Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Ziduri care ne despart

Vizibile sau invizibile, zidurile care pun distanță între noi au devenit un fel de obsesie istorică. Revin periodic în actualitate, mai ales acum, când pandemia ne țintuiește pe loc, prin țările prin care suntem stabiliți.
Pe vremea Războiului Rece, nu era cu putință de imaginat o asemenea inversare de situație! Pe atunci înduram stoici încuierea ermetică impusă de comuniști și nu ne imaginam că vom fi cândva izolați în afara României, nu înăuntrul ei. Iată cum ironia soartei face ca astăzi o mulțime de români aflați în străinătate să rămână blocați departe de familiile lor și de locurile natale, după care tânjesc.
Prezentul este însă favorizat în raport cu trecutul comunist. Deosebirea majoră dintre izolarea de atunci și cea de acum este că diriguitorii se străduiesc să ne menajeze, reușindu-le aceasta mai mult sau mai puțin, după puteri. Important este că nu vor să ne anihileze. Încercările de menținere intactă a funcțiilor vitale ale societății nu reușesc întotdeauna... A doua deosebire este aceea că starea de nesiguranță pandemică este una trecătoare, de care noi toți, fără excepție, dorim să scăpăm rapid.
Pentru a realiza mai bine diferența, iau un zid mai la-ndemână, numai bun de dat drept exemplu negativ: Zidul Berlinului. L-am revăzut în urmă cu câțiva ani, firește numai ca evocare, dărâmat.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Berlinul de Vest semăna cu o Fâșie Gaza a zilelor noastre, fiind complet izolat de restul lumii. Singurul acces era cel aerian. Copiii își petreceau timpul recuperând pachetele de alimente și cărbuni, pe care piloții aliați le aruncau zonei neocupate. Vremea „bombardamentelor cu stafide” – dar nu numai stafide, ci și cu cărbuni, pături, fasole etc. - a făcut istorie, salvând orașul de la ger și frig. Nu seamănă deloc acel asediu cu carantina noastră de acum, nu vi se pare?
Mai târziu, după ce s-a construit zidul, existau acele puncte de trecere între est și vest, cum este Checkpoint Charlie, astăzi muzeu. Evident că m-am avântat să-l vizitez! Nonșalantă m-am strecurat pe sub pancarta pe care scria: YOU ARE LEAVING THE AMERICAN SECTOR, VOUS SORTEZ DU SECTEUR AMÉRICAIN, neștiind ce mă aștepta.
O parașută confecționată din petice, un cărucior pentru cărat pământul dintr-un tunel subteran, prin care au fugit 57 de oameni, un mini-submarin din materiale casnice, un zmeu cu motor de Trabant și rezervor de motociletă Jawa, o mașină Isetta, cu scaunul din dreapta preparat în așa fel încât sub tapițerie să se ascundă în buret un om, iar pasagerul propriu-zis să-i șadă în brațe... Toate aceste mărturii zguduitoare ale tentativelor de evadare din Berlinul de Est, datorate puterii pe care numai disperarea ne-o poate da, sunt cutremurătoare!
Am văzut fotografii cu imagini sfâșietoare, cu familii despărțite printr-un gard din sârmă ghimpată. Apoi un film mut, cu un bărbat murind singur pe graniță, împușcat, golindu-se încet de sânge, sub privirile soldaților încremeniți. Toate acesea au fost transmise în RDG în direct la televizor!! Mai actual ca niciodată, războiul bântuia prin încăperile expoziției, ca o amenințare, ca un avertisment. Mi-a fost o frică absurdă să nu fac vreun pas greșit!
În altă fotografie se vedeau un soldat sărind peste gardul de sârmă ghimpată. El a fost ultimul salvat, după el s-a stins lumina în multe suflete. În secunda următoare, țara s-a transformat într-oa închisoare pentru mai bine de șaisprezece milioane de oameni.
Mai erau expuse obiecte aparent banale: o mașină de scris, pe care s-au dactilografiat manifeste, imagini cu Gandhi, Lech Walesa sau cu pieptul gol al unui bărbat în fața unei țevi de tanc, un radio rusesc cu butoane rotunde și cu lungimi de undă tăiate scurt, ca să nu se poată auzi Vocea Americii...
Sonorul din muzeu era pe măsură: ordine urlate din megafoane, coruri de dimensiuni hiperbolioce, bruiaj, tancuri care strivesc sub șenile primăvara de la Praga, un Stalin, un Leningrad... Strigăte de „Davai“!
Apoi venit momentul eliberării: Jos cu zidul! Am văzut filme cu oameni care se regăsesc după ani de despărțire, după spaime de moarte. Palizi, gânditori, pășind cu teamă prin zidul despicat, cu lacrimi în ochi și cu frică, cuminți, fericiți, se băteau tovărășește pe umeri, lovind drăgăstos cu palma pe capotele Trabaturilor care intrau în vest, rulând într-un convoi lent, mirat parcă. „Oare chiar s-a terminat?”, se citea pe chipurile lor. Atâta cumpănire, demnitate, evlavie! Nimic regizat. La final rămânea în picioare un singur cuvânt: ÎMPREUNĂ. Atât.
Spre surpriza mea, am picat brusc pe un scaun, tremurând din toate încheieturile. Am făcut acolo prima criză de panică din viața mea! Un supraveghetor grijuliu s-a apropiat de mine, încercând să mă calmeze. Treptat m-am liniștit.
M-am întrebat adeseori de ce am fost așa de marcată de acel muzeu. Poate că am trăit cândva, în timpuri uitate, ceva ceva cutremurător. Sau poate că zace în mine un declanșator nevăzut, un diapazon care vibrează când vrea el. Poate că am un defect de fabricație, ca radioul acela rusesc, cu care tata se căznea să asculte postul Europa Liberă. Bruiaj la recepție...
La ieșire, pe versoul pancardei, se putea citi un mesaj mai optimist: ÎN SECTORUL AMERICAN, INTERZIS PORTUL DE ARME; RESPECTAȚI REGULILE DE CIRCULAȚIE! Apoi, dacă asta-i tot, atunci cu plăcere. Cu mare plăcere!



Gabriela Căluțiu Sonnenberg
Benissa August 2020





Gabriela Căluțiu Sonnenberg     8/21/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian