Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Ziua Limbii Române

LIMBA NOASTRĂ

Motto: Limba noastră-i limbă veche încifrată-n Tărtărie,
Ce-au vorbit-o moșii noștri prin Carpații înstelați,
Ea e veche ca și timpul, plămădit din veșnicie,
Giuvaier dintr-o comoară, împărțită între frați.

Păstorindu-și din-ceputuri turme pe-un picior de plai
Din cuvinte unse-n miere șlefuit-au Miorițe,
Ce din tată-n fiu trecut-au prin frumoase guri de rai,
Să se știe că de-aicea, ni e trag a noastre vițe.

Întinzându-și peste lume cea moșie și avere
În cuibarul viețuirii înmulțitu-s-au străbunii
Și-ntorcând mereu țărâna și-au luat de-aici putere
Ca vecinii să îmi știe, că pe-aici, ei sunt stăpânii.

Mai apoi, trecând prin timpuri, tot mergând în urma turmei
Au ajuns spre malul lumii ca să pună stâlpi de țară,
Iar pe-acolo, cap de neamuri au rămas, cu dorul mumei
Cu-a lor zei, cu dulcea limbă ca o zi de primăvară.

**

Azi, din ce am fost odată suntem doar o amintire,
Mult prea blânzi și prea slugarnici din ce-am fost mai altădat,
Cu vecini perfizi și hulpavi, ce ne fură în neștire
Trupul țării și averea, ce străbunii le-au lăsat.

Numai limba și credința ne mai țin uniți în vreme
Și speranța, că odată mai veni-va un Mihai,
Ce s-adune laolaltă, sub înaltele-i însemne
Ce furatu-ne-au străinii și pe cei de-un singur grai.


RUGĂ PENTRU LIMBA ROMÂNĂ

Motto: ,, Trecător prin ceruri ninse
Cu luceferii în roi,
Însfințesc cu-a mele vise,
Urma carului cu boi’’

Doamne ce-ai făcut atâtea pentru raiu-ți din poveste
Unde neamuri nesfârșite dimpreună veșnicesc,
Fă de vrei, ca toți aceștia să vorbească romănește
Că nu-i limbă mai frumoasă pe întinsul tău ceresc.

Are miere în cuvinte și e leac de pus la rană
Dacă ții în al tău suflet tăinuitele dureri,
Ea împacă și unește, ce dezbină și destramă
Și e vorba îndulcită la iubiri de primăveri.

Și-apoi Doamne, rugi smerite ce ’nălțăm la ceruri sus
Pline toate de nădejde pusă-n ultima speranță,
Doar în limba românească au cuvântu-n jale uns
Când cerșim iertări spășite, la păcatele din viață.

Și-apoi doina cu aleanul, și-apoi dorul cu fiorul
Nu Tu pusu-le-ai, Mărite, în cuvântul eminesc?
Inimi toate să tresalte, însfințească-se cu dorul
Când poeții vruți de tine, românește glăsuiesc.

N-ai pe boltă un Luceafăr înroit cu alte stele
Care-n noapte luminează nesfârșitul Tău ceresc?
Și-apoi raiul fără margini, îmbuibat cu toate cele
Nu e plin de noi românii, ce pe Tine te slăvesc?

De-asta fă a noastră vorbă toți pe-acolo s-o vorbească,
Că e limbă de Cazanii însfințită de dieci,
Și e veche ca Adamii din grădina Ta lumească
Ce ne-ai dat-o să o ducem, din-ceputuri până-n veci.


DE CITESC A TALE VERSURI
Lui Eminescu, Luceafărul limbii române.

De citesc a tale versuri mă-nfior cătând cu gândul
Spre Măritul, care-ncuget ți-a turnat dumnezeire
Și-n cuvânt ți-a pus simțire, iar cel suflet miruindu-l
La ’nălțat peste a noastre, să se facă nemurire.

Tu, în slova-ți mângâiată pus-ai jalea și cu dorul
Și iubirea să ne urce spre cerescul cel divin,
Nerăbdarea tinereții, mări de lacrimi și fiorul
Ce să-mbete-a noastre inimi, ca pocalele cu vin.

Mai apoi, în nopți cu lună ne-ai purtat prin universuri
Să ne-arăți nemărginirea lumilor de-acol’ de sus,
Cum genuni ce nasc luceferi, înlăuntrul unor versuri
Tăinuiesc iubiri mărețe, petrecute în ascuns.

Iar pe lacul plin de nuferi tremurând în unduire
Sub ascunsul unui nour, pe o noapte înstelată,
La o tânără codană îndulcită cu iubire
I-ai vândut un roi de stele, pentr-o gură sărutată.

Când în codrul de aramă ți-ai ascuns copilăria
În poiana înflorată sub o buză de izvor,
Ai știut că vine-o vreme când te-ncearcă nostalgia
Și-ntr-o lacrimă usca-vei fierbințeala unui dor.

În scurtimea vieții tale moșii ți i-ai pus în ramă
Ca aminte să-ți aducă de măririle trecute,
Când pe domnul și prostimea îi dureau aceeași rană
Și-mpreună sângerat-au în onoare și virtute.

Când te-ai dus din astă lume în vecia ta cerească
Domnul te-a aprins Luceafăr sus pe boltă-n nemurire,
Iar în urmă ta lăsat-ai, din ce-a limbă românească,
Mierea dulcilor cuvinte, să se facă nepieire.

***

Când citesc a tale versuri, bobi de lacrimi de pe geană
Cad pe sufletu-mi ce încă se-ndulcește cu-al tău vers,
Și atunci te văd cu gându-mi ca pe-un sfânt fără prihană
Ce-nsfințește a sa urmă, colindând prin univers.


DASCĂLILOR NOȘTRI

Voi ce-aveți în grai dulceața rostuitelor cuvinte
Ce le puneți ca plămadă într-un suflet de copil,
Din al vostru gând, semințe azi le faceți pentru minte
Să rodească înmiite, pentru vremuri care vin.

Ca o flacără vă ardeți ca să puneți în ființă
Și-n a tainițelor inimi sfinte boabe de lumină,
Iar fântâna vieții voastre apă vie însfințită
Următorilor le deie, că sunt cruzi și fără vină.

La puțini statui va face viața asta hăituită
Ce-n nevoi și suferință vă va arde ca pe-o iască,
Voi, crescuți în demnitate într-o lume prea grăbită,
Sunteți oastea cea modestă, osândită să trăiască.

Eu v-aseamăn, de-mi dați voie, cu o candelă aprinsă
Care arde tremurată sus pe tâmple de altare,
Să-nsfințească darul vieții și-ntr-o lacrimă prelinsă
Să adune bucuria, că pe mulți făcut-ați oameni.

Când plecați din astă lume înspre cerurile nalte
Să vă faceți roi de stele, împăcați și fericiți,
Toți veți fi trecuți de-a pururi în a vieții lungă carte
Și-n a noastre inimi unde, veți rămâne veșniciți.


DOR ȘI DOINĂ
Motto: Eu ,,DORUL” l-am găsit în, ,,FOAIE VERDE”
Pe unde veșnicia mi l-a pus.

Cuvântul DOR și DOINĂ, doar tu îl înțelegi
Române ce-n trăire ai ale tale legi,
De suflet și de minte, de inimă dictate,
Rotundul lor să-l simtă tot neamul ce ți-e frate.

În alte limbi, la alții, al vorbei înțeles,
În minte și în suflet nu dau nicicum un ghes,
Doar noi pe astă humă ades ne-nfiorăm
Când spunem ,,Dor și Doin㔠și-n suflete vibrăm.

Cuvântul DOR cuprinde simțirea noastră toată,
Când încă ne-nfioară privirea cea de fată,
Când duși suntem departe de țara noastră dragă
Și gândul ni-i la dânsa, mai toată ziua-ntreagă.

Când moși bătrâni întoarcem viața noastră-n gând
Și stăm postăți de timpuri acolo rând la rând,
Când am dori ca ceia ce-acuma-s duși în moarte
Cu noi să fie-aicea și nu în ceea parte.
*
Când DOINĂ zicem încă, în suflet fiecare
Îmi simte o durere în picurări de jale,
O ducere cu gândul la ce de-acum e dus,
Speranța ce din caier s-a tors demult pe fus.

E mai întotdeauna durere și suspin,
Nostalgică visare în chinga unui chin,
O pierdere ce încă ți-aduce întristare,
O clipă nepierită ce nu se vrea-n uitare.

Să știți că până încă avem în noi un DOR
Și-o DOINĂ să le ducem cu noi în viitor,
Avem în noi simțire lăuntrică, curată
Și-om fi români de-apururi, cu tot ce-am fost odată.
***
Când spui: ,,Mi-e Dor de tine” și-o boabă lăcrimată
Va umezii o geană la fel ca altădată,
Cuvântul cela vine din suflet și simțire,
Din inimă și minte, te umple de iubire.


ȚINEȚI LIMBA NEPIERITĂ

Moșii noștri, înțelepții, pusu-ne-au în gând povață,
Să-nvățăm că doar credința și cea limbă țin în viață
Neamul nostru din-ceputuri, până-n ziua de apoi,
Ca să fim pe huma noastră și în bine și-n nevoi.

Că doar limba și credința dau speranță și putere
C-al nost neam, ce-i vechi cât lumea, niciodată nu va piere,
Iar de-om ține între graniți pe acei care vorbesc
Limba noastră strămoșească, vom ajunge în ceresc.

Numai limba românească are-n ea cuvântul DOR,
Ce doar noi îl înțelegem, îl simțim, ne poartă-n zbor,
Ne ridică în tăria cerului cel însfințit,
Ne alintă, ne mângâie în smerit și-n fericit.

Și-apoi câte mii cuvinte cu-alte mii de înțelesuri
Dau în rând din fiecare minunate alte sensuri,
Ce fac limba noastră vie, dulce ca o primăvară,
Ce de-oalinți în al tău suflet, ții în tine o comoară.

MAICĂ, DOINĂ, NEAMUL, ȚARA, HUMA, toate-s lăcrimate
Și cu viața noastră-ntr-una din vechime-s apărate,
De-asta marile cuvinte au în ele cea putere
Ce ne fac eroii zile, când ea, patria, ne-o cere.

Țineți limba nepierită, țineți datina străbună,
Țineți sfinte obiceiuri de din vremea cea bătrână,
Și păstrați dulceața limbii, ceea veche, din-ceput,
Ca să știm că suntem umbra timpului pe-aici trecut.
*
Limba noastră românească e un figure de miere,
Dați-i sfântă-nchinăciune să își ia din noi putere,
Că de-o ținem în onoare, în curat și în cinstire,
Fi-vom ici, pe huma asta, timp lungit, spre veșnicire.

.............

31.08. – ZIUA LIMBII ROMÂNE





Mircea Dorin Istrate    8/30/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian