Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
George V. Sarry ( 8 ianuarie 1928, Constanța -29 ianuarie 2022, Montreal )

A căzut ultimul stâlp al anticomunismului : George V. Sarry (1928-2022)

În noiembrie 2021 a trecut la cele veșnice George Bălașu (1925-2021) de la Hamilton, ON. În ianuarie 2022, în ziua sâmbătă, 29, a trecut la cele veșnice George Valentin Sarry de la Montréal, QC. Prin dispariția celor doi putem spune fără să greșim că s-au dus ultimii mari luptători împotriva comunismului din Canada. Aceștia n-au făcut nici-un compromis cu regimul criminal din România instalat în țara noastră după data de 23 august 1944 și au fost doi exilați anticomuniști pe care și noi, generația ajunsă în Canada după 1990, am avut ocazia să-i cunoaștem și să le fim aproape.

Era în primele luni ale anului 1994. Tocmai sosim la Montréal după ce stătusem peste doi ani la Paris, în Franța, și după ce cunoscusem foarte mulți fosti deținuți politici la Craiova și la București. Citisem nu de mult cărțile lui Ion Ioanid (1926-2003), cu titlul «Închisoarea noastră cea de toate zilele», primele trei volume și cărțile lui Ion Pantazi (1920-1996) cu titlul «Am trecut prin iad». La sediul fostului Centru Cultural Român din Montréal s-a organizat o seară «Memorialul durerii» cu filmul documentar care avea același titlu. Doar cu câteva săptămâni în urmă trecuse realizatoarea filmului, Doamna Lucia Hossu Longin, prin Montréal și-l filmase pe Dl. George Sarry, lucru pe care l-am aflat ulterior. Era într-o zi de vineri, prin lunile aprilie-mai 1994 când s-a prezentat pentru prima oară acest film documentar la Montréal. La plecare, în metrou, m-am întâlnit cu cineva pe care l-am recunoscut din sală. Am început să discutăm și la un moment dat am spus despre cărțile lui Ion Ioanid. Dânsul mi-a spus că George Sarry, «personajul» despre care povestește Ioanid a fost în sală. Când am auzit, n-am crezut. Mai mult decât atât, mi s-a părut imposibil. Aceasta, din cauza faptului că un fost deținut politic îmi povestise despre un tânăr care în închisoare a făcut tot felul de farse gardienilor și securiștilor iar aceștia nu s-au lăsat până nu l-au ucis în bătaie. Atunci i-am spus interlocuitorului meu :
- Nu cred, domnule, și nici nu cred că acel tânăr despre care povestește Ioanid mai este încă în viață.
- Ba este, domnule, și a fost în seara asta la film cu noi în sală! Eu îl cunosc foarte bine și am vorbit cu el!
- Te rog dă-mi telefonul său!
Ajuns acasă l-am sunat și i-am spus că a doua zi, sâmbătă, vin să-l cunosc. Am fost și l-am cunoscut. De atunci, deși am locuit în cartiere diferite, el în vestul orașului iar eu în est, am fost de nenumărate ori la el acasă. Poate și datorită faptului că eram în căutarea unui părinte spiritual iar el poate că simțea lipsa băiatului pe care mereu și l-a dorit dar pe care nu l-a avut.

Pentru cine n-a citit cărțile lui Ion Ioanid, trebuie specificat faptul că cele cinci volume de memorii reprezintă cele mai bune și cele mai detaliate cărți despre închisorile politice. El, autorul, a ajuns în Germania cu ani buni înainte de 89, iar când au venit evenimentele cu căderea regimului el avea deja primele trei volume pregătite în manuscris. Cum Ion Ioanid își dorise de foarte tânăr să ajungă scriitor, nu cred că s-a greșit atunci când a fost comparat cu Alexandr Soljenițîn al rușilor. În sutele și miile de pagini scrise de Ioanid îl găsim pe tânărul George Sarry de nenumărate ori. Pe de o parte, Ioanid a scris cel mai mult despre subiect, despre închisorile politice din România ; pe de altă parte, a și avut ocazia să participe la cea mai reușită și spectaculoasă evadare din închisorile politice, fiind vorba de evadarea de la Mina Cavnic. Aceasta s-a petrecut în vara anului 1953.

George Sarry a fost arestat la 17 noiembrie 1949, înainte de a împlini 22 de ani. După aceea, următoarea aniversare în libertate a fost cea de 33 de ani, de la 8 ianuarie 1961, pe care a sărbătorit-o la Londra, acolo unde locuia mama sa. Mama lui a fost englezoaică iar tatăl grec de la Constanța. Mama sa mai fusese căsătorită și-i murise soțul. Fiind foarte frumoasă, chiar dacă avea patru copii, tatăl său s-a îndrăgostit de ea și a cerut-o de nevastă. A adus-o alături de el la Constanța și au mai avut încă patru copii, printre care și pe Dl. Sarry. Cum fratele cel mare era englez pur, și cum mama sa era la Constanța, pentru a fi alături de mama lui, fratele cel mare și-a găsit servici de diplomat la consulatul englez din oraș. Dorind să-l ajute pe fratele său mai mic i-a găsit un post de poștaș, un corespondent care ducea și aducea poșta la consulatul englez, mai ales corespondența din port. Fiind doar cetățean român, chiar dacă mama era englezoaică, acesta a și fost motivul pentru care a fost arestat ca «spion englez» și condamnat la 15 ani de muncă zilnică după ce s-a închis consulatul englez din Constanța în anul 1949.
La puțin timp după arestarea sa, și după ce i-a murit tatăl, în cele din urmă mama sa a acceptat, la cererea fraților vitregi, să se întoarcă la Londra. Între timp, tânărul George a petrecut 10 ani și patru luni în închisorile comuniste. Aici a cunoscut întreaga elită românească a închisorilor comuniste. Fiind tânăr, solid, bine făcut și foarte muncitor i-a ajutat pe mulți mai în vârstă decât el să supraviețuiască. La mină, singur s-a cerut la munca cea mai grea și cea mai riscantă, aceea de perforator de jos în sus. Ion Ioanid povestește în carte o serie întreagă de aventuri și evenimente la care George Sarry a luat parte.
Evenimentul cel mai puternic a fost evadarea de la Cavnic, evadare pe care 14 deținuți au pus-o la cale timp de șase luni. Deși și el a contribuit cu vârf și îndesat la planificare și aflarea de informații, și trebuia să evadeze și el, cu o seară înainte a renunțat spunându-le celorlalți că-i este frică pentru cei de-afară care-i vor ajuta. Prin 1994 sau 1995, discutând cu dânsul despre evadare mi-a făcut o confesiune la care nu m-aș fi așteptat niciodată :
-Măi, Costache, să-ți spun drept, încă mai speram să mă eliberez și să am o familie!

După evadare, și după ce au fost prinși cu toții, și mai ales după ce unul dintre ei i-a trădat, George Sarry a mai primit încă opt ani de închisoare : 15+8=23 din care făcuse doar 3! Mai mult, în timpul evadării lor, la Baia Sprie, o altă mină de deținuți politici, exact în aceeași zi cu ei, dar fără să știe unii de alții, patru deținuți evadaseră și ei. Pe organizatorul lor, tânărul Marin Țucă l-au condamnat la moarte. George Sarry a fost cel care a împărțit patul cu Marin Țucă în ultima noapte a acestuia înainte de a fi executat în închisoarea de la Oradea. Înainte de a ieși din celulă Marin Țucă i-a dat lui George Sarry ghetele sale, el preferând să fie executat desculț. Acolo, în închisoarea Oradea, Sarry a petrecut cea mai tristă și cea mai groaznică perioadă din închisoare. Tot acolo a și încercat, de două ori, să se sinucidă. Dar destinul său a vrut să fie altfel…

Pe întreaga sa perioadă de închisoare, fratele cel mare, atât în Anglia cât și în România, n-a încetat să facă tot felul de demersuri pentru eliberarea sa. În cele din urmă, după ce englezi prinseseră doi spioni români, ca să-i elibereze și să-i dea României, au cerut la schimb doi deținuți politici, printre care și Dl. George Sarry. Așa s-a explicat faptul că în martie 1960 el avea să devină un om liber. Două luni mai târziu își vedea mama la Londra.
Un an mai târziu, în anul 1961, a plecat spre Canada unde se stabilise unul din frații săi. După un an, în 1962, a cunoscut-o pe tânăra domnișoară Esther Morin, pe care avea s-o ceară de soție și să se căsătorească cu ea în anul 1963. Ṣi tot după un an, în 1964, a devenit și tată.
Aici, la Montréal, a avut o viață de vis. Doamna Esther provine dintr-o familia de catolici adevărați care a avut 14 copii, ea fiind cea de a treia. Cumnații, cumnatele, nepoții și nepoatele, dar și socrii, cu toții l-au iubit și l-au îndrăgit pe Dl. George Sarry. Pentru că dânsul n-a vrut niciodată să învețe limba franceză, întreaga familie Morin a învățat limba engleză. Întâmplător am lucrat cu unul din nepoții săi vreo câteva luni. El mi-a confirmat faptul că dintre toți unchii lor el este cel mai iubit și cel mai adorat. Fiind mare pescar și porumbar el i-a învățat pe frații mai mici ai Doamnei Esther, cum să pescuiască și cum să facă să crească porumbei.
Una din marile sale pasiuni au fost păsările și porumbeii. Printre multele evenimente din închisoare mi-a povestit cum a prins un porumbel pe baraca închisorii și cum a fost dus la anchete să spună cum corespondează el cu alții prin porumbei și dacă transmite informații din închisoare englezilor și americanilor.
De câte ori povestea de închisoare o făcea întotdeauna cu haz de necaz. Spre exemplu, mi-a povestit că fiind la Aiud, și fiind în capătul unei clădiri în formă de «L», la un moment dat vorbea pe fereastră cu un deținut rom, deținut de drept comun. Acesta la întrebat pe Dl. George Sarry :
- Ce condamnare ai, mânca-ți-aș ?
– Am 15 ani de făcut!
– 15 ani! Ca și mine. Dar ce-ai făcut, mânca-ți-aș, de-ai luat 15 ani ?
– Păi, eu sunt politic, pe motiv politic. Dar dumneata ce-ai făcut de-ai luat 15 ani ?
- Păi, eu i-am dat o palmă lu nevastă-mea!
– Păi, bine, măi, nene, pentru o palmă ți-au dat 15 ani ?
– Păi, da, că eu i-am dat o palmă cu toporul!

Pe cât a fost de iubit și apreciat de colegii lui de închisoare, tot pe atât de mult a fost iubit și apreciat de familia sa, dar și de marea familie a comunității românești din Montréal. Din 1963 și până-n 89 a luat parte la toate protestele și manifestațiile împotriva lui Ceaușescu și împotriva regimului comunist. După 90 și-a vizitat prietenii și colegii din România. Pe mulți i-a ajutat cu bani și pachete cu alimente, și înainte de 89, dar și după. Pe unii dintre ei chiar i-a invitat la el în Canada, pe cheltuiala sa, oferindu-le biletele de avion și o frumoasă vacanță. Toate le-a făcut cu modestie și discreție.

După George Sarry, ca și după George Bălașu, n-a mai rămais nici-un stâlp al anticomunismului, al celor care n-au făcut compromisuri cu regimul comunist și urmașii lor. Așa cum a făcut Ion Ioanid, cam tot așa am putea face și noi, adică să scriem zeci de pagini cu și despre el. Cu ani în urmă cineva din România mi-a spus că s-ar pregăti un film după cărțile lui Ion Ioanid. Am sperat ca acel film să apară înainte și să-l vadă și el pe cel ce va interpreta rolul lui George Sarry. N-a fost să fie. Să sperăm ca măcar noi cei rămași să avem ocazia de a viziona un astfel de film artistic.

Marian Costache, Montreal





Marian Costache    2/14/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian