinitate de toamne.
Dar n-am avut decât una.
Toamna în care ne-am cunoscut totdeuna.
Ea vine, și trece, aceeași.
Cu frunzele toamnei, în bal.
Cu privirea în solzii de verde, de pește,
Ai ochilor neștirilor noștri, pe val.
Cu plecarea grăbită,
O toamnă frumoasă, și neisprăvită,
Recăutată apoi, an de an,
Prin turnul
Vieții noastre,
Școlar.
Să nu săruți niciodată o toamnă,
Când te cheamă
Rădăcina ei geamănă.
Căci îți va părea rău
Că n-ai oprit-o,
Să sărim peste iarnă unul în altul,
Și apoi timpul,
Să ningă,
Cu fulgi de lumină,
De muguri,
De plante,
De galbeni,
În toamna întâia,
Ce nu are moarte.
Copaci în dangăt
Nu îți fie teamă, sunt aici.
Mai bătrân ca tine cu-un mileniu.
Și mai plin de boli, și plin de vici,
De un fir din gura ta, ca premiu…
L-ai scăpat când m-ai lăsat s-abdici,
ai plecat – să vii, ca niciodată,
te găseam mereu nevinovată,
ocupată numai de cei mici
ce-ți dădeau cipicii roșii – roată…
Eu – bătrân – cât timpul – n-avea toartă,
tremuram să nu te ia, la poartă,
cineva ce-ți fură viața toată…
și creșteam – cu orbii toți, pe prici,
numai viața mea – cea vinovată…
căci întineream – cât pot – de mici,
când prindeam de mâna ta, o plantă…
când creșteai pe scoarța mea – arnici –
când eram și vârstă-mpreunată –
doi copaci setoși – ce nu și-au scris –
să-și respire ochii, să le bată,
clopotele-n ei, ca prima dată…
Toamna unui cercetător procuror
E toamnă-n cartierul meu,
Ce pare că nu mai există.
Căci fiecare toamnă are toamna lui, și toți au toamna lor
Prin toamnele din jur.
Și toamna – deși -atât de însorită,
Și de caldă, încă –
Este veselă – și tristă.
Nu-s două toamne la aceeași vârstă.
Nici două doamne.
Nici doi domni.
Nici pomii
n-au cuvinte
pentru toate dorurile lor.
Și cum ar fi se întoarcă
Toamna
Păsările
Tuturor?!
Pe limba cui
Să stea
Ca o artistă
O lebădă
Doar una?!
Nu sunt toți?
Și toate?
Și nu mor?!
Și vor
-
Dar ce anume
E o taină
Despre care nu există nicio pistă.
JOC ETERN
A trecut această vară, poate trece-această toamnă,
Fără tine, tot ce-nseamnă, mănăstirea noastră, Doamnă –
Așteptând – cu schela-n mijloc – ca din staluri să răsară
Hăt – în crugul lungii toamne – amintiri – de primăvară –
A trecut această vară, poate trece, poate vine,
De la tine, din atâta roșu cer, și zări – senine –
Iar – parfumul de trotuare – cenușia lor – culoare –
Și o umbră – mână-n mână – cu actorul – la picioare –
A trecut această vară, poate nici nu se mai trece,
N-o să fie – niciodată – nici iubirea – noastră – rece –
Nici – proscrisele – cuvinte – n-or să fie – vinovate –
C-am jucat – în altă parte – în spectacolele – toate –
A trecut această vară, poate – numai – mi se pare –
Poate – primăvara – este – de demult – în strada mare –
Și în parc – nu cade frunza – numai timpul – înflorește
De la tine, scumpă Doamnă – dintre filele – din dește –
A trecut această vară, poate – n-am băgat de seamă –
Că aștept – de-atâta vreme – sus – pe schelă – o coroană –
Flori de toamnă – oare cine – ne mai pune – peste creștet?
Poate – altă – primăvară – din frunzișul – nostru – veșted …
A trecut această vară, poate – n-a trecut – speranța –
Că vom fi – odată – tineri – cum am fost – toată vacanța
Vieții noastre – în același sanctuar – cu moși – de vise –
Tot – cu ochii mari – de toate – pe sub pleoapele – închise –
A trecut această vară, poate trece doar decorul –
Înăuntru – noi rămânem – și cu schela – și cu dorul –
Parcul – e etern – același – ne rotim – numai – de mână –
Eu – ca orbul – Doamnă Ană – tu – în zid – mereu – stăpână…
BUCURĂ-TE…
… Bucură-te, urzeală a gândurilor de lumină,
Bucură-te, pridvor de izvoare soptite, Bucură-te, pădure crestină, Bucură-te, cer cu genele ceruite,
Bucură-te, aripi ale celui neputincios, Bucură-te, pâinea celui strivit în tină, Bucură-te, omăt de frumos Peste universala lepădare si vină
– Bucură-te, milostiv baobab, Bucură-te, degetar de sihastri, Bucură-te, ochi de credintă ai celui slab, Bucură-te, liturghie de astri
– Bucură-te, cucernicie de fragi, Bucură-te, păius de răbdare, Bucură-te, lumina celor mai dragi Suflete frământătoare
– Bucură-te, pirostrie de taine, Bucură-te, candelabru de heruvimi, Bucură-te, cea care împarti la străini Bogătie fără pâine si haine
– Bucură-te, sânge ce se dăruieste, Bucură-te, haină ce-acoperă golătate, Bucură-te, foc ce liturghiseste Numele Tău, Doamne Sfinte, în toate
– Bucură-te, Grabnică Ajutătoare a Celor Îngenuncheate! …
Bucură-te, prag al casei părintesti, Bucură-te, mărgăritar al luminii, Bucură-te, liturghier de povesti Care cerne virtutea de rana rusinii –
Bucură-te, lacrimă sfântă de mamă, Bucură-te, leagăn de bucurie, Bucură-te, fericire fără durere si teamă, Bucură-te, sfânta lui Dumnezeu omenie
– Bucură-te, prea cucernică armonie !
….. Bucură-te, nufăr de luceferi pe mare, Bucură-te, far al celor împovărati, Bucură-te, mângâietoare acoperitoare De smerite femei si cucernici bărbati –
Bucură-te, tresărire de păpădie, Bucură-te, tril îngeresc, Bucură-te, Măicută de iasomie A celor care se roagă pentru Binele Dumnezeiesc!
Bucură-te, scorbură minunată, Bucură-te, rai de păstori, Bucură-te, Măicută curată, Zămislită de Domnul din două liturghice flori
– Bucură-te, lacră de lacrimi, Bucură-te, fântână neîncepută, Bucură-te, apărătoare de patimi, Inimă sfântă de mamă care cu sufletul ei ne sărută!
Bucură-te, inima ierbii, Bucură-te, rouă duioasă si pură, Bucură-te, cer din care beau cerbii, Bucură-te, cuminecatură! …
Bucură-te, miscătoare a zadelor, Bucură-te, feciorelnic răsad, Bucură-te, Măicută Apărătoare a tuturor plămadelor, Bucură-te, cetină ceruită de brad!
Bucură-te, Măicută care porti în pântece Universul, Bucură-te, floare tesută pe cer, Bucură-te, cea mai odihnitoare decât versul Talăngilor de fapte ale turmelor sfintilor dintru Adevăr – Bucură-te, stână Dumnezeiască, Bucură-te, strungă prin care sufletul nostru vine Să se curătească si înduhovnicească, Bucură-te, stupină crestină a sufletelor de albine – Bucură-te, limonariu în floare, Bucură-te, cea descultă intrând la Domnul în naos, Bucură-te, minunată cărare Care ne descoperă Raiul, din haos – Bucură-te, acatist de argint În care dorm pruncii lumii, de odinioară, Bucură-te, filocalic alint Care prin sufletul pruncilor, cu dragoste, ară – Bucură-te, Măicută Marie, pururea Fecioară! Bucură-te, altar de otavă, Bucură-te, Crăiasă care culegi Sufletele prea-curatilor din a lumii otravă, Bucură-te, livadă de bunătate a săracilor Domnului regi! Bucură-te, Zămislitoare sământă de rodii, Bucură-te, sipet al faptelor bune, Bucură-te, nestiutoare minune, Bucură-te, lumina pe care o gângură orbii! Bucură-te, Fecioară Marie, pururea născătoare de rugăciune! Bucură-te, nectar al luminii, Bucură-te, oază ascunsă în care veghează Si se desfătează cu putinul, putinii, Bucură-te, Măicuta copiilor care la Domnul, visează! Bucură-te, Împărătie care se apleacă Până la marea durerii celor sărmani, Bucură-te, inimă bogat-simtitoare de împărăteasă săracă Care, din Dumnezeiască Iconomie, sufletul îsi dăruieste, în loc de slavă si bani! Bucură-te, icoană a mamelor Care trăiesc cu pruncii în pântec până când, vii, Trecând judetele vamelor, Se roagă si-n ceruri pentru copii – Bucură-te, Fecioară Marie, pururi urzitoare de filocalii! Bucură-te, pace cuminte, Care acoperă copiii cu viata de veci, Bucură-te, floare de înviere peste morminte, Care întoarce în leagănul tainelor Domnului, săraci, ca si Regi! Bucură-te, culegătoarea inimii Domnului, legi! … Bucură-te, sicrias de nisip Pe care urmele noastre sunt sărutate De îngeri de grijă, milă, duiosie, bunătate, dreptate, Bucură-te, Apărătoare a celor cu Domnul de-un chip! Bucură-te, Fecioară Marie, pururea urzitoare a celor curate! Bucură-te, mugur de seu, Bucură-te, luntre astrală, Care ne dărui lui Dumnezeu Copilăria, nestiutoare si goală! Bucură-te, fagure de amin-uri, Bucură-te, floare de ceară, Răcoreste-ne în grijă si chinuri Cu a crucii tămăduitoare povară! Bucură-te, ghiocel de lumină, Bucură-te, al nădejdii cuibar, Diamant îngeresc care scaldă o mină În care sufletul omenesc e ascunsul Împărătiei mărgăritar - Bucură-te, zămislirea Sfântului Duh aurar! Bucură-te, pesteră de metanii, Bucură-te, mir înflorit, Usă a Raiului pe care intră sărmanii Rugându-se pentru cei care i-au chinuit! Bucură-te, geană de cer a celui în zeghe, Bucură-te, asternutul de îngeri al celui bolnav, Bucură-te, iubirea ca o candelă de veghe A părintilor pentru copiii cu suflet jilav!
Bucură-te, livadă înflorind de cuvinte, Bucură-te, poiană de fragi nestiută, Bucură-te, lacrimă dumnezeiască peste răbdătoare morminte, Bucură-te, cer mirat aninat în privire de ciută!
Bucură-te, borangic al iertării, Bucură-te, tei din lacrimă sfântă, Bucură-te, negrăită întelepciune a toate răbdării, Bucură-te, si ne binecuvântă!
Bucură-te, Măicută Marie, tară de lut cu sufletul rupt: Îngropată în cer, lângă inima Domnului, Si în cer îngropată, la picioarele Domnului,
Bucură-te, Mântuitorule început!
Poezii din volumul " Toamna Intâia " de Jianu Liviu-Florian
|
trimise de Răzvan G. 10/23/2022 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.