Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Destin și datorie

Mihai Mihăiță, 90

Cultura și spiritualitatea română a înregistrat mari personalități nu numai de formație umanistă, dar și inginerească, tehnică. Renașterea a dat somități complexe, care au îmbrăcat ambele laturi, de pildă, Michelangelo Buonarotti și Leonardo da Vinci.
La noi, Gh. Lazăr și Gh. Asachi au îmbrățișat domenii de care societatea românească a vremii avea nevoie; mai târziu, I.I. C. Brătianu era om politic, dar la bază era un destoinic inginer, de unde butada replicilor dintre el și N. Iorga. În literatura autohtonă, matematicienii Ion Barbu, Solomon Marcus, Gh. Păun, Norman Manea au o temeinică cultură, în care a strălucit, mai aproape de zilele noastre, acad. Radu P. Voinea, fost președinte al Academiei Române, un politehnist umanist capabil să rostească o cuvântare în limba latină, învățată la colegiul craiovean „Frații Buzești”. Chiar și mitropoliții actuali, Andrei Andreicuț al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Ioan al Banatului au la bază studii inginerești.
Am făcut această scurtă prolegomenă spre a arăta că suntem contemporani cu o asemenea mare personalitate, Mihai Mihăiță.
S-a născut acum nouă decenii, la 14 septembrie 1930, în satul mehedințean Lac care este menționat în documente semnate de Mihai Vodă (1593-1601) și de Radu Mihnea Voievod (1611-1616; 1620-1623), aparținând comunei Voloiac, fiu al lui Marin și Maria Mihăiță (fostă Diaconescu), dar a trecut pitorescul pârâu Hușnița (prezent și în proza lui Marius Tupan, om al locului) și s-a așezat cu familia în satul Valea Ursului al comunei (tot mehedințene) Tâmna, care, de asemenea, sunt menționate în aceleași documente,într-o familie onorabilă: bunicul din partea mamei – picher de drumuri și șosele, un înaintaș al tatălui a fost ceauș în oastea lui Tudor Vladimirescu, altul primar al comunei.Copilăria și-a petrecut-o pe aceste locuri mirifice, care a înnobilat cultura și politica română: scriitorii Emil Manu și Marius Tupan (chiar și subsemnatul), logicianul Gh. Enescu, istoricii I. Călin și C. Protopopescu, lingvistul Gh. Bolocan, fagotistul Miltiade Nenoiu. Aici, V. Rădulescu, fost ministru, fratele filosofului C. Rădulescu-Motru, își construise un castel după modelul celor de pe Valea Loarei; și tot aici, cumnatul său, generalul C. Pantazi își făcuse un conac (în satul Colareț), ras de pe fața pământului de armata roșie „eliberatoare”. Chiar și familia prezidențială americană Kennedy este moștenitoare în satele Manu-Izvorăl: boierul local Ștefan Isărescu, căsătorit, după divorțul de principesa Ileana (sora regelui Mihai, maica Alexandra ulterior), cu Patricia Kennedy.Tatăl lui Ștefan Isărescu, Traian Isărescu, a fost nașul de cununie și de botez al copiilor bunicului său, picherul Dumitru Diaconescu.
Școala primară a urmat-o în Valea Ursului (1937-1942), cu învățătorii Dacia și Dumitru Cercel, care i-au pus condeiul în mână, ei fiind și învățătorii mamei sale. După absolvirea școlii, se mută în București, unde urmează Liceul teoretic „Mihai Viteazul” (1942-1950); intrase într-un alt univers („Eram ca o picătură în ocean și valurile mă puteau îndrepta în orice direcție”). A fost coleg de clasă cu renumitul lingvist Sorin Stati, care s-a stabilit în Italia și după 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. În aceeași clasă, a fost coleg cu scriitorul Ștefan Iureș, cu arheologul, istoricul de artă, profesorul și muzeologul Radu Florescu, fost Director al Muzeului Național de Istorie a României, cu muzicianul Ștefan Zorzor și cu alte personalități.
Din 1950 este student cu bursă de merit al Institutului de Căi Ferate – Facultatea Exploatare, București, terminând ca șef de promoție. A fost repartizat inginer la Constanța, transferat ulterior la Buzău, promovat la conducerea triajului Ploiești; prin meritocrație a ajuns succesiv șeful complexului Palas Constanța și Port, coodonatorul activității feroviare din Dobrogea și Bărăgan, director al Circulației și Planului de Transport, adjunct al Ministrului Transportului și Telecomunicațiilor (la 32 de ani!), conducând efectiv Căile Ferate Române. „Calea ferată însăși, cu o dotare insuficientă și învechită și cu o infrastructură necorespunzătoare, era aproape sufocată de sarcinile ce le avea din partea unei economii în dezvoltare rapidă. La aceasta se adăugau și cerințele mari la export și import”. În paralel a început acțiunea de modernizare și restructurare a Căii Ferate, care a necesitat eforturi deosebite, dar care au decurs cu succes datorită antrenării unui număr mare de tineri și de ingineri cu experiență, care nu aveau un „dosar bun”, pentru care Mihai Mihăiță și-a asumat răspunderea.
După cinci ani a fost eliberat din funcție, explicându-i că a fost „promovat prea tânăr” (s-a spus oficial, iar neoficial că a cerut- o Alexandru Drăghici, ministrul de Interne de atunci). A acceptat postul de director general al Regionalei de Cale Ferată București, dar a intrat în conflict datorat unor diferențe de păreri priind organizarea Căii Ferate și delimitarea zonelor de activitate dintre transportul feroviar și rutier, cu noul ministru al Transporturilor. Acest ministru a fost îndepărtat curând din funcție pentru incompetență. Mihai Mihăiță devine, apoi, directorul Centrului de Calcul Electronic al Ministerului, sector inițiat chiar de el în timp ce în lucrări oficiale din acea perioadă se scria că cibernetica este o știință imperialistă ce trebuie repudiată. În acest post, a realizat informatizarea Căii Ferate și a celorlalte sectoare de transport, s-a realizat primul sistem informatic în timp real, pe toată rețeaua de cale ferată, pentru urmărirea vagoanelor de marfă, prioritate în țară și în această parte a Europei, cu specialiști români, el fiind șeful de proiect („Acest mit al specialiștilor străini există și acum, eu nu-l agreez pentru că nu ne ajută”).
Ghinionul se ține de capul său. Sora soției, căsătorită cu un saș, plecase oficial în Germania („Statul român a încasat banii după plecarea lor, iar eu pierdeam încrederea aceluiași stat. Nu-i așa că sună interesant?”. Cumpănă grea pentru el, dar „Mi-am pus atunci problema raportului dintre binefacere și recunoștință. Unii erau beneficiarii muncii și realizărilor mele, cu care se împăunau și căutau un loc în schema puterii supreme, iar ceilalți care beneficiaseră, din plin, de sprijinul meu se comportau așa din oportunism, să nu-i contrazică pe cei vremelnic puternici, ba mai mult, manifestându-și cât mai zgomotos acordul, crezând că le va fi mai bine. Dar mai este o explicație, pe care am citit-o într-un text scris de regretatul academician Radu Voinea, în care nu este vorba nici de frică, nici de oportunism, ci de ceva mai grav – de o transformare a sentimentul morbind de ură, o ură de moarte”. Cu doctoratul luat, în 1977, Mihai Mihăiță desfășoară, în paralel, și activitate didactică. A fost cadru didactic pentru formare managerilor în activitatea de transport (1970-1990), profesor asociat la Universitatea Politehnică din București - Facultatea de Transporturi (1970-2015), a primit titlul de profesor onorific la Universitatea Politehnică Timișoara (1998), este Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice a Moldovei din Chișinău (2014) și altele.
Ghinioanele sau mai bine zis răutatea și invidia oamenilor îl urmăresc. După un stagiu de pregătire în Franța, în 1973, acceptând primirea gratuită, la instituție, a unor reviste de specialitate, care erau citite de personal, este urmărit, el și familia sa, de securitate (patru – cinci colonei) timp de 12 ani! („Mulți nu vă imaginați ce cuprinde un astfel de dosar și ce dureros este când dai tot ce ai mai bun în tine pentru țara ta și răsplata este să fii suspectat că o trădezi”).
Revoluția din decembrie 1989 l-a prins la baricada de la Intercontinental și din fața C.C. al P.C.R., cu speranța într-o lume a libertății, meritocrației, unității naționale, în care ura și turnătoria să fie eradicate.
Cu vocație ctitoricească, a scris statutul și, împreună cu unii colegi, a constituit Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR), oficializată la 13 ianuarie 1990, căreia i-a redobândit patrimoniul, a restabilit relațiile cu Federația Mondială a Organizațiilor Inginerești (FMOI), a aderat la Federația Europeană a Asociației Naționale Inginerești (FEANI), inițiator și apoi fondator, împreună cu alți oameni de știință al Asociației Academia de Științe Tehnice din România (1998), devenită Academia de Științe Tehnice din România (2008). Este membru fondator și titular al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOȘR), membru fondator și președinte al Fundației Române pentru Premiul Calității J.M. Juran. J.M. Juran, originar din România, savant de renume mondial, creator al calitologiei a fost de acord ca această fundație să îi poarte numele.
Cu o pregătire profesională de excepție, cu proiecte de cercetare naționale și internaționale, cu specializări postuniversitare în străinătate, Mihai Mihăiță a fost recunoscut ca atare pe plan național, dar mai ales în cel internațional, fiind ales În Comitetul Executiv al FMOI și FEANI, al unor societăți, asociații, consilii științifice, în organisme profesionale internaționale, în colegiul unor reviste de specialitate din țară și din străinătate, fiind decorat cu ordine și medalii acordate de statul român sau de alte organisme internaționale, cum este Medalia de Excelență pentru realizări deosebite în inginerie acordată de Federația Mondială a Organizațiilor Inginerești.
Este membru de onoare al „Pan American Academy of Engineering” din 2004.
În prezent, la onorabila și venerabila vârstă de 90 de ani, Mihai Mihăiță este președintele Asociației Generale a Inginerilor din România, al Academiei de Științe Tehnice din România, vicepreședinte al Conferinței Inginerilor din sud-estul Europei, membru în Consiliul Director al Asociației de Standardizare din România (ASRO) și al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei și altele.
A cunoscut și a colaborat cu mari personalități ale lumii contemporane, din conducerea statului (Regele Mihai, Ion Gh. Maurer, Ion Iliescu, Emil Constantinescu etc.), din domeniul academic (Radu Voinea, M. Drăgănescu, N. Constantinescu, Eugen Simion etc.), cu savantul H. Coandă, din domeniul cultural (Virgil Carianopol, Al. Andrițoiu, E. Barbu, Adrian Păunescu, Norman Manea, pictorul Corneliu Baba, violonistul Al. Tomescu etc.) și al cultelor (patriarhii Iustinian și Teoctist, mitropoliții Andrei Andreicuț, Laurențiu Streza etc.).
S-a implicat și în alte activități. A sprijinit activitatea sportivă având în subordine Clubul Rapid în perioada în care acesta aparținea de Minister. În acea perioadă ( 1960-1970) s-au obținut cele mai mari succese din istoria Clubului. S-a câștigat Campionatul Național de Fotbal, de trei ori, consecutiv, s-a câștigat Cupa Europeană la volei și au fost realizări deosebite în toate secțiile Clubului, handbal, polo, rugby, box, atletism, etc. A încurajat practicarea sportului și de către copii angajaților.
A sprijinit Orchestra Inginerilor Feroviari care în prezent este Orchestra Simfonică a Inginerilor din AGIR și a stimulat literatura și arta prin înființarea de cenacluri și prin întâlniri cu oameni de litere urmate de legături și prietenii durabile.
Are o familie respectată; soția Adela (Istrate) - fostă colegă de facultate și doi feciori, ingineri. A scris numeroase cărți de specialitate: Transporturi combinate și deservirea în suprafață (1971), Transportul mărfurilor în containere mari (1972), Sub cupola Academiei Române. Discursuri de recepție ale inginerilor (2011), Ingineria în fața provocărilor sec. XXI (2011), Parcul Național al Științei și Tehnicii. Propunere de realizare (2010), Tradiție și continuitate. Societatea Politehnică (2011), Academia de Științe Tehnice din România. Monografie (2009), Repere ale ingineriei românești (ediție bilingvă, română, engleză, 2000), Un sfert de secol de la (re)nașterea AGIR (2016) etc.,dar și de cultură generală, memorialistice, precum: În vâltoarea vremurilor. Gândurile unui inginer (2011), Destin și datorie (2010).
Regrete, după nouă decenii de viață trăită la cote maxime? „Regret un lucru. Nu învățăm să fim altfel. Mi-ar plăcea să-i văd pe români că nu se mai lamentează atât de mult și că se înțeleg mai bine între ei. Invidia să nu le mai roadă sufletul, așa cum rugina roade fierul. Să fie mai uniți. Trebuie să subliniem neîncetat că democrația nu se poate construi și menține dacă cetățenii se mulțumesc să reacționeze în loc să acționeze, în fața situațiilor cu care sunt confruntați. Fără o participare activă a populației, democrația rămâne incompletă și firavă. Cum vom depăși criza morală, etică și economică fără precedent?
Una dintre posibilitățile de a-i cunoaște pe oameni este să-i privim în acțiune”.
Mihai Mihăiță este un nume de rezonanță în domeniul ingineresc, dar și în comunitatea umană contemporană, prin modelul său de viață, un nume care trebuie rostit cu mult respect și chiar pioșenie.






Tudor Nedelcea    8/2/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian