Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Remember Mihai Brediceanu

Mihai Brediceanu: „Aș vrea să menționez că tehnica nu dezumanizează muzica”

***

Interviul a fost luat la Timișoara.

Lucian Bureriu: În ce sens vă puteți considera un fiu al Banatului, cu toate că v-ați născut la Brașov?

Mihai Brediceanu: Pe meleagurile acelea mi-am petrecut copilăria care reprezintă o legătură intimă cu solul bănățean. Bunicul meu, Coriolan, era foarte proaspăt în memoria lugojenilor. Tatăl meu, Tiberiu, începuse de asemeni să fie iubit, deci trăiam la Lugoj într-o atmosferă Brediceanu, împreună cu frații și verii mei. Îmi stau în memorie primele momente ale contactului meu cu dirijatul, lecții în acest sens mi-a dat tatăl meu la 7-8 ani, când mi-a pus o baghetă în mână și m-a pus să tactez în timp ce el îmi cânta la pian. Mi-amintesc de vremea când venea Lucian Blaga pe la noi, de Traian Grozăvescu...

L.B.: Sunteți inventatorul polimetronomului.

M.B.: ...Acest aparat este un mijloc de a pune în valoare politempia, de a avea în muzică, în coregrafie, grupuri de muzicieni și dansatori care evoluează cu tempi simultani diferiți, cu unități de timp diferite. În muzică ori în vorbirea curentă există, desigur, o infinitate de posibilități expresive de a transmite (emite) o frază (vorbită ori muzicală), prin modificarea vitezei de desfășurare a cuvintelor, prin condensări sau extinderi ale frazelor sau ale unor porțiuni din ele, cu pauze mai mari sau mai mici. Muzica în diferiți tempi generează stări de spirit diferite. (Politempia există, de altfel, în anumite muzici populare, unde percuția, spre exemplu, încearcă aici să aibă un anumit tempo al ei). Ideea de a asocia mai mulți tempi a fost încercată și de Mahler ori Stockhausen, ei recurgeau însă la trei dirijori. Or trei dirijori fac tempi diferiți, dar ei nu pot să organizeze între ei acești tempi deoarece fiecare bate o măsură a lui (și apoi e greu să pornească simultan; e greu să fii, biologic vorbind, absolut constant pe un parcurs de timp oarecare). Or mașina permite să se genereze unități de timp diferite, ea le controlează, astfel încât să dea semnale în momentul în care unitățile de timp de diferite tipuri au un moment comun, de incidență, adică se întâlnesc (interferează) din nou. Căci există o anumit㠄bătaie” care este comună. Mașina mea controlează și dă imediat tempoul în care fiecare evoluează și aceste unități de timp sunt transmise video, prin pulsații electrice sau acustice, prin căști fixate la ureche (legate prin cablu în cazul instrumentiștilor ori independente, adică receptoare radio în cazul balerinilor). Mașina primește și timpul comun, „bătaia” comună, care devine o nouă dimensiune în balet, devine tempoul - tempilor. Polimetronomul s-a construit în SUA, la Universitatea din Syracuse – New York de către dr. Wilbur Le Page, prof. P.E. Stabler și P. Kornoreich. Tot aici a avut loc și premiera aparatului, pe o piesă de-a mea, Etude For Ballet In Polytempi. Specialiștii americani au venit și la noi cu aparatul, colaborând cu balerini români.

L.B.: Sunt necesare piese scrise special pentru acest dispozitiv? Asta ar aduce noutate în muzică.

M.B.: Da, sunt necesare muzici cu tempi, în care fiecare tempo să aibă o logică a lui, exprimată clar, așa cum în polifonie fiecare melodie își are sensul, dar în ansamblu toată polifonia are un sens comun. Aici e de fapt polifonia tempilor, egal politempie. Mulți confundă ritmul cu tempoul, o fac și muzicienii. Ritmul e o structură de silabe, de sunete și pauze, durate, care pot fi executate în diferiți tempi. Ritmul e un dat, rămânând constant, schimbându-se doar tempoul. Revenind asupra întrebării, s-au scris piese în politempi semnate de mine și Howard Boatwright. Aș vrea să menționez că tehnica nu dezumanizează muzica. Un pian, de pildă, instrument extrem de complicat, nu e inuman. Vioara s-a perfecționat enorm în decursul veacurilor, în paralel cu tehnica execuției. Un instrument (un dispozitiv) poate transmite emoție, depinde cine îl mânuiește. O carte de armonie în mâna unui netalentat.
..
L.B.: Așa că e posibil ca succesul modalității să depindă și de calitatea pieselor create. Mă gândesc tocmai acum la interferențele ce apar în știință și artă, în aceeași personalitate creatoare.

M.B.: Cred că nu există o deosebire fundamentală între omul de știință și omul de artă. Creatorul valorii științifice sau artistice lucrează, oricum, cu un ansamblu de cunoștințe care se numește știința acestui domeniu, cu elementele însușite cu scopul de a stăpâni cu măiestrie un număr de procedee și mai lucrează cu acel plus care este factorul inspirație, care determină pe cineva să aleagă modalitățile de a asambla, de a trage foloase noi din aceste procedee într-un mod neașteptat și pentru a produce un lucru nou. Acumularea de cunoștințe, măiestria, iată ceva ce ține de ambele domenii. Oamenii se deosebesc doar prin particularități de limbaj. Sigur, e drept că limbajul muzical a căpătat o oarecare autonomie, despărțindu-se de matematică. În evul mediu muzica era învățată la disciplinele științei și nu la acelea umaniste. Muzicienii foloseau coordonatele cu două sute de ani înaintea oamenilor de știință. E vorba de portativ, care e un sistem bidimensional, al timpului și-al judecăților, utilizat încă din secolul treisprezece. Avea ce-i drept alt nume și alt scop. Teoria mulțimilor a fost utilizată de muzicieni cu mult înainte de inițiatorul ei.

L.B.: Există chiar muzicologi contemporani nouă, care acuză muzica de azi de tehnicism, răceală...

M.B.: O acuză pe drept, dacă aceasta pornește de la structuri algebrice pe care și le implantează în domeniul sonor. Dar atunci când procedeele vin din însuși faptul muzical și sunt analizate în mod matematic, dând perspective de dezvoltare pe baza acestor analize, atunci procedeul rațional este perfect. De altfel, acest lucru stă la baza întregii armonii, sistem pur rațional, iar Bach dovedește că (în fugile sale) procedează nouăzeci la sută strict formal, ceea ce nu privează de emoție. Inspirația nu trebuie dezlipită de factorul logic.

L.B.: E regretabil că muzica timpului nostru se aude atât de rar în sălile de concert. Că uneori totul arată ca acum două-trei secole...

M.B.: Există încă o lipsă de contact între creatorul și publicul contemporan. Cineva neinițiat poate cu greu să-și închipuie unele principii moderne. Se pare că azi decalajul între specialist și public se micșorează, încât după o perioadă de explozie a gândirii omenești, asistăm deja la o recesiune în multe domenii. Descoperirile încep să devină bunuri ale tuturor. Se întâmplă și cazuri în care, de pildă un Xenakis, să fie necunoscut, dar contestat...

P.S.: Iată și rezultatele acestei invenții, compoziții de Mihai Brediceanu cu aplicație pe politempie:

• Polytempie I (1974), pentru clarinet, pian, xilofon și tobă mică, adaptare, pentru film;
• Etude for Ballet in Polytempi (Studiu de balet în politempi) (1975), pentru polimetronom (polytimer), pian, flaut, clarinet-bas și doi percuționiști, primă audiție, Syracuse - New York, 1 aprilie 1976, Orchestra Universității;
• A differend Drummer (1976), piesă pentru polimetronom, recitator, trei viori, violoncel, flaut, pian, celesta, patru percuționiști, două grupuri corale bărbătești (vorbite), un grup coral feminin (vorbit) și trei grupuri de dansatori, versuri de Henry D. Thoreau, primă audiție, București, 27 septembrie 1977, Teatrul Național;
• Double jeu (1977), piesă pentru polimetronom, grupuri de dansatori, primă audiție, București, 27 septembrie 1977, Teatrul Național;
• Coral interpolat în stil bizantin (1978), pentru polimetronom, patru grupuri corale, primă audiție, Paris, 21 aprilie 1978, Centre Georges Pompidou;
• Blues en polytempie structurelle (1978), pentru polimetronom, pian, clarinet și doi percuționiști.
Au fost uitate aceste compoziții?
În ziua aceea, de mai 1977 am fost invitat de compozitor la o demonstrație-premieră cu polimetronomul (PolyTimer) la Teatrul Național din capitală. A fost de față și Edward Stabler, unul dintre constructorii dispozitivului de la Universitatea Syracuse, Departament of Electrical Engineering and Computer Science.

Sala Atelier a Teatrului Național era îmbrăcată într-un background de pânză neagră. Între oaspeții premierei polimetronomului erau și celebrități, precum muzicologul francez de origine română Antoine Golea și chiar P. E. Stabler, constructorul de facto al aparatului, de la Universitatea din Syracuse, compozitorul Howard Boatwright.
Instrumentiștii erau de la Conservatorul bucureștean, balerinele fiind adolescentele unui liceu sportiv. Cam atâta a putut coopta compozitorul din partea statului român, într-o capitală plină de ruine sinistre. Nu exista în centrul sălii un podium cu dirijori care să imprime ritmurile. Interpreții primeau prin căști, prin emisie-recepție, impulsuri acustice direct de la computer, mici grupuri executând simultan aceste compoziții ale unui nou secol. Suprapuneri simultane de doină, bocet, horă, cu surprinzătoare momente de incidență în muzică și plastica trupului omenesc care o vizualiza. Precum în realitate, adesea coincid gândurile și faptele oamenilor, cu toată diversitatea lumii. Existau și unele momente ce trădau un experiment aflat la începuturi: dirijorul „dă intrarea” aparatului, apoi se retrage de pe podium; emițătoarele se balansau pe pieptul interpreților; căștile îți dădeau senzația pe care o ai la filmele de anticipație. Dincolo de spectacolul sincretic, muzica ne manipulează sentimentele. Au fost interpretate piese de Brediceanu și Howard Boatwright, primii compozitori ai politempiei moderne. (Unde sunt astăzi aceste creații? Cine a mai compus în această modalitate? Credeam că treptat ne vom obișnui cu o nouă muzică, așa cum se credea că viitorul aparține, de pildă, expresionismului. Deschiderea unei noi ere a muzicii simfonice o fi coincis cu închiderea ei deplină? Vom mai asculta Brediceanu și Boatwright, cel din urmă putând fi încă în viață, compunând o muzică rămasă tot „a viitorului”?...)
Mă întorc la spectacolul-experiment: apar recitatori, ca și coruri vorbite (Sprachmusik), trei grupuri de instrumentiști cu demersuri diferite prin tempo, dansatori. A fost deplină senzația că tehnica nu depășește arta și nu suntem în fața unor căutări sterile. O mai recentă demonstrație cu polimetronomul a mai avut loc la Paris, probabil din inițiativa lui Antoine Golea, în cadrul unui Festival „Primăvara muzicală.”
Definiția lui Mihai Brediceanu, în original: „Procedeu și dispozitiv programat, pentru spectacole muzicale și coregrafice complexe, folosind simultan mai multe tempouri”. Matematica și tehnicile IT implicate în muzică. „Cred că nu există o deosebire fundamentală între omul de știință și omul de artă”, mi-a declarat Mihai Brediceanu. Sunt, desigur, necesare unele perfecționări, niște receptoare mai suple, deoarece totul e să nu încurci căștile, să nu uiți să schimbi canalele (lungimile de undă) atunci când trebuie. Grupurile de interpreți ori soliștii se află, pe parcursul derulării muzicii izolați, scufundați în partitura care le este dedicată în exclusivitate; îi vezi concentrați, parcă aprofundându-și condiția, când, strălucitor irump momentele jubilației colective, unirea întru același sunet, tonalitate, mesaj. Invenția româno-americană semnifică mai mult decât și-au dorit-o autorii ei inițial.








A consemnat Lucian Bureriu    8/11/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian