Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
La un veac după Eminescu

Minunea lui Dumnezeu, Eminescu

După ce Dumnezeu a sfințit lucrarea Lui
Cuvântul în tine a căpătat mișcare
A ochilor ce dau de știre în ziua nimănui
Spre a înțelege noua-ntruchipare.

In această zi ai împărțit bucăți din tine,
Poeme să le-nțelegem în ceas de mântuire,
Ajutorul măduvii timpului ce vine,
A leoaicei cu ochii verzi eliberată de iubire.

O mie de ani într-o singură zi
Proclamă un ceas fără eroare,
In duminica de suflet te-aștept să vii
Poemul să-l citești întruchipat din mare.

Prilej universal de a ne cunoaște,
De a întoarce cuvântul înapoi,
În mielul de la Ipotești ce tăcerea o paște,
Așa cum va fi în Ziua de Apoi.




Eminescu nu minte niciodată

El doar spune ce-i șoptește viitorul
Trecutul adus în mere coapte din pom
Sau busuiocul sfințit în pridvorul
Oglindit în picătura de atom.

Iubirea e sinceră când o uită-n cuvinte
Spuse ca rotocoalele de fum
Fiinndcă niciodată Eminescu nu minte
El doar rătăceșe versul pe drum.

Cerul în verbul lui e ca apele
Ce curg pe clopotul învechit
Când muza “aburit㔠închide pleoapele
Convinsă că Poetul n-a mințit.

Fruntea îi e asudată de gânduri pe mal
În însingurătate muzele le mai încurcă
Văzându-le alunecând goale pe-un val
Poetul în morile cerului mai urcă.

Lângă coapsa ei Eminescu e beat
Ca șerpii din vitrină, din platină,
Dar niciodată nu se lasă împerecheat,
Însă tâmplele-i bat și se clatină.

Eminescu nu minte niciodată, dar niciodată…
În poemele lui se aprind verbele în lumină,
O spune în vers, seara, la câte-o fată,
Muza de porțelan auzind recită și ea în vitrină.


Eminescu nu a avut viață personală

Eminescu viață personală nu a avut
El sprijinea cerul să nu cadă peste noi
Se făcea nor și-n tăcere cuvântului scut
Spre turnul potopit de ploi.

Eminescu nu a avut viață personală
Întâmpia zorii alergând prin fum
Salvând marinarii surprinși în cală
S-au fecioarele urmărite pe drum.

Eminescu viață personală nu a avut
Fântânilor spre seară le aprindea lumină
Și cumpenelor le punea în vârf un soare de lut
Salvând amurgul de rugină.

Eminescu nu a avut viață personală
El curgea molatic ca un râu sub lună,
Atunci când vântul coboara cu-o rafală
Păzezea livada cu Poezia împreună

Eminescu viață personală nu a avut
Târziu se culca învelit de-o zeghe
Și-atunci mai scria un poem ce l-a durut
Până când cocoșii îl striga, stând de veghe.

Eminescu e soldatul ce apără iubirea
Cu pana înmuiată în cerul albastru
Înconjurat de muze și mărul bun
Din care mușcă ca dintr-un astru
Și-atunci când am încercat să-ți spun:

Eminescu trăiește întotdeauna în vis
Stând de straje cuvântului scris.


Vibrația iubirii de neam
Lui Eminescu

Poetul cultivă iubirea de neam și țară,
au făcut-o moșii din mi de motive;
în marea sete a lor de primăvară
tânjind după Cuvinte definitive.

N-am avut șansa odată să te-ascult
Când sunetul vibra în poezia ta,
Istoria se-ntrupa în lumina din cult,
Iar fiecare cuvânt devenea o stea.

Aduci de dincolo de ceață străbunii,
Și versul ne urcă-n clipe însorite
De parcă ies părinții sub razele lunii
Să te asculte de sub crucile-nverzite.

Din poezia ta neâncetat ies izvoare
Ce susură cuvinte de înțeles,
Eu te citesc și parcă o cărare
Se deschide spre cuvântul ales.

Dar câte voi avea pe-un rest de soare,
La poezia ta mă prind rob total
Și nicio bucurie n-aș avea mai mare
Când te citesc în liniște pe mal.

Văd la tine cum vibrează iubirea-
Virtute întrupată din lut și soare.
De-ar fi s-aleg din noi dumnezeirea
Aș alege Poezia ta citită cu ardoare.


DOR DE EMINESCU

Au curs atâtea verbe pe pagini de poveste
Cum curge Oltul de veacuri prin Carpați
Și dorul si-a cioplit cuvintele pe creste
Cum iubirea trece de la părinți în frați.

De atâta dor zăpezile cer poeme în brazde
Și cuvintele lui se fac stele pe cer de ape,
Paginile, în clipe ancestrale, ne sunt gazde,
Și, pe neștiute vin din veșnicie să se-adape.

Îmi este dor de Eminescu pe înserate
Când îi citesc versul pe genunchi de iubită,
Construiesc din metafore cu migală palate
Și alături de el cad iarăși în ispită…


EMINESCU

Eminescu, cetatea limbii române
cu toate turnurile Carpaților
modelate de balade
în care își au adăpost
Decebalus per Scorilor, Mircea cel Bătrân,
toți bărbații înmuguriți pe acest pământ.

Eminescu planetă luminoasă
în jurul căruia gravitează astrele cuvintelor
laminate de înțelepciunea poporului
scrise pe hrisovul brazdelor cu plugul.

Eminescu cetate cu toate punțile lăsate
să intre armata îndrăgostiților
cu pletele argintate de stele
și brațele pline cu roadele cîmpiilor
întinse în inima noastră.

Eminescu pași de aur ce se aud trecând
din istorie în limba noastră
și luând forma cuvintelor
ce ne leagă
precum iubirea, precum aerul
de acest pământ dulce
ca limba română
precum Eminescu.


CA AERUL ȘI SEVA, EMINESCU…

Îi aud pașii venind dinspre lumină
Și foșnetul stelelor în părul LUI
Când plopii fără soț îl așteaptă să vină
La fereastra unde dorul s-a aprins în gutui.

Coborâd dinspre Carpați îI aud uneori
Cu fruntea împodobită de gânduri
Pe cărări de-argint și flori
De tei presărate rânduri, rânduri.

Îi aud glasul venind dinspre trecut
Dulce ca mierea cuvintelor străbune
Când este veacul șoaptă de-nceput
Și luna vibrează iubirea pe strune.

Doinesc tulnice pe poteci de munte
În balade prelungind chemarea
Așternută peste veacuri punte
Pe care să vină odată cu zarea.

Din poeme se desprinde, spre el venim,
Ca aerul și seva ce-n arbori suie,
În fiecare dintre noi îl regăsim
Cioplit în inimi veșnică statuie.


DOR

Îmi este dor de câmpul înflorat pe cămăși de in
De roata horei jucată la fântână
De fetele ce-aduc din vii în doniuțe pelin
Când își mână ciobanul oile la stână.
De palma aspră ce-nfige plugu-adânc
Întorcând brazda recoltei viitoare,
Mi-e dor de țăranul cu plosca la oblânc
Umplută cu apa rece rece la izvoare.
Îmi este dor de pasul lui apăsat pe hotar
Când cumpănește ploaia în privire
De brațele vânjoase ce pun în car
Rodul crescut din marea iubire.
Mi-e dor de cumpăna ce coboară din cer
În ciutură apa rece și curată,
De roțile încinse cu verghetele de fier
Pe ulița satului de ploaie arată.
De vorba țăranului, înțeleaptă, mi-a dor,
Spusă cu asprimea mierei de labine.
Pădurea în care n-a intrat topor
Așteaptă anotimpul, care, nu mai vine!





Al.Florin Țene    6/9/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian