Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Lumen Christi!

…Lumina lui Christos! Lumina lui Christos! Lumen Christi! Lumen Christi!
Toate celebrate în săptămâna patimilor din Biserica Catholică, cu un remarcabil PassionsKonzert susținut la KölnerDommusik, cu piese cântate și binecuvântate din Palestina, Poulenc, Casals, Martini și Johann Sebastian Bach, cu celebrarea Intrării Mântuitorului în Jerusalem, în Duminica de PalmSonntag, cu celebrarea Cinei de Taină a lui Iisus cu cei 12 apostoli, AbendMahlsFeier, cu rugăciunea sfâșietoare din Muntele Măslinilor, ÖlbergStunde, cu suferințele îndurate pe Golgotha, Leidenschaft Christi, și cu moartea pe cruce, Karfreitag, și cu învierea din morți a Mântuitorului Iisus, celebrată în OsterNachtsFeier…

…Recunosc, complicată frază, dar multitudinea trăirilor și experiențelor directe complică și complexifică însăși scrierea și rescrierea unui eveniment, care, după creștini, este cel mai teribil eveniment din istoria lumii, conferindu-i un extrem de vast temporo-spațial de semnificant, de reculegere și meditație…
…În ciuda frigului din catedralele din Germania, lumea creștină s-a mobilizat vizibil la seriile de evenimente din Săptămâna Patimilor, cu siguranța și ca reacție în fața valurilor de temeri și agresiuni ce ne asaltează din toate direcțiile, adică război viral, război militar, război migrațional, război financiar, război social, război moral…

…Aceasta este situația, complexitatea vieții și istoriei nu creează doar o stare de conflict singular, ci o multi-conflictualitate cu repercusiuni pe toate planurile, o stare prelungită și nedorită de multi-război, de multi-conflictualitate, implicând și complicând toate sferele sociale și existențiale, din popor și din individ, din conducători și politic, din continente și globalitate terestră, toate în multiple suferințe și în crize amplificate și accelerate…
…Finalmente, noi oamenii, suntem ceea ce devenim, fie că dorim sau nu, fie că acceptăm sau nu, fie că putem rezolva sau nu propriile neputințe…
…Creștinismul nu face nici el excepție de la crize și nefericiri, de la acuzații de imoralitate și investigări de comportament (pedofilism, homosexualitate, lesbianism, violență, corupție), a unor lideri din Bisericile Creștine, care în cumulare au condus la un dramatic exod de
credincioși (plătitori), de-a lungul și de-a latul lumii, extrem de vizibil
în Germania, în care mari Catedrale și Biserici sunt de multe ori
aproape pustii (fenomen trăit adeseori de autor în ultimii ani)…
…Dar, să recapitulăm în sumar, în această Săptămână a Patimilor,
culminate în miracolul învierii Christice, o serie de evenimente cruciale
care ne traversează existentul uman religios, printr-o teribilă unitate
de credință, specifică atât religiilor monoteiste cât și celor politeiste…
…Să începem cu Intrarea Maicii Domnului în Biserică (25 Martie),
cu rugăciunea „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este
rodul pântecelui tău”, din conceptio immaculata…

…Să continuăm cu nașterea Mântuitorului Iisus în Bethleem, cu
închinarea magilor călăuziți de o stea cerească, fuga în Egipt,
înțelepciunea tânărului Iisus, Botezul Domnului în apa Iordanului de
către Ioan Botezătorul („Cel ce vine în numele Domnului este mai mare
decât mine!”), începutul propovăduirilor (Predica de pe Munte, „Nu
judecați, căci cu ce judecată judecați, judecați veți fi!”), vindecările
miraculoase, învierile din morți, protestul din templul neguțătorilor
(„Casa Tatălui meu este o casă de rugăciune, și nu o peșteră de
tâlhari!”), fundamentarea speranței divine în om („Veniți la Mine toți
cei osteniți și împovărați, și eu vă voi da odihnă! Caci jugul Meu este
bun și sarcina Mea este ușoară!”), Cina cea de Taină („Luați, mâncați,
acesta este trupul Meu! Beți dintru acesta toți, acesta este sângele
Meu, care pentru mulți se varsă întru iertarea păcatelor!”), arestarea
din gradina Ghetsemane („Vegheați! Spiritul este puternic, dar trupul
este slab!”), trădările multiple ale lui Petru, judecarea sub Pontius Pilat
din timpul împăratului roman Tiberius, condamnarea la răstignire
(„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?”), moartea pe
cruce (Tată, în mâinile Tale îmi dau sufletul!”), îngroparea, apoi la trei
zile învierea, mormântul gol, și revenirea în mijlocul ucenicilor speriați
și necredincioși (Toma necredinciosul, „De nu voi vedea semnele
cuielor în mâinile Lui nu voi crede”… sfârșind prin a murmura copleșit
„Domnul Meu și Dumnezeul Meu!”)…

…Creștinismul este un miracol peste miracol de la Alpha la Omega,
Creștinismul este un radicalism peste radicalism neegalat de toate
celelalte religii umane, fie monotheiste, fie politheiste, Creștinismul a
generat filozofii deosebite (Patristica, prin Părinții Capadocieni,
Tertullian, Origenes, Sf. Augustin, Maxim Mărturisitorul, apoi
Scholastica prin Duns Scutus, Eurigena, Anselm, Abelard, Aquinas,
Occham, și apoi Idealismul German prin Kant, Fichte, Schelling și
Hegel), Creștinismul a generat o artă deosebită (pictura, sculptura și
arhitectura în Renaștere prin Michelangelo, Da Vinci, Raphael,
Carravagio), Creștinismul a inspirat creații muzicale remarcabile prin
Palestrina, Monteverdi, Bach, Mozart, Beethoven, Verdi), Creștinismul
a admis cercetarea științifică (după dramele cruciadelor și inchiziției și
războaielor religioase), iar operele lui Newton, Leibniz, Descartes,
Darwin și Einstein sunt o clară mărturie de credință științificreligioasă…
Darwin?... Daa, fiindcă Evoluția, cel puțin în
conceptologismul autorului, nu contrazice Creația, fiindcă Evoluția
este diferențierea creației, este obiectivarea ei, fiindcă Evoluția este
potențialul dezvoltării de la simplu la complex, de la inferior la
superior, fiindcă Evoluția conferă un sens de logos și de rațional
Creației însăși…

…Creștinismul este și leagănul și generatorul multor conflictualități
istorice, amintind aici Marile Herezii din primele secole creștine
(Arianismul, Pelagianismul, Donatismul), Bătăliile Iconoclaste din
secolele opt și nouă, apoi conflictul din Doctrina Filioque
(atemporalitatea nu poate fi descifrată de temporalitate!), dezbinarea
Bisericii între Ortodoxismul Răsăritean și Catolicismul Latin în Vest
(1054), Cruciadele din secolele X-XII, întru recucerirea teritoriilor
sfinte, fanatismul Inchiziției spaniole și italiene (arderea pe rug a lui
Giordano Bruno), Reformele lui Martin Luther (1519), Contrareforma
lui Ignatius de Loyola, Războaiele religioase dintre 1618-1648
încheiate prin Pacea din Westfalia, apariția Neoprotestantismului în
secolele XIX și XX, cât și neputința Creștinismului de a stopa
conflagrații mondiale ca cele din Primul și Al Doilea Război Mondial,
sau cel prezent din Ucraina…

…Credincioși sau atei, adoratori sau negatori, idealiști sau
materialiști, mitologiști sau realiști, marxiști sau contramarxiști,
monotheiști sau politheiști, deiști sau raționaliști, Creștinismul a
modelat, a format și reformat, conștient sau inconștient, existentul
lumii din ultimii 2000 de ani, ca nici o altă credință religioasă sau
dogmă ideologică, luminând sau obscurizând, înălțând sau coagulând
uman și divin, temporalitate și eternitate, fiind astfel parte
fundamentală religioasă din istoria Speciei Sapiens… Creștinism și
istoria Speciei Sapiens?... O historiologie christică?... Daa, vom reveni
asupra acestui subiect extrem de aprins, extrem de dezbătut și
evident, extrem de controversat…

…Veniți de luați lumină! Hristos - Calea! Adevărul! Viața!

Augustin Ostace
Köln Nord, Deutschland, la 16 Aprilie, 2022




Augustin Ostace    4/18/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian