Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Convorbire cu Cãtãlin Domniteanu sculptor si vitralist din Montreal

Cãtãlin Domniteanu, ASA, M. Eng., P. Eng. (membru jurizat al Societãtii Artistilor din Alberta, inginer mecanic membru al Asociatiei Profesionale a Inginerilor si Geologilor din Alberta), este sculptor si vitralist, dar si inginer mecanic cu o lungã experientã în diferite industrii, si este proaspăt membru al Comunitătii Românesti din Montreal. Aflat însă de 15 ani în Canada, la Calgary, în provincia Alberta, unde a locuit până acum si a contribuit la fondarea si consolidarea comunitãtii Artistilor Români din Alberta, a colaborat la organizarea unor evenimente publice din comunitatea română, lucrând îndeaproape cu dna Consul Onorific de la Calgary, dna Maria Șerban, fost presedinte al Asociatiei Românilor din Calgary.
Credem că este necesar să ne oprim asupra domniei sale, deoarece, în afară de un focus pe cariera si persoanlitatea sa aparte, putem vorbi si despre un frumos schimb de idei între comunitătile românesti din Montreal si Calgary, care se află la mare depărtare una de alta (două puncta aflate fiecare aproape la extremitatea cealaltă a Canadei, pe paralela 45).

EVA HALUS: - Dl Cătălin Domniteanu, v-am cunoscut într-o împrejurare inedită, pe Internet. Acum, da, pot spune că uneori Internetul este un mijloc foarte util si eficient si apoi, fără măcar să bănuiesti, o întreagă istorie capătă formă si se dezvoltă, pornită numai de la un „bob”- aici în cazul nostru poate fi vorba de un bob de lumină si ratiune…
Doi oameni, aflati la mare depărtare, comunicând prin satelitul Internetului, dezbătând activitătile comunitătilor respective, căutând repere si feluri de a colabora. Se întâmpla în 2018 când românii de pretutindeni sărbătoreau Anul Centenarului, iar între noi s-a creat un brâu, o punte, la început virtuală, care până la urmă ati si trecut-o! Pentru că iată, azi, după mai putin de 6 luni de la primul contact, v-ati instalat la Laval.
Eu prezint metaforic această trecere a puntii, însă există motive întemeiate care v-au făcut să veniti la Montreal?

CĂTĂLIN DOMNIŢEANU: - Am mai multe feluri de a răspunde, dar pentru cã vorbim de activităti artistice, o să recunosc că apropierea culturală de Europa a fost un factor important. De fapt, cochetam de multã vreme ideea revenirii în Montreal, iar decizia era luată înainte chiar de a intra în contact cu comunitatea artisticã de aici pe subiectul catalogului, prin intermediul dumneavoastrã. Deci cu atât mai mare bucuria de a contribui la construirea puntii dinspre capãtul acesta, mai dezmierdat, al românilor din Canada. Iar cele două luni de când împreună cu sotia am agestit pe malurile Fluviului St. Laurent, am avut deja ocazia să apreciez bogãtia culturalã a locului, apetitul artistic si efervescenta comunitătii.

EVA HALUS: - Vorbind de teoria mecanicii cuantice, care vă atrage si vă influentează gândirea filozofică si arta, eu v-am prezentat cu două denumiri simple : inginer si creator de vitralii. Dvs. puteti să vorbiti în alte cuvinte despre aceste alegeri profesionale, dând cititorului o cu totul altă perceptie a spatiului pe care îl ocupati ca fiintă creatoare si anume despre legătura dintre cele două meserii ale dvs.

CĂTĂLIN DOMNIŢEANU: - Deviza mea ca artist este formulată în jurul luminii, numitorul comun al materiei, care domină tot ce ne înconjoară. Englezul zice vitraliului „sticlã coloratã”, referindu-se la lumina filtratã de fragmentele de sticlã. Dar culorile vin si din reflexia luminii albe, solare, cãzutã pe obiecte fãrã transparentã. Materia lor o converteste. Asa cã tot ce întâlneste retina, de la orizont la ochiul acului de cusut, de la zenit la nadir, si de la rãsãrit la apus, totul este luminã. Iar dintre toate simturile, vãzul este cel cu care interpretãm cel mai plenar universul. Ba mai mult, pielea receptioneazã radiatia infrarosie - tot luminã. Iar dacã punem în fata retinei echipamente specializate, putem vedea mãruntaiele corpului sau putem observa începuturile universului. Ce spectacol! Modelând astfel lumina, vitraliul traditional si-a dovedit calitãtile de narator si decorator vreme de o mie de ani aproape, de la rozasa catedralei pânã la „prinzãtorul de soare”(sun catcher) din fereastra sufrageriei canadiene. Pe traseul dezvoltãrii mestesugului, puritatea sticlei, culorile ei, pictura si metodele de prelucrare si executie au evoluat si au strãlucit, mai ales cu splendorile art nouveau ale lui Louis Tiffany. Vitraliul a trecut de la suprafete verticale, plane, la suprafete orizontale sau chiar sferice (celebrele lãmpi Tiffany, care azi, desi migãloase, sunt usor de fãcut).
Acum, sã vã povestesc în ce mã priveste: la sosirea în Calgary, cu 15 ani în urmã, de la prima vizitã în atelierul Tiffany House, o companie de vitralii din vibrantul district Kensington, am fost coplesit de varietatea de tonuri, transparente si texturi ale foilor de sticlã, si de abundenta rafturilor cu scule si materiale. O bucurie. Cu luxul acesta la-ndemânã am explorat si tehnica clasicã a baghetei de plumb, si pe cea cu camã din tablã profilatã, si mai ales pe cea cu folie de cupru, care permite contururi sofisticate. Bagheta dã rezistentã panoului si oferã contrast pe perimetrul ochiurilor de sticlã, iar conturul acesta negru este trãsãtura caracteristicã a vitraliului. Dacã vorbim de un peisaj, de pildã, cu cât mai multe ochiuri, cu atât mai complexã imaginea (frunzele versus coroana unui copac), dar cu atât mai densã devine reteaua camei, deci cu atât mai întunecatã devine imaginea. Contrar, cu cât mai putinã baghetã, cu atât mai largi ochiurile de sticlã si deci cu atât mai vagi detaliile, pânã la simplificarea naivã si obscurã. Poti încearca obtinerea detaliilor din textura si culorile sticlei, dar vã spun cã nu iese. Aici recunosti mâna designerului de vitralii. Pe mine m-a prins dihotonia aceasta pe când fãceam prima lucrare cu peste 500 de piese. Într-o bunã zi, ei bine, am vrut s-o înving. Am adãugat jocuri de lumini si umbre, strãluciri, si am adãugat perspectivã. Dintr-o fereastră bidimensională am creat una tridimensională – un basorelief. Lumina cade pe corpurile de sticlă care compun vitraliul si este purtatã peste contururile negre, în afara planului ei, în sfârsit.
Subiectele alese de mine au adesea rãdãcini în experienta mea personală de viatã, cu referinte din traditiile românesti si din mitologia greacã, pe care le admir si îndrãgesc. Însă mã entuziasmez cel mai mult cu subiecte la limita cunoasterii stiintifice (the cutting edge), astfel cã temele mele pot veni, sã zicem, din lumea dimensiunilor Plank*. Sunt constient cã realitatea nu se terminã acolo unde ochiul înceteazã sã mai detecteze licãrul felinarului. Acolo, în lumea aceea a probabilitãtii si a incertitudinii, mecanica cuanticã desfide cu violentã intuitia noastrã. Este o lume frapantã (nicicum terifiantã sau decadentã), dar este cu atât mai minunatã. La capãtul opus, la scara universului, domeniul cosmologiei propune o pleiadã de ipoteze, fiecare controversatã. Cum sã vã spun, esti ca pe un teren de joacã al imaginatiei. Astfel de subiecte gãsesc cã meritã sã fie investigate artistic, si sunt grozav de bucuros când lucrãrile mele angajeazã vizitatorul în discutie.
Notă: * Max Planck propunea în anii 1890 un set de unitãti de mãsurã care sã simplifice expresiile legilor fizicii (lungime, masã, temperaturã, timp, si sarcinã). Acest set de unitãti universale, teoretice, s-au dovedit a fi limitele inferioare de aplicativitate a legilor fizicii, în sensul cã discutii despre dimensiuni mai mici nu mai au sens fizic.
În ce priveste coabitarea dintre traditie si stiintã, gãsesc cã punctul lor comun este încercarea de a observa natura intimã a universului. Traditia mã învatã statornicia, stiinta mã învatã consecventa – douã substantive ziditoare, dar între care este o diferentã de clasã. Traditia contine dorinta descifrãrii realitãtii de la capãtul ei sofisticat – de la dorintã. Îmi pare cã uneori i-a gãsit cheia, alteori cã i-a gãsit umbra. Neajunsul, dupã mine, este cã atunci când interpretarea capãtã o formulare oarecum consistentã, examinarea înceteazã, practica se consacrã, iar gestul devine traditie, se statorniceste. Pe de altã parte, lectia stiintei îmi spune cã electronul nu poate fi vanitos, iar fotonul nu stie sã mintã. Nu gãsesti onestitate mai mare (nici mai micã!) ca în potentialul atomului de a forma legãturi covalente. Interactiunile lor nu sunt supuse capriciilor ci sunt ferme, consecvente si predictibile. Mai interesant încã, e cã peste câteva nivele de complexitate apar îngrijorarea, dezideratul, compasiunea, apare minciuna, apare nesocotinta. Nu stim cum se face asta si tocmai de aceea cred cã adevãrul nu trebuie să cedeaze nici imobilitãtii, nici arogantei.
Rãspunsul la întrebare, asadar, este cã aleg ingineria ca fundamentare stiintificã necesarã, aplicatã, a întelesurilor mele despre lume si viatã, iar arta ca scurtãturã, si ca dezvinovãtire rezonabilã propozitiilor mele.

EVA HALUS: - Ca să ne orientăm în arta dvs. în care folositi diverse tehnici si în care combinati materia primă, sticla, cu metalul pentru a obtine basoreliefuri si chiar sculpturi, să începem cu tehnica traditională a vitraliului, în care ati redat munca la câmp a tăranului român, Before Vespers (Înainte de vecernie) si Endless Glamour (Farmec nesfârsit), în care portretizati doi tineri dansatori în costume populare.

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - Cele douã lucrãri au o poveste comunã. Mai întâi cã sunt foarte mari, si sunt plane – traditionale. Din punct de vedere tehnic, dimensiunea aceasta a constituit un obiectiv în sine - o provocare de naturã structuralã. Vitraliile se deformeazã în timp sub presiunea propiei greutãti si sunt adesea ranforsate cu respingãtoarele bare de sustinere care fragmenteazã imaginea. Ca sã le evit, am folosit insertii supradimensionate integrate în cama vitraliilor. Alt obiectiv a fost complexitatea, pentru care am ales un peisaj executat în tehnica foliei de cupru. Iar altul a fost tema - subiectele sunt inspirate de cultura si traditiile românesti pentru cã destinatia era restaurantul românesc din Calgary, superb decorat ardeleneste de o doamnã minunatã. Iar acolo se fãceau botezurile si zilele de nastere ale comunitãtii si întrunirile asociatiei comunitãtii românesti din Calgary, ba chiar a gãzduit întâlnirea comunitãtii cu ambasada de la Ottawa. Asta ca sã nu mai zic de bucate (!). Asadar am ales dansul, voia bunã si portul popular, Coloana infinitului – o imagine recognoscibilã pentru publicul canadian, sculptura maramuresanã a portilor, si un peisaj cu vatra satului, post-impresionist, dupã un tablou al pictorului brãilean Ion Theodorescu Sion. Acestuia i-am adãugat perspectiva unui pridvor, ca meseanul sã se simtã ca-n vizitã la neamuri si sã-l însface nostalgia.

EVA HALUS: - Explorati si tehnici/medii mixte…

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - Întradevãr, povestea sculpturilor abia de aici începe. Pesemne cã la vremea aceea aveam deja constiinta stabilitãtii structurale a lucrãrilor mele (mã ajutã practica si cunostintele ingineresti, iatã), si mai purtam încã frustratia încorsetãrii luminii în perimetrul ochiului de sticlã. Mi-am imaginat atunci o fereastrã în basorelief, precum Sailing Away: the Emigrant (Navigând spre depãrtãri: Emigrantul), dar pe acesta l-am realizat mai târziu. Prima lucrare tridimensionalã a avut o temã stiintificã. Nu i-am cercetat câtusi de putin impactul la public ori atractivitatea esteticã. Am vrut sã exprim ideea, aveam frãmântãri asupra tesãturii spatio-temporale a universului. Lucrarea sugereazã împletitura spatiului în trei dimensiuni: douã plane de-a lungul cãrora circulã unde gravitationale, fotoni, particule subatomice si câmpuri magnetice, si din care emerg forme materiale volumetrice si entitãti tot mai complexe pânã la viatã si pânã la manifestãri cognitive precum gândirea abstractã si umorul. Lucrarea a fost foarte bine primitã de directorul Observatorului Astronomic Rothney al Universitãtii din Calgary si expusã la un eveniment „porti deschise" imediat dupã conferinta care anunta publicului detectarea undelor gravitationale de cãtre interferometrul LIGO din Livingstone, US, pentru prima oarã dupã 100 de ani de la teoria generalizatã a relativitãtii propusã de Albert Einstein. O coincidentã mai mult decât rãsplãtitoare.
Practic din momentul acesta nu am mai fost constrâns de limitãrile vitraliului traditional nici ca executie, nici ca medii si materiale, nici ca design, si nici ca teme. Am fãcut apoi Sailing Away: the Emigrant în care am exploatat proprietãtile de focalizare a luminii prin sticlã volumetricã, dar am folosit si obiecte metalice opace. Precum în cazul sculpturilor, o usoarã miscare a capului primeste perceptia adâncimii. Strãlucirile se deplaseazã si ele. Întreg ansamblul capãtã mobilitate si cu miscarea soarelui pe cer. Mai mult, pe timpul noptii, lumina reflectatã (când sursa de luminã se aflã pe aceeasi parte a lucrãrii pe care se afla si privitorul) dezvãluie o imagine cu totul nouã - o coloristicã nouã, umbre noi, strãluciri diferite, si texturã nouã. Iar cama vitraliului vine si ea cu textura ei si se integreazã în compozitie, nu mai este doar o retea de contururi negre ca la vitraliul traditional.
De fapt, lucrãrile mele nu mai sunt vitralii. Ca sã le descriu pe scurt sunt nevoit sã folosesc vitraliul ca referintã, dar nici destinatia lor nu mai este traditionala fereastrã, ci poate fi si firida, piedestalul sau consola. În industrie se mai foloseste termenul "vitraliul tridimensional" pentru lucrãri obtinute printr-o tehnicã de fatetare - creatii similare abajururilor Tiffany extinse la suprafete închise precum un bust, de exemplu. Lucrãrile mele însã nu au nimic comun cu aceastã categorie, si caut sã las în urmã termenul.

EVA HALUS: - Cum se integrează vitraliile dvs. în arhitectură?

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - Vedeti dumneavoastrã, pentru cã interesele mele merg si înspre traditii dar si înspre stiintã deopotrivã, este pentru cã nu le gãsesc în conflict. Similar, respect vitraliul clasic si practic versiuni dezvrãjite ale acestuia. Arhitectura modernã poate beneficia de ascendentul sãu. Suprafetele vitrate ale institutiilor, ori ale resedintelor moderne pot încorpora estetica ferestrelor în basorelief în locul vitraliului traditional (si demodat!?) chiar dacã urmeazã linia de Stijl, sã zicem. Dar de fapt nu curentul arhitectural este factorul dominant pentru volumul de vitralii instalat în noile constructii, ci factorii „cost-eficientã” si „fashionable”. Iar pe lângã ei, „consumerismul” este un oponent natural al basoreliefurilor vitrate (iată, un posibil nume). Vitraliul este fãcut sã dureze secole, mostenire între generatii, iar nu înlocuit precum o garderobã sau chiar re-dispunerea peretilor interiori.

EVA HALUS: - Ce vitraliu ati dori să realizati si pentru ce clădire?

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - Oh, mi-ar plãcea sã decorez La Sagrada Familia. Imaginati-vã numai: întelesuri stiintifice în basoreliefuri vitrate pe cele sase rozase ale fatadei estice a splendidei basilici catalane. Şi vã spun cã n-ar fi eretice.

EVA HALUS: - În Canada, între 2016 si 2018 ati participat la numeroase expozitii de la Calgary, Toronto si Bearspaw, orăsel în Alberta, dar si în Statele Unite, în galerii „cãrãmidã si mortar" (brick and mortar) sau la concursuri on-line. La unele expozitii ati fost în juriu, la altele ati concurat si ati primit premii si distictii. Enumãr câteva: finalist în 2018 la SCA’s International Open, competitie jurizată, online, organizată de către Societatea Artistilor Canadieni (The Society of Canadian Artists) din Toronto. Apoi, în 2017, ati câstigat premiile Gallery Choice Award ale Contemporary Art Gallery Online din Annapolis, USA pentru competitiile „All Water” si „All Botanical”.

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - Am fost interesat o vreme de concursurile online pentru cã lucrãrile mele sunt mari, grele si fragile – o combinatie care le face inapte pentru transport si pretentioase la conditiile de expunere. De aceea mi-am si limitat de fapt prezenta în art-show-urile locale. La sfârsitul lui 2018 si începutul lui 2019 m-am bucurat sã trec de partea organizatorului pentru cã preluasem functia de director de expozitii a Asociatiei Artistilor din Alberta (Alberta Society of Artists). ASA este o organizatie nonprofit cu o foarte bunã reputatie profesionalã, cea mai veche din provincie, si care are mandatul de a promova arta în societate. Presupun cã stiti, în Canada astfel de organizatii, spre deosebire de galeriile comerciale, primesc fonduri federale, provinciale, locale sau chiar private pentru activitatea lor, astfel cã factorul „vandabil” nu intra deloc în ecuatia selectiei lucrãrilor. Juriile ASA sunt întotdeauna externe si se rotesc la fiecare expozitie. Eu nu am fãcut parte din juriu, dar în scurta mea contributie am fost implicat în diferite etape ale organizãrii mai multor expozitii din Calgary, Edmonton si Fort McMurray. Printre ele, o expozitie de fotografie în Noua Bibliotecã Publicã Centralã din Calgary – un monument arhitectural modern abslolut glorios, si care atrage zilnic sute de vizitatori.

EVA HALUS: - Mult succes, si acum si pentru mai departe! Vitraliile dvs. au fost bine primite, admirate, ati câstigat premii, ati găsit cumpărători…Însă, în afară de valoarea artistică pentru care sunteti foarte apreciat si recunoscut, mai este necesar si interesul oamenilor sau institutiilor de a include vitralii în arhitectură. Știu că la Montreal, de 10 ani există un decret prin care pentru noile constructii nu se acordă decât un procent de 1% din costul total pentru artă incorporată în fatadă. Atunci, cum vedeti dvs. evolutia artei vitraliului, care, din câte se poate observa, nu este pusă la locul ei potrivit si nu i se dă importanta cuvenită?

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - Adevãrat. Nu-i greu sã observ cum clãdirile istorice ale Montrealului atrag vizitatorul si în fata lor se formeazã cozi, iar nu înaintea celor cu anvelopã de aluminiu si grinzi din fier cornier vizibile prin tavan… Tind sã cred cã rolul administratiei de a impune repere culturale si estetice urbei înspre înfrumusetarea ei socialã este foarte important. Bunãoarã, vedem sustinerea financiarã acordatã organizatiilor precum ASA. Sunt multe dezbateri pe subiectul acesta, dar nu stiu care este rãspunsul corect. Poate cã nu doar statul trebuie sã ne dea si sã ne facã, ci si fiecare dintre noi ar trebui sã rezistãm tentatiei facilului, sã ne exersãm capacitatea de evaluare. Arta nu este facilã. Cel putin a mea nu este, dacã e sã socotesc numai durata de executie. Eu doar o sã insist: vitraliul are un potential exceptional în arhitectura contemporanã. Veniti numai sã vã povestesc. Şi-apoi vã zic si despre sculpturile vitrate.

EVA HALUS: - V-ati putea orienta spre galeriile foarte frecventate de turisti si colectionari situate în Old Montreal, pentru o mai mare vizibilitate…De asemenea, dacă sunteti dispus să dati cursuri, sânt sigură că există multe universităti de artă la Montreal unde ati putea preda arta vitraliului.

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: -Vã foarte multumesc, intentionez sã explorez galeriile din Old Montreal cât de curând. Pentru moment am patru lucrãri în diferite etape de executie si pe care a trebuit sã le împachetez pentru transport, dar cu care vreau sã-mi completez mai întîi portofoliul. Cu bucurie vã pot confirma cã tocmai am gãsit un loc extraordinar unde sã-mi instalez atelierul. Cât despre cursurile de vitralii, voi fi încântat sã-mi împãrtãsesc experienta, doar cã pentru moment sunt încã într-o etapã exploratorie si sunt captivat de deschiderea aceasta. O sã rezist tentatiei de a vã dezvãlui prea multe despre proiectele în curs, cu exceptia unuia. Iatã, una dintre lucrãrile care va fi în curând pe masa mea de lucru va fi un vitraliu pentru nevãzãtori. Imagina-ti-vã numai! Pe mãsurã voi fi explorând suficient ideile acestea, mã voi gândi si la predare. Mediul academic poate cã este o pretentie prea înaltã, nu-mi dau seama dacã ansamblul de îndemânãri, cunostinte, perspectivã si creativitate îmi calificã arta pentru o disciplinã universitarã. Sentimentul meu este cã sunt abia la început, dar cred cã în câtiva ani voi fi rontunjind-o suficient. În Calgary am oferit cursuri de initiere în tehnica foliei de cupru la Tiffany House. Le voi relua împreunã cu tehnica camei metalice si a baghetei de plumb.

EVA HALUS: - Să ne întoarcem putin în urmă. Anul trecut ati creat la Calgary grupul the Romanian Artists of Alberta and Friends, adunând pictori, sculptori, artisti multi-media, dar si muzicieni, dansatori, actori. Pe atunci îmi povesteati că este foarte greu să aduni oamenii, chiar si cu aceleasi interese, împreună. Atunci vă povesteam cât de variată si vibrantă este scena artistică, dar si cea comunitară la Montreal. Calgary si în general, Alberta, înseamnă petrol, economie, industrie, finante. Montreal-ul este mai european, cu influente mari dinspre Europa de Vest, dar si de la sud, din New York. Ati pus bazele acestei comunitãti de artisti profesionali si amatori la Calgary, apoi ati venit la Montreal si acum asteptăm împreună cu dvs aparitia publicatiei grupului de Artisti Români din Calgary si prietenilor lor, în care ati dedicat un spatiu fiecărui artist, cu una, două poze si o scurtă descriere a practicii lor. Pentru această revistă, care marca si constituirea grupului de artisti, dar si Centenarul, m-ati rugat să scriu un articol, care se numeste Calgary-Montreal, Punti de Centenar. Acum vă întreb pe dumneavoastră cum vedeti toată această aventură? Veti tine această relatie cu artistii din Calgary deschisă? Ne-am putea gândi împreună la viitoare colaborări Montreal-Calgary?

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - Proiectul comunitãtii artistilor români din Alberta este unul foarte frumos. A plecat de la idea unui art show românesc, dar am realizat cã nici comunitatea artisticã nu era închegatã, si nici audienta. Cel putin în domeniul artelor plastice, pentru cã evenimentele anuale ale RCCAC se bazau pe unii dintre artistii de scenã. De la sase artisti plastici si fotografi, cât am cunoscut initial, am ajuns sã descopãr o întreagã brigadã de peste 40 de oameni minunati. Cum ati spus, avem artã plasticã, arte interpretative, literaturã, fotografie, dans de societate, avem cât pentru un festival de arte românesti. Şi vã spun cã surpriza a fost pentru toatã lumea sã afle cât talent se aflã printre membrii comunitãtii. Am folosit platforma FaceBook ca sã ne cunoastem între noi si sã ne anuntãm evenimentele.
La construirea catalogului am avut un set minimal de criterii: România-Moldova, Alberta, creativitate. Spuneam cã este dificil sã ne coagulãm într-o comunitate cu aspiratii pentru cã artele noastre sunt diferite, istoria personalã este diferitã si, în cele din urmã, interesele noastre sunt diferite. Dumneavoastrã stiti foarte bine de ce este nevoie pentru asta. În fine, am adãugat si câtiva prieteni din alte provinincii canadiene cu gândul la familia mai largã a artei diasporene, si am cãutat sã stabilim aceastã punte cu comunitatea mai mare si mai dinamicã a Montrealului. Era sã spun mai „veche", dar sã stiti cã în Alberta, la Boian, este cea mai veche asezare româneascã din Canada. De aceea v-am scris si mã bucur cã ati acceptat si cã ati venit în întâmpinare cu asa entuziasm.
Între timp am avut plãcerea sã aflu despre entuziasmul câtorva pictori care si-au reaprins pasiunea pentru sevalet, si despre pictori care organizeazã vernisaje împreunã. Încã si mai important - stim cã existãm. Îmi place sã cred cã pornind de aici se va lãrgi încã si mai mult poarta cãtre colectionarii si spectatorii comunitãtii largi românesti, dar si ai celei canadiene deopotrivã, începând cu comunitãtile etnice europene. Intentionez sã pãstrez o legãturã strânsã cu toti artistii din Alberta pe care i-am cunoscut, unii mi-au devenit prieteni apropiati. Iar pentru cã eu mã aflu în Montreal acum, pot contribui încã si mai bine la strângerea legãturii. Dar efortul de a consolida aceastã comunitate artisticã trebuie orientat si înspre audientã.

EVA HALUS : - Ati fost publicat si dvs. în reviste precum „Axis Libri” la V.A. Urechia Public Library, Galati, România într-un articol de Corneliu Stoica, care se apleacă asupra cărui aspect din arta dvs?

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - Domnul Corneliu Stoica a scris mai multe cãrti deosebite despre artistii gãlãteni si este probabil cel mai important istoric al artei plastice din orasul meu natal. Articolul m-ã prezintã publicului cu note biografice si cu interes asupra lucrãrilor tridimensionale create si expuse în Canada. Cred cã prezenta mea l-a surprins. Mai întâi întîi cã orasul are un colegiu de arte, are o scoalã popularã de arte, dar nu are cursuri de vitralii si nici sticlãrie. Atunci de unde un vitralist? Galatiul are sculptori grozavi si pictori minunati dar atunci, la sfârsitul anilor ‘90, si pânã la plecarea mea în Canada în 2004, nu aflasem nici un mester de vitralii. Materialele le cãutam la Buzãu si la Bucuresti. La mila 80 a Dunãrii, sticla a lãsat loc metalului. Cu un gigant metalurgic precum Sidex-ul, cum altfel, pe faleza gãlãteanã dominã o tabãră de sculpturã în metal din 1976, splendidã, si pe care obisnuiam s-o observ îndeaproape în anii studentiei. Vitralii am gãsit la Catedrala episcopalã din Galati, cu un model geometric simplu si montate prea sus ca sã le pot cerceta. Mai descoperisem eu pe strada Domneascã, cu totul întâmplãtor, o casã boiereascã cu vitralii cu ochiuri transparente si fatetate montate în usile de la intrare. Vitraliile pictate de la Biserica Greacã, care din nefericire îmbãtrâniserã (sau fuseserã vandalizate) si erau sparte în sectiunea de jos, mi-au dat ocazia în sfârsit, sã observ grosimea profilului baghetei de plumb, chitul, nodurile, si barele de ranforsare. Apoi mi-am fãcut o matritã de extrudat plumbul si astfel am putut face primele vitralii adevãrate.

EVA HALUS: - Tot Corneliu Stoica, prolific critic si istoric al artei gălătene, a scris despre arta dvs si în revista „Scoala Gălăteană” a Casei Corpului Didactic din Galati. Aveti vitralii în Galati în spatii publice? Cu toate că ati plecat din tară, opera dvs face parte si din patrimoniul orasului Galati?

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - Nu am, din pãcate. Acolo, sunt doar câteva lucrãri în resedinte private, în Galati si Brãila. Dar drumul meu spre consacrare este încã departe de a mã califica pentru colectii de patrimoniu. Proiectele mele viitoare vor demonstra.

EVA HALUS: - Sunteti membru al Academiei Mondiale de Artă din Franta, purtând titlul de Chevalier Académicien. Vorbiti-ne despre această perioadă din viata dvs.

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - Mondial Art Academia (MAA) este o organizatie nonprofit din Camargues, din sudul Frantei, cu întindere pe patru continente, care promoveazã artele frumoase si care organizeazã periodic expozitii la mari saloane de artã din lume. Titulatura de „cavaler" este o simplã formã de a onora apartenenta la organizatie, iar fiecare tarã are si un membru cu rang de „ambasador". Din 2017 sunt membru al MAA, dar din Calgary nu am reusit sã particip la evenimentele organizatiei care de obicei sunt în metropole precum Vancouver, Toronto, ori Montreal.

EVA HALUS: - Academia Mondială de Artă din Franta a publicat o carte la Bienala de Artă din 2017, în care figurati si dvs.

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - MAA publicã la fiecare doi ani aceastã carte în conditii grafice exceptionale. Este important ca lucrãrile artistilor sã ajungã sub privirea colectionarilor de artã, a curatorilor, a criticii de artã, a arhitectilor. M-am bucurat sã fac parte din aceastã editie.

EVA HALUS: - Și deoarce omul, ca si pasărea, în ziua de azi este liber să călătorească si să se stabilească unde doreste, sărbătorind această libertate si având puterea să creeze si să lase o amprentă asupra locurilor si oamenilor pe care îi cunoaste si i-a cunoscut, vă doresc ca aici, la Montreal, să vă adaptati repede la noile conditii si să puteti avea colaborări fructuase cu ceilalti artisti din Montreal, pe care veti avea ocazia să îi cunoasteti într-un viitor foarte apropiat si nu în ultimul rând, să CREAȚI dantele de lumini si umbre, multicolore, care să încânte privitorul si să dea farmec si armonie locului! Poate că si pasărea, si omul pe acest pământ sunt doar o metaforă a luminii care călătoreste nestingherită în marele spatiu al Universului..., lumină căreia dvs., prin sculpturile vitrate, îi dati un nou drum.
................

EVA HALUS: - Dl Cătălin, a trecut un an si jumătate de când ati venit cu familia dvs din Calgary la Montreal. Suntem în anul pandemiei COVID-19, deci, în loc să vă întreb cum si dacă ati integrat scena artistică în Montreal si comunitatea română de aici, vă întreb în schimb, cum supravietuiti dvs si arta dvs?

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU : - Când o pandemie ne tulbură viata cu o asemenea severitate, poate ca o reamintire a fragilitătii noastre, artistul se uită înapoi la creatia sa: „Am spus totul, am spus-o cel mai bine?” Apoi, artistul se uită înăuntrul său: „Am fost sincer?”
Ca parte a procesului meu creativ, consider că este deosebit de util să examinez ce as face artistic dacă existenta mea ar fi plasată cu 100 de ani mai devreme sau 1000 de km în altă parte. Dacă as avea o acuitate scăzuta a mirosului, o altă culoare a pielii, sau degete mai lungi, lucrările mele ar fi diferite? Cât de diferit? Ce-ar fi dacă as avea un prieten întelept, plin de compasiune, care ar muri din cauza unei răspândiri imprudente a unui virus? Probabil lucrările mele ar fi diferite, pentru că as fi un alt eu, având acea altă experientă diferită.
Dacă acest argument este adevărat, mă întreb atunci în ce măsură îmi folosesc propria discretie în alegerile pe care le fac. Instinctele mele îmi spun că este o discretie deplină, asa că sustin acest capriciu artistic clandestin al meu, sperand ca într-o zi voi face o piesă de artă care nu a iesit din ideile care îmi orbitează existenta. Totusi, desi acest lucru nu este posibil, rezist impulsului de a mă înregimenta tendintelor vremii. În schimb, îmi caut propriile subiecte, ca si cum liberul arbitru ar exista.
Timpurile modelează artistul, care face arta, care modelează Timpul, care modelează artistul, care face arta.

...............................

EVA HALUS: - Foarte adevărat ce spuneti, însă, chiar dacă ideile si conceptele care stau la baza creatiei unui artist, care este, evident, un subiect al timpului său, duc la crearea si finalizarea unei lucrări de artă, acea operă de artă, o dată realizată, are calitatea de a deveni un pic atemporală, lăsând în urmă data executiei ei, pentru că ea este în stare să se detaseze de coordonatele timpului imediat, la fel ca si femeile foarte frumoase – spun în glumă – sau în serios, la fel ca si arhitecturile pe care ele le vor integra. Dar vorbiti-ne mai întâi despre procesul prin care trece o lucrare de-a dumneavoastră înainte să devină un obiect final.

CĂTĂLIN DOMNIȚEANU: - În ceea ce priveste executia, lucrarea mea sculpturală profită de tehnica si materialele vitraliilor, extinzându-si expresivitatea în afara si în spatele contururilor lor: qbiectele volumetrice din sticlă transportă si distribuie lumina în golul de deasupra cadrului.
Lucrarile mele se fac in 3-6 luni, iar auxiliarele lor cam tot in atata timp (fabricarea standului, marketarea etc).
Cum spuneam, imi place sa numesc lucrarile mele basoreliefuri sau sculpturi. Ele implica prelucrarea sticlei la rece dar si tratamente termice de fuzionare (nu topire). Asta imi ofera flexibilitatea in expresia artistica pe care o caut.
Componentele de sticla sunt combinate cu alte materiale si asamblate intr-o structura metalica.
Toate lucrările au propriile lor standuri din lemn pentru a permite vizualizarea lor de jur împrejur, dar pot fi preferate si instalate mural sau în tavan. În functie de dimensiunea si complexitatea proiectului, particip direct la livrarea si instalarea lucrărilor pentru clientii mei canadieni.
Conceptele mele sunt elaborate initial într-un set de elemente primare, simplificări ale unor fatete ale realitătii. De aici manevrez aceste primitive în grupuri, niveluri si legături ca sa formez ansambluri compozitionale destul de sofisticate. Apoi înca le cresc complexitatea până când sună bine ... unde „a suna bine” este acea listă lungă si incompletă de parametri nedefiniti pe care nimeni nu stie să-i încadreze. Astfel, ceea ce sper să realizez este cea mai cuprinzătoare poveste pe care o pot stoca în acea piesă.
Deci, fiecare piesă poartă o poveste pe care îmi place mereu s-o scriu în detaliu, ca pe un libret. Invit pe toată lumea să le citească pe website-ul meu si vă rog să-mi trimiteti o notă dacă doriti. Sunt deschis si colaborărilor artistice, vă rog să nu ezitati să spuneti „salut!” si să intrati în conversatie cu mine."

EVA HALUS: - Vă multumesc foarte mult pentru reluarea dialogului pe marginea creatiei dvs artistice în această scurtă incursiune din spatele sculpturilor în sticlă create de dvs! Invităm publicul amator si cititorii revistei Observatorul din Toronto să viziteze web-site-ul dl-ul Cătălin Domniteanu la: www.solarstains.ca

Notă: Ultima lucrare a dlui Cătălin Domniteanu, intitulată Laplace’s Demon, este inspirată din introducerea Eseului filozofic asupra probabilitătilor scris în 1814 de către Pierre-Simon, Marquis de Laplace (1749-1827) , în care marchizul postulează despre o super-inteligentă care poate cunoaste pozitiile, miscările si fortele tuturor particulelor din univers la acelasi moment, introducere care, devenind celebră, a fost supra-numită Laplace’s Demon. Cunoasterea pozitiilor, velocitătilor si fortelor miscării tuturor particulelor din univers implică si cunoasterea trecutului si a viitorului. Dacă ne imaginăm strict mental acest exercitiu, implicând numai ideea unei asemenea cunoasteri, putem vedea în Demonul lui Laplace un substitut secular pentru Dumnezeul omniprezent si omniscient.
Interpretarea în sticlă a acestei prime enuntari a teoriei determinissmului stiintific (în care toate evenimentele, inclusiv alegerile de ordin moral, sunt complet determinate de existenta cauzelor anterioare) este cu adevărat extraordinară prin felul în care artistul a reusit să redea esenta unei asemenea teorii greu de explicat, iar prin imagine, vizual, totul pare mai simplu, însă fără să piardă din complexitate.

.................................

Notă Observator :
Primul interviu este luat în 2019 pentru volumul al III-lea de Convorbiri cu Personalităti Românesti din Montreal, (autoarele cărtii Eva Halus si Veronica Balaj) iar al doilea este luat în septembrie 2020.

In forma tiparită a Observatorului din 17 septembrie a.c. vom publica din acest inteviu inostit de lucrări ale domnului Cãtãlin Domnitean





Eva Halus     9/12/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian